••• Surse istorice primare  •••  


1.  Proclamaţia de la Padeş adresată de Tudor Vladimirescu către populaţia Ţării Româneşti (23 ianuarie 1821)
2.  Proclamaţia lui Tudor Vladimirescu către locuitorii judeţelor, privind rostul mişcării sale şi îndatoririle lor (20 martie 1821)
3.  Guvernatorul Transilvaniei, Gheorghe Bánffy înştiinţează conducerea comitatelor Alba, Turda, Hunedoara şi districtele din sudul Transilvaniei despre izbucnirea revoluţiei lui Tudor Vladimirescu şi măsurile ce trebuie luate pentru a împiedica izbucnirea unor mişcări în Transilvania, în legătură cu cea din Ţara Românească (26 februarie1821, Cluj)
4.  Raportul consulului general rus Pini către Comandantul armatei ruse din Basarabia cu privire la situaţia din Ţara Românească şi Moldova după izbucnirea revoluţiei lui Tudor (2 martie 1821)
5.  Descriere contemporană relatând uciderea lui Tudor Vladimirescu de către eterişti (1821)
6.  Primii domni pământeni Ioniţă Sandu Sturdza (Moldova) şi Grigore Dimitrie Ghica (Ţara Românească) şi învestitura lor de către sultan (1822)
7.  Convenţia de la Akkerman (Cetatea Albă) dintre Imperiul ţarist şi Imperiul otoman cuprinde şi articole referitoare la Ţările Române (septembrie 25/7 octombrie, 1826, Akkerman)
8.  În tratatul de pace de la Adrianopol, încheiat în urma războiului dintre Imperiul ţarist şi Imperiul otoman, sunt înscrise şi următoarele prevederi privitoare la ţările române (2/14 septembrie, 1829, Adrianopole)
9.  Prevederile Regulamentului Organic referitoare la alegerea domnilor în ţările române (1831)
10.  Prevederile Regulamentului Organic referitoare la obligaţiile în muncă ale ţăranilor clăcaşi (1831)
11.  Prevederile Regulamentului Organic referitoare la unitatea Principatelor Române (1831)
12.  Scrisoarea lui Teodor Diamant către Charles Fourier prin care-l informa despre pregătirile pentru înfiinţarea unui falanster în Ţara Românească (24 iunie, 1834, Bucureşti)
13.  Contestarea legalităţii Regulamentelor Organice de către „partida” naţională din Ţara Românească condusă de Ion Câmpineanu. Revendicările incluse în declaraţie vizează şi pe românii din Moldova. (1/13  noiembrie, 1838, Bucureşti)
14.  Despre starea social-economică a ţărănimii din cele trei ţări româneşti în secolul al XIX-lea.
15.  Agentul consular francez Felix Colson informează opinia publică franceză despre principalele tendinţe ce se manifestă în societatea din principatele române (1839)
16.  Mihail Kogălniceanu despre programul „Daciei literare”, care trebuie să unească în paginile ei producţiile româneşti din orice parte a Daciei, pe toţi scriitorii munteni, moldoveni, ardeleni, bănăţeni şi bucovineni (1840, Iaşi)
17.  Capetele de acuzare aduse împotriva lui Teodor Râşcanu şi a tovarăşilor săi pentru încercarea de răscoală din Moldova împotriva domnitorului Mihail Sturdza (28 octombrie, 1846, Iaşi)
18.  Discursul rostit de Nicolae Bălcescu la Paris în faţa tinerilor revoluţionari munteni şi moldoveni aflaţi la studii în Franţa, care conţine aprecieri asupra viitorului ţărilor române (31 decembrie, 1846, Paris)

Proclamaţia de la Padeş

       „… Cătră tot norodul omenesc din Bucureşti şi din celelalte oraşe şi sate ale Ţării Româneşti, multă sănătate !
       Fraţilor lăcuitori ai Ţării Româneşti, veri de ce neam veţi fi !
       Nici o pravilă nu opreşte pe om de a întâmpina răul cu rău ! Șarpele când îţi iasă înainte, dai cu ciomagul de-l loveşti, ca să-ţi aperi viaţa, care mai de multe ori nu să primejduieşte din mişcarea lui !
       Dar pre balaurii care ne înghit de vii, căpeteniile noastre, zic, atât cele bisăriceşti, cât şi cele politiceşti, până când să-i suferim a ne suge sângele din noi ? Până când să le fim robi ?
       Dacă răul nu este priit lui Dumnezău, stricătorii făcătorilor de rău bun lucru fac înaintea lui Dumnezău ! Că bun este Dumnezău şi ca să ne asămănăm lui trebuie să facem bine ! Iar aceasta nu să face până nu să strică răul. Până nu vine iama, primăvară nu să face !
       Au vrut Dumnezău să facă lumină ? Aceia s-a făcut, după ce au lipsit întunericul !
       Vechilul lui Dumnezău, prea puternicul nostru împărat1, voeşte ca noi, ca nişte credincioşi ai lui, să trăim bine. Dar nu ne lasă răul, ce ni-l pun peste cap căpeteniile noastre !
       Veniţi dar, fraţilor, cu toţii, cu rău să pierdem pe cei răi, ca să ne fie noaă bine ! şi să să aleagă din căpeteniile noastre cei care pot să fie buni. Aceia sunt ai noştri şi cu noi dinpreună vor lucra binele, ca să le fie şi lor bine, precum ne sunt făgăduiţi !
       Nu vă leneviţi, ci siliţi dă veniţi în grabă cu toţii : care veţi avea arme, cu arme; iar care nu veţi avea arme, cu furci de fier şi cu lănci; să vă faceţi degrabă şi să veniţi unde veţi auzi că să află Adunarea cea orânduită pentru binele şi folosul a toată ţara. şi ceiace vă va povăţui mai marii Adunării, aceia să urmaţi, şi unde vă vor chema ei, acolo să mergeţi. Că ne ajunge fraţilor, atâta vreme de când lacrămile de pe obrazăle noastre nu s-au mai uscat!
       Și iar să ştiţi că nimenea dintre noi nu este slobod în vremea aceştii Adunări – obşteştii folositoare – ca să să atingă măcar de un grăunţi, de binele sau de casa vreunui neguţători, oroşan sau ţăran, sau de al vreunui lăcuitori, decât numai binele şi averile cele rău agonisite ale tiranilor boieri să să jărtfească: însă al cărora nu vor urma noaă – precum sunt făgăduiţi – numai al acelora să să ia, pentru folosul de obşte !

         1 Ţarul Rusiei

Proclamaţia lui Tudor Vladimirescu către locuitorii judeţelor

       „De la slugeriul Theodor Vladimirescu
       Cătră toţi lăcuitorii oraşelor şi satelor din sud Vâlcei din orice treaptă, adecă neamuri, postelnicei, manzil, breslaşi, ruptaşi, bârnici, scutelnici, poslujnici şi slujitori, şi cătră toţi streinii birnici dintr-acest judeţ.
       Iaste ştiută la toţi cea până acum pornire a mea, ce cu glasul norodului celui năpăstuit am urmat şi urmez, spre dobândirea dreptăţilor. Am hotărât dând cel întâi semn de bun patriot într-acest pravoslavnic pământ rumânesc întru care am strămoşeasca naştere şi să ocârmuiesc pre toţi cei ce au încins arme din partea a tot norodului, spre zdrobirea şi încetarea a vericăruia jaf şi nedreptate ce aţi cercat până acum din pricina oblăduitorilor domni ce au stătut, carii întru desăvârşită nemilostivire aflându-să, au aplecat oricâte chipuri de mijloace s-au îndeletnicit şi v-au supt sângele aducându-vă într-această mare dărăpănare şi proastă stare întru care vă aflaţi. Iar cea mai de temei hotărâre a mea însoţită cu glasul norodului, iaste ca nici într-un chip să nu încetez din cererea dreptăţilor ţării, pre care şi de nu le voi vedea dobândite printr-acele destoinice cuvinte care s-au făcut cunoscute până acum pă unde s-au cuvenit, vă făgăduiesc sufleteşte că să vor dobândi negreşit prin vărsare de sânge împotriva vericăruia vrăjmaş să va arăta călcătoriu acestor dreptăţi, de care întâi voi aveţi să vă bucuraţi. Într-această dar doritoare patrie, şi voao cugetări aflându-mă, ne-au ajutat milostivul dumnezeu până acum, şi nu numai acele cinci judeţe ot prez Olt să văd mântuite de mâncătoriile şi jafurile prădătorilor ocârmuitori şi feliurimi de slujbaşi, ci pre unde am ajuns şi ara propoveduit au încetat relile jăfuitorilor. Aşadar ajungând şi aici în politica Bucureştilor, care iaste scaunul oblăduirii norodului, şi găsind mulţi patrioţi boieri întrun asemenea bune cugetări, cu ale norodului asemănate, am hotărât, ca un voitoriu de dreptate, să cunosc vremelnica stăpânire a ţării, supuindu-să toţi cei ce au încins arme de izbăvire la legile şi pământeneştile obiceiuri ce li să vor arăta de câtră stăpânire prin mine şi le voi cunoaşte că sunt întru adevăr folositoare patriei şi de mare trebuinţă obştii norodului, căci fără de a cunoaşte cinevaşi o stăpânire, nu numai fireşte nu iaste prin putinţă, ci poci zice şi de mare vătămare la împlinirea trebuinţelor ce va avea această izbăvitoare lucrare.
       Vă vestesc dar tuturor, fraţilor pământeni, că şi cuviinţa şi trebuinţa vă îndatorează să cunoaşteţi o stăpânire, care stăpânire avându-ş vlăstările sale întinse prin laturile ţării, să închipuieşte şi într-acel judeţ prin dumnealor ispravnicii ce să orânduiesc de aici, la carii câţi sunt lăcuitori într-acel judeţ trebuie să să supue şi să-şi săvârşească poruncile ce le vor da când vor fi asemănate celor întru obşteasca ştiinţă datorii şi ajutătoare trebuinţelor ce cer oştirile ce sunt gata a să rezboi spre dobândirea dreptăţilor obştii norodului. şi aşa înţelegând cu toţii duhul aceştii izbăvitoare lucrări, câţi sunteţi vrednici de a purta arme împotriva vrăjmaşului dreptăţilor ţării, veniţi la mine să vă cercetez starea vitejiei voastre, şi de voi găsi-o asemănată cu ceia ce să cuvine să fie întru asemenea lucrare, numaidecât să vă primesc şi să vă povăţuiesc datoriile ce aveţi să săvârşiţi, cunoscând însă şi aceasta, că aveţi să slujiţi ca nişte ostaşi numai pentru dobândirea dreptăţilor voastre, iar nu pentru vreo folosire de bani, căci şi eu şi toţi cei ce s-au înfrăţit cu mine, slujim, nu cu cuget de dobândire de bani, ci porniţi de râvna binelui ce aşteptăm şi pentru noi şi pentru copiii noştri. Iar câţi nu sunteţi născuţi pentru această meserie, împliniţi-vă datoriile cu toată supunerea ce să cuvine să daţi cătră dumnealor boierii ispravnicii ai judeţului, adecă voi: mazililor, brăslaşilor şi cumpaniştilor i streinilor, răfuiţi-vă rămăşiţile ce aveţi a următoarei tetraminii de ianuarie. Asemenea şi voi birnicilor, istoviţi rămăşiţele dăjdiilor ce sunt scoase până acum prin poruncile stăpâniri, adecă asemin vistierii de februarie şi martie po tl. optsprezece de lude şi diminii lefilor tot pă aceste doao luni po tl. doisprezece şi jumătate de lude, şi banii orânduielii mezilhanelii de primăvară po tl. şaptesprezece şi jumătate de lude. şi cu toţi, din orice treaptă şi orânduială, slujiţi isbăvitoarelor oştiri ale ţării care după cum să vor rândui în dări şi în tranţporturi de trebuincioase zăhărele, şi fiţi încredinţaţi că mai la urmă veţi înţelege şi rodurile fericirii voastre. Câţi însă de supt aceste răspunderi vă aflaţi astăzi ostaşi supuşi armelor izbăvirii, să ştiţi că sunteţi cu totul apăraţi şi privelegheaţi, şi voi sătenilor cu anii ca aceştia aveţi să vă scădeţi din lude cu analohon cislelor lor, precum şi stăpânirea ţării porunceşte pentru aceasta prin vistierie cătră dumnealor ispravnicii judeţelor şi aseminea să va păzi această orânduială şi pentru câţi alţi ostaşi să vor mai aduna du prin sate şi de acum înainte prin ştiinţa mea şi a orânduiţilor miei. Iar după ce veţi istovi toate aceste puţine rămăşiţuri prin zapciii plăşilor la dumnealor ispravnicii judeţului, după cum urmează obiceiul, ca să istovească şi dumnealor cu vistieria ţării, iarăşi spre întâmpinarea trebuincioaselor ale izbăvirii, să ştiţi fără îndoială că mare uşurinţă are să vi se facă, nu numai întru răspunderea dăjdiilor, ci şi intru toate celelalte dări şi orânduieli, cum şi jefuirile vor lipsi cu totul şi veţi înţelege înşivă scăparea robiei întru care v-aţi aflat până acum. Urmaţi dar întru toate aceştii propoveduiri ce într-adâns vi s-au trimis, ca să să cetească într-auzul tuturor şi în vileag de obşte, şi fiţi încredinţaţi că nici odinioară nu veţi rămânea fără dobândirea dreptăţilor voastre.

Theodor

1821 martie”

Gheorghe Bánffy despre izbucnirea revoluţiei lui Tudor Vladimirescu

       „... Fiindcă acest mare principat, vecin cu Ţara Românească este în legături strânse economico-comerciale, precum şi religioase şi naţionale1, pe drept cuvânt ne putem teme că aceste dezordini şi principii periculoase, care se aseamănă cu cele ale aşa-zisei mişcări a lui Horea, să nu pătrundă pe căi ascunse în patria noastră, să nu se întindă în mijlocul poporului de jos, şi aşa de uşor înclinat spre ele.”

       1 În original, „Minthogy ezen nagy fejedelemség szomszéd Olárhországgal nevezetes aeconomico-commercialis s mind vallás, mind, nemzetbeli nexusba vagyon, meltán lehet attól tartani”. (Cuvintele subliniate adăugate de G. Bánffy)

 

Raportul consulului general rus Pini cu privire la situaţia din Ţara Românească şi Moldova

       „... Evenimentul care a avut loc în Oltenia şi pe care am avut cinstea să-l aduc la cunoştinţa excelenţei voastre în raportul meu precedent de la 1 februarie trecut, a luat de la un timp forma unei răscoale populare generale. Măsurile luate de cârmuirea de aici pentru restabilirea ordinii n-au dat rezultatele dorite. Numărul de oameni răzvrătiţi, care dispun de tot felul de arme şi muniţii pentru armele de foc, ajunge acum la circa 6.000 de oameni ... Superioritatea acestor forţe şi încrederea slabă în ajutorul detaşamentelor de arnăuţi şi de alţi oameni înarmaţi, trimişi împotriva rebelilor ... justifică oarecum, în opinia generală, cauzele înseşi ale răscoalei care a avut loc. Faptul acesta a constrâns cârmuirea să înceapă tratative cu conducătorul poporului răscolat, slugerul Vladimirescu ... Revendicările acestuia, Tudor Vladimirescu, însă, însoţite de stăruitoare solicitări şi ameninţări /la adresa/ boierilor acuzaţi /de/ asupririle pricinuite de ei, relativ la restituirea unei sume importante de bani, stoarse, chipurile, pe nedrept de la el în vremurile de mai înainte, relativ la micşorarea birurilor impuse pe temeiul vechilor obiceiuri şi hotărâri, precum şi relativ la instaurarea unei noi ordini de lucruri au depăşit măsura unei juste satisfaceri a lor ... Cârmuirea ambelor principate, neavând în puterea ei mijloace de a se împotrivi acestei acţiuni arbitrare, care ameninţă să tulbure liniştea poporului în provinciile turceşti, nu a întârziat să informeze despre aceasta Poarta, care fiind convinsă că aceste întâmplări sunt cu totul potrivnice relaţiilor de prietenie cu Rusia, nu va lipsi să accelereze dispoziţiile sale spre a preveni aceste acţiuni cu forţa armelor turceşti ... Starea de spirit ... manifestă însă o vădită înclinare către prinţul Ipsilanti, ei fiind gata a se împotrivi intrării trupelor turceşti în ţară ...

General-locotenent Iusov”

Descriere contemporană relatând uciderea lui Tudor Vladimirescu

       „... Indignarea prinţului Ipsilanti împotriva lui Vladimirescu şi încrederea lui oarbă în Iordache au fost deajuns pentru a crede totul, fără dovezi precise. Iordache a dus pe Tudor la Târgovişte şi în loc de a-l preda divanului care, de altfel, aproape nici nu exista, l-a dat pe mâna prinţului Ipsilanti ca pe un criminal.
       Tudor a fost închis în temniţa mitropoliei, iar cunoscutul criminal Caravia a fost însărcinat să-i ia interogatoriul. Acest scelerat a supus pe Tudor la tot felul de chinuri, numai pentru a afla unde a ascuns banii, căci credea că are sume mari de bani, iar descoperirea lor interesa pe toţi mai mult decât toate acţiunile lui Tudor. Vladimirescu a suportat totul cu o tărie neobişnuită, răspunzând că nu are nimic şi spunând că el „a venit acolo pentru ca, unindu-se cu eteriştii, să lupte împreună împotriva turcilor”. În cele din urmă, după două zile de cele mai crude chinuri, au anunţat pe Tudor că îl trimit la divan şi, legându-l, au ieşit noaptea afară din oraş. Apropiindu-se de râul Dâmboviţa, Caravia l-a împuşcat cu pistolul, apoi l-au tăiat; i-au tăiat capul, iar trupul i l-au aruncat în râu. În mundirul (lui Tudor) Caravia a găsit aur şi pietre în sumă de peste 6.000 de galbeni.
       Astfel a fost curmată, prin trădare, viaţa lui Tudor, fără nici o cercetare şi fără nici o umbră de formă (de judecată).”

Primii domni pământeni - Ioniţă Sandu Sturdza şi Grigore Dimitrie Ghica

       Seraschierul de Silistra a primit pe Ioniţă Sturza, numit domn în Moldova, foarte politicos, cu ceremonialul cuvenit. În schimb, pe Grigore Ghica, numit în Ţara Românească, l-a primit foarte rece şi fără ceremonial, fiind nemulţumit de faptul că stăruinţele sale în favoarea lui Barbu Văcărescu (de a fi numit) domn în Ţara Românească au rămas zadarnice. El i-a cerut îndată să numească sameş al vistieriei pe un oarecare Petrache Arion, unul dintre protejaţii săi. Promiţând acest post mai înainte altuia, Gr. Ghica /nu a voit să-şi calce cuvântul şi (voind) prin aceasta să arate într-un fel oarecare (să se împotriveşte) influenţei seraschierului de la primul pas al domniei sale, l-a refuzat. Acest refuz neaşteptat a îndărjit şi mai mult pe nazâr împotriva domnului. În cele din urmă a declarat hotărât seraschierului că dacă intenţionează să se amestece în asemenea treburi speciale în principat, el se va întoarce îndată la Constantinopol pentru a renunţa la postul de domn, adăugându că el ştie prea bine că nazârului i s-a încredinţat să supravegheze numai liniştea în principat şi fidelitatea poporului; dar că el, în tot timpul domniei sale, nu va îngădui nimănui să participe la cârmuirea lăuntrică a ţării. Acest răspuns hotărât a produs asupra turcului efectul aşteptat; nazârul a fost surprins de acest fapt şi a trebuit să cedeze. De aceea, dând noului domn investitura, l-a lăsat să plece.
       După ceremonialul obişnuit în acest caz, domnul a trecut Dunărea şi s-a îndreptat /spre Bucureşti, unde a intrat în ziua de 14 septembrie stil vechi.
       O dată cu domnitorul Ghica a trecut Dunărea şi Cavanoz-Oglu care, cu titlul de baş-beşliaga, trebuia să vină cu prinţul la Bucureşti împreună cu 2.000 de turci, care se aflau cu el, pentru a alcătui pe viitor garda principatului. Numirea lui Cavanoz-Oglu în Ţara Românească era foarte neplăcută domnitorului, deoarece acest turc nu avea nici un rang, care să se poată oarecum egala cu cel al domnului. El avea numai titlul de baş-beşliaga şi nu fusese ales după obicei de domn, ci numit de seraschir şi de aceea era cu totul în afara autorităţii domnului, având în mâinile lui întreaga putere executivă şi raportând direct nazârului la Silistra. Pe deasupra, pe lângă domn, în postul de vidan efendi a fost numit un oarecare Taap efendi, precum şi (ceea ce nu fusese înainte) în postul de dragoman, Nuri efendi, fiul lui Iaia efendi, în acel moment dragoman al Porţii, un renegat grec. Cu domnul Moldovei Ioniţă Sturza, care a primit investitura cinci zile după Grigore Ghica, au trecut (Dunărea) Eiub aga în calitate de comandant al oştirii şi Ibrahim efendi.
       Toţi aceşti funcţionari, numiţi direct de Poartă, în împrejurările de atunci aveau mare influenţă; ei puteau să pricinuiască domnului numai greutăţi, să-l împiedice în treburile cârmuirii şi să-l supravegheze de aproape. Aceasta era situaţia ambilor domni la început şi mult timp după sosirea lor în principate. Chehaia bei a părăsit ţara a treia zi după sosirea la Bucureşti a domnului şi a lui Cavanoz-Oglu şi s-a întors cu oastea sa la Silistra.

Articole referitoare la Ţările Române din Convenţia de la Akkerman

       „... 1) Convenţia explicativă a tratatului de pace de la Bucureşti din 16/28 mai 1812.
             2) Act separat relativ la principatele Moldova şi Ţara Românească, în numele atotputernicului Dumnezeu,
       Hospodarii Moldovei şi Valahiei fiind aleşi dintre boierii băştinaşi, alegerea lor va fi de acum înainte făcută în fiecare din aceste provincii, după consimţământul şi voinţa Sublimei Porţi, de către Adunarea generală a divanului, potrivit vechiului obicei al ţării.
       Boierii divanului din fiecare provincie, în calitate de corp al ţării, şi cu asentimentul general al locuitorilor, vor alege pentru demnitatea de hospodar pe unul dintre boierii cei mai vechi şi cei mai capabili de a o îndeplini bine şi vor prezenta Sublimei Porţi printr-o cerere (Arzmah-zar) candidatul ales, care, dacă este aprobat de Sublima Poartă, va fi numit hospodar şi va primi investitura. Dacă, din motive serioase, numirea candidatului ales nu va fi câtuşi de puţin pe placul Sublimei Porţi, în acest caz, după ce motivele serioase vor fi fost confirmate de cele două curţi, va fi îngăduit să li se recomande numiţilor boieri să procedeze la alegerea unei persoane convenabile.
       Durata administrării hospodarilor va rămâne fixată, ca şi în trecut, la şapte ani compleţi şi întregi începând din ziua numirii lor şi ei nu vor putea fi destituiţi înainte de acest termen. Dacă, în timpul administrării lor, ei săvârşesc vreun delict, Sublima Poartă îl va informa pe ministrul Rusiei şi când, după ce se va face verificarea de o parte şi de alta, se va constata că hospodarul s-a făcut într-adevăr vinovat de vreun delict, destituirea sa va fi permisă numai în acest caz.
       Hospodarii care vor fi ajuns la capătul celor şapte ani fără să fi dat, fie celor două curţi, fie ţării, subiect de plângere legitimă şi serioasă vor fi numiţi din nou pentru alţi şapte ani dacă se va face această cerere Sublimei Porţi de către divanurile provinciilor şi dacă locuitorii îşi vor manifesta consimţământul general în privinţa lor.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

       Hatişeriful din 1802 dispunând abolirea impozitelor, redeventelor şi rechiziţiilor introduse din anul 1198 (1783), hospodarii împreună cu boierii din divanurile respective vor stabili şi vor fixa impozitele şi plăţile anuale ale Moldovei şi Valahiei luând ca bază regulamentele care au fost stabilite în urma hatişerifului din 1802. Hospodarii nu vor putea în nici un caz să se dea la o parte de la stricta îndeplinire a acestei dispoziţii. Ei vor ţine seama de observaţiile ministrului maiestăţii sale imperiale şi de cele pe care consulii Rusiei le vor adresa, după ordinele sale, atât în această privinţă cât şi în privinţa menţinerii privilegiilor ţării, şi, în special, în privinţa respectării clauzelor şi articolelor inserate în prezentul act.
       Hospodarii, în înţelegere cu divanurile respective, vor fixa în fiecare provincie numărul beşliilor după cel existent înaintea tulburărilor din 1821. Odată fixat, acest număr nu va mai putea fi mărit sub nici un motiv, în afară de cazul în care acest lucru este cerut de vreo necesitate urgentă de o parte şi de alta, şi este de la sine înţeles că beşlii vor continua să fie formaţi şi organizaţi aşa cum erau şi înaintea tulburărilor din 1821; că agiii vor continua să fie aleşi şi numiţi în acelaşi mod în care s-a procedat înaintea numitei epoci şi, în sfârşit, că beşliii şi agiii lor nu vor îndeplini niciodată decât funcţiile pentru care au fost instituiţi dintru început, fără să se poată amesteca în treburile ţării, şi fără să-şi îngăduie nici o altă acţiune.Tot ceea ce a fost uzurpat pe teritoriul Valahiei înspre partea Brăilei, Giurgiului şi Culei (Turnului) şi dincolo de Olt va fi restituit proprietarilor şi se va fixa pentru numita restituire un termen în firmanele referitoare la aceasta, care vor fi adresate cui i se cade. 
       
Aceia dintre boierii moldoveni care numai în urma ultimelor tulburări s-au văzut siliţi să-şi părăsească patria vor putea să se reîntoarcă nestingheriţi, fără a fi hărţuiţi de vreo persoană, ori cine ar fi ea, şi se vor bucura în întregime şi deplin de drepturile lor, de prerogativele, bunurile şi proprietăţile lor, ca în trecut.
       Sublima Poartă, luând în consideraţie nenorocirile care au apăsat asupra Moldovei şi Valahiei în urma ultimelor tulburări le va scuti timp de doi ani de tributurile şi redevenţele pe care trebuie să i le plătească; după expirarea timpului de scutire mai sus menţionat, numitele tributuri şi redevenţe vor fi achitate la contribuţia fixată prin hatişeriful din 1802 şi nu vor putea fi mărite în nici un caz. Sublima Poartă va acorda, de asemenea, locuitorilor celor două principate libertatea comerţului pentru toate produsele solului şi industriei lor, de care ei vor putea dispune cum vor crede de cuviinţă, în afara restricţiilor impuse, pe de o parte, de proviziile datorate anual Sublimei Porţi, pentru care aceste provincii sunt ca nişte grânare, pe de alta, de aprovizionarea ţării. Toate dispoziţiile hatişerifului din 1802 referitoare la aceste provizii, la achitarea lor regulată la preţurile curente, după care ele trebuie plătite şi care vor fi fixate, în caz de litigiu, de divanurile respective, vor fi repuse în vigoare şi respectate pe viitor cu o scrupuloasă exactitudine.
       Boierii vor trebui să execute ordinele hospodarilor şi să rămână în limitele unei perfecte supuneri faţă de ei. În ceea ce-i priveşte, hospodarii nu vor putea să-i pedepsească în mod arbitrar pe boieri, nici să-i supună la pedepse nemeritate şi fără ca ei să fi comis vreo greşeală dovedită, şi aceştia din urmă nu vor ispăşi vreo pedeapsă decât după ce vor fi judecaţi conform legilor şi uzanţelor ţării.
       Tulburările survenite în ultimii ani în Moldova şi în Valahia aducând cel mai grav prejudiciu ordinii în diferitele ramuri ale administraţiei interne, divanurile respective vor lua măsurile necesare pentru a îmbunătăţi situaţia Principatelor date lor în grijă, şi aceste măsuri vor constitui obiectul unui regulament general pentru fiecare provincie, regulament care va fi pus imediat în funcţiune.
       Toate celelalte drepturi şi privilegii ale principatelor Moldovei şi Valahiei şi toate hatişerifurile care le privesc vor fi menţinute şi respectate în măsura în care nu vor fi modificate prin prezentul act.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Prevederi privitoare la ţările române în Tratatul de pace de la Adrianopol

       Art. V. Principatele Moldovei şi Valahiei punându-se, în urma unei capitulaţii, sub suzeranitatea Sublimei Porţi şi Rusia garantându-le prosperitatea, este de la sine înţeles că ele îşi vor păstra toate privilegiile şi imunităţile care le-au fost acordate, fie prin capitulaţiilor lor, fie prin tratatele încheiate între cele două imperii, sau prin hatişerifurile date în diverse momente, în consecinţă, ele se vor bucura de libera exercitare a cultului lor, de o siguranţă perfectă, de o administraţie naţională independentă şi de o deplină libertate a comerţului; clauzele adiţionale stipulaţiilor de mai înainte, considerate necesare pentru a asigura acestor două provincii posibilitatea de a se bucura de drepturile lor, sunt consemnate în actul separat anexat, care este şi va fi socotit ca făcând parte integrantă din prezentul tratat.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Act separat relativ la principatele Moldova şi Ţara Românească

       Cele două înalte puteri contractante, confirmând tot ceea ce a fost stipulat prin actul separat al convenţiei de la Akerman referitor la modul de alegere a hospodarilor Moldovei şi Valahiei, au recunoscut necesitatea de a da administraţiei acestor provincii o bază mai stabilă şi mai conformă cu adevăratele interese ale celor două ţări. În acest scop s-a convenit şi reglementat definitiv ca durata de guvernare a hospodarilor să nu mai fie limitată la şapte ani, ca în trecut, ci ca ei să fie de acum înainte învestiţi cu această demnitate pe viaţă, în afară de cazurile de abdicare de bunăvoie sau de destituire din cauză de delicte, prevăzute în numitul act separat.
       Hospodarii vor reglementa nestingherit toate treburile interne ale provinciilor lor, consultând divanurile respective, fără a putea, totuşi, să aducă vreun prejudiciu drepturilor garantate celor două ţări de hatişerifuri, şi nu vor fi tulburaţi în administrarea lor internă de nici un ordin contrar acestor drepturi.
       Sublima Poartă făgăduieşte şi se angajează să vegheze în mod scrupulos ca privilegiile acordate Moldovei şi Valahiei să nu fie încălcate în nici un chip de către comandanţii săi de la frontiere; să nu îngăduie nici un amestec din partea lor în treburile celor două provincii şi să împiedice orice incursiune a persoanelor riverane de pe malul drept al Dunării pe teritoriul valah şi moldovenesc. Vor fi considerate ca făcând parte integrantă din acest teritoriu toate insulele alăturate malului stâng al Dunării, iar şanalul (Thalweg) acestui fluviu va alcătui limita celor două principate de la intrarea sa în statele otomane până la confluenţa sa cu Prutul.
       Pentru a asigura mai bine inviolabilitatea teritoriului moldovenesc şi valah, Sublima Poartă se angajează să nu păstreze nici un punct fortificat, să nu îngăduie nici o aşezare a nici unuia dintre supuşii săi musulmani pe malul stâng al Dunării. în consecinţă, s-a hotărât în mod invariabil ca pe tot acest mal, în marea şi mica Valahie, ca şi în Moldova, nici un mahomedan să nu poată să-şi aibă domiciliul şi ca să fie admişi numai negustorii întăriţi cu firmane, care vor veni să cumpere pe socoteala lor în Principate mărfurile necesare pentru consum la Constantinopole sau alte obiecte.
       Oraşele turceşti aşezate pe malul stâng al Dunării ca şi teritoriile lor (raiale) vor fi înapoiate Valahiei, pentru a se uni de acum înainte cu acest principat, şi fortificaţiile existente mai înainte pe acest mal nu vor mai putea fi niciodată refăcute. Musulmanii care deţin bunuri imobile dobândite nu prin uzurparea drepturilor unor particulari, fie chiar în aceste oraşe, fie în orice alt punct al malului stâng al Dunării, vor fi obligaţi să le vândă indigenilor într-un răstimp de optsprezece luni.
       Guvernul celor două principate, bucurându-se de toate privilegiile unei administraţii interne independente, va putea să stabilească nestingherit cordoane sanitare şi carantine de-a lungul Dunării şi în altă parte din ţară unde va fi nevoie de ele, fără ca străinii care ajung acolo, atât musulmani cât şi creştini, să se poată dispensa de exacta respectare a regulamentelor sanitare. Pentru serviciul carantinelor, ca şi pentru a supraveghea siguranţa frontierelor, menţinerea bunei ordini în oraşe şi la sate şi executarea legilor şi regulamentelor, guvernul fiecărui principat va putea să întreţină un număr de gărzi armate, strict necesar pentru aceste diverse funcţiuni. Numărul şi întreţinerea acestei miliţii vor fi reglementate de hospodari în înţelegere cu divanurile respective, pe baza vechilor exemple.
       Sublima Poartă, însufleţită de dorinţa sinceră de a le procura celor două principate toată bunăstarea de care se pot bucura ele şi informată de abuzurile şi jignirile care se săvârşesc acolo cu prilejul strângerii diferitelor provizii impuse de consum la Constantinopole, de aprovizionarea fortăreţelor situate pe Dunăre şi de nevoile arsenalului, renunţă în întregime şi complet la dreptul său în această privinţă. în consecinţă Valahia şi Moldova vor fi dispensate pentru totdeauna de a furniza şi alte mărfuri de consum, oile şi lemnul de construcţie pe care erau obligate să le livreze mai înainte.
       De asemenea, nu li se va cere acestor provincii, în nici un caz, muncitori pentru lucrările de fortificaţii şi nici o altă corvoadă, de orice fel ar fi ea. Dar, în scopul de a despăgubi tezaurul imperial de pierderile pe care această renunţare totală la drepturile sale le-ar putea aduce, independent de tributul anual pe care cele două principate trebuie să-l plătească Sublimei Porţi sub denumirea de haraci, de idie şi de rechiabie (după conţinutul hatişerifurilor din 1802), Moldova şi Valahia vor plăti fiecare anual Sublimei Porţi, sub formă de compensaţie, o sumă de bani a cărei mărime va fi determinată ulterior de comun acord. În afară de aceasta, la fiecare reînnoire a hospodarilor prin decesul, abdicarea sau destituirea legală a titularilor, principatul în care s-ar întâmpla un asemenea caz va fi obligat să plătească Sublimei Porţi o sumă echivalentă cu tributul anual al provinciei, stabilit prin hatişerifuri. Cu excepţia acestor sume, nu i se va mai cere niciodată ţării şi nici hospodarilor nici un fel de alt tribut, redevenţă sau dar, indiferent sub ce pretext.
       Dată fiind desfiinţarea proviziilor mai sus specificate, locuitorii Principatelor se vor bucura de deplina libertate a comerţului pentru toate produsele solului şi industriei lor (stipulată în actul separat al convenţiei de la Akerman), fără nici un fel de restricţii, în afara acelora pe care hospodarii, în înţelegere cu divanurile lor respective, le vor socoti indispensabile a fi stabilite în scopul de a asigura aprovizionarea ţării. Ei vor putea să navigheze nestingherit pe Dunăre cu propriile lor bastimente, prevăzute cu un paşaport din partea guvernului lor, şi să meargă să facă comerţ în alte oraşe sau porturi ale Sublimei Porţi, fără să fie maltrataţi de perceptorii haraciului sau expuşi la vreo jignire.
       În plus, Sublima Poartă, ţinând seama de toate calamităţile pe care le-au avut de îndurat Moldova şi Valahia şi animată de un sentiment de omenie cu totul deosebit, consimte să-i scutească pe locuitorii acestor provincii pe o perioadă de doi ani, începând din ziua în care Principatele vor fi în întregime evacuate de trupele ruseşti, de plata impozitelor anuale vărsate în tezaurul său.
       În sfârşit, Sublima Poartă, dorind să asigure în toate chipurile viitoarea bunăstare a celor două principate, se angajează în mod solemn să confirme regulamentele administrative care, în timpul ocupării acestor două provincii de către armatele curţii imperiale, au fost făcute potrivit dorinţei exprimate de adunările formate din cei mai notabili locuitori ai ţării şi care vor trebui pe viitor să servească drept baze pentru orânduirea internă a celor două provincii, bineînţeles, în măsura în care numitele regulamente nu vor aduce nici un prejudiciu drepturilor de suveranitate ale Sublimei Porţi.
       Drept care, noi, subsemnaţii plenipotenţiari ai maiestăţii sale împăratul şi padişahul întregii Rusii, în înţelegere cu plenipotenţiarii Sublimei Porţi otomane, am hotărât şi reglementat în privinţa Moldovei şi Valahiei punctele de mai sus, care sunt consecinţa articolului V al tratatului de pace încheiat la Adrianopole între noi şi plenipotenţiarii otomani. în consecinţă, prezentul act separat a fost redactat, prevăzut cu sigiliile şi semnăturile noastre şi predat în mâinile plenipotenţiarilor Sublimei Porţi”.

Prevederile Regulamentului Organic referitoare la alegerea domnilor în ţările române

       Secţia I

       Art. 1. Aşezământul de la Akerman1 întărind dritul ce au boierii dimpreună cu obşteasca voinţă a lăcuitorilor a alege pe domnii Moldovii şi Valahii, alegerile se vor face de către Obşteasca adunare extraordinară, care se va aduna pentru acest sfârşit în oraşul de căpetenie al Prinţipatului ...

       Secţia III

Chipul alegerii domnului

       Art. 26. Domnul se orânduieşte pentru toată viaţa lui. El trebuie să aibă vârsta de patruzeci de ani deplin, să fie din familia a căriia nobilitate să se sue cel puţin la moşul său şi a cărui naturalizaţie, potrivit cu obiceiurile ţării, să înceapă de la tatăl său.
       El se va alege numai dintre boierii cei mai destoinici şi carii vor avea rangurile de ban, de dvornic de Ţara de Sus ori de Ţara de Jos, de-al 3-lea ori al 4-lea dvornic, de logofătul de Ţara de Sus ori de Ţara de Jos, sau carii, după punerea în lucrare a acestui regulament, vor avea rangurile miniştrilor deşi nu se află în slujbă ...       Art. 27. În ziua cea hotărâtă, toate mădulările Obşteştei adunări extraordinare vor merge la mitropolie la nouă ceasuri evropineşti înaintea prânzului ...
       Art. 29. Mitropolitul va fi pravilnic prezident al Obşteştei adunări extraordinare şi va lua spre ajutorul său pe marele dvornic şi pe marele logofăt, carii vor fi secretari adunării precum şi pe alţi trei: unul dintre boierii de-al doilea rang şi altul dintre cei de-al treilea ... şi pe cel de-al treilea dintre deputaţii corporaţiilor ...
       Art. 31. Mitropolitul ... va face un cuvânt pe scurt către adunare, arătând mărimea scoposului pentru care s-au strâns; după aceasta va citi cu glas mare şi înţelegător acest întocmit jurământ:
       „Jur că la alegerea ce voi face nu voi fi amăgit de către vreun interes în parte sau de vreo îmbulzire străină, nici de vreo altă cugetare, ci binele şi fericirea obştii îmi va fi cel dintâi scopos”.
       Art. 32. După ce se vor împlini toate aceste formalităţi şi se va sfârşi jurământul, se vor întoarce toţi în sala strângerii, unde prezidentul va ceti foaia candidaţilor de domnie şi a calităţilor ce se cer, spre a se putea alege domnul.
       În urmă se vor chema pe nume mădulările adunării, după vechimea rangurilor, spre a balota pentru fieşcare candidat, mitropolitul va da în mina fieşcăruia alegător două bile, una albă şi alta neagră. Când se va chema a-şi da votul său, va arunca una dintr-aceste bile în vasul cel orânduit pentru priimirea voturilor de alegere, şi ceialaltă într-alt vas acoperit şi pus pe o masă, care va fi la o parte.
       Art. 34. Fiindcă voturile trebuiesc a se da pe taină, fieşcare dintre mădulările ce se vor chema a-şi da cotul său, să îngrijască a nu vedea nimeni care din amândouă bilele aruncă într-un vas şi care într-altul ...
       Art. 38. Când se vor scoate din vas bilele ce s-au aruncat pentru alegerea fieşcărui candidat, secretarul cel orânduit pentru această treabă va face cunoscut cu glas tare şi înţelegător câte bile albe şi câte negre au ieşit, iar celălalt secretar le va scrie în slove în catastihul său ...
       Art. 42. Săvârşindu-se alegerea domnului, mădulările Adunării extraordinare, tot într-aceeaşi strângere a lor, vor iscăli după rândul rangului lor, arz-mahzarul2 către Poartă prin care să ceară întărirea domnului, cum şi o notă oficială prin care să înştiinţeze Curţii ocrotitoare pentru alegerea Domnului ...

224. Prerogativele Domnului

       În statul monarhic al Ţării Româneşti, cea întâi persoană este Domnul. El guvernează ca autonom şi are prerogativele următoare:
       a)  Să aşeze legi noi însă cu învoirea mitropolitului, a episcopilor şi a boierilor. Să desfiinţeze legile vechi şi să îndrepteze pe acele ce suferă îndreptare; să adaoge şi să interpreteze pe acele ce sunt întunecoase şi nelămurite.
       b)  Să fie judecătorul suprem; toate hotărârile celorlalte tribunale se termină în cea de pe urmă instanţă, fără apel, la divanul său, adecă la tribunalul său.
       c)  Să hotărască pedepsele pe care legile nu le prevăd, să mărească sau să modereze după trebuinţă pe acele prevăzute de legi sau să graţieze pe vinovaţi.
       d)  El singur are dreptul a exila şi a pedepsi cu ocna pe vinovaţi.
       e)  El singur are dreptul a hotărî moartea vinovaţilor.
       f)  El proclamă şi întăreşte pe mitropolit şi pe episcopi, însă cu acordul boierilor; el întăreşte pe egumenii mănăstirilor; el decretă boieriile şi dregătoriile.
       g)  El dăruieşte privilegiile, adecă nobleţea, scutirile de dare, milele, scutelnicii, robii şi altele.
       h)  El orânduieşte dările şi zeciuielile, precum dijmăritul, oieritul, văcăritul, vămile şi celelalte.

       1  Convenţia de la Akkerman (Cetatea Albă), încheiată între Rusia şi Turcia la 7 octombrie 1826, schiţase bazele unei noi organizări interne a Ţării Româneşti şi Moldovei.
       2  Petiţia (turc).

Prevederile Regulamentului Organic referitoare la obligaţiile în muncă ale ţăranilor clăcaşi

       „Drept toate aceste folosuri, lăcuitorul sătean va fi dator să lucreze, după vechiul obicei, douăsprezece zile pe an în folosul proprietarului pe a căruia moşie va fi aşăzate, adecă: patru zile primăvara, patru vara şi patru toamna.
       Fiecare este dator să lucreze aceste douăsprezece zile cu al său plug, sau cu carul său, dacă va avea, precum şi cu numărul dobitoacelor de muncă, pentru care proprietarul îi asigurează mijloacele hranei lor.
       Întâmplându-se ca lăcuitorul sătean să nu mai aibă dobitoace, atunci va lucra aceste douăsprezece zile cu mâinile ...
       Lucrând lăcuitorul cu carul pe moşia unde lăcueşte, este dator să lucreze din răsăritul soarelui până la al său apus şi se vor da patru ceasuri de odihnă de vară şi numai două pe toamnă ...
       Afară dintr-aceste douăsprezece zile de lucru, orice lăcuitor sătean va urma ca şi pe vremea trecută să lucreze proprietarului o zi de plug, pe moşia unde va sălăşlui, precum şi de a-i căra într-o depărtare de cale de şase ceasuri, un car de lemne tăiat din pădurea proprietarului şi dacă proprietarul nu va avea pădure pe acea moşie, atunci sătenii vor căra câte un car de fân ori cincisute oca grăunţe sau cincizeci vedre băutură ...
       Lăcuitorul ce nu va avea vite de muncă va lucra cu mâinile trei zile în loc de o zi de plug ... şi alte trei zile în loc de căratul unui car de lemne …”

Prevederile Regulamentului Organic referitoare la unitatea Principatelor Române

       SECŢIA V

       „... Începuturi de o unire mai aproape între amândouă prinţipaturile.

       Art. 371. – Începutul, religia, obiceiurile şi cea de un fel limbă a sălăşluitorilor într-aceste două Prinţipaturi, precum şi cele deopotrivă trebuinţe, sunt îndestule elementuri de o mai de aproape a lor unire, care până acum s-au fost poprit şi s-au zăbovit; numai după împrejurări întâmplătoare şi cele urmate după dânsele bunile dobândiri şi urmările folositoare ce ar ordrăzli dintr-o apropiere a acestor două popule nu pot fi supuse la nici o îndoială; începuturile, dar, s-au aşezat într-acest regulament prin cea de un fel de clădire a temeiurilor administrative în admândouă ţările.

       Art. 372. – Lăcuitorii din amândouă Prinţipaturile să vor părtaşi de toate folosinţele neguţătoreşti, după temeiurile întocmite la capul V, articolul 159, al acestui regulament şi vor dobândi în fieşcare eparhie la al lor negoţ, aceleaşi drepturi civile ce vor avea şi pământenii. Căderea de a dobândi într-o ţară sau într-alta proprietăţi mişcătoare sau nemişcătoare este asemenea dată lăcuitorilor din amândouă Prinţipaturile ...

       Art. 375. – Monedile vor avea acelaşi curs şi aceleaşi preţuri în amândouă Prinţipaturile, întocmai după coprinderea articolului 65”.

Scrisoarea lui Teodor Diamant către Charles Fourier

       Domnul meu,

       „Scrisoarea de faţă vă va fi înmânată de d-l Nicolaie Cretzulescu, prieten şi apropiat mie, pe care cu cinste vi-l recomand rugându-vă să-i acordaţi aceeaşi prietenie cu care m-aţi cinstit şi pe mine şi care mi-a fost atât de folositoare. El vine la Paris spre a-şi desăvârşi învăţătura şi îşi propune să studieze temeinic procedeul societar, pe care-l şi admiră şi care-l va îndruma în alegerea a ceea ce va învăţa, determinându-l să studieze totul din punct de vedere societar.
       Începând de la 20 martie trecut, ziua plecării mele din Paris, domnul meu, nu mai am ştiri de la dv., deşi am rugat pe compatrioţii mei pe care i-am lăsat în această capitală să mi le transmită cât mai des. ştiţi, domnule, că mă preocupă mai mult decât pe oricare cum staţi cu sănătatea şi organizarea unei falange cât mai repede cu putinţă.
       Vă rog deci să mă ţineţi la curent, binevoind a-mi scrie la Bucureşti (Ţara Românească), unde mă găsesc, prin poştă, timbrând scrisoarea până la Huningue sau înmânând-o prietenului meu Nicolaie, care mi-o va trimite negreşit. Punctele asupra cărora vă rog să-mi daţi ştiri, domnul meu, sunt următoarele: dacă staţi bine cu sănătatea; cum merge colonia de la Conde; dacă s-au făcut demersuri pe lângă Ministerul Lucrărilor Publice şi cu ce rezultate; e nădejde de făcut la primăvară o încercare în Franţa, la Conde sau altundeva ? Domnul meu, dacă aveţi îndoieli în privinţa aceasta, vă rog scrieţi-mi fără răgaz, ca să vă trimitem înainte de primăvară banii de cheltuială pentru drum spre a veni aici la Bucureşti, unde am avut fericirea să obţin rezultate destul de bune în cele 20 zile de când am sosit aici. Trei terenuri cultivate, fiecare bun pentru o colonie şi pe care sunt deja câteva clădiri pentru un prim roi de colonişti, sunt oferite de proprietarii lor, care au devenit partizani zeloşi ai procedeului societar şi admiră geniul dv. Mai mulţi alţii, boieri, medici, profesori, oferă bani. Aş fi întemeiat o societate pe acţiuni, dar socotesc că este înţelept să aştept înapoierea onorabilului nostru domn, spre a-l convinge să subscrie cel dinţii; el s-a dus la Constantinopol spre a-şi primi acolo întărirea, după obiceiul ţării. În puţine zile el va fi înapoi. Arhitecţi destul de buni spre a se însărcina cu clădirea falansterului avem aici. Acum mă ocupă să-i fac planul, dar deoarece când eram la Paris am uitat să vă cer desluşiri asupra unor amănunte, de exemplu numărul şi dimensiunile seristerelor, camerelor, dormitoarelor, sufrageriilor, bucătăriilor etc., vă rog, domnul meu, să-mi trimiteţi grabnic un plan amănunţit şi costul lui vi-l va achita prietenul meu Nicolaie. Vă cer acest plan, deoarece am mare nădejde că vom începe înfiinţarea falansterului chiar anul acesta căci avem materiale. D-l Mauritze se ocupă cu alcătuirea unui plan amănunţit. Dacă-l găsiţi nimerit, vă rog să-mi scrieţi, domnul meu, ca să ştiu.
       Domnul meu, aştept cu nerăbdare răspuns la scrisoarea aceasta şi vă rog să primiţi asigurarea respectului şi recunoştinţei mele. TEODOR DIAMANT

Bucureşti, 24 iunie 1834.”

Contestarea legalităţii Regulamentelor Organice


        „Subtiscăliţii rumâni ai Prinţipatului Valahii, mădulari ai Adunării naţionale, adunaţi ca să proclame drepturile locului lor şi a ecspune plângerile, declară dă faţă cu toată lumea că nesfiiala cu care înaltă Poartă şi Rusia au siluit dă sunt veacuri şi încă siluesc pă toate zilele cele mai sfinte libertăţi, le pune datoria dă a mântui suveranitatea română, dă a întoarce o patrie slobodă şi independentă către toate mădulările răspândite ale neamului lor şi a întrebuinţa toate drepturile păstrate atât prin tractaturile părinţilor lor cu înalta Poartă cât şi prin legile politice ale locului. Roagă pe Dumnezeu ca rumânii Moldavii care suferă asemenea rele şi toţi acei fraţi ai lor care gem acum supt un giug din cele mai despotice şi cele mai barbare să fie despozaţi a-i agiuta, a să însoţi la al lor cuget şi a face împreună cu ei unul şi singur norod oblăduit dă către unul şi acelaşi şef şi stăpânit de aceleaşi legi ... Jos iscăliţii dăderă, ...

       2.  Că Curţile protectriţă şi garantă care în tractatul dă la Adrianopol au recunoscut netăgăduitul drept al rumânilor dă a-şi alege şeful lor nu avea puterea dă a să abate dă dânsul prin tractatul dă la Petersburg şi încă mai puţin cu prilegiul aflării oştirilor ruseşti în Prinţipat, dă a orândui un prinţ, cu firman, că aşa dar acest prinţ nu să poate cunoaşte drept voivod legiuit şi naţional.
       3.  Că şi dacă regulamenturile dăspre cea ce să atinge dă legile fundamentale şi constituţia nu ar fi fost nule fiindcă s-au alcătuit în vremea unii ocupaţii militare ruseşti, dă o adunare alcătuită arbitrar, iar nu dă toate mădulările care avea drept a o compune, fiindcă întrânsele se află o concluzie şi articole dărăpănătoare a suveranităţii naţii trebuie să se desfiinţeze ori şi cum numai pentru căci nişte regulamenturi fie oricât de bune sunt orânduite printr-a lor natură numai la o stare dă lucruri vremelnică …”

Despre starea social-economică a ţărănimii din cele trei ţări româneşti în secolul al XIX-lea

       A) Regulamentul, ca toate legiuirile vechi, nu acordează stăpânului unui domen un drept absolut asupra domenului său. El respectează vechiul principiu că două părţi din orice domen sunt destinate pentru hrana ţeranilor, neputând stăpânul a dispoza de dânsele în nici un caz. P'aceste două părţi din orice dornen, lucrate şi sădite de secoli de către ţerani, totdauna s-a înţeles şi după regulament se înţelege că ei sunt tenanciers1, co-proprietari cu proprietarul nominal, neavând a da acestuia decât o rentă în lucru sau în bani, după legiuire ...
       Să vedem acum cum Regulamentul hotărî renta, cum el prefăcu fermagiu în servagiu şi cum pe fermier, tenancier, proprietarul real, îl făcu serf al proprietarului nominal ... La tot ţăranul se dete, pentru casă şi grădină, o întindere de pământ de 10 prăjini2, iar în Valachia de 400 stânjeni3 la câmpie şi 300 numai la munte.
       Asemenea hotărî de fiecare ţăran în Moldavia o falce4 şi jumătate pentru arătură şi 40 prăjini5 pentru fineţe şi 20 pentru păşune; iar în Valachia numai 3 pogoane6 pentru arătură.
       Pentru izlaz se hotărî în Valachia 1/2 pogon pentru orice vită mare, până la numărul de 5 vite şi 3 pogoane fânaţe pentru acelaşi număr. Iar având ţăranul mai puţine vite, să i se scază pogoanele din fânaţe după analoghia vitelor ce are.
       Iar în Moldova, pentru fiecare pereche de boi (se înţelege până şi numărul de două perechi de boi şi o vacă) 60 prăjini fânaţe şi 60 păşune.
       Orice adaus de pământ, peste acest hotărât ar voi ţeranul să aibă, să se învoiască prin tocmeală cu proprietarul.
       Trebuie mai întâi observat aici că acest pământ n'a fost bine calculat, căci mai cu seamă islazul şi fânaţele hotărâte n'au fost deajuns pentru hrana vitelor ...
       Îndatoririle puse ţeranului către proprietar sunt:
       Orice ţeran să lucreze: 1) 12 zile de lucru (clacă) cu vitele, iar cu mâinile 36; 2) O zi de arătură cu toate vitele sale, iar cu mâinile preţuite 3; 3) Pentru tăiatul şi căratul unui car de lemne (în Valahia) 3 zile, iar în Moldova, pentru două care 4. Ţeranii au facultatea de a plăti aceste două precedente articole în bani după preţul zilei hotărât de boierii proprietari în adunarea lor; 4) Două transporturi de la 1–8 ceasuri sau unul de la 8–16 ceasuri socotite 4 zile; 5) Meremeturile7 acareturilor de pe moşie 4 zile; 6) Obăgiea. Dijmă în oameni, astfel împărţită în Valachia, de 100 familii 4 oameni care să fie necurmat în tot anul în slujba proprietarului, împărţiţi în această proporţie: de la 13–25 familii 1, de la 38–50 familii 2, de la 63–75 familii 3, de la 88–100 familii 4, socotite în zile de fiecare ţeran vine 14 zile, iar în Moldova din 10 familii, unul dacă satul are mai mult de 200 familii, iar de are mai puţin, 2 din 10. Socotite în zile, în cazul dintâiu, vine de fiecare ţeran pe an 36 zile, iar în al doilea, îndoit, 72 zile; 7) Dijmă din toate productele 1/10 ce face în Valachia din vin 1/5, în Moldova 1/5, din fân în Valachia 1/20, în Moldova 1/10 ...

(N. Bălcescu – Reforma socială la români, în Opere)

       B) Aşa a urmatu, că pre când locuitoriloru din Ungaria li se dedeseră prin regularea din 1835/6 după calitatea pamenturiloru de la suma minimă de 25 iugere8 până la maxima de 50, preste acesta hotare mari pentru pascerea viteloru şi dreptul de păduritu şi ghindăritu, oriunde erau păduri, pentru locuitorii Transilvaniei s-a legiferatu ca se li se dea pamentu de aratu şi fenaţiu după calitate şi întinderea hotarului numai în următoarele proporţiuni:
       În calitatea de cl. I arătura 4 până la 10 iugere, fenaţiu 2 până la 4 iugere, adică cu totulu celu mai multu la14 j. În cl. II arătura 6–12, fenaţiu 3–15 j.
       În cl. III şi IV arătura 7–14, fenaţiu 4–6 j. Adecă de calitate mijlocia celu multu 17 j. şi de calitate sterpa, rea, baltosa ori petrosa, ori sus în munţii reci şi în dosuri, celu multu 20 iugere. Dară locuitorii iobagiţi ai Transilvaniei tocma căci fuseseră legaţi de glia şi nu s-au putut muta de la unu locu la altu în sute de ani, până la imperatulu Iosif II... .

(G. Bariţiu, Părţi alese din istoria Transilvaniei, vol. 1, Sibiu, 1890, p. 649–650)

       1  Deţinători (franc).
       2  Prăjina pogonească, veche măsură de suprafaţă din Ţara Românească egală ca 6 prăjini pătrate sau aproximativ 220 m2. Bălcescu are însă în vedere prăjina pătrată simplă, care însemna doar 36,8 m2.
       3  Stânjenul pătrat era egal cu aproximativ 3,84 m2 în Ţara Românească şi cu 4,97 m2 în Moldova.
       4  Unitate de suprafaţă egală cu 1,43 ha (Bălcescu dă 1 ha şi 15 ari).
       5  Dacă e vorba de prăjina fălcească, veche unitate de suprafaţă din Moldova, ea era egală cu 179 m2. Prăjina pătrată simplă era egală cu 44,75 m2. (Într-o notă explicativă, Bălcescu greşeşte socotind prăjina din Moldova egală cu cea din Ţară Românească.)
       6  Veche unitate de suprafaţă în Ţara Românească, egală cu 0,50 ha.
       7  Reparaţiile.
       8  Unitate de suprafaţă uzuală în Transilvania, egală cu 0,57 ha.

Felix Colson despre principalele tendinţe în societatea din principatele române

       „Spiritul public se luminează pe zi ce trece şi iată dorinţa românilor care se străduiesc să-şi ocupe locul lor între naţiuni. Toţi doresc un prinţ ereditar; unii vor însă un principe indigen, alţii unul străin din familie domnitoare. Muntenii şi moldovenii sunt hotărâţi pentru un principe indigen, exceptând totuşi câţiva boieri ambiţioşi care, disperând să ajungă aici, preferă un străin. Urmează apoi dorinţa uniunii celor două principate. Aceasta unire, atât de puternic dorită de toate clasele sociale, este deja textual scrisă în legislaţie [...].
       În pofida tendinţei democratice a muntenilor şi tendinţei aristocratice a moldovenilor, în ciuda dificultăţilor pe care numai timpul le va putea învinge, unirea este deci aproape sigură. Unii mai avansaţi susţin chiar că unirea tuturor românilor este imperios necesară, că preocupându-se azi doar de Muntenia, care este mai avansată şi mai oprimată, nu s-ar rezolva decât soarta unei cincimi din populaţia română; că dacă Moldo-Valahia se constituie în regat nu s-ar asigura decât bunăstarea unei treimi din această populaţie, că rămân mai mult de 6 milioane de români neuniţi; că fără ei, în mod necesar, totul este nesigur; că aceste mase, în permanenţă aţâţate de nenorocirea poziţiei lor, vor căuta fără încetare să răstoarne toate combinaţiile care le despart de fraţii lor; că aceste combinaţii sunt cu atât mai defectuoase, cu cât ele nu oferă nici o garanţie statelor limitrofe; că alianţa care ar trebui să existe între vecini ar fi compromisă de această luptă surdă care s-ar naşte din cauza românilor neuniţi. Toate aceste consideraţii reprezintă o problemă pe care doar timpul, mai puternic decât diplomaţia, poate să o soluţioneze.
       Românii din Transilvania ... nutresc speranţa unirii cu fraţii lor din Moldo-Valahia. Ideea unirii se răspândeşte din ce în ce mai mult. Toţi îşi închipuie că vor putea obţine drepturi şi privilegii pentru fraţii lor oprimaţi în Ungaria şi Banat. N-au uitat că Huniade, vestitul general uvigur, era din sângele lor; că sunt mai numeroşi decât opresorii lor şi că în propria lor ţară sunt reduşi la starea de sclavie. Transilvania poate da un număr mare de români învăţaţi şi distinşi, care ar putea aduce mari servicii compatrioţilor lor.”

(De l'état présent et l'avenir des Principautés de Moldavie et de Valachie, Paris, 1839, p. 115–117, 265–266)

Mihail Kogălniceanu despre programul „Daciei literare”

       „O foaie, dar, oarea, părăsind politica, s-ar îndeletnici numai cu literatura naţională, o foaie care făcând abnegaţie de loc ar fi numai o foaie românească şi, prin urmare, s-ar îndeletnici cu producţiile româneşti, fie din orice parte a Daciei, numai să fie bune – această foaie, zic, ar împlini o mare lipsă în literatura noastră. O asemenea foaie ne vom sili ca să fie „Dacia literară”, ne vom sili, pentru că nu avem semeaţă pretenţie să facem mai bine decât predecesorii noştri. însă urmând un drum bătut de dânşii, folosindu-ne de cercările şi de ispitele lor, vom avea mai puţine greutăţi şi mai mari înlesniri în lucrările noastre. „Dacia ...”, afară de compunerile originale ale redacţiei şi ale conlucrătorilor săi, va primi în coloanele sale cele mai bune scrieri originale, ce va găsi în deosebitele jurnaluri româneşti. Aşadar, foaia noastră va fi un repertoriu general al literaturii româneşti, în carele ca într-o oglindă, se vor vedea scriitorii moldoveni, munteni, ardeleni, bănăţeni, bucovineni, fieşte carele cu ideile sale, cu limba sa cu chipul său ...
       Literatura are trebuinţă de unire, iar nu de dezbinare; cât pentru noi, dar, vom căuta să nu dăm cea mai mică pricină, din care s-ar putea isca o urâtă şi neplăcută neunire. În sfârşit, ţălul nostru este realizaţia dorinţii, ca românii să aibă o limbă şi o literatură comună pentru toţi.”

Capetele de acuzare aduse împotriva lui Teodor Râşcanu şi a tovarăşilor săi

       „... Dumnealui Teodor Râşcanu, din ţinutul Vaslui, fiind hotărât de înalta ocârmuire şi publicat prin Buletinul Oficial a fi arestuit, pentru neîncuviinţate urmări atât în fapte cât şi în vorbe semeţe, ce au rostit în presudsria Sfatului la 5 iunie trecut, s-a dosit prin înlesnirea şi mijlocul unora din ai săi tovarăşi şi, mergând la moşia Holmn, au arătat viderat scop a se împotrivi prin putere la măsurile ce ar lua Ocârmuirea pentru a lui prindere ... La aceste două locuri a avut adesea întâlniri cu căminarul Neculai Istrati din Iaşi, clucerul Gheorghiu din Galaţi, Costache Racliş din Birlad şi Vasile Mălinescul, cu care (aceşti doi de pe urmă) au şi lucrat gloanţe şi au făcut un număr însemnat de cartuşe. Tot prin mijlocirea acestor tovarăşi, numitul Râşcanu avea relaţii corespondorisind cu alte mai multe feţe, spre a le interesa în favorul scopului său şi, totodată, îşi închipuia aducerea obiectelor de care avea trebuinţă, precum asemenea: arme, praf şi plumb, pe care îl prefăcea în gloanţe, şi vreo câteva şele şi cai ...
       Cât se atinge de adevăratul scop ce a avut Râşcanu din însuşi a sale urmări şi pregătiri, îndestul se vede că n-a putut fi altul decât o voinţă de a se putea împotrivi Ocârmuirii prin o banta înarmată; urmare împotriva bunei orânduieli a liniştei obşteşti, dătătoare de rea pildă, şi netăgăduit ţintind pentru urzirea, pe sub cumpăta, a unor împerecheri care, de nu erau întâmpinate de Ocârmuire, ar fi putut avea cele mai serioase urmări ...”

Discursul rostit de Nicolae Bălcescu la Paris în faţa tinerilor revoluţionari aflaţi la studii în Franţa

       „Sunt vreo câteva zile, domnilor, de când în convorbirile noastre cu unii prieteni ne veni ideea că ar fi folositor, ca în adunările noastre de săptămână ce mulţi doresc să înceapă, câte unul din noi pe rând să ia vorbă şi să trateze vreuna din chestioanele ce interesează ţara noastră. Prietenii mei mă poftiră, domnilor, a face începutul. Le-o făgădui; dar împrejurările, slăbiciunea sănătăţii mele nu iertară a mă pregăti cum s-ar fi cuvenit, pentru sarcina ce am luat. De aceea, domnilor, n-aşteptaţi s-auziţi astăzi un cuvânt oratoriu, ci numai o vorbire simplă care cu toate acestea gândesc că vă va interesa, căci voi să arunc o privire asupra stării de faţă, asupra trecutului şi viitorului Patriei noastre, şi asemenea chestioane au totdeauna interes pentru noi, oricât de slab şi superficial ar fi tratate ...
       De câte ori ne uităm, domnilor, către ţara românilor, către pământul ambelor Dacii, pământ pentru care slăviţii noştri strămoşi şi-au vărsat sângele ca să ni-l lase moştenire. De câte ori privim acele şapte milioane de români ce locuesc acest pământ, nu putem a nu suferi puternic văzând starea de acum ... Îi vedem în Transilvania deposedaţi de moştenirea lor ... în primejdie de a pierde cel din urmă avut ce le-au rămas: dreptul de a vorbi în limba părinţilor lor; îi vedem în Bucovina, această ţară care cuprinde templul de glorie al moldovenilor, Suceava, vechea capitală cu sfintele morminte ale lui ştefan cel Mare şi ale altor alţi eroi, fala Moldovei; îi vedem gemând subt jugul despotic al Austriei. Aceea ce vedem în Moldova şi România, în loc să ne mângâie, adaugă întristarea noastră. Nişte cârmuiri asupritoare, corupte, ipocrite, trăind prin ilegalităţi fără altă regulă decât interesul lor, fără altă mărginire decât voinţa lor indiferente asupra mijloacelor, primindu-le pe toate numai să le ducă la ţinta lor, prefăcând înşelătoria, vicleşugul, călcarea jurământului, tâlhăria chiar în arta de guvernare; dispreţuind morala şi omeniea, exploatând în sfârşit ţara în folosul străinilor; tirane către Patria lor, roabe către duşmanii ei ... Cârmuirile, domnilor, sunt expresia societăţilor. Dacă societatea e rea, şi cârmuirea trebuie să fie rea. Lăsând societatea în starea de mai înainte şi răsturnând oarecare persoane ce sunt în capul ei, nu facem alt fără numai ne punem în îndatorire d-a începe a doua zi lupta cu cei ce le-au luat locul. Societatea dar, domnilor, trebuie a regenera, iar nu vre-o câteva individuri a preface.
       Ţinta noastră, domnilor, socotesc că nu poate fi alta decât Unitatea Naţională a Românilor. Unitatea mai întâi şi simtimente, care să aducă apoi cu vremea. unitatea politică, care să facă din munteni, din moldoveni, din transilvăneni, din bănăţeni ... să facă un trup, o naţie românească, un stat de şapte milioane de români. La crearea acestei naţionalităţi, la o reformare socială a românilor, bazată pe sfintele principuri ale dreptăţii, şi ale egalităţii, trebuie să ţintească toate silinţele noastre ...
       Mijloacele ce vom întrebuinţa, calea ce trebuie să luăm este lesne de găsit. Să ne uităm impregiurul nostru la vecinii noştri. Să privim la slavi, la nemţi, la greci, cum pregătesc ei naţionalitatea lor şi să facem şi noi asemenea. Practica virtuţii, propaganda prin scris, prin grai a acestor idei, până atunci până când ele vor ajunge convieţii puternice pentru maioritatea naţiei ... Toate popoarele merg astăzi cu păsuri iuţi către libertate. Această mişcare a lor va favoriza şi mişcarea noastră ...”