Prima pagină Istoria universală Istoria românilor Miscelaneea Resurse elevi Resurse profesori
ist_ro
Eudoxiu Hurmuzaki

     Manifestările anului revoluţionar 1848 au avut în Bucovina trăsături comune cu revoluţia din celelalte provincii româneşti sau din imperiu, dar şi o serie de elemente specifice izvorâte din structurile etnice şi sociale ale provinciei, din statutul acesteia în cadrul Galiţiei. Din atare motive manifestările revoluţiei în Bucovina poartă marca evenimentelor care s-au succedat în Imperiul habsburgic, precum şi o serie de similitudini şi interferenţe cu revoluţia din principatul Moldovei.
    Încorporată în provincia Galiţia la 1786, Bucovina şi-a pierdut individualitatea istorică de care a beneficiat în timpul primei administraţii militare austriece. Din atare motive, unul din cele mai importante obiective ale programului politic susţinut din 1790 de români - cărora li se adaugă şi alte grupuri naţionale - a fost autonomia provinciei.
     Politica de colonizări promovată de Casa de Habsburg după anexarea provinciei, până la mijlocul secolului XIX a modificat structura etnică a provinciei adăugând românilor majoritari la 1775 alte grupări naţionale, germani, ruteni, armeni, evrei, secui, boemi.
de asemenea, a modificat structura oraşelor şi a târgurilor din punct de vedere etnic şi confesional, accentuând caracterul lor eterogen.
în plan confesional s-au rupt legăturile bisericii ortodoxe cu biserica din Moldova prin crearea episcopiei Bucovinei, subordonată în chestiunile spirituale şi dogmatice mitropoliei din Karlovitz.
politica de colonizare a consacrat caracterul multiconfesional al provinciei adăugând bisericii ortodoxe şi alte confesiuni: romano-catolică, greco-catolică, mozaică, armeană, etc.
     Atitudinile politice ale diferitelor grupuri naţionale au evoluat în funcţie de apartenenţa la o naţiune sau alta, de raporturile cu Casa de Habsburg sau revoluţia maghiară. În Galiţia conflictul polono-rutean a divizat mişcarea naţională ruteană, o aripă a ei susţinând un stat autonom rutean în cadrul Austriei, alta un stat rutean în cadrul imperiului rus.
rutenii erau pentru menţinerea Bucovinei în cadrul Galiţiei în timp ce românii şi celelalte grupuri naţionale susţineau autonomia acesteia.
rutenii erau favorabili revoluţiei maghiare în timp ce românii şi-au exprimat solidaritatea cu conaţionalii din Principate şi din Transilvania.
     Ţăranii, elita intelectuală şi problema confesională în primăvara lui 1848
     Și în Bucovina distingem două tipuri de comportament politic în contextul evenimentelor revoluţionare: unul ţărănesc care se manifestă cu începere din luna martie în forme specifice răscoalelor medievale prin atacarea şi incendierea primăriilor, incendierea registrelor cu obligaţii fiscale, alungarea arendaşilor sau înlocuirea primarilor.
principalele revendicări in satele de clăcaşi au fost desfiinţarea boierescului, desfiinţarea dajdiilor şi a prestaţiilor, alungarea arendaşilor şi a dregătorilor.
rapoartele oficiale relevă că ţăranii au ocupat şi au împărţit cu forţa pământurile, păşunile, au refuzat să-şi achite obligaţiile în muncă şi în bani.
     Agitaţiile ţărăneşti s-au intensificat în luna aprilie, principalele revendicări fiind: restituirea loturilor ocupate abuziv de boieri, arendaşi şi funcţionari, restituirea păşunilor şi fâneţelor care au aparţinut clăcaşilor, desfiinţarea clăcii şi a corvezilor.
la 17 aprilie, împăratul Ferdinand a promis desfiinţarea iobăgiei în Galiţia şi concomitent a anunţat desfiinţarea boierescului în Bucovina, cu începere de la 15 mai.
     Autorităţile au încercat să liniştească satele cu sprijinul ierarhiei bisericeşti care trimite circulare în acest sens sau prin proclamaţii destinate ţăranilor cum a fost „Către sătenii din Bucovina” din 2 aprilie.
     Al doilea tip de comportament în revoluţia din Bucovina a fost cel burghez, liberal, promovat de cercurile elitare. În 1848 elita românească formată din boieri, intelectual şi cler, şi-a asumat conducerea mişcării pentru autonomie, susţinută de fruntaşii celorlalte grupuri naţionale, mai puţin de ruteni, care erau favorabili menţinerii Bucovinei în cadrul Galiţiei.
elita
Bucovinei s-a manifestat pe cale legală, prin adunări populare sau prin manifeste şi memorii adresate cercurilor oficiale din Viena.
     La 22 martie 1848 la Cernăuţi s-a desfăşurat o asemenea adunare la care au participat orăşeni, boieri şi cler care a desemnat un comitet condus de Eudoxiu Hurmuzaki cu misiunea de a redacta un program de revendicări pentru întreaga populaţie.
la Cernăuţi şi Suceava s-au constituit gărzi naţionale după model vienez.
după această adunare, la Cernăuţi adunările s-au repetat cu o frecvenţă notabilă, denunţând absolutismul.
     Problema confesională a avut o pondere mare in evenimentele din 1848 din Bucovina, clerul ortodox formulând propriile revendicări. Adunarea clerului ortodox din luna martie a cerut autonomia bisericii ortodoxe din Bucovina, democratizarea conducerii ei, administrarea averilor bisericeşti de către un organism mixt format din cler şi mireni, înlăturarea funcţionarilor străini din consistoriu şi formarea unei mitropolii pentru toţi românii ortodocşi din imperiu.
     S-a constituit un comitet duhovnicesc având ca sarcină pregătirea programului susţinut de cler. Acest comitet a organizat în 15-17 mai o adunare naţională la Cernăuţi în care a fost difuzată broşura lui Eudoxiu Hurmuzaki, „Datoriile arhiereilor bisericeşti” în care denunţă episcopatul şi situaţia din biserica ortodoxă a Bucovinei. Poziţia clerului l-a obligat pe episcopul Hacman să accepte principalele revendicări ale clerului.
     La 15 martie 1848 împăratul Ferdinand a dat proclamaţia prin care promitea o nouă constituţie. Proiectul ei a fost difuzat in 25 aprilie şi în Bucovina în toate limbile naţionale. 
     Manifestele difuzate în primăvara anului 1848 în Bucovina cum a fost cel intitulat „Către fraţii şi împreună locuitorii noştri din via domnului din Bucovina”, dezvoltă o ideologie liberală, democratică, enunţând principiile generale sau obiective pragmatice concrete cum ar fi libertatea şi egalitatea naţională şi religioasă, recunoaşterea individualităţii şi autonomiei fiecărui popor.

   Fuziunea celor două tipuri de comportament s-a realizat în vara anului 1848 ca urmare a iniţiativelor elitei de a trage fruntaşii ţăranilor la programul burghezo-democratic şi naţional formulat dar şi manevrelor cercurilor imperiale care au izbutit să câştige încrederea ţăranilor.
     În atare condiţii mişcarea politică legală se transferă în plan parlamentar îmbinând tactica memoriilor cu lupta parlamentară. Bucovina oferă poate cel mai interesant şi inedit caz, în mod sigur unic în istoria Austriei, trimiţând în parlamentul vienez 7 ţărani, din cei 8 deputaţi pe care îi avea provincia.
în acest mod şi ţărănimea se integrează în tipul de comportament legal, promovat de cercurile elitare, realizându-se treptat fuziunea dintre cele două planuri.
     În alegerile din iunie 1848 ţărănimea a asumat calea legală pe cont propriu fără cooperarea elitei, desemnând 7 deputaţi în circumscripţiile electorale.
în parlament deputaţii ţărani au cerut desfiinţarea robotei sau clăcii, a zeciuielii, fără despăgubire, desfiinţarea în general a servituţilor feudale.
atunci cânt trei dintre ei au cerut la 30 august 1848 despărţirea Bucovinei de Galiţia, au fost condamnaţi de ceilalţi că ar dori unirea Bucovinei cu Moldova.
această atitudine a majorităţii deputaţilor ţărani a determinat partizanii programului autonomist să se orienteze spre o colaborare mai strânsă cu cercurile elitei condusă de Hurmuzăcheşti şi cu reprezentanţii celorlalte naţionalităţi favorabile autonomiei în vederea unei acţiuni concrete în acest scop.
     Deoarece „Petiţia ţării” nu cuprindea şi revendicările celorlalte grupuri etnice, acestea au înaintat parlamentului vienez, în vara anului 1848, memorii în numele diferitelor comune, cu propriile deziderate, la care s-au adăugat alte memorii ale clerului, populaţiei româneşti, susţinând desprinderea de Galiţia şi organizarea provinciei ca district autonom.
     Deputatul ţăranilor, Mihai Bodnar Bodnărescu a desfăşurat o amplă campanie printre ţărani pentru a explica şi legitima poziţia deputaţilor autonomişti. În acest scop a difuzat în 17 noiembrie manifestul „Fraţilor ţărani din Bucovina” în care susţinea egalitatea în drepturi a naţionalităţilor, recunoaşterea drepturilor românilor, a coordonat şi sintetizat memoriile populaţiei care revendicau autonomia.
     În acelaşi scop a fost completat şi actul programatic fundamental al revoluţiei redactându-se „Pro memoria la Petiţia ţării Bucovina”, înaintat parlamentului austriac de la Kremsier şi, în mod special, comisiei însărcinate cu elaborarea noii constituţii, în 9 februarie 1849.
textul elaborat de Eudoxiu Hurmuzaki, semnat de deputaţii favorabili autonomiei provinciei şi de reprezentanţii tuturor categoriilor sociale şi ai naţionalităţilor, argumenta necesitatea despărţirii de Galiţia şi a constituirii ducatului autonom.
     În paralel, la 20 ianuarie a fost înaintat împăratului, printr-o delegaţie reprezentativă, un memoriu în care se cerea autonomia Bucovinei. Deoarece existau şi petiţii ale rutenilor care cereau ca sudul Galiţiei şi nordul Bucovinei să constituie un stat rutean autonom, comisia parlamentară pentru redactarea constituţiei a luat în dezbatere chestiunea provinciei în 24 februarie aprobând statutul ei de provincie separată.
Colaborarea bucovinenilor cu românii din Principate şi din restul Imperiului austriac.
     Românii din Bucovina şi-au exprimat solidaritatea cu conaţionalii din celelalte provincii participând mai ales prin reprezentanţii familiei Hurmuzaki la planurile de unire a ţărilor române vehiculate încă din primăvara anului 1848.
aici s-au refugiat revoluţionari exilaţi din celelalte provincii, s-au iniţiat planuri de unire, a funcţionat Comitetul revoluţionar moldovean care coopera cu cel de la Iaşi ce acţionase clandestin.
tot aici a fost redactată gazeta „Bucovina” ce a apărut cu întreruperi între octombrie 1848 şi septembrie 1850.
     De la sfârşitul anului 1848, în urma colaborării cu bănăţenii şi ardelenii, românii din Bucovina s-au asociat proiectului de formare a unui corp naţional autonom românesc în Austria, deziderat exprimat în numele tuturor românilor din imperiu în petiţia din 25 februarie 1849.
deşi constituţia imperială din 4 martie 1849 nu a recunoscut acest deziderat ea dădea satisfacţie multora din cererile bucovinenilor validând astfel realismul programului elaborat de Eudoxiu Hurmuzaki care a formulat revendicări moderate, posibil de realizat.
     Reprezentanţii românilor din Bucovina au susţinut în perioada 1849-1850 acţiunea deputaţilor roman în capitala Austriei care au încercat pe calea legală, prin intermediul memoriilor, să obţină din partea cercurilor aulice satisfacerea dezideratelor formulate în timpul revoluţiei, în primul rând a revendicării politice fundamentale, constituirea unei autonomii naţionale româneşti în Austria, cu toate instituţiile menite să o exprime şi să o garanteze.


cernauti-sec19
Vedere din orașul Cernăuți