În secolul al XVIII-lea statisticile austriece menţionau în Transilvania că ţărănimea reprezenta 93% din populaţia principatului: (33,5% români, 24,1 % maghiari, 12,4% saşi şi şvabi).
      Dacă la nivelul instruit al românilor ardeleni se produce o solidarizare, dincolo de diferenţele confesionale, pentru acţiunea politică naţională, jos, la nivelul ţărănesc, solidarizarea se produce în vederea emancipării sociale dar în acelaşi cadru naţional.
      Cauza fundamentală a răscoalei stă în raporturile feudale la care se adaugă dările către stat şi comitat.
      Călătorii străini şi chiar funcţionarii oficiali zugrăvesc un tablou sumbru al stării ţărăneşti. Agravarea raporturilor dintre stăpâni şi supuşi este favorizată acum chiar de reformismul iosefin şi interesul său pentru ţărănime, pentru producători, de politica de atragere a ţărănimii în sfera intereselor imperiale, de iluminismul însuşi ostil inechităţilor vechiului regim pe care la face publice spre a le critica, de atitudinea împăratului însuşi.
în deceniile şapte şi opt creşte numărul zilelor de muncă pe săptămână prestate de ţăranii iobagi:
        •  4 zile cu braţele;
        •  3 zile cu animalele;
        •  2 zile pentru jeleri:
în 1789 prin „Certa puncta” ţăranii trebuie să presteze munca în 2 zile pe săptămână;
la acestea se mai adaugă: zeciuiala din produsele agricole şi animale, plocoanele, cărăuşiile, cazarea funcţionarilor ce încasau birurile, încartiruirea militarilor;
nobilimea deţinea monopolul vânatului, pescuitului, morăritului, cotropise păduri, păşuni, terenuri agricole;
locuitorii munţilor Apuseni aveau până la începutul secolului al XVIII-lea o serie de avantaje în privinţa serviciului militar şi a obligaţiilor în produse; după 1715 zona transformându-se în domeniu de stat, ei au pierdut dreptul de cârciumărit şi de exploatare a pădurilor şi păşunilor. Sunt supuşi la construirea de cuptoare, transportul lemnului şi minereurilor şi la plata unor impozite;
ţăranii fugeau peste Carpaţi; Maria Tereza (1740-1780) a ordonat constituirea unei comisii de stat;
Iosif al II-lea (1780-1790) urmăreşte adoptarea unor reforme pentru a salva absolutismul feudal; în cadrul unor vizite în Transilvania (1773 şi 1783) a fost asaltat de plângeri ale ţăranilor.

Closca gravura
Cloşca în fruntea răsculaţilor
(gravură din 1784)

      La 24 mai 1782, la târgul din Câmpeni, are loc un prim incident: localnicii au răsturnat buţile cu vin ale negustorilor armeni, autori a numeroase abuzuri; au fost arestaţi 23 de ţărani, 5 au fost condamnaţi la moarte;
Conscripţia militară din 31 ianuarie 1784 privind constituirea de noi regimente grănicereşti dădea dreptul ţăranilor iobagi de a se înscrie în aceste regimente, primind un lot de pământ şi o casă;
centrele de înscriere au fost asaltate; ţăranii nu mai ascultau de nobili;
la 28 octombrie 1784 la târgul de la Brad, Crişan (Marcu Giurgiu) cheamă ţăranii în numele lui Horea să se adune la Mesteacăn pentru a merge la Alba-Iulia să se înscrie în regimentele de graniţă şi să primească arme; 
la 1 noiembrie la Curechiu s-a încercat oprirea ţăranilor; soldaţii trimişi au fost dezarmaţi de răsculaţi;
ţăranii pornesc la luptă; Crişan ridică steagul răscoalei;
între conducători s-a afirmat şi Cloşca (Ion Oargă) din Cărpiniş şi Ioan Horea;
răscoala a cuprins zonele Apusenilor, Hunedoarei, Sibiului, Clujului, Valea Mureşului.
armata nobililor a fost înfrântă;
Iosif al II-lea, informat de izbucnirea răscoalei la 12 noiembrie, cere guvernatorului Samuel Bruckenthal şi comandantului trupelor baronul Preiss să pacifice regiunea.
programul politic transpare din cuvântările lui Horea la Blăjeni (4 octombrie) şi Bucium (8 noiembrie); ultimatumul înaintat nobilimii refugiate în oraşul Deva (11 noiembrie); textul armistiţiilor între răsculaţi şi autorităţi:
        •  desfiinţarea nobilimii şi iobăgimii şi împroprietărirea lor cu pământ; impunerea în mod egal de dări;
        •  fiecare nobil să trăiască din slujba îndeplinită, iar pământurile să fie împărţite;
        •  eliberarea ţăranilor arestaţi;
        •  eliberarea naţională şi organizarea unei „republici populare” (după planurile lui Horea);
autorităţile militare şi civile au încheiat armistiţii la: Tibru, Valea Bradului, Salciua;
lupte grele s-au dat la: Brad ( 27 noiembrie), Lupşa şi Remeţi (29 noiembrie);
la 7 decembrie ţăranii au fost înfrânţi la Mihăileşti; pe capul lui Horea s-a pus un premiu de 300 de galbeni;
Crişan s-a spânzurat în închisoare, iar Horea şi Cloşca au fost traşi pe roată la 28 februarie 1785, una din cele mai grele pedepse prevăzute de Codex Theresianium.   

Horia si Closca
Martiriul conducătorilor
răscoalei din 1784

      Mitul „bunului împărat” trăieşte acum apogeul său. Răscoala de altfel, va porni în numele împăratului. Iobăgimea simte înclinarea balanţei în favoarea sa şi profită pentru declanşarea luptei proprii. Izbucnirea este precedată de eşecul conscrierii militare. Iobagii râvneau la statutul de oameni liberi pe care-l aveau deja grănicerii. Sensul său este exprimat coerent în ultimatumul adresat nobililor: desfiinţarea raporturilor feudale, moşiile nobiliare să fie împărţite, nobilii să plătească impozite.
      Răscoala a fost înăbuşită cu armele dar împăratul nu permite totuşi nobilimii să facă ea o anchetă, el vrea să cunoască cauzele reale şi numeşte propria comisie de anchetă.
      Consecinţa a fost desfiinţarea iobăgiei la 22 august 1785. De fapt patenta nu desfiinţa raporturile feudale ci acorda libertatea de strămutare şi desfiinţa dependenţa personală, marchează începutul căderii raporturilor feudale în Transilvania.
ţăranii puteau să se mute de pe un domeniu pe altul, de învăţa meserii, de a-şi vinde bunurile
Iosif al II-lea a sistat alte pedepse capitale, iar pe unii ţărani i-a strămutat în Banat;
      Răscoala a avut şi un sens naţional prin însăşi suprapunerea cu planul social. Nobilimea era maghiară iar iobăgimea covârşitor românească. Lucrurile au fost intuite chiar de răsculaţi care silesc adeseori nobilii capturaţi să treacă la legea românească, au loc botezuri colective, catolicii oameni ai împăratului sunt însă cruţaţi.
      Răsculaţii privesc cu speranţă spre Principate, sperau ajutor. Pe caracterul naţional al răscoalei pun mare accent chiar adversarii care generalizează mai mult chiar decât ţărănimea revoltată. Pentru nobilime cauzele revoltei stau exclusiv în ura naţională şi confesională. Ca o răscoală românească ea apare şi în ochii străinilor care văd în ea aspiraţia spre libertate a unui popor aservit.
răscoala a depăşit caracterul unei simple răscoale prin cauze, pregătire, program şi semnificaţie;
participă iobagi români, maghiari, saşi, lucrători de la minele şi ocnele din Maramureş, meşteşugari, preoţi;
a avut un caracter social şi era pus în discuţie statutul de toleranţă.
a avut un larg ecou în străinătate

 

 

 

Conducătorii răscoalei din 1784 - Horia, Cloşca şi Crişan