••• Surse istorice primare  •••  

1. Relatare contemporană asupra evenimentelor din 28 martie 1848 din Iaşi şi despre represaliile domnitorului Mihail Sturdza împotriva revoluţionarilor moldoveni (1848, aprilie 10)
2. Programul de la Braşov al emigranţilor moldoveni în care se înscrie unirea Ţării Româneşti şi a Moldovei  (1848, mai 12/24, Braşov)
3. Dorinţele partidei naţionale din Moldova – program redactat de Mihail Kogălniceanu în numele revoluţionarilor moldoveni – se arată importanţa unirii ţărilor române (1848, august, Cernăuţi)
4. Programul revoluţiei din Ţara Românească  (1848 iunie 9/25)
5. Scrisoarea lui Nicolae Bălcescu către Al. Golescu despre revoluţie şi sarcinile imediate care stau în faţa Guvernului Provizoriu  (Buzău, 22 iunie 1848)
6. A.G. Golescu către Ştefan Golescu despre instituirea unor măsuri extraordinare împotriva complotului celor doi colonei, Odobescu şi Solomon; de asemenea cere o intensificare a acţiunilor în vederea atragerii ţărănimii la revoluţie pentru a face „un nou Blaj” (1848, iulie 9, Sibiu)
7. Proclamaţia lui Simion Bărnuţiu adresată românilor din Transilvania indicându-le drumul de urmat în mijlocul evenimentelor revoluţionare (1848 martie 24–25)
8. Proclamaţia redactată de Aron Pumnul prin care poporul român era convocat la Adunarea de la Blaj din 3 aprilie (1848, aprilie 12)
9. Simion Bărnuţiu în discursul său rostit în Catedrala de la Blaj pledează pentru libertatea naţională şi socială, proclamă independenţa, precum şi necesitatea unităţii româneşti (1848, mai 2/14, Blaj)
10. Protocolul Adunării Naţionale de la Blaj a românilor transilvani  (1848, mai 15–17, Blaj)
11. Scrisoarea lui Ion Buteanu către maiorul Csuták Kalman, în care subliniază temeiurile democratice singure ce pot sta la baza colaborării revoluţionare româno-maghiare (1849, aprilie)
12. Scrisoare-manifest a lui Avram Iancu adresată poporului maghiar, proclamând libertatea şi independenţa naţională (1849, iulie 15, Câmpeni)
13. Convenţia turco-rusă referitoare la Principate, încheiată la Balta Liman (în 19 aprilie / 1 mai, 1849)

Relatare asupra evenimentelor din 28 martie 1848 din Iaşi

„La 10 ale lunii, o deputăţie s-a prezentat prinţului domnitor de aici, spre a-i arăta cum s-ar putea obţine bunăstarea ţării şi a-l ruga să facă o reformă asemănătoare aceleia pe care au primit-o toate popoarele Europei. Iar când această deputăţie s-a întors fără rezultat, a avut loc o mică nemulţumire şi toţi au crezut că o adevărată revoluţie va izbucni. Liniştea, totuşi, a fost restabilită într-o oarecare măsură prin intervenţia armatei. Spiritele însă sunt foarte agitate, cu atât mai mult, cu cât unii oratori importanţi şi conducători ai opoziţiei, au fost arestaţi, bătuţi, legaţi burduf, maltrataţi groaznic, îmbrăcaţi în haine de simpli soldaţi, şi scoşi afară din oraş în căruţe ... sub escorta miliţiei ... duşi la închisoarea criminală alţii în cazărmi. Toţi ceilalţi răsculaţi au fugit din oraş şi s-au retras pe moşiile lor. Există teama că se va ajunge la un măcel, deoarece mai mulţi boieri din opoziţie au fugit şi, potrivit unor zvonuri, îşi adună ţăranii pentru a intra în oraş …”

 

 

Programul de la Braşov al emigranţilor moldoveni

 

Prinţipiile noastre pentru reformarea patriei.

1.  Desfiinţarea boierescului şi a ori ce alte dări a locuitorilor săteni cătră proprietari.

2.  Ridicarea beilicurilor a lucrului şoselelor şi a tuturor împovărărilor fără plată cătră stăpânire.

3.  Împroprietărirea locuitorilor săteni fără nici o răscumpărare din partea lor.

4.  Nimicirea tuturor privilegiilor şi prin urmare, deopotrivă purtare a sarcinilor Statului de cătră tot poporul îndeobşte, precum şi deopotrivă împărtăşire a lui, la toate driturile politice şi ţivile.

5.  Întemeierea instituţiilor ţării pe prinţipiile de libertate, egalitate şi de frăţietate, dezvoltate în toată întinderea lor.

6.  Unirea Moldovei şi a Valahiei într-un singur stat neatârnat românesc.

12/24 mai 1848 Braşău

Teodor Sion, Costachi Negri, L. Roset, Fraţii Vasile şi Ioan Alecsandri, Gheorghe Catancuzino, A. Rusu, M. Costachi, Grigore Balş, Zaharia Moldovanu, Panaite Cazimir, Gheorghe Sion, Ioan T. Curius, N. Ionescu.”

 

Dorinţele partidei naţionale din Moldova

       „Pe lângă toate aceste radicale instituţii, singurele cari ne pot regenera patria, apoi partida naţională mai propune una, ca cunună tuturor, ca cheia bolţii, fără care s-ar prăbuşi tot edificiul naţional; aceasta este Unirea Moldovii cu Ţara Românească, pe temeiul puncturilor de mai sus, şi cari se vor putea modifica de către Adunarea Obştească Constituantă a ambelor ţări unite; o unire, dorită de veacuri de toţi românii cei mai însemnaţi ai amânduror Principatelor, o unire pre care, după spiritul timpurilor, cu armele în mână au vroit să o săvârşească Ştefan cel Mare şi Michail Viteazul, carele şi ajunsese a se intitula: Cu mila lui Dumnezeu, Domn al Ţării Româneşti, al Moldovei şi al Ardealului. Pre judeţele veacului şi intrigile străinilor până acum au stabilat această unire, astăzi însă împrejurările ne sunt mai favorabile ca să putem realiza aceea ce strămoşilor noştri le-a fost cu putinţă numai de a dori. Prejudeţe şi antipatii naţionale nu mai sunt de mult între noi. Chiar străinii n-ar putea cu drept a ne fi contrari, fiindcă această unire n-ar jigni driturile nimănui, Turcia este acum deplin convinsă că, deosebindu-se de timpurile trecute şi de părinţii lor, românii de astăzi au via dorinţă şi este de interesul lor de a fi strâns uniţi cu imperia otomană, şi că singura lor mântuire este de a se ţinea sub egida integrităţii Turciei, închezăşluită de marile Puteri ale Europei. Unirea Principatelor, întărindu-le pe aceste, ar întări însă şi legăturile cari le lipsesc către puterea suzerană; şi iarăşi numai legăturile cu aceasta din urmă pot să facă pre români puternici prin neatârnarea Turciei, care închezăşluieşte pre a noastră. Căci Turcia, prin dritul suzeranităţii sale, este îndatorită a ne apăra şi libertatea noastră. Cât pentru Rusia, chiar în imputările şi ameninţările ce face românilor prin depeşa sa din 19 iulie trecut, ea tot se întemeiază pe vechile tractaturi; prin aceasta însă ea nu numai că nu slăbeşte, dar încă întăreşte driturile românilor, căci tocmai pe tractate şi aceştia se întemeiază spre a reclama autonomia lor şi dritul de a-şi uni ţările. În zadar depeşa ministerială zice că Principatele nu pot să-şi prefacă regimul administrativ, fără încuviinţarea ambelor Curţi de vreme ce au îndatoriri pozitive atât către puterea suzerană, cât şi către puterea protectriţă; căci articolul 5 al Tractatului de Adrianopole, pe care Rusia însăşi îşi întemeiază reclaxatiile, prin chiar cuvintele sale, cunoaşte românilor vechile capitulaţii şi, prin urmare, şi cea dintâi condiţie a acestora, adică dritul autonomiei (fiindcă Principatele Moldova şi Ţara Românească zice acest articol al Tractului, în urma unei capitulaţii s-a pus sub suzeranitatea înaltei Porţi şi fiindcă Rusia a chezăşluit fericirea lor, s-a hotărât ca ele să ţie toate privilegiile şi slobozeniilor ce li s-au fost învoit, sau prin capitulaţiile lor, sau prin tractaturile încheiate între aceste două imperii sau prin hatişerifurile slobozite în deosebite vremi etc. În zadar, asemenea, această depeşă face românilor o crimă din dorinţa lor de a-şi înpreuna ţările, zicând că Rusia nu poate ierta de a vedea, în locul ambelor Principate, ivirea unui nou stat etc. La acestea va răspunde iarăşi Rusia, adică chiar Reglementul făcut de ea, şi pre care ea astăzi voieşte prin baionete a-l impune românilor. În adevăr, acest Reglement făcut după instruoţiile sale, sub prezidenţii unui amploiat al său, rediat de oameni aleşi de ea, singur invită pre români de a se uni, rostind lămurit că noile instituţii nu li s-au dat decât spre a pregăti şi de aduce în împlinire această unire. » Începutul, religia, zice Reglementul Moldovei, art. 425 cap. IX, obiceiurile şi asemănarea limbii locuitorilor acestor două Principaturi, precum şi trebuinţele ale ambelor părţi, cuprind din însăşi descălecarea lor elementurile nedespărţitei uniri, care s-a împiedicat şi s-a întârziat de întâmplătoarele împrejurări. Mântuitoarele folosuri ale rodului ce s-ar naşte din întrunirea acestor două naţii sunt netăgăduite. Elementurile întrunirii Moldo-Românilor se află aşezate prin acest Reglement, prin asemănatele temeiuri ale administraţiei acestor două ţări.» Aşadar, chiar când românii n-ar fi gândit la folosurile ce le-ar veni prin unirea principatelor, acest articol ar fi fost în destul spre a-i lumina despre adevăratele lor interesuri. Tot acest articol este cel mai bun răspuns ce mai mare desvinovăţire ce ei pot face la imputările depeşei din 19 iulie. Ei dar lasă Ministerului împărătesc al Rusiei de a explica contradicţia manifestă ce este parte acest articol al Reglementului din 1830 opera sa, care singura ne sfătuieşte unirea Principatelor, şi depeşa sa din 1848, care din această iubire ne face o crimă. Acestea sunt singurele mântuitoare instituţii, cari pot introduce în Principate liniştea, cea şi buna stare materială şi intelectuală şi prin urmare, a le aduce acea fericire pe care Rusia o închezăşluit-o românilor în faţa Europei.”



Programul revoluţiei din Ţara Românească

      

Pe scurt, poporul român, recapitulând, decretă:

1.  Independenţa sa administrativă şi legislativă pe temeiul tractatelor lui Mircea şi Vlad V., şi neamestec al nici unei puteri din afară în cele dinăuntru ale sale.

2.  Egalitatea drepturilor politice.

3.  Contribuţie generală.

4.  Adunanţă generală compusă de reprezentanţi ai tuturor stărilor societăţii.

5.  Domnul responsabil ales pe cinci ani şi căutat în toate stările societăţii.     

6.  Împuţinarea listei civile – abdicarea de orice mijloc de corupere.

7.  Responsabilitatea miniştrilor şi a tuturor funcţionarilor în funcţia ce ocupă.

8.  Libertatea absolută a tiparului.         

9.  Orice recompensă să vie de la patrie, prin reprezentanţii săi, iar nu de la Domn.

10. Dreptul fiecărui judeţ de a-şi alege dregătorii săi, drept care purcede din dreptul poporului întreg de a-şi alege Domnul.

11. Garda naţională.

12. Emancipaţia mănăstirilor închinate.

13. Emancipaţia clăcaşilor ce se fac proprietari prin despăgubire.

14. Dezrobirea ţiganilor prin despăgubire.

15. Reprezentant al ţării la Constantinopol dintre români.

16. Instrucţie egală şi întreagă pentru tot românul de amândouă sexele.

17. Desfiinţarea rangurilor titulare ce nu au funcţii.

18. Desfiinţarea pedepsei degradatoare cu bătaia.

19. Desfiinţarea atât în faptă cât şi în vorbă a pedepsei cu moartea.

20. Aşezăminte penitenciare, unde să se spele cei criminali de păcatele lor şi să iasă îmbunătăţiţi.

21. Emancipaţia israeliţilor şi drepturi politice pentru orice compatrioţi de altă credinţă.

22. Convocarea îndată a unei Adunanţe generale extraordinare constituante, alese spre a reprezenta toate interesele sau meseriile naţiei, care va fi datoare a face Constituţia ţării pe temeiul acestor 21 articole, decretate de poporul român.

Această Adunanţă va lăsa în moştenire viitorimii Constituţia aceasta şi va fi datoare încă a o încheia printr-o legiuire, prin care neapărat la fiecare 15 ani, din dreptul său, să-şi aleagă poporul deputaţi extraordinari cari, venind în Adunanţă extraordinară, să introducă reformele cerutele spiritul epocii. Cu aceasta se împiedică de acum înainte vrednica de plâns nevoie de a se cere reforme cu mâna armată şi vor fi fericiţi copiii şi strănepoţii noştri de necesitatea în care s-a aflat astăzi poporul român.   

… Neguţătorii, meseriaşii, sătenii binecuvântă decretele acestea, le reclamă, le cer; deşi n-au avut până acum glas, le-au cerut cu ochii, cu mâinile, cu toate mişcările, fără a scoate o vorbă, după cum cere mutul ars de sete apa, după cum cere cel astupat, cel înecat aerul.

Fraţi români ! soldaţi cari sunteţi fiii şi fraţii noştri, privegheaţi a ţine bună orânduială, pentru că datoria voastră aceasta este. Nu ascultaţi însă când voitorii noştri şi ai voştri de rău vă vor porunci a da în fraţii voştri şi a vă întina mâinile în cel ce se scoală pentru binele vostru şi al părinţilor voştri. Punerile la cale, legiuirile cele noi ale poporului român vă înalţă la treapta de ora, desfiinţează vergele de pe spatele voastre, cu care eraţi socotiţi în starea vitelor, vă înalţă la treapta de a putea şi voi a vă face ofiţeri, când veţi merita, şi uşurează, dau drepturi părinţilor şi fraţilor voştri. Când veţi lăsa puşca din mână, de azi înainte vă aşteaptă o patrie, iar nu claca şi biciul dorobanţului. Cei ce vă vor da porunci a face foc asupra fraţilor voştri, însemnaţi-i, că aceia nu sunt români, sau de vor fi, sunt vânduţi şi vă vând şi pe voi, ca să mergeţi a umple şanţurile cu trupurile voastre, bătându-vă împotriva voitorilor de bine ai omenirii !

Ofiţeri români! Camarazii voştri din Europa v-au dat exemplu. Europa luminată e cu ochii deschişi asupra voastră. Aţi încins săbiile spre a ţinea buna orânduială şi avă lupta asupra vrăjmaşilor patriei. Ţineţi buna orânduială, şi voi pricepeţi mai bine decât soldaţii voştri şi cunoaşteţi pe adevăraţii vrăjmaşi ai patriei. Scoateţi săbiile, faceţi-le să lucească înaintea soarelui dreptăţii şi al libertăţii patriei. Toată calea cea mai glorioasă în analele patriei vi se deschide vouă. Fericiţi-vă că v-aţi aflat în capul camarazilor voştri în această zi mare, ce a venit de la Dumnezeu şi care, intrând în eternitate, se va înfăţişa iar înaintea lui dumnezeu cu misiunea sa împlinită şi cu fruntea încoronată de numele voastve, ca de nişte stele de mântuire poporului român. Iar dacă capii voştri vă vor comanda asupra fraţilor voştri, n-aveţi să ascultaţi decât glasul poporului suveran; fringeţi-vă săbiile înaintea oricărei comande vărsătoare de sânge. Nişte asemenea comandanţi vor fi insuflaţi de duhul lui satan.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Boieri, voi aţi fost generoşi cu străinii, i-aţi primit, i-aţi hrănit, i-aţi avuţit, i-aţi chemat a se împărtăşi de drepturile voastre şi nu veţi fi voitori de rău pământenilor, fraţilor voştri, nu veţi face ruşine patriei în străinătate, nu veţi suferi a se pune o pată pe numele vostru, nu veţi lăsa un blestem peste copiii voştri, fără paguba voastră, căci dumnezeu vă va da însutit şi aşezămintele cele noi şi drepte peste curând vor înzeci veniturile voastre. Cu toţii întindeţi mâna a închega toate clasele societăţii într-un singur corp, pe care să-l putem numi, fără ruşine, Naţie.

Cetăţeni în general, preoţi, boieri, ostaşi, neguţători, meseriaşi de orice treaptă, de orice naţie, de orice religie, ce vă aflaţi în Capitală şi prin oraşe, greci, sârbi, bulgari, germani, armeni, israeliţi, armaţi-vă spre a ţinea buna orânduială şi a ajuta la fapta cea mare. Patria este a noastră şi a voastră. Vouă vă place a şedea într-însa şi ea vă primeşte. Sistema cea veche nu v-a chemat şi pe voi la masa de obşte. De azi înainte o masă avem cu toţii, un ospăţ de frăţie ni se întinde, aceleaşi drepturi vom avea cu toţii.

Și voi, o binecuvântaţi săteni, fraţi ai lui Christos, munca voastră, pâinea şi vinul se prefac în trupul şi în sângele Domnului; voi sunteţi fiii cerului, fiii păcii şi ai tăriei; voi sunteţi hrănitorii noştri; voi aţi plâns şi vă veţi bucura; voi aţi însetoşat de dreptate şi vă veţi răcori; pe voi v-a fericit Mântuitorul lumii. Fericiţi sunteţi şi în lumea aceasta şi în cealaltă ! Staţi dar la locul vostru că ziua a venit; căutaţi-vă de câmpurile voastre ce vi le dăruieşte astăzi patria, care râde înaintea voastră şi vă cheamă la fericire. Iar pentru că duhul răului, satana, poate să mai aţâţe oarecari vrăjmăşie vă pismuiesc mântuirea şi fericirea, trimiteţi din fiecare sat câte un preot cuvios şi câte trei inşi împuterniciţi a vă cere dreptatea ce vi se cuvine. Dreptatea v-o dă toată lumea cu mâini pline şi cu lacrimile în ochi. Iar preoţii vor ceti blestemele Sfântului Vasile, spre a goni duhul răului din ţară.

Fraţi români ! Nu vă temeţi de nici o putere nepravilnică de dinafară, căci s-au dus timpii silei şi ai dreptului celui mai tare. Ţineţi numai buna orânduială în întru. Înarmaţi-vă garda naţională spre asigurarea drepturilor voastre şi spre a forma cruciade înfrăţirii claselor înăuntru, cum şi a face parte în cruciada înfrăţirii naţiilor în afară. Adunaţi-vă cu toţii sub steagurile patriei. Cele trei culori naţionale vă sunt curcubeul speranţelor.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

„... Apoi poporul român declară astăzi în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor că dacă proclamaţia sa se vede pretutindeni insuflată de spiritul păcii, dacă ei nu vorbesc într-un ton ameninţător şi se ţin pe drumul legilor şi al tratatelor, aceasta învederează caracterul lor cel pravilnic şi sufletul lor ce deopotrivă adoră libertatea şi a lor şi a altor naţii, ce voind a se reîntregi în drepturile lor, ştie a respecta pe ale altor naţii. Aceasta îi face a vorbi astfel, iar nu frica; căci sunt o naţie mai mult de 8 miloane suflete şi, la orice invaţie dinafară ce le va ameninţa libertăţile, fiecare va şti a-şi apăra vetrele, şi străinul, în cele din urmă, la orice nenorocire, va putea cotropi numai pământul, dacă va dormi dumnezeu, dar nu şi oamenii. Nici un român nu va mai trăi după moartea independenţei patriei sale.

Fraţi români ! Respectaţi proprietatea şi persoanele, adunaţi-vă cât de mulţi, armaţi-vă cu toţi, însă imitaţi pe fraţii voştri transilvăneni. Vedeţi cum se adunară atâtea miriade, fără să se facă cea mai mică larmă, cea mai mică neorânduială.”

Anul 1848, I, p. 490–501.


Scrisoarea lui Nicolae Bălcescu către Al. Golescu


„Sunt în Buzău de astăzi de la 5 ore. Întârziai puţin din pricină că apa Buzăului e mare şi anevoie de trecut. Voi pleca însă îndată. Îţi scriu ca să-ţi arăt că starea lucrurilor prin sate merge cam moale.

Măsurile noastre pentru proprietate, lăsând lucrurile în starea veche, sunt cam vătămătoare, căci ţăranii nu cred făgăduielile şi zic că di ce nu li se dă de acum. Noi am făcut greşală căci trebuiam a ne folosi de biruinţă ca să le scădem deocamdată măcar obăgia. Noi am biruit şi rodul biruinţei l-a loat împotrivnicii noştri. Acum ce trebuie să facem ? Socotesc că de o parte să se dea afară cât mai în grabă proclamaţia aceea dintâi, ce se dedese la tipar ştergându-se obăgia, ca încai să se dea afară împregiurările ce ne-a silit, sau alta mai desluşită în care ţăranii să vază că noi am fost oarecum siliţi a le face acea concesie proprietarilor. Dintr-altă parte, să se revoluţioneze ţăranii astfel încât chiar dacă Obşteasca Adunare ar fi retrogradă să se vază silită a nu fi, aducând pe ţărani în stare a nu mai priimi de atunci a mai împlini îndatoririle lor şi reclamându-şi drepturile. Altmintrelea revoluţia noastră, care este politică şi soţială, se perde pe jumătate, poate şi toată. Aicea în Buzău am găsit pe prezidentul maghistratului I. Marghiloman, pe poliţaiu C. Drăgulănescu şi pe profesorul Grăjdanul foarte reacţionari, stăvilind administraţia, în lucrarea ei şi căutând să răspândească fel de fel de intrigi între orăşeni şi împiedicând formarea gvardiei. Am hotărât să se suspendeze vremelniceşte prezidentul maghistratului ce încă din Bucureşti am auzit că e foarte blestemat, şi am hotărât a-l ramplasa cu Ghiţă Dăscălescu, ce se bucură de cea mai bună opinie, şi care e recomendat şi de N. Golescu, şi are mare influenţă în judeţ. Asemenea am zis lui Filipescu să suspandeze pe poliţai. Cât pentru profesor, ce se află în Bucureşti, vei zice lui Eliade a-l ramplasa.

Aşi dori ca acolo să umblaţi mai cu energie. Căutaţi să vă folosiţi de victoria dobândită, care ne va da mare putere, de vom şti atrage prin energia şi activitatea noastră încrederea popolului. Faceţi mai curând judecată arestuiţilor. Cercetaţi şi ispitiţi ca să se afle toţi complotiştii şi arestuiţi-i. Acum avem mijloc de a ne scăpa de toţi reacţionarii. Trebuie ca judecata să fie foarte expeditivă. O comisie ostăşească ar fi fost de trebuinţă pentru aceasta, mai cu seamă de veţi simţi că complotiştii tot lucrează, cum auzisem ieri; atunci nu trebuie a ne feri d-a proclama chiar legea marţială pentru dânşii. În împrejurările grele şi ecstraordinare trebuie măsuri ecstraordinare. Nu faceţi poezie şi simtimentalism, ci dreptate straşnică. Proclamaţia noastră asupra complotiştilor a făcut rău efect în public, după cum m-am asigurat ieri, căci în loc d-a spune întâmplările, facem apologia lui Odobescu, aruncând toată vina pe Solomon. Nu era de datoria noastră ca în proclamaţie să facem treaba unui judecător de instrucţie.

Nu întârziaţi a scoate afară proclamaţiea pentru ţigani.

Scoateţi mai curând un regulament pentru gvardiea naţională şi cea mobilă. Eu le-am dat pe ambe cele franceze lui Scarlat Creţulescu. Însărcinaţi pe frate-meu ca împreună cu Creţulescu să redijeze acestea. Frate-meu are mult spirit de organizaţie şi ar trebui ca să-l chemaţi să mă ramplaseze, până la întoarcere-mi, în lucrarea de secretar şi să nu-l lăsaţi fără lucru. Aveţi un drept şi o datorie a o face. Nu face trebuinţa ca s-o faceţi formal, ci numai să-l chemaţi, să-i daţi de lucru.

Căutaţi să întemeiaţi un club de oameni tineri care să poată, atât pe voi cât şi pe reacţionari, a vă opri d-a ieşi din programul revoluţiei.

Fiţi mai cu îngrijire la hîrtiile ce vă iese. Chibzuiţi-le până a nu le obşti, ca să nu mai facem greşalele ce am făcut.

Desorganizaţi partida Câmpineanului; vorbiţi chiar cu dânsul. Spuneţi-i să ţie în frâu pe oamenii ce îi compromită numele. Scriţi lui Negulici, la Prahova, să privegheze pe Telejescu ce s-a dus ca comisar acolo, şi să vă raportuiască. Daţi un post lui Niculescu şi îl chemaţi şi pe dânsul la discuţia legii alegerilor.

Publicaţi toate cele ce lucraţi. Este vremea ca toate să se facă pe faţă. Decretul de amnistie încă nu s-a tipărit. Impărţiţi-vă lucrarea, loaţi, fiecare câte un minister, cu care să aveţi a face, ca să lipsească acea neorânduială. Costăchiţă Filipescu îmi spunea că vrea să dea demisia şi că ar dori să vie comendant al cavaleriei. Eu crez că am putea s-o facem aceasta, căci în minister tot nu e de vreo treabă. Fiţi mai revoluţionari că am făcut mari greşeli.

Hotărâţi o epocă pentru Ob. Adunare, printr-o proclamaţie, cât mai curând.

Obştiţi prin Buletin sau Monitoriu toate novelile în privinţa ruşilor şi faceţi prin gazete propagandă (...).

Eu mă voi sili să câştig pe turc cu totul în favoarea noastră.

Faceţi schimbările cuvenite ca să puteţi îndestula deosebitele ambiţii.

Complimentele mele la toţi şi să dea D-zeu să vă găsesc bine şi puternici. Adio.

Prietin N. Bălcescu”      

 

A.G. Golescu către ştefan Golescu despre instituirea unor măsuri extraordinare

„... Fraţilor patria se află în pericol şi slabele măsuri ce am luatără până acum în contra inimicilor, atât celor dinăuntru cât şi celor din afară, nu puţin au contribuit ca să o aducă la acea poziţie periculoasă ! Să ne învârtoşim dar ceva inmile, fraţilor, şi să apucăm o politică mai energică, deşi aspră, în contra inimicilor libertăţii publice. A lăsa celui ce de două ori s-a revoltat în contra Guvernului câmp deschis şi liber ca să se poată revolta şi a treia oară, aceasta nu mai este generozitate, ci numai o tristă şi periculoasă slăbiciune ...

Puneţi, fraţilor, mâna pe acei coconaşi cari deloc nu se impacă cu ideile cele nouă şi cari de atâtea ori au complotat în contra fericirii patriei; ce, aşteptaţi oare să-i prindeţi cu armele în mână ca să vă determinaţi ai aresta ? ... Într-adevăr revoluţia fără teroare nu se poate face în ţările noastre, destul dar cu anacronismerile romantice, destul politică sentimentală ... Hotărât sunt dar, fraţilor, a mă trage şi mă şi puteţi şterge de acum din numărul d-voastre, de cumva nu se vor pune la arest şi nu se vor da sub judecată. Odobescu şi Solomon, de nu veţi pune mâna asemenea pe toţi coconaşii pe cari opinia publică îi arată ca îndemnători spre revolta în contra Guvernului ... Popolul este singura putere a noastră, nu cruţaţi dar de a-l  aduna cât se va putea mai adeseori şi în mai multe locuri, ca mai mulţi să poată lua parte la acele adunări comunicatoare de fiori electrici pentru libertate şi naţionalitate. într-un cuvânt, faceţi ca tot oraşul din judeţe să se facă un nou Blaj şi toată ţara să se acopere de cuiburi de propagandă ...

Fraţilor ! Energie şi activitate ! !

Inscristaţi pe toate monumentele Capitalei şi ale oraşelor de prin judeţe şi chiar ale satelor (şcoala, Casa Sfatului) formula: Dreptate, Frăţie !”

 

Proclamaţia lui Simion Bărnuţiu adresată românilor din Transilvania


Provocaţiune

„Fraţilor români !

Ungurii chiamă pe ardeleni la unire. Clujul s-a declarat cu mare solemnitate, cum că vrea a se uni; aşa vor face şi secuii, poate numai saşii nu vor vrea. Dar românii ce vor face ? De la deslegarea întrebării aceştia, viaţa sau moartea românilor. Aci se cade să-şi deschidă ochii tot românul, că acum a venit timpul, cu care de se vor folosi bine, le vor dobândi toate, iar de se vor folosi rău, le vor pierde toate, şi care le-au mai rămas, adecă-şi vor pierde naţionalitatea şi cu ea toate.

Ascultaţi dară strănepoţii romanilor ! Acea ce se cade să cugete şi să grăiască astăzi tot românul – fie popă, fie nobil, ostaş, cetăţean sau sătean, ascultaţi ce se cade astăzi să răspundă ungurilor, secuilor şi saşilor ! ! !

Noi românii nu vrem până atunci despre unirea asta cu voi ungurii a vorbi, până când nu se va pune naţia română iar la vrednicia aceea politică, de care o aţi desbrăcat voi ungurii, secuii şi saşii. Voi aţi făcut asupra naţii noastre cum v-au plăcut, aţi pus în aprobatele voastre cum că românii, naţia cea mai veche a Ardealului, e numai suferindă, i-aţi scos până în ziua de astăzi, de la toate deregătoriile cele mai înalte.

Toate cele mai brave vi le-aţi ţinut vouă, de au ajuns vreun român la vreo deregătorie, pe acela l-aţi făcut să-şi lase legea sa, să se lepede de maica sa, care l-a născut, l-a aplecat – şi de naţia sa care l-a ţinut la scoale cu sudoarea ei pe sama voastră. Destul, mai încolo nu vreau a vă număra păcatele, ca să nu turburăm cu pomenirea lor sărbătoarea aceasta minunată a popoarelor, care o au făcut dumnezeu domnul popoarelor, să ne bucurăm, şi să ne veselim într-însa.

Astăzi răsună cuvântul cel dulce al libertăţii în toate cetăţile şi mâne va răsuna în toate satele. Astăzi este ziua învierii popoarelor celor moarte !

Românilor ! Ascultaţi, voi până acum aţi fost morţi politiceşte, numai pe unguri îi cunosc legile ţării, iar nu alte naţii vii politiceşte, voi dar un milion şi trei sute de mii mai bine de români nu sunteţi pe lume ca naţie. încă o dată fraţilor ! Astăzi este ziua învierii dreptului nostru, vrem dară să răsturnăm piatra de pe mormânt, să dezlegăm înfăşuraturile naţii române cele de 10 sute de ani, ca să iasă din groapă, şi să trăiască în veci.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Români nobili ! Răspundiţi ca stelele ceriului pe pământul Făgăraşului, Sălajului, Haţegului, Chioarului, cu un cuvânt toată Ţara Ardealului – voi strănepoţi, acelor, care cu arme oştiţi pentru patrie, v-aţi câştigat nobilitatea, deşteptaţi-vă din somnul cel greu, nu vă lăsaţi să vă amăgească cu minciuni, să vă ţie numai ca pre nişte linguşitori a ungurilor, despărţiţi de maica voastră naţia română. Pentru ce să fie numai un ce nobilitatea voastră, care o au câştigat vitejii voştri strămoşi cu braţe române oştindu-se pentru patrie. Fiţi dară credincioşi către împăratul, patria, dar fiţi şi către sângele voastru şi neamul vostru ! ! !

Spuneţi ungurilor, noi toţi istoria noastră întru aceea o punem că sântem nepoţi romanilor, credincioşi împăratului nostru şi patrii, dar de unirea cu care ne îmbiaţi, şi la care ne chemaţi nu voim a şti nimic, până când nu se va da congres naţional, în care să ne putem aşterne şi noi doririle noastre naţionale, nu să tot judecaţi voi numai de noi, adecă voi fără de noi; şi până nu se va publica în dieta Ardealului, nu în Pesta, cum că naţia noastră e primită de naţie română, cum aţi făcut până acuma de aţi tot umblat cu sfătuiri, şi tâlcuiri, întorcate, articli asupritori.

Voi aţi ştiut împărţi bine pentru voi, că aţi împărţit naţia ungurească în două părţi, unguri şi secui, ca să ziceţi, că sistema stă în 3 naţii şi pe români, locuitorii cei mai vechi ai Ardealului, să-i scoateţi afară; acuma încă v-aţi întărit limba binişor şi naţia voastră şi de a noastră limbă nu vă pasă. Asta nu mai poate aşa rămâne. Naţia română nu mai poate fi roabă ungurilor, secuilor şi saşilor. Limba noastră trebuie să aibă cinstea cuviincioasă înaintea statului şi legilor, care le-am apărat şi le vom apăra cu sângele nostru. Naţia noastră trebuie să se recunoască şi să se asigureze.

Ostaşilor, strănepoţi a romanilor cu numele şi cu fapta.

Regiment român ! Eroi lăudaţi de Napoleon, virtutea voastră numai atunci va fi în gloria sa când veţi fi fii unei naţii politiceşte vieţuitoare, nu moarte. Uniţi-vă cu fraţii voştri preoţi, şi spuneţi-le ungurilor: noi nu putem fi odihniţi până nu ni-ţi cunoaşte naţia, numai atunci dacă va fi adunată în dietă, toată naţia română va putea judeca, cum şi sub ce condiţii să se unească, până atunci protestăm împotriva oricărei unirii, care ar îndrăzni să facă cineva cu numele naţii.

Români cetăţeni şi săteni să nu faceţi cumva pagube nimănui, că oamenii cei ce fac aceasta nu sunt vrednici de libertate. Ascultaţi sfaturile fraţilor voştri, staţi totdeauna credincioşi împăratului, dar cereţi să se şteargă iobăgimea, că de vreo 10 sute de ani aţi plătit pământul. Auziţi iubiţi fraţi ! Asta-i politica acea care vă poate mântui şi numele vostru. Vă rugăm pentru Dumnezeu, pentru fericirea şi cinstea voastră să nu ascultaţi de alte politice; ungurii vor zice: uniţă-vă mai întâi cu noi, şi apoi vom da asta şi asta.

Noi deunăzi zicea ungurii: învăţaţi-ne limba, apoi vom da drepturi. Auziţi fraţilor, la idei sucite ! Cine i-au împuterit pre ei ca să lege drepturile de limbă sau unire. Nu le credeţi, vreu a vă înşela: răspundeţi-le, proclamaţi pe naţia română, lăsaţi-o în dieta Ardealului, prin reprezentanţi aleşi de români, după numărul naţii noastre, lăsaţi pe români la judeţele comitetelor, districtelor, scaunelor şi atunci vom vorbi şi noi ca naţie şi voi ca naţie.

Încă odată fraţilor! Fără naţie şi republica e numai un despotism afurisit; ştergerea iobăgiei, naţia română, ca naţie română, congres naţional în care să ne înţelegem mai întâi despre dobândirea acestora. Nici mai mult, nici mai puţin – aceasta mai întâi, celelalte se vor adăuga; fără aceasta şi raiul e iad. Afurisit să fie în veci oricare român va îndrăzni a face vreo unire până nu va fi proclamată naţia română, ca naţie primită sensu politico. Poporul român de aceea nu va vrea a şti numai dacă se va primi naţia, şi se va şterge iobăgia, atunci vom fi odihniţi şi fraţi cu toţi. Vivat natio romana !”

I.C.D.N.R.

 

Proclamaţia redactată de Aron Pumnul prin care poporul român era convocat la Adunarea de la Blaj din 3 aprilie

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

„... românii n-au avut drepturile ce se cuvin unui neam, ei au avut numai dregătorie, însă drepturi nu. Aceste drepturi,, ce i s-au cuvenit dedemult, acum ni le dă curjerea vremii, dacă vom voi a le cuprinde, însă cum ? Au doară ne să vor arunca în braţă-ne fără voia noastră ? Nicidecât, că acele trebuie să ni le câştigăm noi pe calea legii, prin cerere, însă cine va cere ? Au doară episcopul, însă de unde are dânsul împuterire dată de la români ? Aceasta nu o are şi pentru aceia nici nu poate cere în numele naţiunii. /Proclamaţiune/ Circulariu încă nu poate face pentrucă deregătoria dânsului este manuducerea credincioşilor săi către mântuirea sufletului şi alte nimica; Cine va cere dară pentru români? Deoarece ei n-au /reprezentatori/ deputaţi în dietă, nimenea nu să află, fără numai ei, chiar pentru aceia dară ei trebuie să ceară înţelegându-se între sine, această înţelegere însă nu se poate face, fără numai adunându-ne într-un loc şi sfătuindu-ne unul cu altul ce am avea lipsă mai mare să cerem. Pentru aceia, e datoria fiecăruia protopop, preot sau mirean a se învoi fără întârziere ca să adune pe dumineca Tomei în Blaj toţi protopopii câte cu doi preoţi şi tot atâta, căci toţi sunt români. Aceasta o pofteşte de la voi strânsa voastră deregătorie ca să fericiţi pre credincioşii voştri, aceasta e deregătoria şi acelui mai de pre urmă român ardelean.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Spuneţi ungurilor, săcuilor şi saşilor că noi îi iubim ca pre fraţii noştri, cu cari locuim întru o ţară. Spuneţi-le cu cuvântul şi le arătaţi cu fapta că noi îi iubim, însă e drept că şi ei să ne iubească şi să corespundă iubirii noastre ce o avem către ei, spuneţi-le în gura mare că noi nu voim a câştiga drepturile omenimei prin sabie, ci prin legile mintei sănătoase şi pentru aceea ne adunăm să ne înţelegem cari sunt drepturile acele; căci dreptul câştigat cu sabia nu e drept, ci răpire şi uzurpăciune şi ţine numai până când să rugineşte sabia sau să despotereşte mâna care o poartă şi atunci înceată. însă dreptul întemeiat pe mintea sănătoasă ţine până când ţine mintea. Spuneţi neamurilor celorlalte că armele le-au aflat mintea omenească ca să se apere oamenii cu ele de fiarele cele sălbatice şi crude, iar nu ca să omoare oamenii cu ele. Spuneţi-le să urmeze şi dânsele acestea principii /îndreptări/ şi atunci nu avem lipsă de tunuri mai mult. Spuneţi-le să urmeze aceste principii, cari ne chiamă pre toţi fiii /patriei/ ţării să ne îmbrăţişăm şi să ne sărutăm frăţeşte strigând: să trăiască frăţinătatea ! Aceasta e frăţinătatea cea adevărată pre care e întemeiată fericirea ţării cea dinăuntru căci atunci nu se va mai teme sasu sau unguru de român, nici românul nu va urî pre sas şi ungur, ci vor fi fraţi precum se cuvine şi vor lucra dimpreună, după putere, spre înflorirea ţării, trăind ungurul cu ungurul, românul cu român. Căci înaintea minţii sănătoase e om de nemica şi blăstămat care fiind născut din sânul unui neam voeşte a se preface într-alt, deci înaintea minţii sănătoase e om de nemica care fiind român s-ar zice că e ungur sau care fiind născut ungur să zice a fi neamţ, sau român. Spuneţi-le aceste principii şi eu nu cred că va fi vreun singur cu mintea sănătoasă care să le poată reproba – unu ca acela n-are minte sănătoasă şi lucră după simţiri, deci cauza noastră română e sfântă, sunt sfinte mijloacele prin cari voim a câştiga, e sfânt înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor modul prin care voim a o câştiga; aşădară în contra înfiinţării ei, numai oameni blăstămaţi pot lucra, de cari chiar nu trebuie să ascultăm.

Auziţi dară români ! Uniţi-vă în voinţă şi îndemnaţi pre /onoraţi/ cinstiţi protopopi a veni la Blaj de duminecă după paşti şi din tot satul câte doi oameni ca să ne înţelegem despre cele ce avem să le cerem de la dieta ce se va ţine cât mai curând, adecă de la părinţii ţării şi ai noştri, cari a bunăsamă ne vor da cele de lipsă, numai noi să le ştim cere ; acesta e singurul mod de a putea face cerere totală /adecă a tuturor românilor/ şi altul nu, aceasta dacă o vom face ne vom împlini deregătoria ce o avem către ţară şi către neam, iar de nu o vom face suntem necredincioşi către ţară, către domnitorul nostru şi către neam, ce nu va rămâne neînsămnat în cartea întâmplărilor neamului nostru şi prin urmare viitorimea oamenilor de omenie ne vor binecuvânta sau ne vor blăstăma precum vom fi vrednici, Vivat natio !”

 

Discursul lui Simion Bărnuţiu ţinut în Catedrala de la Blaj

„Fraţii Români !

1. Cine să nu se închine înaintea înălţimii omeneşti, când se uită la această adunare măreaţă, care face să salte de bucurie inima fiecărui Român bun şi insuflă respect şi spaimă celor ce nu vor libertatea oamenilor şi urăsc pe Români ! ...

... Dacă se mai află vreo rază de lumină în preoţimea Românilor şi printr-însa în naţiune până la finitul secolului al 17-lea, aceea au de a o mulţumi Românii, Turcilor, cari le mai da de lucru Ungurilor, de nu-şi puteau executa după inima lor legile cele în contra Românilor; şi fiind deschisă comunicaţiunea Românilor de dincoace cu cei de dincolo de munţi, Ardelenii învăţau în România, unde se hirotoniau şi arhiepiscopii noştri; Maramurăşenii şi Selăgenii şi ceilalţi Români vecini cu Moldova învăţau aici, până ce s-a tăiat comunicaţiunea cu încetarea războaielor turceşti şi prin alte împrejurări ...

... libertatea naţiunii încă e legată strâns cu persoana ei, ca şi a persoanelor fireşti, dacă nu mai strâns; libertatea naţiunii încă poartă tipul naţiunii, cum poartă libertatea personală tipul persoanei omului; naţiunii încă i-a dat natura forme precum persoanelor fireşti; cu persoana naţiunii deodată se naşte şi libertatea ei, ca şi a persoanelor singuratice şi cu persoana dimpreună se stinge; tot ce ajută şi împiedică persoana, ajută şi împiedică libertatea naţiunii; tot ce lăţeşte libertatea, aceea creşte preţul şi înalţă demnitatea naţiunii cu cât îşi preţueşte mai mult persoana sa oarecare naţiune, cu atât îşi preţuieşte mai mult, cu atât îi mai fierbinte şi libertatea şi cu atât are mai mare preţ şi respect înaintea ginţilor, face şi poate lucruri mari pentru onoare, nu sufere nici un scăzământ din libertatea sa, pentrucă ea simte, că fără de libertate nu e onoare pe pământ, şi viaţa naţiunii fără onoare e mai amară decât moartea; pentru libertate îşi pune averea şi viaţa, libertatea e coarda inimii ei cea mai personală, proprietatea ei cea mai naţională, inima ei, sufletul ei, ornamentul ei ! ...

... XLVII. Dacă e nimicită libertatea poporului fără de naţionalitate, e nimicită totdeodată şi cultura şi fericirea aceluia, fiindcă fără de libertate nu e cu putinţă cultura; deci observaţiunea asta singură ar ajunge ca să vedem unde ne duce uniunea, periclitând naţionalitatea; ci, fiindcă cultura fiecărui popor astăzi e măsura fericirii şi a sigurităţii lui doară mai mult decât a fost oarecând, să cercetăm mai deaproape legătura culturii şi a libertăţii naţionale.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

... Drept aceea, dacă-şi vrea cultura oarecare naţiune, să se unească, ce e drept, însă nu cu altă naţiune, care vrea să-i ieie naţionalitatea dimpreună cu cultura care o are, ci să se unească mai întâi cu sine însăşi, ca să se apuce de cultura naţională cu puteri unite. Ce se ţine de Români, ar fi nebunie, dacă s-ar lepăda de naţionalitate-şi şi s-ar uni cu Ungurii pentru cultură. înţelepciunea spune că Românul să se unească cu Român, Germanul cu German, Schiaul cu Schiau, pentru înaintarea culturii. Aşadar Românii mai întâi să se unească între sine spre acest scop de la Nistru pân' la Em şi de la Em pân' la Tisa; apoi să se unească cu celelalte familii române, pentru identitatea limbii şi cumnăţia cea firească a cugetelor şi a sentimentelor. O însoţire ca aceasta poate să aibă loc, şi fiind oarecare naţiune împărţită subt mai multe guberne, fiindcă n-ar fire şi tendenţă politică, ci este destinată singur spre înaintarea culturii umanităţii, pe calea cea firească a naţionalităţii oricărui popor. Aşa îi vedem pe Germani şi Italieni foarte uniţi întru înaintarea ştiinţelor şi artelor, cu toate că sunt despicaţi în mai multe guberne; însă unitatea limbii îi leagă pe toţi, fire-ar sub gubern de sultan au republican ...

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

... naţionalitatea e libertatea noastră cea din urmă şi limanul salutei noastre venitoare; numai libertatea aceasta n-a răpit-o până acum nici un barbar de la Român, după ce le-au luat toate; de 17 cente de ani se luptă genul român în depărtata Dacie cu toate turmele barbarilor, şi ancora aceasta a ţinut naţia română în contra tuturor valurilor, de nu s-a cufundat în abisul peririi cu barbarii dimpreună. şi iată că uniunea cu Ungaria acum va să frângă şi să smulgă această ancoră de mântuire, va să strice acest organ al vieţii româneşti, va să răpească de la Români şi libertatea cea mai de pe urmă. Asta e uniunea pentru Români ! Pentru Unguri e viaţă, moarte pentru Români; pentru Unguri libertate nemărginită, pentru Români servitute eternă. Unindu-se naţiunea română cu Ungaria, nu va avea nici şcoală nici diregători naţionali, cari să poarte grije de scoale şi de interesele naţionale, nici chiar biserică naţională; toate aceste se vor boteza a doua oară pe nume unguresc; toate se vor îmbrăca în vestmânt unguresc; din oara în care se va declara naţiunea pentru uniune, se va învoi la perirea sa însăşi;

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

... Fiindcă naţiunea, adunându-se din toate părţile la această sărbătoare a libertăţii, arată, că nu mai va fi supusă altor naţiuni, mi-se vede a fi de lipsă, ca consecienţa şi vocea aceasta a naţiunii, adunarea să o îmbrace în vestmântul cel mai sărbătoresc, adecă să proclame libertate şi independenţa naţiunii române ...

Fiindcă naţiunea, ajungând la conştiinţa libertăţii, de aci înainte nu se mai poate purta ca servitoarea altor naţiuni, ci va a se ţinea şi a se purta ca o naţiune liberă; mi se vede a fi de lipsă, ca obligaţiunea aceasta şi cu jurământ încă să o întărească, adecă: Adunarea să depună jurământ în numele a toată naţiunea, că niciodată nu se va lăpăda de naţionalitate-şi; ci o va apăra în etern cu puteri unite în contra tuturor duşmanilor şi pericoalelor, şi cu puteri unite va lucra pentru viaţia, onoarea, cultura şi fericirea ei în toţi timpii viitori.

Jurământul acesta nu este decât simbolul uniunii, cu care i-a legat matrea natură pe toţi fiii naţiunii noastre atunci când li-a dat aceeaşi limbă, arătându-le, că precum sunt uniţi cu limba, aşa se cade să fie uniţi şi cu inima la toate lucrurile, cari sunt spre luminarea, libertatea şi binele naţiunii. Precum am arătat, naţiunile conlocuitoare tot cu uniunile i-au stricat pe român, odată cu uniuni politice, apoi cu uniuni religioase, şi Românii au făcut totdeauna acea eroare mare, că nu s-au unit între sine, ci spre scăderea naţiunii noastre, cu străinii; aceasta nu trebuie să mai fie, precum nici aceea, că desfăcându-se adunarea, să se desfacă şi această unire frăţească care o serbăm astăzi cu atâta pompă şi cu atâtea augurii ferici pentrucă libertatea nu se poate revindeca numai într-o adunare; şi revindecându-se trebuie apărată şi conservată în toate timpurile, aşa dară şi unirea încă trebuie să înflorească totdeauna între Români, ca mijlocul cel dintâi al revendicării şi conservării libertăţii naţionale, a cărui lipsă nu o poate plini nici un mijloc altul fără de uniune; de aci se cunoaşte necesitatea, ca adunarea să se lege sărbătoreşti, cu jurământ în numele a toată naţiunea, că precum e unită astăzi la un scop în această adunare, aşa va rămânea unită în septitern; va apăra existenţa şi libertatea şi va lucra pentru cultura şi fericirea naţiunii întregi cu puteri unite; uniunea întărită într-acest chip va forma o putere naţională, care va câştiga respect naţiunii române şi înaintea acelora, cari până acum n-au recunoscut nici o obligaţiune către români. (Aci strigară mai mulţi din adunare: Dar' să ne unim, să nu mai fie uniţi şi neuniţi, între Români).”

 

Protocolul Adunării Naţionale de la Blaj a românilor transilvani

„Adunându-se naţiunea română din toată Transilvania la Blaj în 15/3 mai 1848 spre a se înţelege asupra trebuinţelor sale, şi asupra modului de a le îndrepta, mai înainte de toate la 6 ore dimineaţa s-a invocat ajutorul spiritului sfânt şi s-a săvârşit sfânta liturghie /de către D. episcop Ioan Lemeni în asistenţa mai multor preoţi în biserica catedrală/...

Ședinţa I din 15/3 mai 1848 sub prezidiul domnilor episcopi Ion Lemeni şi Andrei Șaguna.

1) S-au început lucrările Adunării prin moţiunea D. Simion Bărnuţiu, în urmarea cărora s-au primit cu unanimitate, şi s-au determinat cele următoare:

a)  Locul unde s-a ţinut această adunare a naţiunii române transilvane, adică pratul din susul Blajului s-a numit pentru totdeauna – Câmpia Libertăţii.

b)  Naţiunea română s-a declarat că vrea să rămână pururea statornic credincioasă înălţatului împărat al Austriei, şi marelui Principe al Transilvaniei, şi augustei case austriece.

e) Naţiunea română s-a declarat şi s-a proclamat ca naţiune de sine stătătoare, şi de parte întregitorie a Transilvaniei pe temeiul libertăţii egale.

d) Naţiunea română a depus jurământul credinţei către împărat, către patrie şi către naţiunea română.

e)  Formula jurământului îndreptată şi corectată :

Eu N.N. jur în numele tatălui şi al fiului şi al spiritului sfânt, Dumnezeului celui viu, cum că voi fi pururea credincios împăratului Austriei şi Marelui Principe Ferdinand I şi augustei case austriece, amicilor maiestăţii şi ai patriei voi fi amic, şi inamicilor inamic; cum că, ca român vor susţine totdeauna naţiunea noastră română pe calea dreaptă şi legiuită, şi o voi apăra cu toate puterile, în contra oricărui atac şi asupriri; nu voi lucra niciodată în contra drepturilor, şi a intereselor naţiunii române, ci voi ţine şi voi apăra legea şi limba noastră română, precum şi libertatea, egalitatea şi frateietatea; pe aceste principii voi respecta toate naţiunile ardelene, poftind egala respectare dela dinsele, nu voi încerca să asupresc pe nimeni, dar nici nu voi suferi să ne asuprească nimenea; voi conlucra după putinţă la desfiinţarea iobăgiei, la emanciparea industriei şi a comerţului, la păzirea dreptăţii, la înaintarea binelui umanităţii, al naţiunii române, şi al patriei noastre. Aşa să-mi ajute Dumnezeu şi să-mi dea mântuirea sufletului meu. Amin.

Acest jurământ l-a depus întreaga adunare generală a românilor cu toată solemnitatea sub stindardul împărătesc negru şi galben, şi cel român naţional albastru, roşu şi alb.

2) Comisia, ce se numise la 14/2 mai a.c. pentru câştigarea timpului în conferinţa pregătitoare, ca să conceapă o rugăminte către Reg. Guberniu pentru eliberarea confratelui nostru avocatul Florian Miceş, care se afla la arest, pentru că a vorbit poporului în spiritul principiului libertăţii, egalităţii şi fraternităţii, a citit conceptul rugăminţii, care aflându-se de bun, s-a aprobat şi s-a poftit totodată secretarul, că fără întârziere să o scrie (puriseze) şi să o subscrie domnii preşedinţi şi doi secretari, şi să o dea domnilor comisari guberniali, care pe lângă o comitivă din partea dumnealor s-o aşternă la Reg. Guberniu prin ştafetă, ce se şi face în conferinţa de după masă, şi fiind timpul târziu, a încetat şedinţa pentru acea zi, hotărându-se totodată, că în ziua următoare se va deschide acea şedinţă dimineaţa la 8 ore.

Ședinţa II din 16/4 mai 1848, sub prezidiul ordinar

Domnul episcop de Lemeni ocupând scaunul, mărturisi, cum că trecând prin popor, a auzit pe popor strigând cu o gură că nu voieşte Uniunea Transilvaniei cu Ungaria, şi prin urmare a enţiat, că de Unire astăzi nu poate fi vorba. După aceasta s-a făcut reflexiune din partea mai multor membri ai adunării, că întrebarea despre uniune să se dea la o parte, până ce românii nu vor avea deputaţi în dietă, căci numai acolo se poate dezbate după dreptate, şi se poată hotărâ această întrebare. S-a citit, s-a corectat şi s-a aprobat Protocolul şedinţei din 15/3 mai a.c. sub prezidiul ordinar, apoi începându-se dezbaterile pentru cererile românilor, s-a hotărât cele următoarele:

1)  Naţiunea română răzimată pe principiul libertăţii, egalităţii şi fraternităţii, pretinde independenţa sa naţională în respectul politic, ca să figureze în numele său, ca naţiunea română să-şi aibă reprezentanţii săi la dieta ţării în proporţia cu numărul său, să-şi aibă dregătorii săi în toate ramurile administrative, judecătoreşti şi militare în aceeaşi proporţie, să se servească de limba sa în toate treburile ce se ating de dânsa atât în legislaţie cât şi în administraţie. Ea pretinde pe tot anul o adunare naţională generală.

La aceasta a mai adaus D. V. Şuluţiu, că de aci înainte în lucrările legale a celorlalte naţiuni transilvane şi în limbile lor, românii să se numească români, iar nu olahi şi valachi.

2)  Naţiunea română pretinde ca biserica română fără distincţiune de confesiune să fie şi să rămână liberă, independentă de oricare altă biserică, egală în dreptul şi foloase cu celelalte biserici ale Transilvaniei. Ea cere restabilirea Mitropoliei române, şi a sinodului general anual după vechiul drept, în care sinod să fie deputaţi bisericeşti şi mireni. În acelaşi sinod să vor alege şi episcipii româneşti liber prin majoritatea voturilor fără candidaţiune ...

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

3) Naţiunea română, ajungând la conştiinţa drepturilor individuale omeneşti, cere fără întârziere desfiinţarea iobăgiei fără nici o despăgubire din partea ţăranilor iobagi, atât în comitete cât şi în districte, scaune şi graniţe militare. Ea cere totodată şi desfiinţarea decimilor, ca a unui mijloc de contribuiré împiedicătorii economiei ...

4)  Naţiunea română pofteşte libertatea industrială şi comercială cu ridicarea ţehurilor şi a privilegiilor şi a tuturor piedicilor şi stavilelor comerţului în ţările convecine, de care se ţine desfiinţarea vămilor la graniţă.

5)  Naţiunea română pofteşte ca darea ce s-a pus de la un timp încoace asupra vitelor, care din cauza strâmtorii hotarelor gremiale se ţin şi se pasc în ţările vecine cu mari cheltuieli, nespusa greutate şi însuşi cu pericolul vieţii, ca o vederată piedică a industriei şi a comerţului activ să se şteargă cu totul, şi tratatele care s-au încheiat între prea înalta casă austriacă. Poarta otomană şi Principatele Române pentru economia vitelor să se păzească cu toată scumpetea.

6)  Naţiunea română cere desfiinţarea zecimei, adică a zeciuielii (Zehend) metalelor create în patria aceasta, care zecime e o adevărată piedică pentru lucrarea minelor. La toţi proprietarii de mine, fără deosebire între urburari şi metalurgi, să li se dee acelaşi drept în privinţa măsurării hotarului fodinei.

7)  Naţiunea română cere libertatea de a vorbi, de a scrie şi a tipări fără de nici o cenzură, prin urmare pretinde libertatea tiparului pentru orice publicare de cărţi, de jurnale şi de altele, fără sarcina cea grea a cauţiunii, care să nu se ceară nici de la jurnalişti, nici de la tipografi.

8)  Naţiunea română cere asigurarea libertăţii personale, nimenea să nu se poată prinde sub vreun pretext politic. Cu acestea dimpreună cere libertatea adunărilor, ca oamenii să nu cadă la nici un prepus, dacă se adună numai să vorbească şi să se înţeleagă în pace.

9)  Naţiunea română cere tribunale de juraţi (Jurye) cu publicitate, în care procesele să se facă verbal.

10) Naţiunea română cere înarmarea poporului sau gardă naţională spre apărarea ţării dinlăuntru şi din afară; miliţia română să-şi aibă ofiţerii săi români.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

11) Naţiunea română cere denumirea unei comisiuni mixte, compuse din români şi alte naţiuni transilvane pentru cercetarea cauzelor de miezuine a moşiilor şi pădurilor, de ocuparea pământului comun şi a sesiuniilor coloniale şi altele ce se ţin de categoria aceasta.

12) Naţiunea română cere dotarea clerului român întreg din casa statului întocmai cu clerurile celorlalte naţiuni.

13) Naţiunea română cere înfiinţarea şcolilor române pe la toate satele şi oraşele, gimnaziilor, institutelor militare şi tehnice şi a seminateror preoţeşti, precum şi a unei universităţi române dotate din casa statului în proporţia poporului contribuent, în dreptul deplin de a-şi alege directorii şi profesorii, şi de a sistematiza învăţăturile după un plan scolastic şi cu libertate de a învăţa (docere).

14) Naţiunea română pretinde purtarea comună a sarcinilor publice după starea şi averea fiecăruia şi ştergerea privilegiilor.

15) Naţiunea română pofteşte ca să se facă constituţie nouă pentru Transilvania prin o adunare constituantă a naţiunilor ţării, care constituţie să se întemeieze pe principiile dreptăţii, libertăţii, egalităţii şi frăţietăţii, să se lucreze condici noi de legi civile, penale, comerciale etc. tot după acele principii.

16) Naţiunea română cere ca conlocuitoarele naţiuni nici de cum să nu iee la dezbatere cauza uniunii cu Ungaria până când naţiunea română nu va fi naţiune constituită şi organizată cu vot deliberativ şi decisiv în camera legislativă, iar din contra dacă dieta Transilvaniei ar voi totuşi a se lăsa la pertractarea aceleiaşi uniuni de noi fără noi, atunci naţiunea română protestează cu solemnitate.

După ce s-au primit toate aceste puncte de către adunare, s-a propus să se aleagă două deputaţiuni, cari să meargă cu cererea naţiunii, una la împărat la Viena, alta la dieta din Cluj, şi un comitet permanent, care şezând în Sibiu să primească răspunsurile, ce vor aduce deputaţii de la împărat şi de la dietă, şi să vestească strângerea adunării generale naţionale spre a i le face cunoscute.

Numărul deputaţilor la împăratul să fie cel puţin de 30, al celor ordonaţi la dietă să fie cel puţin de 100, al comitetului permanent cel puţin de 12.

Deputaţii amândorur deputaţiunilor să fie din preoţi, literaţi, nobili, militari, negustori şi ţărani ...

 

P.P.

 

Românilor ! aci se aşterne protocolul adunării generale care s-a ţinut în Câmpia Libertăţii 15 mai a.c. – Acest protocol va fi document la posteritate, că românii din Ardeal încă au înţeles spiritul timpului de astăzi, că şi pe ei încă i-a însufleţit spiritul libertăţii; proclamarea naţiunii române de naţiune de sine stătătoare este documentat că românii în veci nu se vor lepăda de limba şi naţionalitatea română; jurământul pus în Câmpia Libertăţii, aceea lucrai e de trei ori sfântă celebrată sub flamura împărătească şi română ! este o legătură prea sfântă cu care s-a legat toată naţiunea română, cum că îşi va apăra independenţa statului şi nu-şi va vinde ţara, îşi va apăra naţionalitatea, şi va stărui până va dobândi toate libertăţile care i se cad, adică; deputaţi români în dieta ţării Ardealului, dregători din sânul său în toate ramurile administraţiei cu limba lor română, ca să aibă unde să se plângă românii în supărările lor, şi să nu fie siliţi a se plânge tot la străini, cari îi urăsc, şi nu le fac dreptate.

De când e Ardealul, nu s-a pus jurământ mai sfânt decât acesta; jurământul celor trei naţiuni nu poate sta faţă cu acest jurământ român. Prin jurământul celor trei naţiuni se leagă acesta că vor apăra şi vor susţine legile Aprobatelor şi a Compilatelor, care pe români îi scot afară din ţara lor, prin urmare jurământul acela e în contra naţiunii române, iară jurământul românilor din Câmpia Libertăţii nu e în contra nimănui jurământul celor trei naţiuni e jurământul nesuferinţei; al românilor, jurământul toleranţei celei mai depline, jurământ de dreptate, de fraternitate. Nefericit este sufletul, care nu se va ţine de jurământul acesta, sau îl va călca.

Românilor ! întăriţi-vă, înarmaţi-vă, apăraţi-vă şi ţineţii unii cu alţii, cum se cade să facă fraţii cei de un sânge şi de o limbă. Dacă nu veţi fi una şi la un cuget, atunci nimeni nu vă poate ferici! Pe sufletul protopopilor şi al preoţilor şi a tot clerului zace o răspundere grea, ca să nu se lapede de poporul român, de frică sau pentru interes, cum s-au lepădat mulţi pe timpul protestantismului, când au ţinut cu ungurii calvini şi cu unitarii; câtă jale şi supărare au trebuit să fie atunci în popoarele române părăsite de părinţii lor, a spus şi va spune istoria totdeauna. Preoţii au datoria să-i mângăie, să-i inimeze pe cei ce scad cu inima, şi pe ei să nu-i abată nici o întâmplare rea de la apărarea şi învăţarea popoarelor lor.

Să nu se abată românii de la hotărârea lor de la Blaj nici decât, de va face dieta uniunea cu ţara ungurească, atunci tocmeala aceasta pe naţiunea română nu o îndatorează, că nu şi-a dat învoirea la aceea, ba tocmai din contra s-a declarat precum se vede din începutul şedinţei II şi punct. 16.

Comitetul permanent”

 

Scrisoarea lui Ion Buteanu către maiorul Csuták Kalman

Din rândurile, care către Ladislau Pop scriseşi, aşa văd cum că D-voastră lucraţi lângă principiile egalităţii, libertăţii şi a fraternităţii. Foarte mă mir, căci şi noi românii tot pentru acelaşi principiu ne luptăm ; şi de când am început lupta aceasta tot adevărata libertate şi recunoştinţa existenţei politice a naţiunii române o am strigat. Aceasta ne-a fost simbolul, pentru asta trăim şi murim. Dacă dar şi dv. pentru asta vă luptaţi, atunci între noi nu este nici o dischilinire şi e pagubă a vărsa atâta sânge fără nici un folos. Aceasta nu o pofteşte nici nu o aduce cu sine principiul fărtietăţii; dar aşa văd că ce ziceţi despre noi românii, că noi ne luptăm lângă absolutism, aceia tocmai se potriveşte pe seama voastră. N-am cercat noi cu voi a ne însoţi spre luptarea libertăţii, numai naţionalitatea să ne o cunoaşteţi ? N-am voit noi a întinde dreapta noastră vouă, numai principiul egalităţii aşa să-l înţelegi, precum e înţelesul lui cel adevărat ? Credeţi a trecut timpul d-a mai subjuga popor. în tot poporul ca şi în Dv. s-a trezit simţul naţionalităţii. Nici atâta nu v-aţi putut încă desmeţi, că de simpatia românilor aveţi lipsă ? de ar fi aceasta, de v-aţi gândi, v-aţi lua la socoteală şi v-aţi sili a câştiga dragostea românilor (pentru că zău ! de aceasta aveţi lipsă) iar nu a omorî oameni nearmaţi, a împuşca femei şi prunci, a aprinde sate, a sărăci poporul şi toată ţara a o preface în centirim (cimetirre). Aceasta se împotriveşte cu drepturile. şi ce e mai mult ? Vă spurcaţi în biserici, multe cele ce se ţin de slujba bisericească şi de ceremonii, acelea le-aţi prădat şi le faceţi nimic. Aşadară, fraţilor maghiari, această vă porunceşte vouă simbolul vostru ? Aceasta e libertatea şi fraternitatea, care aţi proclamat voi ? Aceia care se întorc la voi, aşa îi primiţi cât îi despuiaţi de toate averile şi poporul îl faceţi ca cerşetori, fugitori în lume, ca prin aceasta şi moraliceşte apăsându-i, să-l puteţi întrebuinţa ca un instrument. Aceasta nici dumnezeu nici oamenii nu o pot răbda. Noi suntem gata sau a trăi sau a peri şi a ne susţine omenia şi a ne oşti şi mai încolo pentru principiul nostru. Soarta va hotărî. Doară neamurile cele culte a Europei vor privi aceasta; şi nădăjduim că de nu alţii, neamurile care sunt tot de acelaşi soi, aceleaşi doară s-or grăbi a ne fi întru ajutor şi a ne scoate din legăturile sclavismului. Căci doară neamurile care iubesc libertatea vor grăbi să ne vie în ajutor. Noi până atunci ne vom bate până la moarte, ca să nu cadă pe noi blestemul nepoţilor noştri. Libertatea voastră sunt furcile, egalitatea drepturilor stă într-aceea ca celelalte neamuri care locuiesc cu voi într-o ţară să le topiţi în elementul maghiar. Treziţi-vă, mai este încă vreme, şi nu vă pătaţi caracterul naţional, căci sunteţi făloşi, şi de multe ori fala cea proastă mult strică unei naţii, şi o politică rea şi smintită pe un neam îl poate răsturna în mormânt. La această fie-vă de exemplu neamurile cele glorioase, care de mult s-au stins şi au pierit. Voi şi în timpul acesta al libertăţii încă ţineţi în sus forma sistemei sclavismului vechi. Dregătorii din corpus juris şi Werbotzi (legile fundamentale maghiare), adecă voi numai la slugi poftiţi a fi ocârmuitori, iar nu la cetăţeni liberi. Aşa este că libertatea voastră o linguşitură, amăgitură şi vorbă seacă ! Asta fie destul.

În aprilie.

Buteanu, prefect”

 

Scrisoare-manifest a lui Avram Iancu adresată poporului maghiar

„Libertate, egalitate, frăţietate. Fraţilor maghiari !

Ascultaţi cuvintele, purcese din adâncul sufletului unui român sincer. Aceste sfinte principii ne treziră din adâncirea, în care ne apăsară varvarii sute de ani; pentru acestea am ridicat cereri la locurile cuvenite; pentru acestea, ca să ne fie recunoscute, am ridicat arma, ne-am vărsat sângele, şi a ni-l vărsa pentru libertate suntem resoluţi, până va mai curge sânge în vinele noastre. Deie-şi părerea Europa, judece popoarele civilizate, noi ne luptăm pentru libertatea noastră, cea asuprită, de-a veacurilor nedreptate.

Fraţilor ! Credeţi-ne nouă că noi prealuminat vedem şi prea hotărât credem, că în aceste două Patrii surori, maghiarul de existenţă şi viitor nu poate vorbi fără român, nici românul fără maghiar. Credem şi prea luminat vedem, că peste noi, şi peste voi, azi mâne vrea să dee mâna un element gigantic, care în scurt timp ne va îneca, şi nu vor rămânea altele, decât urmele existenţei noastre. Amândouă părţile, vedem că pericolul ne ameninţă, încă de aproape, şi totuşi nu ne putem înţelege. Nu ştiu din ce pricină, pizma, sau doară nepăsarea, îşi învârte sabia între noi şi voi, ca nici în agonie să putem vorbi deaproape.

Noi, cu durere privim la scena ce s-a întâmplat în aceasta patrie, şi în care şi noi am fost siliţi a lua cea mai mare parte, însă să credeţi domnilor, că răscularea noastră nu s-a întâmplat prin amăgirea Austriei (după cum dv. rău sunteţi informaţi), ci pe noi ne-a răsculat nerecunoaşterea naţionalităţii politice, tiraniile şi barbariile conservativilor şi aristocraţilor transilvani, maghiari, care, poporul în această epocă nu le-a mai putut suferi, şi de care inteligenţa s-a scârbit cu totul – am fost siliţi a ridica arme, a le purta în contra aceluia care mai departe ne tirăneşte, şi se vede a ne apăsa existenţa politică, despre ce va mărturisi istoria, punând vina, cui va fi drept.

Ne provocaţi în numele naţiunii maghiare, să depunem armele, ba să le ridicăm împotriva tiranilor şi asupritorilor comuni. Crede-ne frate, că cu cea mai mare sfâşiere a inimei trebuie să mărturisim, că noi armele până acuma pe drept le-am întrebuinţat în contra apăsătorilor noştri, însă prin aceasta nu vrem a desonesta caracterul întregii naţiuni maghiare, nu, de aceasta ferească Dumnezeul popoarelor. Ci voim a vă trezi pe voi, şi a vă arăta, că între voi este vermele care vă roade rădăcina, şi vă sapă temeiul unui viitor, pe care vi-l puteţi promite etern. În senatul vostru s-a ivit pizma întrupată, şi ca sicca clodiana, sub veşmânt îşi împrăştie veninul său, ca să nu vă puteţi câştiga simpatia unui popor, de la natură compact, spre a nu se putea nimici în moment, ba nici în timp, şi ca să nu vă puteţi însuşi sincera prietenie, a unui popor din secoli virtuos, după cum l-aţi putut vedea şi cu mână lipsită de arme, şi după cum vi-l vor mai dovedi vouă timpurile cele critice, care vă ameninţă în viitor.

Fraţilor ! Spiritul de care e pătrunsă şi insufleţită Europa cu un impuls mai elastic străbate la sufletul nostru, decât la al oricărei naţiuni, care a mai văzut până acum raza libertăţii. Libertate, egalitate, frăţietate, aceste principii sunt deviza noastră, acestea tezaurul şi cel mai sfânt obiect, pentru care şi cu care trăim suntem gata a da mâna cu cei mai nedumeriţi vrăjmaşi ai noştri, şi a le promite cel mai sincer ajutor, ce se poate aştepta de la vreun popor european, iară de aceste principii lipsiţi, cu cea mai bărbătească seriozitate suntem hotărâţi din început, a ne băltui sângele până la cel din urmă român. însă aceste principii le pretindem de la oricine, garantate pe temeiul existenţei naţiunilor, şi nu :suntem îndestulaţi, văzând însemnate numele lor pe scrisori private, nici auzindu-le numai sunetul cel dulce, pe la urechile noastre, ca un leon fără de simţire. Voi ne îmbiaţi cu mărinimositatea naţiunei noastre, ne somaţi la reîntoarcere, făgăduindu-ne drepturi, şi iertarea păcatelor politice (atâta, încât nu ne-am putut, ba nici nu ne vom putea convinge, că păcatele politice ne-ar îngreuna vreodată), însă din contră, de nu vom voi, sau mai bine zicând de nu ne vom convinge, extirpaţiune prin foc şi fier ! (Focului şi fierului cu mijloace omogene vom păşi în contra !).

Noi, fraţilor, într-atâta suntem de sinceri, încât toate promisiunile voastre private le credem, însă – durere ! – când târziu sunt astfel de promisiuni către noi îndreptate, după ce cercându-le nu le-am dobândit, căutându-le nu le-am putut afla, după ce ne-am măcelat, după ce preoţimea şi partea inteligentă s-au debilitat, jertfindu-se nu prin arme, după cum poftesc legile unui război uman, ci prin furci (bitofa !) după ce în poporul nostru a spus spiritul amiciţiei către voi, şi s-a încuibat o aversiune în contră-vă într-atâta, încât el fără de amăgirea cuiva, mai voieşte a primi sabia oricărui tiran din Europa de ajutor împotriva voastră, cu care firea ne-a aşezat în una patrie, ce împreună să asudăm culţi vând-o şi împreună să gustăm dulceaţa fructelor ei. Durere, de trei ori durere, că voi care cu paşi uriaşi credeţi că staţi înaintea noastră în cultură, acestea nu le-aţi prevăzut, şi în loc de a vă câştiga amici sinceri cu mijloace blânde şi dulci, aţi răpit în dreapta sabia teroristică neroniană şi aţi primit modul de trădare, al infernalului Calligula. Totuşi, vă spunem cu cea mai umană sinceritate, nu ar fi târziu a ne dobândi de amici, dacă aţi pipăi odată calea prin care se poate asta, dacă aţi dovedi în practică marinimositatea, despre care atâta va place a predica. Însă noi, spunând adevărul limpede, ne cam temem a vă crede d-v, deoarece aievea ne-am înşelat. Crezut-au bravii noştri bărbaţi Buteanu şi Dobra, şi căzură jertfă ascuţişului teroristic. Cu adevărat, aţi putea voi înoda aici o scuză, că căzură din furia soldaţilor sau ... neghiobia lui Hatvani pricinui aceasta – însă această scuză e deşartă şi fără temei, deoarece nu Hatvani ne înşela pe noi, ci acela între care voi v-aţi odihnit, căruia voi, cu crezământ deplin, i-aţi pus fericirea voastră în mână, ca să o aşeze pe viitor.

Acela, care e capul vostru, şi preşedintele ţării ungare, acela vezi ne înşală, pe noi, şi acela e Ludovic Kossuth, după cum puteţi vedea aci din adusele şi exdiametro opusele lui două scrisori, semnate cu literele A şi B, care aude a trece şi prin un examen critic european.

Acum oare nu cu drept cuvânt am putea striga cu poetul: „accipe nunc danaum insidias, et crimine sub uno disce omnes”, – însă noi nu voim să facem salt în concluzele noastre, ci mai dorim să ne convingem din contră, ce iarăşi ce la voi atârnă.

Pe scurt: voim iară a vă spune, şi exclamăm: de credeţi în cer un Dumnezeu şi pe pământ o patrie, luaţi alte mijloace de a trata cu noi, convinge-veţi deplin, că între noi şi voi armele niciodată nu pot hotărî, însă nu întârziaţi, ca să nu se împlinească în voi cuvintele scripturei: „că va intra mirele, şi voi nu veţi avea undelemn în candelele voastre”.

Dat în Câmpeni, 15 iulie 1849

Avram Iancu, prefect”

 

Convenţia turco-rusă referitoare la Principate, încheiată la Balta Liman

Majestatea Sa Imperială prea înaltul şi prea puternicul împărat şi autocrat al tuturor Rusiilor şi Majestatea Sa Imperială prea înaltul şi prea puternicul împărat şi padişah al otomanilor, însufleţiţi de aceeaşi dorinţă pentru bunăstarea Principatelor Moldovei şi Munteniei şi credincioşi angajamentelor anterioare, care asigură numitelor principate privilegiul unei administraţii distincte şi alte anumite imunităţi locale, au recunoscut că în urma zguduirilor care au agitat aceste provincii, şi mai cu seamă Muntenia, devine necesar să se ia, de comun acord, măsuri extraordinare şi eficiente pentru protejarea acestor imunităţi şi privilegii, fie împotriva tulburărilor revoluţionare şi anarhice, fie împotriva abuzurilor de putere care paralizau acolo executarea legilor, şi îi privau pe locuitorii paşnici de binefacerile regimului de care ambele principate trebuie să se bucure în virtutea Tratatelor solemne încheiate între Rusia şi Sublima Poartă.

În acest scop, noi subsemnaţii, din ordinul şi autorizaţia expresă a Majestăţii Sale împăratul tuturor Rusiilor şi a Alteţei Sale Reşid Paşa, mare vizir şi Excelenţei Sale Hali Paşa, ministru de externe al Sublimei Porţi Otomane, din ordinul şi autorizaţia expresă a Majestăţii Sale Sultanul, după ce ne-am explicat şi ne-am pus de acord, am întocmit, şi încheiat următoarele articole :

Art. I. Având în vedere împrejurările excepţionale create de ultimele evenimente, cele două curţi imperiale au convenit ca, în loc să urmeze modul stabilit prin regulamentul din 1831 pentru alegerea domnitorilor Moldovei şi Munteniei aceşti înalţi funcţionari vor fi numiţi de Majestatea Sa sultanul, după o modalitate special stabilită de comun acord, de data aceasta, de cele două curţi, în scopul de a încredinţa administraţia acestor provincii celor mai demni candidaţi şi care se bucură de cea mai bună reputaţie printre' compatrioţii lor. De data aceasta, cei doi domnitori nu vor fi numiţi decât pe şapte ani, cele două curţi rezervându-şi dreptul, cu un an înainte de expirarea termenului stabilit prin prezenta tranzacţie, să ia în considerare situaţia internă a principatelor şi serviciile pe care le vor fi adus cei doi domnitori pentru a aviza de comun acord asupra hotărârilor ulterioare.

Art. II. Regulamentul organic acordat principatelor în 1831 va continua să rămână în vigoare, cu excepţia schimbărilor şi modificărilor a căror necesitate a dovedit-o experienţa, îndeosebi în ceea ce priveşte adunările ordinare şi extraordinare ale boierilor1, şi în modalitatea de alegere şi de componenţă urmat până în prezent; deoarece aceste adunări au dat loc în mai multe rânduri la unele conflicte deplorabile şi chiar la unele acte de nesupunere făţişă, convocarea lor va fi în continuare suspendată; iar cele două curţi îşi rezervă dreptul de a cădea de acord în privinţa restabilirii lor pe baze mixte cu toată maturitatea cerută la vremea când acestea vor putea fi puse în aplicare fără inconveniente pentru menţinerea liniştei publice în principate. Funcţiile lor deliberative vor fi în mod provizoriu încredinţate unor consilii sau divane ad-hoc2 alcătuite din boierii cei mai de seamă şi cei mai demni de încredere, cât şi din câţiva membri ai înaltului cler. Atribuţiile principale ale acestor consilii vor fi: stabilirea impozitelor şi examinarea bugetului anual în ambele provincii.

Art. III. Pentru a proceda cu toată maturitatea necesară la îmbunătăţirile organice pe care le cere situaţia actuală a principatelor şi abuzurile administrative, care s-au comis aici se vor stabili două comitete de revizie, unul la Iaşi şi celălalt la Bucureşti, alcătuite din boierii cei mai potriviţi pentru aceasta prin caracterul şi capacităţile lor, cărora li se va da sarcina să revizuiască regulamentele existente şi să semnaleze modificările cele mai potrivite pentru a da administraţiei ţării ordinea şi caracterul de ansamblu care i-au lipsit adesea.

Munca acestor comitete va fi supusă, în cel mai scurt timp posibil, examinării guvernului otoman care, după ce se va fi înţeles cu curtea Rusiei, şi după ce va fi constatat astfel aprobarea reciprocă, va acorda numitelor modificări aprobarea sa definitivă, care va fi publicată sub forma uzitată a unui hati-şerif al Majestăţii Sale sultanul.

Art. IV. Tulburările care au agitat atât de profund principatele, demonstrând necesitatea de a se acorda guvernelor lor sprijinul unei forţe militare în stare să reprime prompt orice mişcare insurecţională şi să impună respectarea autorităţilor stabilite, cele două curţi imperiale au căzut de acord să prelungească prezenţa unei anumite părţi a trupelor ruseşti şi otomane care ocupă în prezent ţara şi, îndeosebi pentru a apăra hotarul Munteniei şi Moldovei de accidente din afară, s-a hotărât ca pentru moment să fie lăsaţi aici 25 până la 35.000 de oameni de fiecare dintre cele două părţi. După restabilirea liniştii numitelor frontiere, vor rămâne în ambele ţări câte 10.000 de oameni de fiecare parte, până la desăvârşirea lucrărilor de îmbunătăţire organică, şi până la consolidarea liniştei interne a celor două provincii. După aceea trupele celor două puteri vor evacua complet principatele, dar vor mai rămâne încă destul de aproape pentru a putea intra acolo imediat, în cazul în care împrejurări grave, survenite în Principate, ar reclama din nou adoptarea acestei măsuri. Independent de aceasta, se va avea grijă să se completeze fără întârziere reorganizarea miliţiei indigene, în aşa fel încât ea să ofere, prin disciplina şi efectivul său. o garanţie suficientă pentru menţinerea ordinei legale.

Art. V. În timpul ocupaţiei, cele două curţi vor continua să aibă în principate un comisar extraordinar rus şi un comisar extraordinar otoman. Aceşti agenţi speciali vor avea sarcina să supravegheze mersul lucrurilor şi să ofere în comun domnitorilor părerile şi sfaturile lor, ori de câte ori vor remarca unele abuzuri grave sau vreo măsură dăunătoare liniştei ţării. Numiţii comisari extraordinari vor avea instrucţiuni identice, stabilite între cele două curţi, care le vor stabili îndatoririle şi gradul de autoritate pe care vor trebui să o exercite asupra treburilor principatelor. Cei doi comisari vor trebui de asemenea să se înţeleagă în privinţa alegerii membrilor comitetelor de revizuire care trebuie stabilite în principate, aşa cum s-a pus în articolul III. Ei vor trebui să dea socoteală curţilor lor respective de munca acestor comitete, adăugind propriile lor observaţii.

Art. VI. Durata prezentului act este fixată pe şapte ani, la expirarea cărora cele două curţi îşi rezervă dreptul să ia în considerare situaţia în care s-ar afla atunci principatele şi să avizeze măsuri ulterioare pe care le-ar considera cele mai convenabile şi cele mai proprii să asigure, pentru un viitor îndepărtat, bunăstarea şi liniştea acestor provincii.

Art. VII. Se înţelege că, prin prezentul act, motivat de împrejurări excepţionale, şi încheiat pe un termen limitat, nu se face nici o derogare de la nici una din stipulările existente între cele două curţi faţă de principatele Muntenia şi Moldova, şi că toate tratatele anterioare, coroborate prin actul separat al tratatului de la Adrianopol, îşi păstrează întreaga lor putere şi valoare.

Cele şapte articole de mai sus fiind stabilite şi încheiate, semnătura noastră şi pecetea armelor noastre au fost puse pe prezentul act care este remis Sublimei Porţi în schimbul celui care ne este remis de Alteţa Sa Marele vizir şi Excelenţa Sa ministerul afacerilor externe.

Întocmit la Balta Liman, la 19 aprilie (1 mai) 1949

Reşid Paşa

Aali Paşa

Vladimir Titov

Trimis extraordinar şi ministru

 plenipotenţiar al Majestăţii Sale

Împăratul Rusiei pe lângă

Poarta Otomană”

1 Este vorba de Adunările Obşteşti Ordinare şi Extraordinare, în cadrul celor dintâi fiind aleşi numai reprezentanţi ai boierimii, iar în cadrul celor de-al doilea pătrunzând şi unii reprezentanţi ai burgheziei.

2 Aceste Divane ad-hoc n-au nimic comun cu Adunările din Divanurile ad-hoc din 1857.