Regimul fanariot din Moldova şi Ţara Românească urma fidel linia Porţii şi privea cu neîncredere spre Apus; fanarioţii impun creşterea gradului de orientalizare a societăţii româneşti, a clasei dominante.

în Ţara Românească
Mihai Cantacuzino
        •  a redactat o Istorie a Ţării Româneşti publicată la Viena în traducere grecească;
        •  a redactat o genealogie a familiei sale; a fost un izvor de seamă pentru lucrarea lui Dionisie Fotino, „Istoria vechii Dacii” publicată în 1818 în limba greacă la Viena;
Daniel Philippide
        •  publică în greceşte lucrări privind trecutul şi geografia spaţiului românesc;
        •  este primul autor care a menţionat în sens geografic şi politic termenul de România;
Rigas Velestinul - poetul
        •  a redactat hărţi cu detalii interesante ale Moldovei şi Ţării Româneşti;
Mitrofan Grigoraş
        •  literatură istorică în limba greacă
        •  s-a oprit asupra evenimentelor din 1714-1716 din Muntenia, incriminând pe Cantacuzini;
Constantin Dapontes

        •  autorul Efemeridelor dacice, izvor de seamă pentru studierea istoriei primei jumătăţi a secolului
Dionisie Eclesiarhul
        •  a redactat cu privire la perioada 1764-1815 un Cronograf al Ţării Româneşti;
Ienichiţă Văcărescu
        •  este reprezentantul literaturii în limba română;
        •  publică în două ediţii o gramatică a limbii române;
        •  „Istoria prea puternicilor împăraţi otomani” este o încercare de sinteză a istoriei otomane;

în Moldova

nararea principalelor evenimente istorice a fost realizată de Alexandru Amiras, Axinte Dricarul, Ioan Canta;
în 1762, în lucrarea „Condică ce are intre sâne obiceiuri vechi şi nouă a prea înalţilor domni” se arată modul de viaţă la curtea domnească, ceremonialul de înscăunare, marile sărbători;
în Istoria lui Iordache Stavarache sunt relatate şi împrejurările morţii domnitorilor Grigore al III-lea Ghica şi Constantin Hangerliu;
Zilot Românul
        •  povesteşte evenimentele de la finele domniilor fanariote;

în Transilvania

Radu Tempea II
        •  prima cronică în, limba română cu privire la populaţia majoritară a provinciei „Istoria Sfintei Biserici a Scheii Braşovului”;
Nicolae Stoica de Haţeg
        •  în Cronica Banatului arată consecinţele războiului din 1787-1792 pentru spaţiul românesc;

creşte procentul de carte laică: mulţi domni fanarioţi comandau cărţi în Germania, Austria, Franţa, Italia. S-au format biblioteci bine înzestrate de carte rară, Nicolae şi Constantin Mavrocordat;
a sporit interesul pentru domeniul politico-juridic:
        •  au fost date legiuiri în 1765-1770, 1814, 1820;
        •  în 1780 „Pravilniceasca condică” a lui Alexandru Ipsilanti;
        •  în 1817 Codul lui Scarlat Calimachi;
        •  în 1818 Codul lui Ioan Caragea;
aceste reglementări în planul dreptului în Moldova şi Ţara Românească se aflau sub influenţa gândirii lui Caesare Beccaria, Gaetano Filangieri, a legislaţiei moderne franceze şi austriece, dar şi pe baza vecinului drept românesc.

      Învăţământul, aflat sub influenţa iluminismului, a fost un factor decis în educaţia în spirit naţional.
în Ţara Românească, Academia domnească este sprijinită în 1749 de Grigore al II-lea Ghica. În 1776 Alexandru Ipsilanti a reorganizat-o;
în Moldova, Academia de la Iaşi a beneficiat de măsurile luate de Grigore al II-lea Ghica şi în special de Grigore Alexandru Ghica;
în Transilvania, s-au fondat în a II-a jumătate a secolului al XVIII-lea şcoli româneşti laice sau confesionale, în regiunile grănicereşti, în lumea satelor, la Blaj, Braşov, Sibiu, Arad, Beiuş. În 1761 statistica întocmită de generalul Buccow consemna 2719 dascăli români;
războaiele din secolul al XVIII-lea au determinat un ritm sporit de occidentalizare. Aceasta s-a realizat pe calea prezenţei cu precădere după 1774 a unor secretari şi profesori francezi: Laroche, Nagny, Martinot, Climeron, Laurecon;
se impun limba şi presa franceză; „Le Courier de Loudres” era citită la Iaşi şi Bucureşti;
operele lui Voltaire, Rousseau, Montesquieu, au circulat în original şi în traduceri;      

conacele boiereşti s-au construit în stil neoclasic; şi-au modificat interioarele cu decoraţie şi mobilier;
casa boierească s-a adaptat noilor condiţii ale habitatului şi s-a mărit;
cula - un tip aparte, estecasă fortificată răspândită în Muntenia, în special în Oltenia la: Pojogeni, Curtişoara, Măldăreşti;
casele boiereşti îşi modifică confortul în raport cu cerinţele veacului;
palatele domneşti de la Bucureşti şi Iaşi au fost reconstruite după incendii şi distrugerile războaielor;
în 1815-1818 în Bucureşti erau menţionate 43 hanuri, dintre care 15 mari hanuri, ca o dovadă a intensificării activităţii comerciale şi sporirii populaţiei:
în Transilvania se resimte influenţa stilului baroc; în acest stil au fost ridicate palate şi castele precum cele ale familiilor nobiliare Haller, Teleki, Bruckenthal şi case în oraşele Sibiu, Bistriţa, Gherla. Habsburgii au edificat în această perioadă şi două cetăţi la Cluj şi Alba-Iulia;
s-au ridicat numeroase biserici în lemn, cu precădere în Transilvania, şi din zid la Brusturi, Sălişte, Răşinari, Cuhea şi Jeudîn Transilvania, Stavropoleos, Batişte şi Sf. Elefterie – Vechila Bucureşti, Sf. Teodor, Talpalari la Iaşi.

 

      Prefacerile social-economice şi politice au adus modificări în conştiinţa oamenilor, întărind concluzia apartenenţei tuturor românilor la acelaşi corp etnic, a originii comune.
savanţii au continuat să demonstreze romanitatea românilor, dar au respins teza exterminării dacilor;
Mihai Cantacuzino, Ienăchiţă Văcărescu, Dionisie Fotino şi Naum Râmniceanu au argumentat originea daco-romană a populaţiei din aceste zone;
sentimentul patriotic devine o preocupare a tuturor oamenilor de cultură;
Gheorghe Lazăr în Ţara Românească şi Gherghe Asachi în Moldova au încurajat învăţământul naţional;
în Transilvania ia fiinţă Școala Ardeleană, o mişcare politică şi culturală ce-şi trage seva din concepţiile cantemiriene şi iluministe, activitatea lui Inochentie Micu şi mişcarea Supplex-ului. Printr-o vastă operă filologică, istorică şi literară reprezentanţii ei au fost adepţii unei concepţii latiniste cu privire la români:
        •  Samuil Micu - Elementa linguae daco-romanae sive valachicae (1780) ;
        •  Petru Maior - Istoria pentru începutul românilor în Dacia (1812) ;
        •  Gheorghe şincai - Cronica românilor şi a mai multor neamuri;
        •  Ion Budai-Deleanu - Ţiganiada.