••• Surse istorice primare  •••  

 1.  Cronicarul Radu Popescu, despre domnia lui Radu Șerban (1601–1611)
 2.  Domnia lui Matei Basarab în descrierea cronicarului muntean Radu Popescu
 3.  Tratatul dintre Matei Basarab şi principele Transilvaniei, Gheorghe Rákoczi I (13/23 octombrie 1638, Bucureşti)
 4.  Miron Costin despre Moldova în timpul domniei lui Vasile Lupu (1634–1653)
 5.  Cronicarul Radu Popescu despre răscoala seimenilor (1654–1655)
 6.  Gheorghe Ștefan (1653–1658), domnul Moldovei către regele Suediei despre relaţiile Moldovei cu Rusia şi planurile sale antiotomane (24 decembrie 1664, Sttetin)
 7.  Domnul Ţării Româneşti, Constantin Șerban (1654–1658) despre răscoala seimenilor şi înfrângerea acestora în lupta de la Șoplea, cu sprijinul principelui Gh. Rákoczi al II-lea (1655)
 8. Tratatul dintre ţarul Rusiei Alexei Mihailovici şi domnul Moldovei, Gheorghe Ștefan (17/27 mai 1656, Moscova)
 9.  Mihnea al III-lea taie mulţi dintre marii boieri în vederea luptei contra turcilor
10 Anton Maria Del Chiaro, unul dintre secretarii lui Constantin Brâncoveanu (1688–1714), descrie domnia şi sfârşitul domnului Ţării Româneşti
11.  Politica externă a lui Constantin Brâncoveanu
12.  Dimitrie Cantemir despre situaţia ţărănimii moldovene la începutul veacului al XVIII-lea
13.  Tratatul de alianţă dintre Dimitrie Cantemir şi Petru I, ţarul Rusiei (13/24 aprilie 1711, Luţk)
14.  Cronicarul Ion Neculce despre primirea ţarului Petru cel Mare în Iaşi

 

 


Cronicarul Radu Popescu, despre domnia lui Radu Șerban

       „Acest Șărban-vodă, ce-l numesc aşa, obicinuindu-se oamenii, nu l-au chemat Șărban, ci pe tată-său, iar pă el l-au chemat Radul şi în hrisoavele lui, iar Radu să scrie, ci dar şi noi după obiceiul oamenilor să umblăm, şi să-i zicem Șărban-vodă. După ce da luo sfârşit Mihai-vodă, precum aţi auzit, boierii şi ostile ce fusese lângă dânsul s-au pogorât pe la Câineni, la un sat ce se cheamă Cârsteneşti, pă Topolog. Acolo au şăzut până au făcut ştire, şi celorlalţi boieri ce era în ţară, că să şi dăzlipise unii dă cătră Mihai-vodă, cum Buzeştii şi alţii. Iară atuncea s-au strâns acolo, şi au rădicat domn pe şărban-vodă – că le era frică să pogoare în jos fără domn ... Iar diavolul carele vrajbă pofteşte totdeauna, au intrat în inema lui Sechil Moisi, craiul Ardealului, şi strânse oşti să vie să strice ţara şi să calce. Șărban vodă cu boierii, auzind, au socotit să-1 împace cu daruri, şi au trimis boieri cu daruri scumpe, rugându-l să se părăsească de a vărsa sânge nevinovat. El nicicum nu vrea, ci cu semeţie zicea că va să facă rău. Deci nebuniia lui văzând domnul şi boierii, au strâns ostile degrab şi au purces spre Ardeal, şi în trei zile au ajuns de ceia parte ; unde ieşindu-le înainte craiul, cu oşti semeţe, s-au întâlnit. Carii dând război tare au biruit ai noştri pă unguri, şi i-au tăiat foarte rău. Acolo s-au găsit mort şi semeţul Sechil Moisi, craiul ...”

 

 

 

 

 

 

 

 

Domnia lui Matei Basarab în descrierea cronicarului muntean Radu Popescu

       „... şi aşa, cu acestea, au trimis împăratul capigi-başa, cu barat împărătescu, de i-au dat domnia ţării, aducându-i caftan, buzdugan, după obicei. Decii au început a-şi aşeza lucrurile ţărâi cele stricate şi dărăpănate de alţii şi cu bune socotele toate le aşăza, şi cu vecinii să împăca, ca să aibă ţara odihnă şi pace. Iar, când au fost iarna, pe la dechemvrie, au venit un capigiu de la Poartă, de l-au chiemat să meargă să sărute mina împăratului, dă domnie. Însă nu era numai pentru sărutatul mâinii, ci pentru că avea pâră mare de boierii lui Leon-vodă cari i-am pomenit mai îndărăt că au pribegit den ţară ...
       Zic unii că au adaos şi haraciul, şi aceia l-au ajutat mult. Decii au chiemat pă pribegi, şi le-au dat jurământ că nu le va face nici un rău şi să meargă în ţară. şi au venit pribegii cu dânsul: rumânii, grecii, carii au fost boieri mari, şi tuturor bine le-au făcut iar nu rău; şi încă au şi boierit pe unii ... Matei vodă fiind în scaun, altă grijă nu avea, ci făcea mănăstiri pretutindeni şi întru lauda lui Dumnezeu car i se văd până acum ... Iar Matei vodă au înfrumuseţat ţara cu tot felul de ziduri: mănăstiri, biserici, case domneşti; cari se pomenescu şi până astăzi ...

Lupta de la Nănişor (1639).

       „În toată pacea ce avea Matei vodă, în zilele lui, iar nu l-au lăsat Dumnezeu în odihnă ci i-au arădicat pe un vrăjmaş mare, Vasile vodă Lupul, carele în urma lui Moise-vodă să pusese domnu la Moldova. Acesta fără nici o pricină să făcuse vrăjmaş lui Matei-vodă, şi-n tot felul să munciia ca să ia domnia Ţării Româneşti (pricină pentru ce, Dumnezeu ştie); Dar n-au putut nici cum, precum vom scrie cu amănuntul. Că n-au zăbovit Vasile vodă vreme multă după ce au luat domniia, ci au rădicat oaste asupra lui Matei-vodă, şi au venit pân la Buzău. Auzind Matei-vodă de aceasta, au trimis la Racoţ, craiul Ardealului, de au cerut oaste ajutoriu, şi, fiindu-i prieten, i-au dat. Strâns-au şi oastea lui, ce au avut, şi însuşi au mersu cu ostile spre Buzău, unde venise Vasile vodă; carele, auzind de multe oşti ce-i vin asupra, rumâneşti, ungureşti fără nici un război au dat dosul; ai noştri l-au gonit până l-au trecut Putna; şi au prădat ţara rău. Deci ungurii au trecut pe la Trotuş la ţara lor, iar ai noştri, românii, s-au întorsu în ţară cu izbândă şi cu dobândă; veselindu-să Matei-vodă de biruinţă. Mai avut-au Matei-vodă supărare de Vasile-vodă, că nu-l lăsa în pace; ci iar au strânsu oşti şi au venit în ţară. Matei-vodă încă au şi strânsu ostile, şi i-au ieşit întru întâmpinarea lui, la sat la Nănişor, pă apa Ialomiţii; cărei dând război vitejeşti, au biruit Matei vodă, cât de abia au scăpat Vasilie-vodă cu puţini oameni la Brăila ...”

Matei-vodă bate pe Vasile-vodă şi pe Timus la Finta

       „... Deci Matei-vodă ş-au strâns ostile toate şi au ieşit înaintea lui Vasilie-vodă, şi lui Temuş la Finta; şi s-au lovit foarte tare. şi au înfrânt întâi pă o seamă de slujitori, de i-au trecut apa Ialomiţei. Iar Matei-vodă, cu inema mare, fiind în fruntea războiului, îndemnându-şi vitejii lui, şi mai întorcându-i (precum pururea slujba norocul lui Matei-vodă, iau slujit şi acum), că s-au slobozit un nor den cer, care avea apă multă şi vânt iute, de bătea pă moldoveni tot în obraz, şi pe cazaci, până i-a umplut dă apă, de nu putea să sloboază focul, sau să apuce dă arme ; iar ai noştri, îmbărbătându-se, au spart toată tabăra moldovenească şi cazăcească; şi Vasilie-vodă cu Temuş poftea să mai vază spre Focşani. Atuncea au rănit cu un glonţu la picior pă Matei-vodă. Însă cu biruinţă s-au întorsu la scaun în Târgovişte, ducând mulţi robi moldoveni şi cazaci, pe carii i-au tăiat de la Fântâna Ţiganului până la Târgovişte de i-au văzut un turcu mare, ce venise de la împărăţie, să vază de gâlcevele ce s-au făcut de aceşti domni.
       Care, văzând că au venit Vasilie-vodă să ia scaunul lui Matei-vodă fără nici o pricină, au spus împăratului că iaste vina lui Vasilie-vodă ...

 

 

 

 

 

 



Tratatul dintre Matei Basarab şi principele Transilvaniei, Gheorghe Rákoczi I

       „Noi, sfetnicii şi boierii Ţării Româneşti şi tot poporul mirean şi ecleziastic al ţării, supuşi ai preastrălucitului domn al nostru, preaînduratului voievod de acum Matei Basarab, facem cunoscut pentru memorie şi mărturie tuturor şi fiecăruia cine va citi sau va auzi actul de faţă cum că noi, ştiind pe preastrălucitul şi preaînaltul principe Gheorghe Rákoczy, din graţia lui Dumnezeu principele Transilvaniei, domnul părţilor regatului ungar şi corniţele secuilor, că ar fi avut oarecare neînţelegeri de curând cu preastrălucitul principe domnul nostru şi cu noi înşine, deci pentru a nu se mai învenina şi creşte supărarea, ci prin tratatul de faţă să se menţină legătura unei vecinătăţi, deoarece am resimţit buna protecţiune şi binefacerile preastrălucitei sale înălţimi către noi de câte ori a fost trebuinţă, aşadar, supunându-se în toate voinţei preastrălucitului principe domn al nostru a se restabili pe deplin prietenia între măriile lor, am conces şi promitem în bună credinţă, pe sfânta treime şi pe mântuirea sufletelor noastre, dimpreună cu preamăritul principe Matei Basarab, domnul nostru, a da fără nici o daună şi zăbavă, începând de la anul de faţă în toţi anii la ziua de păresimi, adică la ziua de 6 martie stil nou sau la 24 februarie stil vechi, suma de 5.000 florini de argint bani buni din zeciuiala oilor transilvănene ce pasc în ţara noastră, care dare să rămână nestrămutată în tot cursul vieţii preastrălucitului nostru domn Matei Basarab, Dumnezeu să-i lungească zilele fericite !
       De asemenea, vom respecta cu sfinţenie în toate punctele şi clauzele convenţiunea de mai înainte a preastrălucitului nostru domn actual cu preastrălucitul şi preaînaltul principe al Transilvaniei, Gheorghe Rákoczy. Mai promitem că tot la ziua de 6 martie stil nou, dimpreună cu banii de mai sus, vom trimite preastrălucitului principe câte un bun cal turcesc de rasă cu scări de argint, cu preţios pieptar de sârmă de aur, cu toate ornamentele demne de un principe, precum şi un bun cal castrat. Dacă nu vom îndeplini acestea în tot sau într-o parte cât de mică, atunci preastrălucitul principe al Transilvaniei, Gheorghe Rákoczy, va fi şi el liber de orice obligaţiuni către Ţara Românească. Pentru păzirea tuturor acestora, aşa să ne ajute Dumnezeu şi să mântuiască sufletele noastre.
       Spre mărturie şi întărire am dat zisului preastrălucitului principe al Transilvaniei actul de faţă, întărit cu subscrisurile şi sigiliile noastre.”

 

 



Miron Costin despre Moldova în timpul domniei lui Vasile Lupu

       „ ... şi într-aceşti ani au zidit Vasile vodă şi lăudate mănăstiri şi aice în oraşul Ieşilor, întâi supt numele a trei sfinţi învăţători a bisericii, ce să dzice Trieh Svetitelei1 mai pe urmă mănăstirea, a doa mănăstire, a Golăi, cu făptură, cum se vede, peste toate mănăstirile aici în ţară mai iscusită. Golăe îi dzic pre numele unui boieriţi, anume Golăi, care-le într-acela loc au avutu făcută o bisericuce de piatră ...
       ... Acestu domnii au făcut ca de iznoavă şi curţile cele domneşti în Iaşi, casele cele cu cânii, grădini, grajduri de piatră, tot de dânsul sintu făcute. şi multe locuri au aşădzat, care au stătutu multe vremi stătătoare. Că de au fostu cândva vremi fericite acestor părţi de lume, atuncea au fostu, Plină Ţara Leşască2, oi dzice, de aur, la care pre acele vremi curea Moldova cu boi de negoţ, cu cai, cu miiere şi aducea dintr-aceia ţară auru şi argintă. Oi putea dzice că săracii nu se afla pre acele vremi, doară care nu-şi vrea să aibă. Ţara Leşască la aceia scară de fericire să suisă, precum şi singuri leşii dzic şi scrisorile lor, care nici o crăie pre acele vremi nu era deopotrivă; în bine şi în dezmierdăciune pre atuncea leşii şi aşea şi ţara noastră.”

       1   Biserica Trei Ierarhi.
       2   Polonia.

 

 

 

 

 

 


Cronicarul Radu Popescu despre răscoala seimenilor

         „... Iar Matei-vodă, fiind la un picior rănit den război, zăcia şi-şi cerca tămăduinţa; dar nu putea să-şi caute boala lui şi slăbiciunea bătrâneţelor, de nebuniile dorobanţilor, a seimenilor şi altor slujitori, ce făcea, că să îmbogăţise în zilele lui, şi bogăţiile dă multe ori aduc la oameni şi nebunii; precum la aceştia. Că striga pen curtea domnească, ca să le dea lefi, că ei au bătut războiul cu Vasile-vodă şi ziceau lui Matei-vodă să să ducă să să călugărească, că nu le mai trebuie să le fie el domnu, bătrân fiind şi bolnav; şi atâta să îndârjise la nebuniie, cât i-au luat tunurile şi ierbăriile, şi le-au scos afară den târgu. Și ei au intrat în casă la Matei-vodă, unde zăcea, şi zicea să le dea lefele, s-au vor să spargă cămările să-şi ia singuri ei şi atuncea, venuind dorobanţii pă Ghinea visteriul şi pă Radul armaş (zicând) că ei nu lasă pă Matei vodă să le dea lefele, îi cerea să-i prinză, să-i omoare, iar ei dă frică s-au fost ascuns în casă la Matei-vodă; iar dorobanţii şi seimenii, ca nişte porci obraznici, i-au căutat pen toate casele până i-au găsit; şi i-au scos, bătându-i până i-au scos afară den târgu, unde iera toţi strânşi; acolo i-au sfărâmat cu săbiile. Atuncea s-au dus şi la Socol Cornăţeanu, şi, găsindu-l în casa lui bolnav, l-au omorât; şi casele lor le-au prădat foarte rău, şi să îngrozise toţi boierii de frica lor de sta mărmuriţi. Matei-vodă, acestea văzând şi fiind bolnav, nu putea ce să facă alt, numa îi blestema (că neputincioşii au acest obicei, că blestemă). După aceasta au murit şi doamna Ilina a lui Matei-vodă, şi o au îngropat, cu cinste mare în biserica domnească, în Târgovişte.
       Dupe aceia, trecând câtăva vreme, s-au tămăduit Matei-vodă la picior, şi au ieşit în primblare, cătră Argeş, şi întorcându-se la scaun, iar dorobanţii şi seimenii i-au închis porţile, şi nu vrea să-l lase să intre, ci-i zicea să să ducă din ţară afară, sau să ducă să să călugărească, că nu le mai trebuie să le mai fie el domn. Și, necăjit fiind Matei-vodă, au şăzut afară trei zile, numai cu curtea lui şi cu boierii; şi nu lăsa nici bucate să-i mai ducă afară. Ci, neavând ce face cu acei tâlhari nebuni, le-au făgăduit să le dea bani şi aşa l-au lăsat de au intrat în scaun; şi cu necazuri ca acestea i-au trecut iarna. Matei-vodă aşteptă să vie vara, să aducă tătari şi unguri, să-i puie pe toţi supt sabie; pe cei mari şi pă zurbale ...”

 

 

 



Gheorghe Ștefan (1653–1658), domn al Moldovei către regele Suediei

       Ștefan, principe şi domn moştenitor al Ţării Moldovei etc ... Fac cunoscut prin cele de faţă: că prealuminatul, marele duce al Moscovei, cerând ajutor prin solii săi şi prin scrisori cu diferite promisiuni şi încredinţare, de la Matei Basarab, principele Valahiei şi de la mine în Moldova, voi jura aceluia că împreună cu prea vestitul Bogdan Hmelniţki, pe atunci hatman al cazacilor zaporojeni, şi împreună cu provincia mea dovedind supunere şi ascultare credincioasă împotriva Turciei, duşmanul comun al neamului creştinesc, voi face desigur astfel, încât chiar şi marele duce să îndeplinească în această situaţie condiţiile promise, ca o încredinţare secundară a acestuia.
       Cele mai de seamă promise de Marele Duce al Moscovei erau următoarele:
       1.  Că va face împreună cu mine şi cu provincia mea, astfel încât Principele creştinătăţii să fie mulţumit numai cu credinţa şi ascultarea noastră şi să nu ia nici un tribut de la noi, ca Turcia.
       2.  Ca locurile, ţinuturile şi cetăţile, pe care Turcia le-a separat de Moldova, după cum sunt Cetatea-Albă sau Alba-Nestor, Chilia, Tighina şi Provincia Bugeacului, le va redobândi cu arme de la Turcia, şi le va restitui după dreptul de moştenire Principatului Moldovei, stăpânirii mele (după cum era odinioară).
       3.  Că-mi va da ajutor în bani şi în soldaţi înarmaţi şi mă va susţine împotriva oricăror duşmani; şi dacă s-ar întâmpla ca Turcia să mă alunge din stăpânirea mea şi din Principatul Moldovei, va încerca să mi le restituie din nou, prin toate forţele, căile, modurile şi mijloacele.
       4.  Că oamenii mei vor fi liberi să facă comerţ cu banii mei sau chiar cu ai lor, în ţinuturile şi stăpânirile Marelui Duce, fără vreo pagubă sau vreo supărare a mea sau a lor.
       
Acestea fiind făcute, promise şi astfel exprimate, chiar eu am trimis la Marele Duce pe solii mei, pentru a-l convinge de credinţa mea şi pentru o cercetare mai sigură a celor promise; în faţa acestora, chiar acest Mare Duce al Moscovei, care domneşte astăzi prin jurământ public în Veliki Ivangrod, în marele palat a lui Ivan, care este reşedinţa acestuia, şi-a dat silinţa să cerceteze cu credinţă şi sfinţenie toate cele promise amintite mai sus cu privire la care îmi încredinţase o diplomă cu sigiliul şi semnătura proprie.
       Într-adevăr, cu această mijlocire sau alianţă a noastră, pe când era tăinuită în timp, s-a întâmplat ca hanul Crimeii, voind să întoarcă armele sale împotriva cazacilor, tovarăşii alianţei mele, înarmaţi sub preavestitul Bogdan Hmelniţki, a cerut chiar şi de la mine trupe auxiliare împotriva acestora. Deoarece eu am refuzat să fac aceasta, sus-zisul han cercetând în mod serios cauzele şi ameninţând cu ruinarea provincia mea, am fost constrâns să mărturisesc că eu prefer să suport orice mare nenorocire, dar nu voi încălca câtuşi de puţin jurământul dat Marelui Duce al Moscovei şi cazacilor aliaţi.
       Aşadar faţă de sus-pomenitul Mare Duce al Moscovei să rămână credinţa şi jurământul integre şi nevătămate, am fost silit să plătesc hanului Crimeei 100.000 de taleri în bani gheaţă ca nu cumva să ameninţe totala prăbuşire a provinciei mele.
       Însă, după ce împăratul turcilor şi marii viziri ai acestuia au aflat de la hanul Crimeii şi de la alţii despre această alianţă a mea cu marele Duce şi cu alţi Principi ai Creştinătăţii, şi fierbând de o mare mânie, mai degrabă faţă de mine, decât faţă de Moscova, pe dată m-au alungat din principatul meu: de aceea, pe lângă pierderea stăpânirii am mai suferit o pagubă de peste 30.000 de taleri în lucrurile mele mobile. Dacă însă s-ar evalua lucrurile imobile, după cum sunt moşiile, satele şi târgurile, care echivalau aproape a treia parte din Moldova, şi pe care le stăpâneam cu drept strămoşesc, chiar în afara Principatului şi de care am fost deja lipsit, eu aş putea să fac uşor cât de cât socoteala.
       Și astfel fiind lipsit de stăpânire şi de bunurile părinteşti pe o durată de şase ani şi chiar mai mult, am făcut cheltuieli nenumărate împreună cu un aşa de mare comitat, în diferite părţi ale creştinătăţii (bizuindu-mă pe speranţa dată de Marele Duce al Moscovei); şi am trimis la acelaşi Duce pe oamenii mei, dar nu am primit nici un răspuns. De aceea l-am trimis la acelaşi Duce pe primul meu sfetnic şi pe secretarul de stat, împreună cu actele alianţei noastre. Dar ce-am realizat ? Pe acela într-adevăr l-a primit în audienţă, dar în timp ce cerea ajutor de la Marele Duce, în puterea actelor, acela porunceşte să-i se aducă actele originale, care fiindu-i arătate (după cum este obiceiul la ei) le-a reţinut, pe acestea la el, cât şi pe omul meu, în ce priveşte acesta, nici până azi nu l-a trimis înapoi, dar în sfârşit ce s-a întâmplat cu celălat, nici până acum nu ştiu. Din care cauză, în timp ce vedeam că sunt lipsit de orice speranţă, după atâtea cereri, şi, că nici unul nu poate să obţină răspunsul, am fost silit să merg chiar eu în persoană la acela; deci am fost constrâns să zălogesc la Viena în Austria obiectele cele mai de preţ pentru 20.000 de taleri, sub condiţia pierderii (dacă nu le voi răscumpăra la timpul specificat în contract). Atâţia mii de taleri am cheltuit pe drum şi am pierdut obiectul zălogit sau depus, care valora mai mult de 100.000 de taleri imperiali. Căci nu am putut să le răscumpăr la timpul dinainte stabilit şi nu am putut să trimit nici pe oamenii mei la Viena, ca să poată să încerce o altă cale, cu privire la obiectele depuse. Dar prealuminatul Marele Duce de Moscova, având diferite treburi, când în ţinuturile Livoniei, când la Moscova, unde-şi avea reşedinţa, m-a reţinut 9 luni, cu o mare pagubă a mea. Deoarece eram deja de 60 de zile la curtea acestuia şi grăbeam rezolvarea cu privire la cele promise şi pretinse, şi nu am obţinut-o, îl rugam, dacă nu vrea Marele Duce să rezolve să-mi dea (în timpul cel mai scurt) libertatea de a trimite oamenii mei la Viena, ca printr-o altă cale să pot să previn paguba rezultată din scurgerea timpului. şi nici acest lucru nu l-am obţinut, atât a lipsit ca să voiască să împlinească pretenţiile mele cele mai cuvenite şi mai drepte, şi astfel prin acest atât de des pomenit Duce, am pus capăt la o pagubă de neînlocuit. De câteva ori am încercat prin rugăminţi repetate, dar nu am izbutit absolut nimic ...”

Constantin şerban despre răscoala seimenilor şi înfrângerea acestora în lupta de la Șoplea

       „Noi Constantin voievod ... dăm de ştire prin această carte a noastră că începându-se încă din anii trecuţi (din zilele fericitului nostru înaintaş Matei-Voievod), primejdioasa răzvrătire care a urmat apoi şi la începutul stăpânirii noastre, din partea luptătorilor de sub ascultarea noastră, mai cu seamă din partea numiţilor darabani pedestraşi, a seimenilor şi a călăraşilor, fiind tare tulburate stările de frunte ale ţării şi învârtejite în astfel de prigoană, încât li s-au vărsat sângele fără vină nu numai lor, ci şi casnicilor, copiilor şi rudelor, din care pricină unii au fost izgoniţi şi au fugit la turci, alţii în Transilvania şi iarăşi alţii la Moscova, ca să-şi scape viaţa, dar toată averea li s-a părăduit; răsculându-se şi împotriva domniei noastre, după multe jafuri şi zălogiri străduindu-se în tot ceasul să ne curme viaţa şi în sfârşit au îndrăznit în chip nelegiut să ne alunge şi din scaun şi să ne smulgă haina de voievod, încăt numai bunul dumnezeu ştie în ce nedreptăţi cumplite şi în ce stări primejdioase ne învârtijiam, din care spre a ne slobozi nemaiavând, după dumnezeu, nici o nădejde, ne-am îndreptat spre măritul principe transilvan, spre cinstitul şi măritul Gheorghe Rákoczi ... şi măria sa, ca domn creştin, fiindu-i milă de starea noastră aşa de primejduită, s-a îndurat a ne ajuta pe noi cu ostile sale de ţară, şi împotriva lui s-a răsculat mulţimea tâlhărească a săvârşitorilor atâtor fărădelegi şi prinzând armele nu numai că s-a adunat în tabără, dar a şi cutezat în chip îndrăzneţ să atace oastea măriei sale şi în loc fără de nădejde; cu mila lui dumnezeu şi cu buna purtare de grijă şi pază stăruitoare a măriei sale, stând împotriva lor cu ostile sale puternice, în luptă deschisă i-a bătut foarte şi i-a zdrobit, iar pe noi împreună cu toată ţara şi cinstitele ei stări de frunte ne-a scăpat din strâmtoarea cea mare, pentru ceea ce până la sfârşitul vieţii noastre vrem să-i fim mulţumitori ...”

Tratatul dintre ţarul Rusiei Alexei Mihailovici şi domnul Moldovei, Gheorghe Ștefan

       „Punctele domnului nostru şi ale ţării întregi pe care le cer de la credinciosul şi singur stăpânitorul ţar cei care au nevoie, rugându-se.
       I.  Rânduielile noastre şi ale ţării noastre să nu se strice, ci, precum am trăit şi s-au condus în această lume ceilalţi domni vechi ai ţării noastre, acei care nu erau în închinarea şi sub cârmuirea împărăţiei turcilor, în felul acela şi în aceeaşi rânduială să vieţuim şi să ne conducem şi noi împreună cu toată ţara noastră.
       Că, deşi domnii de mai târziu au fost sub cârmuirea şi în închinarea împărăţiei turcilor, precum suntem şi noi, şi cu toate că turcii au luat chiar tribut de la aceia dinaintea noastră şi de la noi şi din ţară, cinstea domniei însă şi rânduială ţării cu nimic n-au stricat.
       II. Domnia să nu se schimbe, ci ori de câte ori se întâmplă şi are loc plecarea din această lume a domnului nostru către Dumnezeu, precum este datoria întregii firi omeneşti, urmaşul să fie din ţară, cum a fost de la început rânduială şi obiceiul ţării, şi să nu se pună domn strein şi dintr-un alt neam de oameni.
       III. Cinstea şi rânduială domniei să nu se strice, precum n-au fost stricate nici de păgâni, ci cu mai multă milă şi bunăvoinţă de la măria ta, domnia să fie confirmată în cinstea şi rânduială de mai înainte şi de măria ta.
       IV. Domnul Dumnezeu să dăruiască puterea marii şi puternicei tale împărăţii peste păgâni şi peste toate popoarele necredincioase. Noi, împreună cu toţi câţi locuiesc în acea ţară, mai rugăm pe măria ta pentru câteva cetăţi care sunt la hotarul ţării noastre şi pe care le ţin acum paginii subt cârmuirea lor. Cetăţile acelea să ne miluieşti, măria ta, ca să fie iarăşi în hotarul ţării noastre şi în stăpânirea noastră, precum au fost dintru început la domnii vechi, înainte de a le fi luat turcii, şi să fie cu porunca măriei tale să punem oameni din ţara noastră în acele cetăţi precum au fost şi mai înainte şi să avem ordin şi poruncă de la măria ta, că putere avem, să luăm cetăţile acelea din mâinile turcilor şi tătarilor.
       V. (Protecţia) Măriei tale să fim îndatoraţi a o răsplăti precum se cuvine, cu daruri mari, o dată pe an, în toţi anii până în veci; dar tribut din ţara noastră şi de la noi să nu ei cum ne-au luat păgânii, pentru că pe tine te-a învrednicit Domnul Dumnezeu şi eşti împărat mare, credincios şi pravoslavnic, ca să avem şi noi, săracii şi supuşii tăi, linişte şi odihnă în marea ta împărăţie ...

... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ...

       VII. Domnul Dumnezeu să dăruiască sănătate măriei tale, prosperitate şi biruinţă împotriva duşmanilor tăi şi să vedem şi noi ziua aceea precum s-a întâmplat polonilor şi în celelalte părţi la fel; şi, când armatele măriei tale vor porni împotriva paginilor, noi să fim pregătiţi şi obligaţi să ieşim cu toţi locuitorii ţării împreună cu armatele măriei tale în contra paginilor ...

... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... …

       X. Domnul nostru mai cere de la măria ta să zugrăvim aici câteva icoane sfinte pentru o mânăstire pe care o zideşte acum domnia sa, Ghedeon, arhiepiscop şi mitropolit al Sucevei şi al întregii Moldovei. În locul măriei sale domnul nostru, Io Gheorghe Ștefan-Voievod, şi în locul arhiereilor şi a boiarilor şi a toată ţara Moldovei singur am scris ...
       Az Grigorie Neanjul, Vtorii logofăt, am scris precum au fost învăţătura măriei sale domnului nostru, Gheorghe Ștefan-Voievod, cu mâna mea am scris.
       În anul mântuirii 1656, indictionul 9, luna mai, în 7.
       Ghedeon, Arhiepiscop şi Mitropolit Suceavskii i văsăi Zemlea Moldavskoi.”



Mihnea al III-lea taie mulţi dintre marii boieri în vederea luptei contra turcilor

       „... Atuncea dă izvnoavă îşi gătea trebile de să rădica asupra turcilor, şi au trimis la Ţarigrad de au luat bani împrumut, şi pe la turcii după margine, pricinuind că iaste ţară săracă şi prădată, şi acum nu are de unde lua bani, până să vă mai drege – decii va plăti; şi mai pă urmă au chiamat pă acei turci datornici la dânsul, ca să le plătească. Decii, stângându-i pă toţi îi ţinea cu mertice, cu nafacale, cu lefi, până au venit vremea care o socotea el. Ci întâi au cercat pă boieri pentru rădicarea aceasta; care zăticnându-l să nu facă lucru ca acesta, ce nu-l va putea scoate la cap, şi pă urmă va veni pieire ţărâi – i-au omorât pă toţi cu beşlii lui, ci avea lângă dânsul, strângându-i pă toţi într-o seară; şi, având pă ucigaşi gata, câte pă unul îi lua de-i sugruma, şi-i arunca din case jos pă ferestri, şi tabulhanaua zicea până i-au isprăvit pă toţi. Însă Radul vornic Cândescu şi doi fraţi ai lui, Negoiţă şi Moise, Udrişte spătar, Diicul spătar Buicescul, Radul Fărcăşan stolnic, Danciul postelnic Pârâian, şi fiie-său Preda logofăt, Badea comis Comăneanul, Stroe culcer Birsescu, Vasile Câmpineanu şi alţii nenumiţi aicea. De care să bucura dorobanţii călcându-i şi batjocorindu-i, făcându-le Mihnea-vodă pe voia lor, dă au omorât şi pă cei ce au rămas boieri neucişi de dânşii, în zilele lui Constandin-vodă.
       Această păgânătate săvârşind Mihnea-vodă, vremea fiind şi a oştirii, să meargă turcii împotriva lui Racoţ-craiul, cu carele avea înţelegere Mihnea-vodă, când vor fi ostile în Ţara Ungurească asupra lui Racoţ, atunci şi el să pornească cu ostile ţărâi asupra turcilor după margine. şi, rânduind Racoţ pă Constandin vodă să meargă cu oşti în Moldova să scoată pe Ghica vodă, decii Mihnea vodă îşi strânse ostile la Târgovişte, şi puse călărimea împrejurul târgului, şi pedestrimea o au slobozit în târgu, de au (tăiat) turcii, câţi s-au aflat acolo toţi. Aşâjderea şi în Bucureşti au făcut, şi trimise pe Gheorghe vornic Băleanul în Moldova cu oaste ajutoriu lui Constandin vodă ...”


Anton Maria Del Chiaro descrie domnia şi sfârşitul lui Constantin Brâncoveanu

       „... Ajuns în ţară şi aflând de schimbările de la Poartă1 scrise capichihaelor2, de a se adapta noii situaţii, şi în locul foştilor protectori să-şi procure alţii, mai cu seamă să câştige favoarea Sultanei Valide3. Pentru cumpărarea noilor potentaţi impuse ţării noi biruri, dar suportabile, ceea ce făcu poporul să spuie că „Principele Constantin Brâncoveanu jumuleşte tarea fără să o facă să ţipe”. Mai stărui în politica externă de apropiere cu suveranii creştini, întreţinând cu ei corespondenţă prin secretari pentru limbile italiană, latină, germană şi polonă, afară de greceşte şi turceşte.
       Secretarii erau puşi sub ordinele lui Constantin Cantacuzino4, unchiul lui Brâncoveanu, care dirija corespondenţa, cu toată fricţiunea între aceste două familii întreţinută de uneltirile unor boieri, care au dus la ruină ambele dinastii ...
       Din cauza acestei discordii, moscoviţii, care ajunseră în 1711 până la hotarele Valahiei5, s-au văzut înşelaţi în speranţa lor de a căpăta proviziile promise de către ţară. Cu ocazia acestei intrări a ruşilor, Poarta ordonă lui Brâncoveanu să fie gata de război. Comandant al oştilor fu numit spătarul Toma Cantacuzino, nepot de frate al lui şerban Vodă, care-şi stabileşte tabăra la Gura Urlaţilor, 8 ore de drum de Târgovişte. Era acel spătar om ales şi curagios, cunoscând la perfecţie limbile latină şi italiană şi po-sedând o cultură variată. Aici, la Gura Urlaţilor, ţinu Brâncoveanu sfat cu boierii în privinţa aprovizionării ruşilor. Se hotărî să li se comunice, că nu li se poate da merinde, decât după ocuparea ţării şi apărarea ei contra turcilor, cari ar pustii-o în caz de ajutorarea inimicului lor. Ruşii lipsiţi de cele necesare, încheiară pacea cum putură. Dimitri Cantemir, Domnul Moldovei, trecuse de partea ruşilor, iar spătarul Toma Cantacuzino sub pretextul de a se odihni noaptea în conacul său de pe o colină învecinată, lăsase ordinele necesare ofiţerilor săi, şi părăsindu-şi soţia cărei lăsase anume instrucţiuni, trecu cu câţiva partizani frontul, punându-se la ordinele ţarului, unde fu primit şi răsplătit pentru devotamentul său. Brâncoveanu, consternat de fapta nebănuită a spătarului, plângea de durere, aşteptându-se la răzbunarea turcilor. De frica unei nenorociri obţinu prin capichihaelele de la Adrianopol, cu preţul unei sume considerabile, permisiunea de a merge la Târgovişte, unde ajunse în ajunul Sf. Petru, după stilul vechi ...
       ... Când Brâncoveanu îl văzu că se apropie cu sabia în mână, făcu o scurtă rugăciune, şi se adresă fiilor săi cu următoarele cuvinte: fii mei, fiţi curajoşi, am pierdut tot ce am avut în această lume; cel puţin să salvăm sufletele noastre şi să ne spălăm păcatele cu sângele nostru. Primul decapitat fu Văcărescu, apoi prinţişorul cel mic Mateiaş, şi al treilea fiu Răducanu (care urma să facă nunta după învoirea Vizirului), după care fură decapitaţi Ștefăniţă şi Constantin, cel mai mare, iar la urmă nenorocitul voievod, părintele lor, care a fost spectator la această cruzime şi barbarie ...”

      1  Se referă la călătoria din 1703 la Poartă a domnitorului.
       2  Reprezentantul Ţării Româneşti pe lângă sultan
       3  Mama sultanului
       4  Învăţatul stolnic Constantin Cantacuzino autor al „Istoriei Ţării Româneşti” şi a unei hărţi a Ţării Româneşti
       5  Războiul ruso-turc de la 1711, terminat prin înfrângerea de la Stănileşti.

Politica externă a lui Constantin Brâncoveanu

       „... După aceasta, iar linişte au venit domnii lui, făcându-şi şi alt hateşirif împărătescu, ca să fie domnu în viiaţa lui, după cum făcusă şi celalt, după cum s-au zis mai sus, şi câţiva ani au trecut făr de grijă, dar tot nu să odihnia Constandin-vodă, văzându pe turci că sunt nestatornici, nu stau la vorbele lor, ci unele zic şi altele fac. şi văzându-şi pă nemţi că s-au împăcat cu turcii, de nu era nici un ajutori, nici un razim despre dânşii, au început a să ajunge cu moscalii în vorbe totdeauna trimiţând oameni cu scrisori, îndemnându-i ca să vie cu oşti asupra turcilor, ca să ia aceste ţări, Ţara Românească şi Ţara Moldovii, ca să fie subt stăpânirea lor şi s-au cerlut şi hrisoave, făcându-se pă dânsul şi pe feciorii lui cnezi de Moscoviia, şi le-au dat. şi cu acestea făgăduiale să lege către ţariul că viind cătră părţile acestea îl va ajuta cu toate cele ce vor trebui oştilor, zăhărele, lefi, şi oşti ale lui şi striine, cât va putea ... “

 

 

 

 

 

 

 



Dimitrie Cantemir despre situaţia ţărănimii moldovene la începutul secolului al XVIII-lea

       „De orice neam ar fi, ţăranii sunt ţinuţi să împlinească în chip conştiincios munca datorată stăpânilor lor; nici o rânduială în împlinirea muncii nu este statornicită, ci stăpânul lor hotărăşte câte zile vrea să-i pună la lucru. Nimănui nu-i este îngăduit să ia cu silnicie banii sau vitele acestuia; chiar dacă ţăranul ar fi dobândit o comoară foarte mare, nici o parte din ea nu se cuvine stăpânului ; dacă acesta i-ar răpi-o, el va fi silit prin judecată s-o restituie ţăranului reclamant. Totuşi, dacă stăpânul vrea să săvârşească vreo nedreptate, atâta îl bate pe acesta pe ţăran, până când îi dă el singur ceea ce a dorit. Legea opreşte ca stăpânul să ucidă pe ţăran, şi dacă s-ar întâmpla să-i ia viaţa într-un fel oarecare, nu numai că stăpânul ar fi şi în acest caz răzpunzător pentru ucidere, dar este obligat chiar să lase slobozi pe soţia şi copii celui ucis, căci nimeni n-are drept de viaţă şi de moarte asupra vreunui moldovean; acest drept îl are numai domnul. Dimpotrivă, boierului moldovean îi e îngăduit să vândă pe un vecin al său, dar nu în afara satului în care s-a născut. Dacă însă vinde satul întreg cu vecini, vânzarea e bună şi legiuită. Dare plăteşte ţăranul cât porunceşte domnul, fără a i se statornici dinainte câtimea sau sorocul. Într-un cuvânt, din toţi iobagii cât sunt în lumea aceasta, cred că cei mai săraci sunt ţăranii moldoveni, dacă belşugul pământului şi al semănăturilor nu i-ar mântui de sărăcie, cam fără voia lor ...”

 

 

 

 

 



Tratatul de alianţă dintre Dimitrie Cantemir şi Petru I, ţarul Rusiei

       „Cu mila lui Dumnezeu, noi, Petru I, ţarul şi autocratul tuturor Rusiilor etc, etc.
       Printr-aceasta facem cunoscut cui se cuvine a şti că sultanul turcesc, încheind pace pe 30 de ani şi întărind stipulările acestei păci prin jurământ, a reînnoit-o în anul 1710 cu noi, şi tot prin jurământ, acum a uitat făgăduiala sa, călcând-o fără să aibă cel mai mic motiv din partea noastră, şi într-un mod barbar a maltratat şi jefuit şi la închisoare grea a pus pe ambasadorul nostru şi, prin ridicarea hanului Crimeii cu ordele de Crâm, de Nogai şi Bugeac, în pământul nostru a intrat şi război în contra noastră a început.
       Pentru aceea dar, noi, marele domn, maiestatea noastră imperială, chemând în ajutor pe preaînaltul, nădăjduim în dreptatea armelor sale, noi asemenea i-am declarat război şi am ordonat oştilor noastre ca, sub comanda noastră personală, să intre în pământurile turceşti, şi sperăm că vom birui pe acest perfid inamic nu numai al nostru, ci şi al toatei creştinătăţi, şi de reaua precugetarea lui, funestă pentru noi, vom scăpa şi că cu armele noastre creştine şi alte popoare creştine aflate sub jugul său barbar se vor emancipa, despre care noi, ca monarh binecredincios al creştinilor, suntem gata să ne silim, spre mărirea numelui Domnului, fără cruţarea sănătăţii noastre.
       Aşadar, luminatul domn şi prinţ al pământului Moldovei, Dimitrie Cantemir, ca binecredincios creştin luptător întru Iisus Hristos, văzând apropierea oştilor noastre, a chibzuit de folositor să se trudească împreună cu noi pentru emanciparea şi a excelentului popor moldav aflat sub stăpânirea sa, împreună cu alte popoare creştine ce se găsesc în suferinţele barbare, necruţând nici viaţa, nici fericirea sa, şi ne-a supus prin epistolele sale că solicită cu tot pământul şi poporul moldav să se supuie maiestăţii noastre imperiale. Noi, văzând această creştinească râvnă din parte-i, îl primim sub graţioasa noastră apărare şi consimţim la articolele ce ne-au propus în chipul următor:
       Art. I. Luminatul prinţ al Moldovei cu toţi boierii, boiernaşii şi cu oamenii de toate clasele poporului Moldovei şi cu toate oraşele şi locurile acelui pământ, ca supus credincios, de astăzi se va socoti sub apărarea maiestăţii noastre imperiale şi, după primirea acestui al nostru act, ne va da nouă, marelui domn mai întâi secret, veşnicul jurământ şi, spre încredinţare, îl va scrie şi subscrie cu mâna sa cu punerea sigiliului princiar, pe care apoi îl va trimite maiestăţii noastre imperiale cu un om sigur şi credincios, cât mai în grabă, cel mult pe la finele lunii lui mai s.v., şi până la intrarea oştilor noastre în pământul Moldovei se va păstra cel mai mare secret. Totodată el ne va arăta nouă, marelui domn, maiestăţii noastre imperiale, tot putinciosul şi credinciosul serviciu prin corespondenţă şi altele, tot în secret.
       Art. II. Când însă vor intra ostile noastre în principatul Moldovei, atunci se va comunica luminatului prinţ, ca supusului nostru, să se ataşeze cu toată oastea sa pe lângă ostile noastre şi împreună să coopereze în contra inamicului şi aliaţilor şi partizanilor ce sunt în contra crucii Domnului, iar noi ne făgăduim ca pe acea vreme s-o întreţinem cu bani din visteria noastră asemenea ne va ajuta cu preţioasele sale sfaturi despre urmările de acolo şi să fie sub protecţiunea şi supunerea maiestăţii noastre imperiale şi ai moştenitorilor noştri atât el, cât şi urmaşii lui.
       Art. III. Drept aceea, noi, marele domn, maiestatea noastră imperială, îl asigurăm şi pentru moştenitorii tronului rusesc că noi nu vom avea dreptul să punem domn în Moldova nici din pământul muntenesc, nici din orice familie străină, mai cu seamă că luminatul prinţ Dimitrie Cantemir, ne-a arătat credinţa sa; şi toată familia sa, partea bărbătească, o vom susţine pe tronul Moldovei cu titlul de suveran, afară numai dacă vreunul din acea familie şi-ar călca credinţa către maiestatea noastră imperială.
       Art. IV. Dacă vreun nedemn ar cauza împiedicarea decretelor noastre pentru care s-ar osândi ori după legea bisericească, ori cea civilă, atunci va moşteni fiul său de se va constata credinţa sa; iar dacă credinţa acestuia va fi bănuită, atunci va fi altul, capabil, credincios şi nepătat din aceeaşi familie a Cantemireştilor din acest principat care va moşteni demnitatea princiară până la cel din urmă succesor, chiar fiind pruncul în pântece; guvernarea se va încredinţa epitropilor dintre moldoveni aleşi la naşterea moştenitorului.
       Art. V. Dacă domnia Moldovei ar fi promisă la alţi domni, atunci acea promisiune se anulează prin aceasta.
       Art. VI. După vechile obiceiuri ale Moldovei, toată puterea statului va fi în mâna domnului.
       Art. VII Prinţul şi boierii Moldovei vor avea drepturi după vechile obiceiuri, fără modificarea legiuirilor lor.
       Art. VIII. Prinţul, după vechile obiceiuri, va stăpâni toate oraşele Moldovei ca proprietatea sa şi nu va putea face nici adaos, nici scăzământ la veniturile acestui principat.
       Art. IX. Nobilii şi toţi supuşii principatului Moldovei vor fi supuşi ordinelor prinţului, fără vreo opunere sau pretexte, cu excepţiunea celor cuprinse în art. III, în care caz nu-i vor da nici o ascultare.
       Art. X. Orice justiţie depinde de domn şi, fără hrisovul domnului, nimic nu va avea tărie. Maiestatea noastră imperială nu va avea nici un amestec într-aceasta.
       Art. XI. Hotarele principatului Moldovei, după drepturile sale antice, sunt acelea ce se descriu de râul Nistru, Cameneţu, Bender cu tot teritoriul Bugeacului, Dunărea, Muntenia, marele ducat al Transilvaniei şi cu teritoriul Poloniei după delimitarea făcută.
       Art. XII. Cetăţile principatului Moldovei, oraşele şi alte locuri întărite cu garnizoana princiară pot fi menţinute şi blocate, după trebuinţa maiestăţii noastre imperiale.
       Art. XIII. De se va încheia pace între maiestatea noastră imperială şi sultanul turcesc, atunci principatul Moldovei niciodată nu va fi lipsit de apărarea şi ocrotirea maiestăţii noastre imperiale şi ne vom sili ca protecţiunea maiestăţii noastre imperiale să fie asigurată Moldovei.
       Art. XIV. Dacă inamicul s-ar întări în domnia Moldovei şi ar stabili acolo păgâneasca sa administrare, atunci în acel caz luminatul prinţ al Moldovei, cu permisiunea noastră, are ospitalitatea în imperiul nostru, unde va primi din visteria maiestăţii noastre imperiale întreţinerea anuală, atât cât va fi de ajuns unui domn, precum şi urmaşii săi vor fi ajutaţi de maiestatea noastră imperială.
       Art. XV. Proprietăţile şi palaturile ce le are în Ţarigrad şi le lasă maiestăţii noastre imperiale, noi în schimb i le dăm în Moscova.
       Art. XVI. Ne obligăm noi că moştenitorii maiestăţii noastre imperiale veşnic vor păzi aceste palate şi le vor păstra cu sfinţenie şi neatinse şi le vor întări.
       Art. XVII. Actul şi articolele de faţă vor avea urmare şi putere numai atunci când, după cuprinderea lor, luminatul prinţ Dimitrie Cantemir ne va săvârşi jurământ de credinţă înaintea sfintei treimi, după cum mai sus s-a zis, şi totdeauna va fi supus decretelor noastre şi ne va servi cu credinţă; şi acel jurământ şi puncte le va subsemna cu mâna sa şi le va trimite maiestăţii noastre imperiale şi se va sili în îndeplinirea lor, şi după intrarea oştilor noastre va aduce la jurământ de credinţă către noi pe toţi nobilii şi boiernaşii, oştirea şi tot poporul Moldovei; pentru care noi, marele domn, maiestatea noastră imperială, reciproc îl primim şi făgăduim că totdeauna vom apăra de toţi inamicii pe tot poporul Moldovei.

Cronicarul I. Neculce despre primirea ţarului Petru cel Mare în Iaşi

       „Atunce Seremet Feldmareşal şi cu Dimitraşco Vodă din Branişte de la Tuţora, dacă au oblicit că este împăratul în Iaşi, au lăsat oastea şi au mers la împăratul de s-au împreunat; atunce au îmbiat Împăratul prin toate mănăstirile de le-au văzut, şi din toate i-au mai plăcut mănăstirea Golia, zicând că are trei feluri de meşteşuguri: Leşesc, Grecesc şi Moschicesc, şi mai mult lăuda împăratul lucrurile, chipul şi toate obiceele Moldovenilor, şi încă şi dobitoacele acestui pământ a Moldovii, zicând că sunt frumoase. Dimitraşco Vodă au făcut împărăţiei masă frumoasă în curţile domneşti în casa cea mare cu cină; eară când au fost să şadă împăratul la masă, n-a vrut să şadă la capul mesii, ce au şezut în scaun lângă masă; eară în capul mesii au pus pre Dimitraşco Vodă, după dânsul şi pre Golovkin Gavriil Ivanovici, apoi pre alţi Generali mai jos, anume Dolhoruki cel mijlociu, Mihail Galicin cel mic, Sava Rogojinski Ministrul, şefer Ministru, adecă Visternic, Ren General, Vajbah General, Toma Kantacuzino Spătar; că atunce fugise din ţara Muntenească şi feciorul lui Seremeţ ; ear Seremeţ s-au şăzut la masă, că îndată s-au întors la obuz la Tuşora, şi alţii din Brigadiri şi din Polcovnici. Se ospăta şi se veselia prea frumos cu vin de Cotnar şi lăuda vinul foarte, şi încă mai bine le plăcea vinul cel cu pelin, şi mult se mira, cum spre partea lor nu se face vin cu pelin aşa bun. Dupre ce s-au sculat de la masă, au venit şi boierii ţării de s-au împreunat cu împăratul, şi le-au dires împăratul cu mâna lui tuturor câte un pahar de vin. împărăteasa şi cu doamna şi cu jupănesele ce se tămplase în Iaşi, încă şedea la masă în casa cea mică de la cinstia. Împăratul era om mare, mai înalt decât toţi oamenii, ear nu gros, rătond la faţă şi cam smad, oacheş, şi cam arunca câte odată din cap fluturând, şi nu cu mărire multă şi cu pohvală mare ca alţi Monarhi, şi ămbla de multe ori fie cum, şi numai cu două trii sluji de era de grija trebilor, şi ămbla pre jos fără de alaiu, ca un om prost; ear atâta dragoste arăta împăratul cătră Dimitraşco Vodă unde vă-duse că s-au închinat de bună voia lui, că se tindea cu amândouă mânile şi cuprindea pre Dimitraşco Vodă de grumaz şi-i săruta pe faţă, pe cap şi pe ochi, ca un părinte pre un fiu al seu. Aceasta era când s-au împreunat în casa cea mică, atunce fiind în Iaşi în curţile domneşti, într-o zi de dimineaţă, numai ce au eşit pre poarta despre grajduri, pe jos numai cu trii sluji ofiţări, şi au mers până la mănăstirea Triisfetitele, au purces de au mers de au văzut şi celelalte mănăstiri toate precum mai sus s-au scris.
       Dupre aceste împăratul a treia zi au purces din Iaşi la Prut la oastea sa şi au poftit şi pre Dimitraşco Vodă să vie cu dânsul, şi să-şi eie cu dânsul cinsprezece boieri, pre cari-i vor place lui să-i cinstească acolo; şi să meargă la Mitropolitul ţărei să slujească acolo liturghia în biserică de cort, şi au pus de au cumpărat câteva vase de vin, să fie de cinstit oştenii, că atunce era mai înainte cu două zile de sărbătoarea de ziua sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel în post, să facă în loc de praznic cum se zice la noi, şi fiind şi numele lui Petru, avea obiceiu el de făcea şi într-alţi ani slujitorilor săi masă. Deci Dimitraşco Vodă s-au sculat a doa zi, şi şi-au ales boieri pre cine au socotit, împreună cu Mitropolitul Ghedeon, şi s-au dus la obuz, şi au slujit Mitropolitul liturghie, în biserică de cort, eară oastea era strânsă şi era făcut ca un ocol mare, mai mare decât cuprinde curtea domnească din Iaşi, mai ca pe de doă ori de cumu-i curtea domnească; aşa era acel ocol. De o parte era drăgănimea şi de o parte tot puşcele cele mari înşirate. Deci dacă au slujit liturghiea Mitropolitul, au început a slobozire puşcele cele mari pre rând toate, câte una până în cincizeci şi două, că atâtea avea luate împăratul cu sine. Apoi au început a slobozire drăgănimea flintele, însă nu tot odată, ce începuse a slobozi pe de o parte, mergând focul slobozind din om în om împrejur, ca cum ar merge fulgerul, aşa mergea focul împrejur, şi era cinci rânduri tot draguni de draguni. Apoi au mers la conac, şi acolo au întins vr-o cinci şase corturi, unul lângă altul de se ţinea tot unul, şi au pus masă supt cort jos pre pământ, şi au săpat şanţ de slobozit picioarele în jos, şi au şăzut împăratul şi cu Dimitraşco Vodă şi cu toţi Generalii câţi era, şi Brigadirii, şi Polcovnichii, şi Căpitanii; şi pre de o parte de la al cincile boierii Moschideşti mai jos şede şi cei cinsprezece boieri Moldoveneşti tot dearândul, cineş dupre cinstea şi boieriea sa. şi era într-o miercuri în post; şi au mâncat toţi carne pentru libovul împăratului creştinesc, şi i-au cinstit împăratul prea bine şi frumos, şi mai pre urmă ne-au închinat singur împăratul cu nişte vin a lui de la Franţuji, care îndată cum au băut cum au mărmurit toţi de beţi, bând de acel vin; şi n-au mai ştiut cum au dormit într-acea noapte şi domnul şi boierii.
       A doa zi s-au tocmit şi boierii cu Dimitraşco Vodă şi Mitropolitul, şi i-au făcut toţi scrisori la mână, şi au iscălit toţi şi singur împăratul, şi au purces la Iaşi Dimitraşco Vodă, şi sinior Sava Rogojinski, şi au strâns şi pre alţi boieri şi arhierei carii nu se tâmplase la cinste la Prut, şi au intrat în biserica Domnească pre poartă, şi au cântat un paraclis; şi după paraclis au cetit catastihul cel de tocmeală ce au făcut lui Dimitraşco Vodă, şi au primit toţii şi ceilalţi boieri, carii nu se tâmplase la Prut, şi au iscălit toţi, tot pre poncturile cele ce le-au triimes împăratul pre Luca Visternicul, pre-cum s-au pomenit mai sus.
       În 27 de zile a lunei lui Iunie în zioa sfântului Samson priimitorul de străini, tâmplându-se întru acea zi de au fost preaslăvita izbândire asupra Svezilor la Poltava, şi luând de atunce obiceiul la Rusia cea mare şi cea mică, dau laudă lui Dumnezeu, mulţumind pentru biruinţa ce au dat Dumnezeu împăratului asupra vrăjmaşilor săi, împodobind acea sfântă zi cu canoane şi cu toată slujba; şi ţinu acel obiceiu şi până astăzi acum în zilele noastre. – Adaos în copia Postelnicului Hurmuzaki.”