Evenimentele din martie 1848 din Moldova au fost considerate începutul revoluţiei din 1848 în ţările române. Deşi exilaţii români din Paris au hotărât în 8/20 martie izbucnirea simultană a revoluţiei, revoluţia a început în martie în Moldova, grăbită şi de tendinţa lui Mihail Sturdza de a rezolva criza politică internă, de lipsa de coordonare între forţele interne şi cele din exil. Declanşarea pripită a evenimentelor  a lipsit tabăra revoluţionară moldoveană de aripa ei radicală.
     Presiunea factorului extern şi o serie de alţi factori au imprimat o desfăşurare particulară a evenimentelor din Moldova care se manifestă în prelungirea opoziţiei anterioare într-un spirit nou, ce îl imită pe cel revoluţionar. Situaţia de criză ce tindea să se transforme într-o revoluţie nu a evoluat până la insurecţie, ca în alte zone, ci în Moldova a prevalat calea legală, nonviolentă.
     În Moldova, opoziţia împotriva regimului Sturdza s-a activat de la sfârşitul anului 1845, angajând în rândurile ei boierimea mică şi mijlocie, cercuri ale boierimii mici de orientare liberală, tinerimea intelectuală. Evenimentele din martie 1848 continuă practic manifestările legale ale acestei boierimi, într-o conjunctură internă şi externă diferită, cu obiective modificate. Ele au evoluat de la opoziţia legală până la răsturnarea regimului Sturdza, la înlocuirea regimului regulamentar pe cale paşnică, prin reforme graduale, utilizând calea legală, nonviolentă.
în Moldova nu a funcţionat o societate secretă de tipul Frăţiei, care să pregătească revoluţia.
     Acţiunea opoziţiei, declanşată în decembrie 1845 în ţinutul Vaslui, a crescut în amploare din primăvara anului 1846, prin extinderea în celelalte ţinuturi, în principalele oraşe şi târguri. Manifestările opoziţiei au un caracter organizat dar nu au ajuns la nivelul unei acţiuni politice unitare deoarece compoziţia mişcării a fost eterogenă iar ideologia sa eclectică.
     Reprimate de regimul Sturdza, mişcările opoziţiei au continuat în 1847 sub o altă formă, cu prilejul alegerilor pentru Adunarea Obştească, atunci când cercurile opoziţiei au opoziţiei au încercat să obţină majoritatea în adunare în vederea promovării unui program de reforme.
tentativa boierimii opozante a eşuat dar a ilustrat linia tactică pe care intenţiona să o urmeze pentru realizarea programului reformator, calea legală, reformistă care a fost adoptată şi în 1848.
în timpul acţiunilor opoziţioniste din 1847 s-a cristalizat alianţa tactică dintre boierimea mică şi mijlocie şi marea boierime liberală care a funcţionat şi în 1848. Compromisul realizat explică evoluţia particulară a evenimentelor din Moldova. Boierimea mare a condiţionat colaborarea de menţinerea formelor legale de acţiune politică.
     Criza regimului Sturdza s-a agravat încurajând acţiunile opoziţiei, pe fondul intensificării mişcărilor ţărăneşti, al nemulţumirilor amplificate de eliminarea limbii române din Academia Mihăileană şi al înăspririi cenzurii.
     Compoziţia eterogenă a opoziţiei, lipsa de unitate în plan ideologic şi programatic, explică orientarea în direcţia realizării unui program minimal care să intereseze toate forţele, începutul trebuia să fie răsturnarea domnului şi a regimului acestuia.
     Alianţa tactică a diferitelor cercuri nemulţumite de domnia lui Mihail Sturdza  şi de regimul regulamentar a fost expresia oportunismului politic, a necesităţilor momentului, dar reflectă şi particularităţile societăţii moldovene:
     ●  preeminenţa boierimii în viaţa economică, socială şi politică, slăbiciunile burgheziei pământene,
     ●  faptul că localităţile cu statut urban aveau o structură eterogenă din punct de vedere etnic şi confesional;
     ●  existenţa unei ideologii politice favorabile evoluţionismului care respingea revoluţia în favoarea reformismului.
     La aceasta se adaugă considerente de ordin extern, în primul rând pericolul intervenţiei armate ruseşti care a grevat permanent asupra mişcării opoziţioniste. Manifestul ţarului din 16/28 martie 1848 avertiza brutal principatele că nu va tolera ca „anarhia să pătrundă în partea statelor otomane puse sub a lui protecţie”.


     La 27 martie / 8 aprilie s-a întrunit una din adunările de protest condusă de Grigore Cuza, aprobate de stăpânire, prin care s-a manifestat şi până acum opoziţia, reunind toate componentele acesteia. Un comitet ales a propus o petiţie către domnitor – Petiţiunea Proclamaţie – redactată de Vasile Alecsandri în 35 de puncte şi semnată apoi de numeroase persoane care reprezintă programul minimal susţinut de cercurile angajate în alianţa contra lui Mihail Sturdza.
     Petiţiunea Proclamaţie a fost adresată domnului şi puterii protectoare ceea ce explică moderaţia cererilor:
       ●  Sfânta păzire a Regulamentului Organic în tot cuprinsul său şi fără nici o răstălmăcire”,
       
  grabnica îmbunătăţire a stării locuitorilor săteni”,
       ●  siguranţa personală, eliberarea deţinuţilor politici, gardă cetăţenească,
       ●  responsabilitate ministerială, înfiinţarea unei bănci naţionale,
       ●  reforma sistemului de învăţământ,
       ●  asigurarea persoanei, combaterea corupţiei,
       ●  dizolvarea adunării existente şi constituirea unei adunări cu adevărat reprezentative,
       ●  desfiinţarea cenzurii.
Mihail Sturdza respinge petiţia şi ia măsuri cu caracter represiv: au fost arestaţi unii dintre liderii mişcării, mai mulţi fruntaşi fiind trimişi în exil sau în surghiun la moşii.
adunarea din martie a fost o adunare legală, preocuparea liderilor fiind aceea de a răpi Rusiei orice posibilitate de intervenţie armată.
petiţia a fost difuzată în Iaşi şi la sate într-o formă adaptată la capacitatea de înţelegere a poporului, nu pentru a atrage ţărănimea alături de mişcare ci pentru a legitima acţiunea opoziţiei la sate.
aceeaşi tendinţă de a legitima mişcarea din martie o descifrăm şi în broşurile apărute în lunile mai-iunie cu prilejul vizitei comisarilor puterilor suzerană şi protectoare în principat: „În numele Moldovei, al omenirii şi al lui Dumnezeu, Proclamaţia partidului Naţional din Moldova”, „Mihail Sturdza, partida naţională şi comisia, Întâmplările din Moldova în luna lui martie 1848. Toate acuză domnitorul şi regimului său, apărând mişcarea de acuza de revoluţie, subliniind legalismul său.
calea reformistă şi legală a fost menţinută şi după înăbuşirea acţiunilor din martie 1848, de către cele două comitete care s-au constituit şi au colaborat, la Cernăuţi şi la Iaşi, pentru a realiza programul de reforme. şi în memoriul adresat comisarului turc, boierii argumentau necesitatea reformelor pentru conservarea rânduielilor existente.
programul minimal din martie a fost dezvoltat şi uneori radicalizat de emigraţia politică care integrează dezideratele moldovene în programul naţional.
     Principiile noastre pentru reformarea patriei”, text redactat la Braşov de exilaţii din Moldova sub impresia evenimentelor din Transilvania constituie cea mai radicală exprimare a opoziţiei din Moldova, revendicând:
       ●  abolirea privilegiilor, întemeierea instituţiilor ţării pe principiile de libertate, egalitate şi frăţietate,
       ●  desfiinţarea iobăgiei şi împroprietărirea ţăranilor fără despăgubire,
       ●  desfiinţarea beilicurilor, a lucrului şoselelor şi a tuturor îndatoririlor fără plată către stăpânire,
       ●  unirea Moldovei şi a Valahiei într-un stat neatârnat românesc.
     Documentul reprezentativ pentru ideologia şi programul politic al generaţiei paşoptiste din Moldova a fost, fără îndoială, „Dorinţele partidei naţionale în Moldova”.
spre deosebire de Muntenia, unde „Frăţia” a cultivat ideea de revoluţie şi spiritul revoluţionar după modelul francez, în Moldova, curentul preponderent evoluţionist a întreţinut reformismul, transformarea graduală, controlată.
     Dorinţele partidei naţionale în Moldova” este un manifest, în acest sens al căii moldoveneşti, repudiind revoluţia în favoarea spiritului reformator şi a ideii liberale.
deşi sintetizează toate actele programatice româneşti din 1848, el reflectă fidel linia moldovenească.
actul denunţă regimul regulamentar pentru că a întrerupt brutal evoluţia societăţii şi a statului, introducând instituţii, legi şi principii străine de tradiţia şi specificul naţional al poporului.
din această perspectivă istoristă, în care se regăsesc ideile lui Savigny, programul revendică restituirea acestor instituţii şi drepturi pe care ţara le-a avut în trecut şi pe care Rusia le-a lichidat, unirea Moldovei cu Muntenia.
     Proiectul de constituţie” a sistematizat juridic programul anterior. El este inspirat de constituţionalismul occidental, cu deosebire de constituţia belgiană din 1831, care a fost tradusă în 1847 în Moldova, şi de actele programatice emise până atunci în ţările române.
cele 120 de articole ale proiectului consacră principiile constituţionalismului modern: suveranitatea naţiunii, separaţia puterilor în stat, dreptul neîngrădit de a exercita suveranitatea în teritoriul naţional, drepturile şi libertăţile cetăţeneşti.
proiectul reprezintă un moment în cristalizarea unei tradiţii constituţionale româneşti, ce stă la baza celei dintâi constituţii a României moderne.

 

rev-mold