••• Surse istorice primare  •••  



         1.  Regele Ungariei, Andrei III, întăreşte lucrătorilor din Ocna Dejului mai multe privilegii (6 ianuarie 1291).
      2.  Carol Robert, regele Ungariei, acordă mai multe privilegii mănăstirii de la Cârţa pentru a se reface de pe urma pagubelor suferite din cauza împotrivirii locuitorilor de pe domeniul ei (9 ianuarie 1322).
         3.  Răscoala mai multor sate din comitatul Dobâca (20 ianuarie 1357).
         4.  Hotărârea lui Ladislau de Oppeln, Palatinul Ungariei, cu privire la cetele de haiduci din Banat (12 mai 1370).
         5.  Organizarea în bresle a meşteşugarilor din Transilvania. Înnoirea statutelor pentru cele 19 bresle din oraşele: Sibiu, Sighişoara, Sebeş şi Orăştie (9 noiembrie 1376).
         
6.  Răscoala ţăranilor români din jurul Sibiului (13 ianuarie 1383).
         7.  Mircea cel Bătrân dăruieşte mănăstirii Cozia un loc ce ţine de satul Jiblea (4 septembrie 1389).
         8.  Întărirea înţelegerii de la Bobâlna dintre ţăranii răsculaţi şi nobilime  (6 iulie 1437, Cluj-Mănăştur).
         9.  Unirea dintre nobili, saşi şi secui încheiată la Căpâlna (16 septembrie 1437, Căpâlna).
        10.  Discursul rostit de Gheorghe Doja, conducătorul războiului ţărănesc din 1514, în faţa răsculaţilor în oraşul Czegled
        11.  Raportul capelanului Matei Kunisch despre cucerirea cetăţilor Șoimuş şi Lipova de către răsculaţi (1514)
        12.  Structura socială a Transilvaniei oglindită în Tripartitum-ul lui St. Werboczi (1517)

        13.  Răscoala orăşenilor săraci din Sibiu (1556)
        14.  Despre răscoala ţăranilor secui (1562)
        15.  Răscoala ţăranilor moldoveni împotriva dării de un galben (1563)

        16. Italianul Antonio Fossevino despre organizarea saşilor din Transilvania (1584)

 


Regele Ungariei, Andrei III, întăreşte lucrătorilor din Ocna Dejului mai multe privilegii

         „Andrei ... regele Ungariei ... Aşadar noi, din bunătatea noastră regească plecându-ne la dreptele şi cumpătatele rugăminţi ale oaspeţilor noştri din Ocna Dejului, luând în seamă credinţa şi slujbele lor şi căzând cât ne-au fost de folositoare nouă şi regatului şi ce sărăcie şi pagube au îndurat numiţii noştri oaspeţi din pricina turburării vremurilor, am dat şi îngăduit sus-numiţilor noştri oaspeţi aşezaţi, şi care se vor mai aşeza în Ocna Dejului aceaşi libertate de care se bucură locuitorii din cetatea Buda şi Strigoniu şi oaspeţii din Sătmar şi din alte sate libere ale noastre, astfel că judele lor în slujbă să poată judeca până la capăt toate pricinile ce se vor ivi în satul lor şi să nu aibe nimeni dreptul să-i judece în afară de judele lor ales de ei prin obşteasca lor voinţă. Iar dacă judele lor se va arăta nepăsător sau nesârguitor ce trebuie să o facă sătenilor, acel jude şi nu oaspeţii să. fie chemat în judecată şi pe acel jude nu trebuie să-l judece altcineva decât noi înşine în persoană sau în locul nostru marele vistier, iar de judecata şi de jurisdicţia voievodului Transilvaniei şi comite de Solnoc aflător în slujbă, am pus să fie cu desăvârşire scutiţi oaspeţii noştri pomeniţi. şi mai voim ca nici unul din baronii noştri să nu le impună cu silnicie găzduirea.
         De asemenea poruncim comiţilor cămării noastre de sare aflători în slujbă, să plătească tăietorilor sau cioplitorilor de sare din Ocna Dejului, pentru fiecare sută de bolovani de sare patru ponduri de dinari, dintre cei ce umblă în Transilvania, iar cărăuşilor acestor bolovani de sare până la numărul de o sută, să le plătească două ponduri, tot în dinari ce umblă. De asemenea, hotărâm ca numiţii comiţi ai cămării noastre să fie obligaţi în fiecare an până la sărbătoarea sfântului Ioan Botezătorul să răscumpere de la zişii oaspeţi ai noştri orice ocnă de sare, pe preţul de şapte mărci după evaluare şi tot astfel de la sărbătoarea sfântului Ioan Botezătorul până la sărbătoarea sfântului Martin, să răscumpere orice ocnă de sare pentru suma de şapte mărci, după evaluare. De asemenea am îngăduit ca trei zile înainte de sărbătoarea sfântului Martin şi de asemenea alte trei zile după această sărbătoare, oaspeţii să aibă slobodă voie a tăia sare pentru ei în ocna noastră, fără a da dijmă sau altă dare; astfel ca nici voievodul, nici corniţele de Solnoc al acestuia să nu cuteze să supere pe numiţii noştri oaspeţi pentru această sare când o vor scoate la vânzare.
         Afară de asta mai hotărâm ca numiţii noştri oaspeţi în orice parte ar călători pe uscat, să nu fie datori a plăti din lucrurile lor nici o vamă, nici la Gherla, nici la Unguraş, nici la Dej. Toate acestea mai sus orânduite de noi, fuseseră date şi hotărâte numiţilor oaspeţi şi de regele Bela şi ştefan, regi ai Ungariei ...”

Carol Robert, regele Ungariei, acordă mai multe privilegii mănăstirii de la Cârţa

         „Carol ... Prin aceste rânduri voim să ajungă la cunoştinţa tuturor ... că venind înaintea noastră cucernicul bărbat şi plăcut lui dumnezeu fratele Henric, priorul mănăstirii sfintei Măria din Cârţa ... ne-a arătat cu lacrimi şi cu plângere amară jignirile, silniciile, pagubele şi necazurile pe care le suferă fără încetare în fel şi chip de pe urma loviturilor celor răi, feţele sus-zisei mănăstiri şi oamenii şi moşiile lor, cerând în chip stăruitor, cu smerenie şi supunere ca, prin regeasca noastră maiestate, să ne milostivim a găsi leacuri potrivite spre apărarea sus-ziselor feţe, oameni şi moşii cu privire la necazurile pricinuite lor de aceste vătămări de tot felul ...
         Iar dacă cineva din semeţie şi nesupunere se va împotrivi acestei regeşti porunci a noastre şi va aduce vreo jignire sau vreo vătămare abatelui şi conventului în oricare din drepturile şi libertăţile lor, la cererea numitului abate şi convent, corniţele provincial de Sibiu, oricare şi de câte ori va fi nevoie ... să oprească pe vătămători de la săvârşirea pagubelor şi să-i silească şi să-i aducă la calea dreptăţii ...
         Iar oriunde se vor găsi astfel de oameni aşezaţi pe moşiile pomenitei mănăstiri şi care din nesupunere sau îndărătnicie nu ascultă de numitul abate şi convent şi care la porunca abatelui şi conventului nu vor voi să plece de acolo, sus-numitul comite provincial ... dimpreună cu sus-zişii locuitori ai provinciei ... să-i prindă pe unii ca aceştia şi să-i păstreze pentru judecata noastră regească, iar abatelui şi conventului să i se dea înapoi slobodă moşia mănăstirească.
         Toate bunurile mişcătoare ale răzvrătiţilor din următoarele sate sau moşii ale mănăstirii, şi anume din Cârţa, din Criţ, din Desendorf, din Cloaşterf, din Apusdorf, din Cisnădioara, din Feldioara, din Colun, din Honrabah şi din Noul Român să se împartă astfel: două părţi din numitele bunuri să cadă abatelui şi conventului, iar a treia parte să cadă sus-numitului comite provincial cu îndatorirea ca numitul comite şi locţiitorul lui să apere cu credinţă în toate nevoile şi pricinile, drepturile şi libertăţile mănăstirii ...
         Afară de aceasta, hotărâm şi poruncim şi rânduim, cu cea mai mare străşnicie, sub pedeapsa celei mai grele mânii, ca nimeni să nu cuteze a supăra câtuşi de puţin prin vorbe de batjocură, prin ameninţări sau ocări de orice fel, feţele sus-zisei mănăstiri şi ordin care trăiesc după obiceiul şi felul lor de viaţă călugăresc. Iar dacă cineva va face aceasta, satul, moşia sau oraşul în cuprinsul sau în hotarele căruia se va fi săvârşit acest lucru împotriva poruncii noastre regeşti, şi locuitorii lui sau obştea lor după ce vor fi chemaţi martori împotriva acestui răufăcător sau încălcător ... să fie pedepsit, încât pedeapsa dată pentru această vină să stârnească tuturor celor ce o văd şi o aud.
         Iar dacă cineva – doamne fereşte – ar ridica mâna cu nedreptate şi silnicie asupra anumitelor feţe ale mănăstirii, după ce numitul comite va cere de va fi nevoie ajutorul obştii zisei provincii, un atare răufăcător să fie făcut una cu pământul prin cea mai straşnică judecată regală, cu pedeapsa unei otânde fără îndurare ...”

Răscoala mai multor sate din comitatul Dobâca

         „Noi conventul mănăstirii fericitei fecioare din Cluj-Mănăştur dăm de ştire că, înfăţişându-se înaintea noastră ştefan, fiul lui Ladislau slujitorul nobilului bărbat magistrul Petru zis Zekel, castelanul de Unguraş, în locul stăpânului său, ne-a rugat cu stăruinţă a ne milostivi să dăm omul nostru pentru împlinirea celor scrise mai jos. Iar noi am trimis pe fratele Laurenţiu preotul care întors după aceea la noi şi cercetat de noi, ne-a mărturisit următoarele: că el dimpreună cu acel ştefan, fiul lui Ladislau, s-a dus, în ziua de marţi după octavele acum de curând trecute ale sărbătorii botezului domnului în satul Bonţida, iar în ziua următoare, adică miercuri s-a dus în satul Dej, şi că toţi nobilii din comitatul Dobâca şi Solnoc şi mai ales juzii nobililor din comitatele de mai sus au mărturisit astfel într-un glas, că în vinerea dinaintea sărbătorii naşterii lui Hristos, Kulhum, voievodul satului Welpreth, cnezul Surban ... şi românii Dumitru, Cristian şi Ioan rânduiţi în ceata şi numărul răufăcătorilor, venind cu de la sine putere, cu silnicie şi cu mâinile înarmate . .. asupra satului Sâmbou au ridicat şi au mânat cu sine o mie două sute de oi de ale iobagilor din ... De asemenea că în cea dintâi vineri după octavele naşterii domnului mai sus-pomeniţii... s-au năpustit din nou asupra moşiei regelui numită Cutca ce ţine de sus-zisa cetate Unguraş şi au luat cu silnicie întocmai ca mai sus cinci boi şi un cal ... şi au trimis în satul Welpreth ... doi români ca să ceară înapoi lucrurile ridicate, şi aceşti români apucând lucrurile scrise mai sus ... au omorât un cal, iar pe Ladislau şi pe cnezul Prodan ... rănindu-l pe câmp ... ne-a povestit nouă că a aflat că acestea au fost săvârşite …”


Hotărârea lui Ladislau de Oppeln, Palatinul Ungariei, cu privire la cetele de haiduci din Banat

         „Noi, Ladislau ducele de Oppeln, palatinul regatului Ungariei şi jude al cumanilor, dăm de ştire că deoarece înmulţindu-se răufăcătorii şi tâlharii1 din regatul său, înălţimea sa regele ne-a trimis din puterea sa regească şi din cerinţele datoriei slujbei noastre de palatin în oricare comitate ale regatului nostru a ţine adunări obşteşti şi noi, în lunea de după sărbătoarea fericiţilor apostoli Filip şi Iacob, între celelalte comitate ale regatului Ungariei, am ţinut adunarea obştească cu obştea nobililor şi a altor oameni de orice stare şi condiţie din comitatul Caras, aproape de oraşul Semlac, pentru a înfrâna pe hoţi şi pe tâlhari, a stârpi pe orice răufăcători şi a împărţi oricui s-ar plânge dreptatea cuvenită ... Juzii nobililor din acel comitat, atingând lemnul crucii domnului, au jurat pe credinţa lor datorată lui dumnezeu şi pe supunerea ce trebuie să o păstreze faţă de domnul nostru regele şi de sfânta sa coroană că vor păzi dreptatea pentru toţi, nu vor înăbuşi adevărul, nu vor spune minciuni şi ne vor arăta pe nume pe toţi răufăcătorii. şi ţinând între ei sfat chibzuit ni i-au trecut în condica lor drept hoţi obşteşti şi răufăcători învederaţi care trebuie scoşi în afara legii şi predaţi spre a-şi căpăta cuvenita pedeapsă pe Pousa, iobagul magistrului Ladislau, fiul lui Gali de Omor, locuind pe moşia sa Kundench ...; pe magistrul Ladislau locuind pe moşia sa Denta, pe Benedict zis Orrus, iobagul acelui magistru Ladislau, locuind în zisul sat Denta; pe Toma cel Roşu, care locuieşte în oraşul Semlac, iobag al domnului nostru regele; pe Ioan, fiul lui Avram, locuind în zisul oraş; pe Hranoya cnezul, iobag regesc, locuind în satul Zohor, ca gazdă de hoţi; pe Ladislau, fiul lui Brata cneazul iobag regesc, locuind în satul Zcepteleky, de asemenea ca gazdă de hoţi; pe Bratak de asemenea iobag regesc, locuind în satul Soma, pe pământul ce ţine de cetatea Erdsomplyo; pe Valentin, fiul lui Nicolaie cnezul, iobag regesc locuind în „Satul lui Petru”, fiul lui Bale pe pământul ce ţine de Borzwafeu; pe Bratizlou şi Bucha iobagii magistrilor Benedict şi Petru, fiii lui Pavel, fiul lui Heem, locuind în satul Radymlya; pe Vanchuk locuitor pe pătrimea fiicelor din moşia Doman; pe Drugan, iobag regesc locuind în satul Basta ce ţine de cetatea Erdsomplyo; pe Ladislau fa ... iobag regesc locuind în Moxond; pe Andrei, fiul lui Toma, zis Kutus, care e pribeag, pe Iacob, fiul lui Kopaz, ce se ascunde; pe Choga şi pe Petru, fiul lui Tudor, locuind în satul Hom, iobagii lui Francisc, fiul magistrului Konya fostul ban; pe Stoica şi Voicu, fiul său, iobagii zisului Francisc, locuind în satul Ters gazde de hoţi; pe Bakaan care se ascunde; pe Boguzlou care e pribeag; pe Radouch, locuitor în satul Bozyas, iobag al lui Nicolaie, fiul lui Nicolaie de Jank; pe Rada, fiul lui Mycos, ce locuieşte în satul Hom, iobag al sus-zisului Francisc, fiul magistrului Konya şi pe Wolp, fiul lui Ztyrw, iobag al domnului nostru regele, locuind în satul Novak; pe Mihail fratele sus-zisului Bucha, iobag regesc ce locuieşte în satul Kuzegh şi ţine de cetatea Galambuch; pe Kychyn, fiul lui Nogyhna, ce e pribeag; pe Rados, fiul lui Tyseu, iobag regesc, locuind în satul Teremfeu; pe Farkas altfel numit şi Faryan, pe Veytyh, Benche, Buchan şi Luca ce sunt pribegi; pe Stoian, fiul lui Bratyzlou, care stă în satul Karalus pe pământul ce ţine de oraşul Semlac; pe Dumitru zis Bychench şi Drusoya, iobagii lui Toma, locuind în satul său numit Matyaz; pe Mykola locuind în satul Kygyos, care a bătut bani falşi; pe Ladislau fratele sus-zisului Mykola, care sade pe lângă magistrul Karapch, şi care a bătut bani falşi; pe Ladislau fiul lui Kragnus, iobag regesc locuind în satul Kragunfalva pe pământul ce ţine de Iladia, ca gazdă de hoţi; pe Ratk iobagul lui Petru, fiul lui Heem locuind în satul Iersig; pe Gozcyn care e pribeag ; pe Dobra iobagul lui Gheorghe, fiul ... răposatului voievod locuind în satul Teyed; pe Ztoha care e pribeag; pe Buda şi Haal iobagi regeşti, ce stau în satul Almaş; pe Sysa rătăcind fără căpătâi; pe Dobray şi Prodan, fiul lui Balkonya şi pe Pryan iobagi regeşti ce locuiesc în satul Herczek; pe unul zis V... şi pe D ... care sunt pribegi; pe Wolka iobagul lui Zemere locuind în satul Talyamfalva; pe Syuka, fiul lui Ztanyzlou ce stă ascuns; pe Toma zis ... az iobagul ... locuind ...; pe Horgach iobagul, fiul lui Nicolaie, locuind în satul Chazarteteu; pe Vasile şi Luca, fiul lui Maladin, ce sunt pribegi; pe Veze rătăcind fără căpătâi; pe Ladislau, fiul ..., Drayan şi pe Radu fratele său, ce sunt pribegi; pe Valentin, fiul lui Luca ce stă ascuns ..., pe H ...; pe Zla ... pe Blasiu iobagul magistrului Petru, fiul lui Heem locuind în Iersig; pe Rad ... locuind în satul Rad ... locuind în satul ... yuk; pe Olyad, fiul lui Dragoya, ce stă ascuns; pe Kya fiul lui Druguzlou locuind în ...; pe Mihail zis Buka ce stă în satul Giulvăz ... şi pe Mekenye fiul lui Kur... og ... am locuind în Semlac.
         şi cum aceşti răufăcători puşi în afara legii, deşi au declarat că se vor supune legii şi dreptăţii, nu s-au îngrijit să vină sau să trimită pe cineva la acea adunare a noastră şi să se supună judecăţii, drept aceea noi, împreună cu sus-zisul vicecomite şi cu juzii nobililor şi asesorii juraţi ce şedeau cu noi în acea adunare generală, am hotărât şi statornicit prin puterea celor de faţă ca acei puşi în afara legii ... să fie pedepsiţi cu moartea şi cu pierderea tuturor moşiilor, proprietăţilor şi bunurilor lor, oriunde s-ar afla ... ca nu cumva pilda acelor răufăcători puşi în afara legii ... din ţară ...
         Am hotărât ca oriunde şi la oricine ar putea fi găsiţi de către oricare şi de oricine acei răufăcători puşi în afara legii, atât în cuprinsul cetăţilor şi oraşelor, cât şi în satele libere ale regelui şi reginei şi pe moşiilor nobililor, – toţi sau unul câte unul, – să aibă dreptul oricine de a-i ucide, spânzura şi căzni pe unii ca aceştia cu orice chin şi de a-şi lua a ţine pentru sine bunurile şi lucrurile lor. şi nimeni dintre ei şi dintre rudele acelor răufăcători puşi în afara legii să nu poată vreodată să stârnească vreo pricină şi plângere împotriva ucigaşilor acelora cu privire la uciderea şi înstrăinarea bunurilor lor ...”

Organizarea în bresle a meşteşugarilor din Transilvania 

          „Noi, bătrânii, juzii, sfetnicii, orăşenii şi toţi locuitorii din cele şapte scaune ale ţării Transilvaniei, prin cuprinsul acestei scrisori dăm de ştire tuturor celor de faţă şi celor viitori cărora se cuvine, că prin îndurarea prealuminatului principe, a domnului Ludovic, regele Ungariei, Poloniei, Dalmaţiei etc., preamilostivul nostru stăpăn firesc, toate breslele meşteşugarilor noştri fiind din nou înjghebate şi încuviinţate prin sănătoasa chibzuinţă şi prin cumintele sfat, ţinut mai înainte cu voinţa şi deplina învoire a tuturor meşteşugarilor noştri, şi mai cu seamă prin osebitele îndemnuri şi îndrumări ale preavrednicului de cinstire întru Hristos părinte, domnul Goblinus, episcopul Transilvaniei şi ale nobilului bărbat, domnul Ioan, seniorul de Scharpenek, castelanul cetăţii numite Lanzrou, date de numiţii domni potrivit poruncii regeşti, având în vedere binele obştesc, dreptatea şi folosul tuturora, am desfiinţat multe aşezăminte şi orânduieli vechi şi rele ale meşteşugarilor noştri, – şi am hotărât să rânduim, pentru fiecare breaslă a meşteşugarilor de acum şi a celor viitori din Sibiu, Sighişoara, Sebeş, Orăştie aşezăminte şi rânduielile mai jos, scrise, şi anume:
         În fiecare breaslă să se aleagă, în fiecare an, la octavele sărbătorii naşterii domnului, doi starosti, care vor jura că vor păzi dreptatea în meşteşugul lor, în oraş şi în ţinut, că nu vor îngădui, din prietenie, părtinire sau pentru mită, nici o nedreptate, oprită în breasla lor şi ştiută de ei, că nu o vor lăsa nepedepsită, şi că nu vor asupri, din ură, pe nici un nevinovat. Acei starosti să fie de faţă, după fiecare din „cele patru timpuri”, la sfaturile cele mai apropiate ale orăşenilor şi ale celor din ţinutul lor, pentru ca, dacă va fi vreo lipsă la oamenii de rând sau la meşteşugari, să se scoată acolo la iveală, să fie îndreptată şi totodată împlinită.
         Fiecare meşteşugar să aibă slobodă voie să-şi facă lucrul său oricât de bine ar vrea, să-şi cumpere cele ce ţin şi sunt de trebuinţă lucrului şi meşteşugului său, oricât va voi şi va putea, pentru el singur, fără a se întovărăşi cu altul sau cu alţii, să pună la vedere în târg şi să vândă oricât va voi şi va putea, atât acasă, cât şi în târg şi să ţină pentru munca sa oricâte slugi sau ucenici va voi.
         De asemenea nici un meşteşugar să nu pună cumva zălog asupra cuiva pentru datoria cu care îi este dator, şi să nu împiedice pe alt meşteşugar de a lucra pentru ei, ci mai degrabă să-şi caute şi să-şi ceară datoria pe cale judecătorească.
         De asemenea nici un meşteşugar să nu se îndeletnicească cu două sau mai multe meşteşuguri, ci oricare dintre ei ştie mai multe meserii să-şi aleagă una din ele, care va voi, spre a se îndeletnicii cu ea, iar pe celelalte să le lase pentru totdeauna, sub pedeapsa unei gloabe de douăzeci de mărci de argint bun, care trebuie plătită în felul arătat mai jos.
         De asemenea cel care învinovăţeşte pe un meşteşugar străin, de vreo nelegiuire, sau de vreo faptă ruşinoasă, voind să-l împiedice, prin aceasta de a intra în tovărăşia breslei, să fie dator a dovedi împotriva celui învinuit acea nelegiuire sau faptă ruşinoasă, pe cheltuiala şi osteneala sa, iar de nu va putea să facă dovada, atunci să sufere pedeapsa cuvenită pentru o astfel de nelegiuire sau faptă ruşinoasă. Apoi, nici un străin nu trebuie să fie silit a merge la locul său de obârşie, pentru a-şi dovedi cinstea şi purtarea sa, ci orice meşteşugar, fie străin, fie localnic, când nu e întinat de pata vreunui nume rău în mijlocul nostru trebuie îngăduit şi primit în breasla meşteşugului său, după ce se va primi mai întâi din partea sa taxa datorată, mai jos arătată, în felul acesta însă, ca oricărui meşteşugar sărac, când va fi să cumpere dreptul de a intra în breaslă, trebuie să i se pună un soroc potrivit pentru plata preţului de cumpărare a acestui drept.
         De asemenea, toate amenzile ce au fost primite sau vor fi primite de către bresle pentru abateri, trebuie să fie cheltuite pentru luminări şi pentru înmormântarea celor săraci, în cinstea lui dumnezeu.
         De asemenea, fiii, fiicele şi văduvele tuturor meşteşugarilor care sunt în breaslă, să aibă dreptul cuvenit membrilor breslei, dar bărbaţii care nu fac parte din breaslă, când se căsătoresc cu astfel de văduve, să cumpere jumătate din acest drept.
         Dar ucenicii care învaţă vreun meşteşug în vreunul din cele patru oraşe arătate mai sus, să aibă jumătate de drept în breaslă, iar cealaltă jumătate s-o cumpere, în afară de aceia puţini care învaţă meşteşuguri şi pentru care, în temeiul legăturilor lor de rudenie cu văduvele şi fiicele, se prevăd mai jos alte rânduieli.
         În afară de aceasta, dreptul de breaslă al măcelarilor, trebuie să se plătească cu zece florini după socoteala de Sibiu, cu două libre de ceară, două ulcioare de vin şi o masă. Iar măcelarii trebuie să pună totdeauna la îndemâna oraşului şi a tuturor care vin în oraş, carne curată şi proaspătă, din belşug şi ori de câte ori un măcelar va cumpăra o vită de furat, tot de atâtea ori să fie oprit patru săptămâni de a mai vinde carne. Orice măcelar care la şatra lui ocărăşte un cumpărător, bărbat sau femeie, trebuie globit, cu un ort, iar cel care nu plăteşte partea lui din cheltuielile de îngropăciune ale vreunui membru al breslei, să fie globit cu trei groşi. Starostii măcelarilor să arunce la câini carnea veche sau murdară pe care o vor găsi la şetrele măcelarilor.
         De asemenea dreptul de breaslă al brutarilor trebuie să se cumpere cu şase florini, două libre de ceară, două ulcioare de vin şi o masă, şi ei sunt datori să pună oricând la îndemâna oraşului şi a tuturor străinilor veniţi acolo, pâine albă îndeajuns. De câte ori însă se va găsi vreo lipsă la pâinile albe, tot de atâtea ori trebuie să se ia brutarului, la care vina aceasta va fi dovedită, un florin. Orice brutar care nu va face pâine îndeajuns de albă, să fie globit cu un florin şi oprit timp de opt săptămâni de a mai scoate pâine.
         De asemenea dreptul de breaslă al pielarilor să se cumpere cu opt florini, patru libre de ceară, patru ulcioare de vin şi o masă. Nici un pielar să nu cuteze a cumpăra piei acasă sau piei fără coarne, ca să nu se cumpere piei de vite de furat. Nici un negustor, fie străin, fie localnic, să nu cuteze a cumpăra mai puţin de douăzeci şi cinci de piei de vită, şi nici un pielar să nu cumpere vreo piele în târg înainte de sfârşitul liturghiei celei dintâi. In afară de aceasta, pielarul ce ocărăşte pe alt pielar, să fie supus la o gloabă de un ort, iar pielea pusă în vânzare care n-a fost destul de bine tăbăcită să fie ridicată în întregime de către starostii pielari.
         De asemenea, dreptul de breaslă al tăbăcarilor trebuie să se cumpere cu şase florini, două libre de ceară, două ulcioare de vin şi o masă şi mai ales bărbaţii care iau în căsătorie fete sau văduve de-ale lor, să dea două libre de ceară, două ulcioare de vin şi o masă pentru breaslă. Orice tovarăş din această breaslă care ocărăşte pe altul sau nu plăteşte partea lui din cheltuielile de îngropăciune, va da ca gloabă o libră de ceară.
         De asemenea, dreptul de breaslă al cizmarilor să se plătească cu şase florini, două libre de ceară, două ulcioare de vin şi o masă.
         De asemenea, să se cumpere la fel dreptul de breaslă al fierarilor, cu şase florini, două libre de ceară, două ulcioare de vin şi o masă. Nici un fierar să nu ţină calul cuiva în butuci, decât doar preţul unui potcovit făcut o singură dată. Dacă fierarul răneşte calul atunci când îl potcoveşte, să fie dator a vindeca fără plată calul, dar proprietarul să plătească nutreţul, iar când un fierar ocărăşte pe altul, va plăti oricărui staroste se va găsi de faţă unsprezece dinari, iar celui ce nu-şi plăteşte partea lui din cheltuielile de îngropăciune, să i se ia unsprezece dinari.
         În afară de aceasta, meşterii ce fac ace, căldărarii, rotarii, curelarii, săbierii şi lăcătuşii să aibă o singură breaslă cu fierarii.
         De asemenea, dreptul de breaslă al blănarilor să se dea cu patru florini, două libre de ceară, două ulcioare de vin şi o masă, iar ucenicul ce învaţă meşteşugul va cumpăra dreptul de breaslă cu un florin, două libre de ceară, două ulcioare de vin şi o masă. şi, îndeobşte, nici un negustor să nu cuteze a cumpăra mai puţin de o sută de blăni de veveriţă, mai puţin de cincizeci de blăni de miel, sau mai puţin de douăzeci şi cinci de blăni de vulpe sau jder. Blănării n-au voie să lucreze blăni străine, decât dacă proprietarul acelor blăni cere să fie lucrate pentru el sau pentru familia lui. Lucrul nou cârpit cu blană veche să se ia în întregime de către starostii blănarilor şi să se dea la altarul sfântului arhanghel Mihail. Nici un blănar să nu se încumete a lua bani de la negustori străini pe piei de cumpărat, şi nici să nu îndrăznească a vinde vreo blană negustorilor străini în hotarele ţinutului celor şapte scaune. Blănarul care va ocărî pe alt blănar va da drept gloabă, oricărui staroste ce se va găsi de faţă, şase dinari, iar blănarul, care e orânduit ca cercetător al blănurilor, va da în fiecare an doi florini pentru altarul sfântului arhanghel Mihail.
         De asemenea dreptul de breaslă al mănuşarilor, să se cumpere cu doi florini, două libre de ceară, două ulcioare de vin şi o masă. Nici unul dintre dânşii nu trebuie să lucreze piei albe spre vânzare şi nici mai multe decât are nevoie pentru meşteşugul lui.
         De asemenea, dreptul de breaslă al cuţitarilor să se dea cu patru florini, două libre de ceară, două ulcioare de vin şi o masă.
         De asemenea, cei care dreg veşmintele, numiţi croitori de mantale, şi de asemenea pălărierii, să dea pentru dreptul de a intra în breslele lor, câte trei florini, două libre de ceară, două ulcioare de vin şi o masă.
         De asemenea funarii să dea dreptul breslei lor cu un florin, patru libre de ceară, două ulcioare de vin şi o masă, şi îndeosebi cel care se însoară cu o văduvă din acea breaslă, să fie dator a da un florin, două libre de ceară, două ulcioare de vin şi o masă, iar ucenicul ce învaţă această meserie să fie dator a da, ca să intre în breaslă, patru libre de ceară şi două ulcioare de vin.
         De asemenea, postăvarii să vândă dreptul breslei lor cu patru florini, două libre de ceară, două ulcioare de vin şi o masă. Orice postăvar care va face postav fals, să fie pedepsit cu luarea tuturor bunurilor sale mişcătoare. Celui care va vinde, drept stofă bună, valuri, de postav ce n-au lungimea şi lăţimea cuvenită, să i se ia în întregime asemenea valuri şi asemenea stofă.
         De asemenea, ţesătorii, dogarii, olarii, arcarii, croitorii şi trăistarii să cumpere dreptul breslei lor cu doi florini, două libre de ceară, două ulcioare de vin şi o masă, şi îndeosebi ucenicul ce vrea să înveţe meşteşugul ţesutului va da pentru breasla ţesătorilor numai două libre de ceară şi două ulcioare de vin. Cercul pus de un dogar unui butoi trebuie preţuit numai la trei dinari şi îndeosebi cel care cumpără dreptul de breaslă al olarilor, odată cu preţul de mai sus, e dator să dea, la sfânta cruce, o luminare potrivită pentru slujba sfintelor daruri din timpul liturghiilor.
         ... În afară de aceasta, pentru întărirea tuturor celor de mai sus, am rânduit ca orice breaslă care va face din nou vreun statut potrivnic aşezămintelor şi rânduielilor de mai sus sau vreuneia din ele sau va lua pentru dreptul de breaslă mai mult decât se scrie mai sus, sau va tăgădui pe nedrept, cuiva care vrea să intre în breaslă, dreptul de a intra în acea breaslă, să fie pedepsit cu plata a douăzeci de mărci de argint bun după greutatea de Sibiu, din care mărci, zece trebuie să se dea domnului şi regelui nostru pentru cetatea numită Lanzcron, iar celelalte zece mărci obştii ţinutului nostru. Drept care, orice breaslă, care a purtat cu vorba opt zile pe cel care cere să intre în breaslă, iar după aceea, deşi a fost sfătuit de sfetnicii oraşului, îi tăgăduieşte aceluia timp de alte opt zile, fără temeiu legiuit, dreptul de a fi primit în breaslă, – să ştie că, prin însuşi acest fapt, cade sub pomenita gloabă de douăzeci de mărci de argint bun …”

Răscoala ţăranilor români din jurul Sibiului

         „Noi, Nicolae zis Wychin, judele oraşului Sibiu, Ioan zis Crispus, judele de Cisnădie şi Heiczman zis Tawsintschon, precum şi întreaga obşte a juzilor şi bătrânilor oraşului şi scaunului Sibiu, prin cuprinsul celor de faţă dăm de ştire şi facem cunoscut tuturor cărora se cuvine ca, deoarece românii aşezaţi împrejurul nostru au prilejuit felurite neajunsuri şi pagube ce nu se pot socoti tuturor satelor sus-zisului scaun şi au săvârşit furturi, incendii, jafuri, şi omoruri, noi, după sfatul venerabilului întru Hristos părinte şi domn, domnul Goblin, episcopul Transilvaniei, am făcut următoarea înţelegere cu mai sus pomeniţii români şi la stăruitoarea rugăminte a acestora, am statornicit între noi şi acei români punctele mai jos scrise, spre a păstra pe veci liniştea păcii.
         Cel dintâi punct este acesta că, de dragul păcii obşteşti am avut bunătatea să ne lepădăm de despăgubirile cuvenite pentru toate omorurile şi uciderile săvârşite de Vladimir şi toţi ceilalţi români care locuiesc sub cetate şi de prietenii lor, în aşa fel că nici unul dintre ei nu mai trebuie de aci înainte să pornească din nou zisa pricină încheiată prin împăcare şi stimă, în sensul că, dacă nişte femei sau bărbaţi din Ţara Românească ar fi ucişi, pentru care trebuie să se plătească gloaba împăcării, îndeosebi cât priveşte moartea femeii Drusa şi moartea unui român din Ţara Românească despre care Dobrin a spus că e ruda sa, sau orice moarte de om făcută de locuitorii din Cristian printre români, – sarcinile acelor gloabe le-au luat asupra lor românii mai sus zişi, cu urmaşii lor, acum şi în viitor, şi în schimb locuitorii din Cristian s-au legat să ierte cu totul acelor români toate omorurile, incendiile, furturile, jafurile, făcute până acum de acei români împotriva locuitorilor din Cristian şi să trăiască veşnic în pace.
         Al doilea punct este acela că, acei români s-au legat să nu pască niciodată vitele, nici turmele lor pe pământul saşilor, afară doar numai cu deplina îngăduinţă şi învoire a saşilor pe pământul cărora vor paşte.
         Al treilea punct este acesta că, zişii români s-au legat să facă de strajă pe toţi munţii de la Tălmaciu până la Sălişte.
         Al patrulea punct este acesta că, zişii români s-au legat să nu dea găzduire vreunui punător de foc, ucigaş, sau om rău şi vătămător, iar dacă vor da găzduire unui astfel de om să fie arşi împreună cu ei.
         Al cincilea punct este acesta că, dacă cineva ameninţă să dea foc, dacă prin şapte jurăminte poate fi dovedit de aceasta, să fie ars numaidecât. Tot aşa, oricine dintre români e dovedit din şapte jurăminte că a săvârşit un furt, o jefuire, a pus sau a făcut vreo faptă asemănătoare, să fie ars numaidecât.
         Al şaselea punct este aceea că, românii s-au legat ca nici unul din ei să nu cuteze a mânui sau a purta arc, afară numai dacă nevoia sau folosul cere aceasta. Cel care, în afară de astfel de împrejurări ar purta arc, să fie pedepsit în averea şi trupul său.
         Din partea cetăţii fiind de faţă românii mai jos scrişi: întâi Vladimir, Giuca, Petrila, Șerban, Neagu cel Mare, Șerbu, Banciu cel Roşu, Toma, Vladimir, Stroia, Banciu cel Negru, din partea oraşului: Cândea cnezul, Ludu, Neagu cel Bogat, Radu cel Negru, David, Stan Beşa, Drăghici, Dragomir Băbuţ, din partea cimitisei de Cisnădie: Teodor, Iuba, Cristian Phaff şi fiul său Radul; din partea obştii din Cisnădie: Gros Schramchet şi fratele său ...”

Mircea cel Bătrân dăruieşte mănăstirii Cozia un loc ce ţine de satul Jiblea

         „... Ioan Mircea voievod ... domn a toată Ungrovlahia şi a părţilor Podunaviei şi a celor de peste munţi ... Deci am luat locul ce ţine de satul numit Jiblea, de la priboiul de jos la vârful muntelui numit Cozia şi în sus de-a lungul Oltului până la Cârlig. şi am dăruit mănăstirii domniei mele sfintei troiţe, ca să fie ocină bisericească până în veci ...
          Această scrisoare a fost în oraşul domniei mele numit Râmnic, în faţa a mulţi martori cari sunt aceştia : popa chir Nicodim, popa, Gavriil şi Sarafion ieromonah şi jupanii: Vladislav vornic, Bars, Roman, Mândricica, Truţia, Vlad, Dan, Oncea, Mogoş, Danciul, Cârstian şi în faţa celorlalţi boieri ai domniei mele ...”


Întărirea înţelegerii de la Bobâlna dintre ţăranii răsculaţi şi nobilime

         „Conventul mănăstirii sfintei fecioare Măria, din Cluj-Mănăştur ...
         Prin scrisoarea de faţă voim să ajungă la cunoştinţa tuturor că, venind înşişi înaintea noastră nobilii bărbaţi : Ladislau fiul lui Benedict de Sfăraş, alt Ladislau fiul lui Gereu de Someşfalău, Benedict de Juc şi Dionisie de Sfăraş, aleşi de obştea nobililor, pe de o parte, iar pe de altă parte, cinstiţii bărbaţi: Ladislau Biro, Vincenţiu judele şi Ladislau Bana din Olpret, iobagii distinsului Ladislau, fiul banului Ioan de Maroth şi Anton din Bogata Ungurească, iobagul distinsului Desideriu de Losontz, apoi magistrul Anton şi Gâl din Chendru, magistrul Toma din Sic, Ioan fiul magistrului Iacob din Cluj din partea ungurilor şi Ladislau fiul lui Gâl locuitor din Anteş, căpitani şi războinici, precum şi magistrul Paul de Voievodeni, stegarul obştii locuitorilor unguri şi români din aceste părţi ale Transilvaniei, şi aleşi de acea obşte pentru ducerea la îndeplinire a celor de mai jos, ne-au împărtăşit şi mărturisit deopotrivă, prin viu grai, în chipul următor: că susnumita obşte a ungurilor şi românilor, locuind pe orice moşii în aceste părţi ale Transilvaniei, pe de o parte, din pricină că reverendul întru Hristos părinte, domnul Gheorghe Lepeş, episcopul Transilvaniei, nu a voit să strângă dijmele datorate lui de acea obşte a ungurilor, în dinari umblători de valoare mică, le-a lăsat să se adune la ei aproape trei ani, iar de curând a voi să le stoarcă în monedă mare şi grea, apăsându-i în chip vădit şi cu nedreptate. Pentru neplata acelor dijme a aruncat pe nedrept afurisenie, sub care afurisenie rudele lor, adică taţii şi mamele, fraţii şi surorile, fiii şi fiicele şi alte rude, trecând din această lume fără primirea tainei împărtăşaniei şi a celorlalte taine bisericeşti, au fost îngropaţi în pământ în afară de biserică şi de ţintirim, cu sufletul plin de amărăciune şi cu întristată durere; apoi, surorile şi fiicele lor, împotriva rânduielilor şi ritului ce trebuie ţinut în sfânta biserică romană şi catolică, au fost căsătorite sau măritate fără binecuvântarea bisericii.
         Apoi de asemenea, din pricină că domnii lor de pământ i-au aruncat în grea serbie, ca pe nişte robi cumpăraţi, deoarece când au voit să plece de pe unele moşii în alte locuri, i-au jefuit de toate lucrurile şi bunurile lor şi nu le-au îngăduit nicidecum să plece, lipsindu-i de toate drepturile şi libertăţile lor, chinuindu-i amar şi apăsându-i cu greutăţi de neîndurat.
         Pentru a câştiga şi dobândi din nou vechile libertăţi, date şi lăsate de sfinţii regi tuturor locuitorilor acestui regat al Ungariei, scuturând şi aruncând greutăţile poverilor de neîndurat, ţinând între ei un sfat chibzuit, s-au adunat pe dealul Bobâlna, aşezat pe pământul pomenitei moşii Olpret şi, sfătuindu-se îndelung asupra necazurilor lor, au trimis soli şi au cerut, prea plecaţi şi cu supunere de la domnii lor să-i lase în zisele libertăţi ale sfinţilor regi şi să scoată capetele lor din jugul nesuferit al serbiei.
         Stăpânii lor, astupându-şi urechile, nu le-au primit rugăminţile, iar trimişii lor au fost prinşi, li s-au tăiat capetele şi au fost tăiaţi în bucăţi de măritul Ladislau Chaak, voievodul Transilvaniei.
         Apoi mergând asupra lor cu război acel voievod împreună cu Lorand vicevoievodul său şi cu ajutorul măriţilor Henric de Tămăşeni şi Mihail Jakch de Căşei, comiţii secuilor, ei li s-au împotrivit. şi începându-se lupta, au căzut şi au murit mulţi din amândouă părţile.
         În cele din urmă, luminaţi de milostivirea atotputernicului dumnezeu şi de harul duhului sfânt, cu inimile îmblânzite, unii nobili temători de dumnezeu şi oameni cinstiţi, dintre acei nobili şi locuitori, sau din obştiile poporului, s-au străduit pentru încheierea păcii între părţi şi potolind luptele a acestui război, au ajuns la unirea păcii şi înţelegerii depline. Făgăduindu-şi unii altora că vor fi apăraţi în pace şi întru totul iertaţi de toate uciderile şi schilodirile de orice fel, tăierile în bucăţi şi alte felurite rele, făcute şi pricinuite pe rând de unii altora, au făcut, dintr-o singură voinţă, următoarea împăcare şi învoire, trebuind să fie ţinută nestrămutat de către ei, sub pedeapsa călcării jurământului:
         În primul rând, au mărturisit că ei, prin hotărârile de mai jos, nu încearcă să vateme cu nimic pe dumnezeu, dreptatea sa şi sfânta biserică mamă, ori sfânta coroană şi nici pe prea luminatul lor domn firesc, Sigismund, din mila lui dumnezeu împărat în veci august al romanilor şi rege al Ungariei, Boemiei, Dalmaţiei, Croaţiei etc., sau drepturile regeşti, ci aceşti locuitori, păstrându-şi întru totul credinţa, s-au silit numai să câştige din nou libertăţile lor, date odinioară de sfinţii regi, care acum, săvârşindu-se felurite silnicii, sunt în chip vădit nesocotite şi cu totul desfiinţate. Ei n-au voit să se răscoale, să pricinuiască vreun rău sau să vateme pe domnii ţării, adică pe nobilii sau feţele bisericeşti, care ţin vreo dregătorie sau orice fel de slujbă şi nici nu vor încerca aceasta în viitor.
         Dar deoarece din schimbarea dinarilor umblători acum s-a făcut neplata dijmelor episcopale, până ce s-a ajuns la duşmănie între ei, la neînţelegerile şi primejdiile de mai sus, pentru a se păzi şi a înlătura în viitor asemenea primejdii, au hotărât şi au statornicit ca de acum încolo, pentru plata dijmelor episcopale, să trebuiască să dea şi să plătească după douăzeci de clăi un florin, sau o sută de dinari umblători acum, florinii fiind socotiţi în aur; însă în vremea strângerii dijmelor episcopale să nu poată strânge dijmă vreun dijmuitor sau vreun slujitor al nobililor.
         Mai departe, nici unul dintre magnaţi, nobili şi persoane înalte sau vreun alt om să nu cuteze în nici un chip să ia a noua parte din bucate, din orice fel de grâne sau semănături sau din vin, nici de la iobagii proprii, nici de la străini, agricultori sau de la cultivatorii de vii.
         Aceia care se ştie că ţin vii sau pământuri în moşiile altor stăpâni, să trebuiască să plătească după vii darea după pământ obişnuit, iar după pământurile arătoare darea sau venitul obişnuit.
         şi apoi, fiindcă s-a văzut că toate jefuirea silnică şi apăsarea locuitorilor ţării vine de acolo, că pe cei care au vrut să plece în altă parte nu i-au lăsat să plece, nici chiar după ce i-au jefuit, au hotărât astfel, ca toţi şi fiecare dintre oamenii de stare liberă, după ce-şi vor fi plătit darea dreaptă după pământ şi datoriile, să aibă voie să plece unde vor vrea, liberi şi nestingheriţi. Dacă însă vreun nobil ar voi să împiedice ori să păgubească în lucrurile sale pe iobagii care vor să plece în altă parte, pe acela corniţele comitatului să-l pedepsească cu trei mărci. Aceia însă, care vor fi chemaţi pentru nelegiuirile lor în judecată, sau la plata dării după pământ, să nu poată pleca decât după ce se vor fi dezvinovăţit. Pe iobagii care pleacă în ascuns, fără a-şi plăti darea după pământ, sau care nu se supun legii şi judecăţii, stăpânul lor să-i cheme înapoi, potrivit legilor ţării, prin judele obişnuit, dovedind cu jurământul său şi cu al altor doi că aceia nu s-au supus legii.
         De asemenea, au hotărât ca din bunurile acelora care ar muri fără mângâierea urmaşilor, dar rămânând după ei soţie, stăpânul de pământ să nu poată lua mai mult decât o vită de trei ani şi toate bunurile celor care mor astfel, dacă ar avea, să rămână soţiilor şi rudelor lor de sânge. Dacă unii însă nu ar avea soţie, moştenitori şi rude de sânge, să poată lăsa prin testament lucrurile şi bunurile lor cui vor voi, iar domnii moşiilor să nu poată schimba acest testament. Bunurile celor fără soţii, copii şi rude de sânge şi care mor fără testament, să revină stăpânilor de moşie.
         Au mai statornicit şi au hotărât să ţină neclintit, ca totdeauna, în fiecare an pe viitor, înainte de sărbătoarea înălţării domnului, din fiecare sat, moşie sau oraş, să se adune pe sus-pomenitul deal Bobâlna doi bătrâni mai înţelepţi şi mai vrednici de încredere împreună cu numiţii căpitani, sau cel puţin cu unii dintre ei, ori cu alţii care vor fi aleşi atunci. şi acolo, acei căpitani sau vreunul dintre ei, să poată cerceta şi întreba pe acei bătrâni, dacă domnii lor îi lasă în libertăţile lor sau nu, şi dacă vreun nobil a călcat hotărârea de mai sus cu punctele de mai jos, în întregime sau în vreo parte, şi de se va afla că a făptuit ceva împotrivă, să fie socotit călcător de jurământ şi ceilalţi nobili să se ferească şi să se păzească de a-l apăra.
         De asemenea, au hotărât cu privire la plata dărilor, la darurile de dat şi slujbele de făcut ca ... până vor putea să ceară de la maiestatea sa împăratul cartea sfântului rege ştefan sau cărţile urmaşilor săi, în care se cuprind libertăţile şi legile, să fie datori să plătească darea anuală, să dea daruri şi să facă slujbe în chipul următor ...
         Ca dare anuală, fiecare iobag să fie dator să plătească, la sărbătoarea sfântului ştefan, zece dinari umblători iar nu mai mulţi.
         Ca daruri să trebuiască să dea stăpânilor lor de moşie care au moară sau mori, la sărbătoarea naşterii domnului, o găleată de ovăz şi doi colaci; la paşti de asemenea doi colaci şi la sărbătoarea hramului bisericilor, de asemenea doi colaci şi un pui. Acelor stăpâni care nu au mori să trebuiască să le dea la sărbătoarea naşterii domnului o găleată de ovăz şi de asemenea doi colaci, iar la celelalte sărbători pomenite, celelalte daruri pomenite mai sus.
         Ca slujbe, trebuie să facă o zi de coasă sau de seceră şi să repare iazurile morilor, ţinându-le în bună stare, după obiceiul de totdeauna.
         De asemenea, dijma sau altă dare din porci şi albine, cum s-a luat până acum de atâta vreme, anume de la unguri şi de la români, mai ales din jurul cetăţilor, precum şi darea numită în popor „ako” ocaua să nu mai fie nimeni silit a o plăti stăpânilor de moşie.
         De asemenea, iobagii care locuiesc pe pământurile cămăriisării regeşti, să împlinească întotdeauna cu credinţă maiestăţii regeşti slujbele cuvenite şi obişnuite, acolo unde locuiesc acei cămăraşi, dar cămăraşii să nu îndrăznească să-i silească la alte slujbe, fie în ocne, fie la alte poveri. De asemenea cămăraşul să nu poată vinde vin în alte case ori locuri, decât în casa proprie a cămării, iar în vremea vânzării vinurilor sale să nu poată opri pe alţii de la vânzarea de vin.
         De asemenea, spunând acestea hotărăsc, că dacă în cartea sfântului rege ştefan, sau în cuprinsul ei, n-ar fi arătate lămurit toate aşezămintele şi rânduielile obiceiului după care trebuie să trăiască locuitorii ţării cu stăpânii lor, atunci locuitorii ţării să aleagă dintre ei oameni vrednici de încredere, înţelepţi şi cu frica lui dumnezeu, care odată aleşi, adunându-se împreună cu ceilalţi nobili cinstiţi care vor fi aleşi pentru aceasta de obştea nobililor, adunându-se împreună şi sfătuindu-se cu chibzuială despre toate acestea, să statornicească şi să hotărască sub ce datini şi obiceiuri să rămână veşnic, în pace şi linişte, atât ei cât şi urmaşii lor.
         De asemenea au mai statornicit şi hotărât şi au aşezat pentru a ţine nestrămutat că, dacă s-ar arăta nevoia vreunei expediţii militare, atunci zişii domni: episcopul, voievodul şi comiţii secuilor, precum şi locuitorii ţării, sau alţi oameni, de orice stare şi condiţie, care trebuie să meargă la oaste, să primească bucatele de trebuinţă în chipul următor: în timpul verii să poposească în câmp, iar în timpul iernii în sate sau oraşe şi comandantul sau căpitanul oastei să cheme la el pe juzii de pe moşiile din jur sau pe judele oraşului şi să-i pună să jure ca nici ei să nu îngăduie, nici alţii să nu îndrăznească să vândă bucate la târg, sau pe preţ prea ridicat; şi astfel să cumpere bucate socotindu-le la preţ potrivit, iar nu cu sila şi trăgând din preţ, cum se zice că au făcut până acum, iar întru cât s-ar putea găsi bucate locuitorii să nu le ascundă ci, să le dea din belşug.
         Au voit şi au hotărât chiar, ca baronii care, potrivit poruncii regeşti şi hotărârii majestăţii regeşti, trebuie să-şi aibă totdeauna gata de luptă cetele banderiile pentru apărarea ţării şi trebuie să ţină iscoade sigure şi credincioase, pe viitor să ţină ei asemenea iscoade şi să nu mai silească locuitorii să se adune la oaste pentru lucruri nesigure şi să necăjească ţara şi pe locuitori pentru zvonuri deşarte şi închipuite.
         De asemenea au hotărât şi au statornicit, că dacă vreun nobil, oriunde s-ar afla, ar pricinui, fie din supărarea sufletului său, fie din mânie, ucideri, bătăi sau vărsări de sânge iobagilor săi sau celor străini, cei ce săvârşesc asemenea fapte trebuie mustraţi sau pedepsiţi; şi dacă fapta lor se va putea dovedi în chip legiuit cu cel puţin doi sau trei martori potriviţi, unul ca acela să fie socotit călcător al credinţei sau călcător al jurământului şi nobilii ţării să se ferească de a-l apăra. Dacă dimpotrivă, vreunul din iobagii nobililor, ridicându-se împotriva stăpânului său sau altor nobili, ar încerca să facă una ca aceasta, ori s-ar răzvrăti necugetat împotriva nobililor şi împotriva lui vor mărturisi de asemenea doi sau trei martori, prin însuşi acest fapt, să cadă sub pedeapsa pierderii capului şi a tuturor bunurilor.
         De asemenea, au oprit cu tărie ca cineva din obştea nobililor să îndrăznească vreodată, din pricina de mai sus, ori pentru altceva să pună piedici, să turbure, să supere, să păgubească ori să vateme cu ceva pe sus-numiţii căpitani şi oamenii aleşi de ei de ţărani sau pe oricine din obştea lor. Dacă voievodul şi comiţii secuilor sau episcopul, precum şi vicevoievodul Lorand ori comiţii comitatelor, sau oricare alţi oameni, de orice stare, dregătorie sau rang, împinşi de vreun gând rău, ar încerca să se ridice împotriva pomeniţilor căpitani şi împotriva obştii lor sau împotriva oricărui dintre ei şi ar vrea să-i facă vreun rău, atunci să fie socotiţi călcători de jurământ şi obştea nobililor sau cineva dintre ei să nu îndrăznească să se alăture sau să dea ajutor voievodului, comiţilor secuilor, episcopului vicevoievodului Lorand sau altora; de vor face dimpotrivă, să fie socotiţi călcători de jurământ.
         Au mai hotărât să plătească dijmele episcopale neplătite de câţiva ani, cu cinci dinari umblători, anume pentru douăzeci de clăi o sută de dinari, iar darea oilor dijmuită după dreptul regesc să o plătească aşa cum s-a hotărât, fără a mai aştepta porunca regelui de uşurarea ei.
         Pe lângă acestea au mai hotărât şi au statornicit să se ţină, cu tărie; că dacă trimişii nobililor şi ai locuitorilor ţării ar vrea să primească şi să aducă de la maiestatea regească cartea sfântului rege ştefan sau cuprinsul ei, întărită cu pecetea maiestăţii regeşti, sau a vreunui capi tiu, atunci mai sus-scrisele aşezăminte şi hotărâri să se rupă; şi după ce s-au nimicit atunci să trăiască, potrivit libertăţilor lăsate de însuşi sfântul rege ştefan. Dacă cartea dată asupra acestora, sau aceea în rândurile căreia se cuprind acestea nu s-ar putea găsi şi dobândi, atunci aşezămintele sau rânduielile de mai sus, după cum s-a mai spus, cu cele care se vor legiui şi statornici, să rămână în putere nestrămutate şi pe veci, în timpurile viitoare.
         S-a mai făcut şi acest legământ, că dacă una din părţile amintite, adică fie obştea nobililor, fie a locuitorilor ţării sau numai vreo persoană din aceste obşti, n-ar vrea să ţină cele de mai sus, ori vreun punct sau mai multe dintre ele, ori ar încerca să le strice în vreun fel, unul ca acela sau oricare dintre ei, să fie socotit călcător de credinţă faţă de partea cealaltă care va stărui în cele de mai sus şi locuitorii să se ferească şi să se păzească de a-l apăra.
         La toate cele de mai sus şi la fiecare dintre ele, s-au legat, în faţa noastră sus-numiţii: Ladislau, fiul lui Benedict, alt Ladislau, fiul lui Gereu, Benedict de Juc şi Dionisie de Sfăraş, în numele lor şi a obştii zişilor nobili prin împuternicirea pe care le-au dat-o. Iar sus-pomeniţii Ladislau Biro, Vincenţiu judele, Ladislau Bana şi Anton, de asemenea în numele lor, al căpitanilor, războinicilor şi stegarului lor, prin împuternicirea pe care le-au dat-o ...”

Unirea dintre nobili, saşi şi secui încheiată la Căpâlna

         „Noi, Lorand Lepes de Varaskezy, vicevoievodul Transilvaniei, prin scrisoarea de faţă dăm de ştire tuturor ... că în lunea de după sărbătoarea înălţării sfintei cruci, adunându-ne şi strângându-ne noi împreună cu măriţii: Mihail Jach de Căşei şi Henric de Tămăşeni, comiţii secuilor şi cu nobilii ţării, cu saşii din cele şapte plus două scaune săseşti şi cu cei din Bistriţa, cât şi cu secuii din toate scaunele în târgul Căpâlna ca să cercetăm împrejurările grele ale acestor părţi, s-a făcut următoarea unire frăţească între sus-zişii nobili, saşi şi secui care, atingând semnul crucii domnului, prin rostirea unui jurământ, s-au legat pe veci să păstreze de-a pururi credinţă faţă de sfânta coroană şi de nebiruitul principe şi domn, domnul Sigismund, împăratul romanilor şi regele Ungariei, Boemiei, Dalmaţiei, Croaţiei etc. firescul nostru stăpân foarte de temut şi să se împotrivească tuturor acelora ce vor lupta împotriva acestei ţări – din orice stare ar fi acei duşmani – şi au jurat să fie legaţi nedespărţiţi unul de altul întru apărarea acestei ţări, totuşi cu acea condiţie ca, atâta vreme şi atunci când nebiruitul principe şi domn, domnul nostru Sigismund, din mila lui Dumnezeu împăratul romanilor şi regele Ungariei, Boemiei, Dalmaţiei, Croaţiei etc., ar avea vreun gând rău sau ar vrea să ia vreo măsură nedreaptă împotriva uneia din cele trei părţi, adică împotriva nobililor, sau a saşilor ori a secuilor, atunci celelalte două părţi nu altfel decât cu genunchii plecaţi să vină în ajutorul celei de a treia părţi spre a dobândi de la rege milostivire şi să nu fie îndatorate şi nici să cuteze cumva a-i da vreun ajutor.
         ... Atunci când vreuna din acele părţi ar avea de gând să pornească război, ostaşii să fie datori a-şi face tabăra de vară pe câmp, iar bătrânii din satul mai apropiat sau mai învecinat să fie datori a le da bucatele de trebuinţă, dar nu cu un preţ mai ridicat, ci cu preţul cu care îngăduie ei sătenilor să le vândă, iar ostaşii să se îndatoreze a primi acest fel de plată. Oricine va cuteza să vândă mai scump, să fie pedepsit de judele său, nu cu o gloabă din avere, ci cu pedeapsa morţii.
         ... În vreme de iarnă ostaşii să fie găzduiţi în oraşe, târguri şi sate şi să li se dea sălaş, dar ... nici un nobil şi nici vreun sas sau secui, din orice stare ar fi, să nu pricinuiască ... vreun neajuns sau pagubă gazdei sale. Pe acela însă, ce va pricinui vreo pagubă, judele împreună cu căpetenia oastei ... să fie datori a-l pedepsi cu moartea sau cu o pedeapsă potrivit vinei sale. Dacă, însă, slujitorul sau pandurul vreunui nobil ori ale unui sas sau secui va fugi de la oaste, atunci stăpânul acelui pandur să nu se dea înapoi de a jura că fuga nu s-a făcut după sfatul său sau din voinţa sa, ci să fie dator acel stăpân, după depunerea jurământului, să plătească despăgubire din averea sa. Afară de aceasta, să scoată de la căpetenia oastei o scrisoare de ştergere a fugarilor din condica celor luaţi de la oaste şi să caute a da de urma slujitorului fugit şi, potrivit cuprinsului scrisorii, să ducă pedeapsa la îndeplinire, după vina lui, oriunde va putea să-l găsească.
         ... Să se păzească cu tărie şi aceasta, ca ori în ce vreme şi oricând se va întâmpla să aibă loc vreun atac duşman sau vreo neînţelegere de orice fel, împotriva vreuneia din pomenitele părţi, adică împotriva nobililor, a saşilor sau a secuilor, iar o parte va chema într-ajutor altă parte, partea chemată să fie datoare a porni chiar a doua zi în ajutorul celorlalte şi să nu pregete a face în fiecare zi trei mile spre a veni degrabă în ajutorul aceleia ... Dacă una din părţi ... va fi dimpotrivă, să fie pedepsită după lege ... cu pedeapsa morţii.
         ... Prin jurământ tare să se curme şi să se stingă cu totul şi pe deplin orice prilej mai vechi de pizmă şi duşmănie ... între ... Gheorghe Lepeş, episcopul Transilvaniei şi capitlul aceleiaşi biserici, precum şi între nobili, saşi şi secui, şi de acum înainte nici una din acele părţi să nu cuteze a le înnoi, sau face vreo aţâţare, iar dacă vreuna din părţile amintite le-ar reînnoi, să fie socotită călcătoare a credinţei şi nici una din părţi să nu îndrăznească a-i veni într-ajutor. Iar dacă o parte va face sau va porni vreo pâră împotriva altei părţi, s-o urmărească în chip legiuit pe calea legii, înaintea judecătorului ei, şi judele părţii potrivnice să fie ţinut a-i face dreptate fără zăbavă. Părţile pomenitei uniri frăţeşti, adică nobilii saşii şi secuii, cu prea smerite rugăminţi ne-au cerut să punem să se întărească şi să se încuviinţeze pentru ei, cu pecetea noastră, acea scrisoare, pentru veşnică tărie şi dăinuire ...”

Discursul rostit de Gh. Doja în faţa răsculaţilor în oraşul Czegled

       „... Nimic nu e mai neplăcut lui Dumnezeu, supremul părinte şi stăpân al tuturor lucrurilor, decât ca oamenii să-i înrobească pe oameni. De vreme ce robia nu vine de la natură, ci din nedreptatea norocului şi din lăcomia omenească, nu este crimă mai mare decât aceea pe care o fac oamenii când, folosind cu nedreptate autoritatea lor, aruncă în robie crâncenă şi grea oameni, mai ales când sunt de acelaşi neam cu ei. Căci ce deosebire este între a fi apăsat cu poveri de rob şi a fi rob cumpărat pe bani sau prins în războaie ? Soarta lor abia se deosebeşte, doar că poartă alt nume. într-adevăr, nobilimea maghiară nu vă consideră cetăţeni pe voi, ţăranii ei, ci vă stăpâneşte ca şi când aţi fi proprietatea ei ; ea săvârşeşte împotriva voastră acte pe care numai legea războiului le îngăduie faţă de duşmani. Mai mult decât atât! Abia de vă consideră vrednici de lumina aceasta de care se bucură deopotrivă şi oamenii şi dobitoacele.
       Tot ceea ce trebuie să fie comun şi vouă şi nobilimii, această nobilime revendică în chip nelegiuit numai pentru ea. Nici chiar bietul vostru suflet nu vi l-ar lăsa aceşti oameni atât de îngâmfaţi dacă viaţa voastră n-ar fi spre folosul lor. Căci tot ce rodesc ogoarele cultivate prin truda şi hărnicia voastră, tot ce produc animalele voastre cade pradă nobilimii. Pentru ei se ară ogoarele, pentru ei se sădesc viile, pentru ei se cresc turmele şi vitele ; vouă vă rămâne mizeria în robie şi toate lipsurile. şi aceasta e cu atât mai greu de suportat, cu cât cei ce sunt cauza belşugului tocmai aceia îndură cel mai mult lipsurile ! Atât de peste măsură este pornită pe jaf nobilimea ... Dacă vreunul dintre nobili clădeşte o casă, dacă se căsătoreşte, dacă îşi mărită fata, dacă primeşte un musafir, dacă i se naşte un copil, dacă moare, dacă se duce la rege pentru treburile sale, voi sunteţi cei despuiaţi ; nu există un lucru pe care să-l facă ei fără ca acela să nu fie spre paguba voastră grea. Ce minte omenească poate să creadă că ar putea cineva să suporte aceasta ? ... Nu aţi putut răbda tirania nobililor când eraţi nevinovaţi şi ascultători ; gândiţi-vă câte veţi răbda când v-aţi făcut vinovaţi; dacă vinovaţi trebuie numiţi aceia care cer să li se redea libertatea şi drepturile. şi nu vă gândiţi că, spre deosebire de voi toţi cei adunaţi, eu voi fi în afară de primejdie ; declar liber şi să ştie toată lumea că pornesc spre cucerirea libertăţii voastre, că vă sunt conducător, şi că primesc să fiu, numai să ne ajute dumnezeu în ce am început, nu-mi va lipsi nici curajul, nici încrederea să înfrunt greutăţile şi primejdiile ... Fiindcă aţi cinstit pe sprijinitorul vostru cu numele de comandant, mă voi folosi de acest nume, pentru a vă apăra pe voi şi spre a-l lovi pe duşman.”

Raportul capelanului Matei Kunisch despre cucerirea cetăţilor Șoimuş şi Lipova de către răsculaţi

       „... Voind să plec la Buda să comunic aceste lucruri milostiveniei voastre, cetatea şoimuş era înconjurată de toate părţile de o mare mulţime de cruciaţi, astfel încât n-am avut niciun fel de drum deschis spre Buda, ci a trebuit să plec prin şiretenie înapoi la Lipova ; în acest timp am fost atacat mai mult de 16 ori de ţărani şi a trebuit să mă răscumpăr cu bani şi a trebuit să-mi cos crucea pe haină, pentru a nu fi omorât până la Lipova de atâta popor. In timpul cât am sosit la Lipova, în aceeaşi zi au tras în ţeapă pe episcopul de Cenad, pe Petru Razwady, Andrei Orosz şi alţii şi încă pe mulţi alţi oameni... Între timp am aflat ştiri ciudate că ţăranii au cucerit o mulţime de cetăţi, una după alta ... îndată ce cetatea Lipova a aflat aceste lucruri, s-a predat şi toţi au devenit cruciaţi. .. Nu trecură două ore, când ajunseră cruciaţii cu oaste mare la apă şi trecură peste ea şi intrară fără nici o împotrivire în oraşul Lipova şi în cetatea în care veni Gheorghe Secuiul personal şi îngădui să fie prădată cetatea şi desfăcu câteva butoaie de vin, vreo şase, de rusalii ; pe acestea le lăsă să fie duse ţăranilor în piaţă ca fiecare să bea cât vrea şi-i îmbărbătă ca ei, credincioşii săi, să cucerească şoimuşul care va fi dat pe mâna lor. Nemernicii de ţărani, pe la rusalii, înainte de sărbătoarea sf. Treimi, năvăliră cu putere, într-un puhoi mare şi mult popor, spre cetate şi începură s-o asedieze. Noi care nu eram în acea zi mai mulţi de 14, am omorât cu puştile, fără preget, vreo 500 şi le-am respins atacul. Când Gheorghe Secuiul primi această veste, a doua zi, aflându-se cu mulţimea oştirii la 15 km de Lipova, trimise, vineri, în timpul nopţii, peste dealul apropiat spre cetate, toate tunurile sale, pe care cu mare vicleşug le-au îngropat îndată cu ajutorul unei mulţimi de ţărani blestemaţi. Vineri spre seară începură să ne împuşte cu foc şi s-a aprins turnul în care se păstra pulberea, pe care cu greu l-am putut stinge şi cu mare greutate am putut feri cetatea de foc, noaptea, având în acea noapte buni slujitori. Sâmbătă dimineaţa, pe onoarea mea, nu ştiu din ce pricină, mercenarii erau cu toţii răuvoitori. Am avut însă mare bănuială asupra pârcălabului Benedict, în acea vreme vicecastelan, şi asupra voievodului Ciuci. În acest timp nenorocit, dracul îl pune pe diacul Szanizlo din Lipova să vină în faţa cetăţii în mod paşnic, cerând predarea cetăţii ; el vorbi cu slujitorii să nu ne dea ascultare nouă, ci să priceapă că domnul markgraf nu va mai fi stăpân peste aceste posesiuni, ci Gheorghe Secuiul din voia regelui şi acesta le dă asigurări cu privire la viaţa şi bunurile lor, dar să iasă din Șoimuş şi să nu mai lupte împotriva cruciaţilor. Dacă ei însă nu vor voi să facă aceasta, atunci să ştie că soţiile şi copiii lor vor fi luaţi în prinsoare şi, duşi la Lipova, vor fi legaţi în cruce înaintea tunurilor şi vor fi aduşi înaintea cetăţii, încât cei din cetate, în aceştia vor trebui să împuşte mai întâi. Când, milostive stăpâne, slujitorii au auzit aceasta, n-a mai vrut nimeni să ştie de datorie, ci toţi ne-au spus dacă noi nu vrem să predăm cetatea, atunci o vor preda ei. .. Atunci am rămas singur cu Pratner şi cu 2 slujitori şi am fost silit să părăsesc cetatea şi să văd cu ochii mei înlăcrimaţi pe duşmani intrând ...”

Structura socială a Transilvaniei oglindită în Tripartitum-ul lui St. Werboczi

       „... Iar prin numele şi denumirea de popor, în acest loc, se înţeleg numai domnii prelaţi, baroni şi alţi magnaţi, precum şi ceilalţi nobili, dar nu nenobilii.
       Dar deşi acest termen de popor cuprinde de-o potrivă pe toţi nobilii şi nenobilii, totuşi nenobili (care sunt arătaţi cu numele de plebe). Nu este locul a trata în această parte.
       ... Iar prin denumirea de plebe se înţeleg cei nenobili ...
       ... şi dimpotrivă, fiii născuţi dintr-un tată nobil şi dintr-o mamă nenobilă sunt socotiţi drepţi şi adevăraţi nobili. De asemenea pot deveni nobili prin adopţiune, când anume un domn sau nobil a adoptat pe un ţăran sau nenobil ca fiu al său şi l-a făcut urmaş şi moştenitor al bunurilor sale şi acestei adopţiuni i-a fost dată încuviinţarea regească ...
       ... Nobili adevăraţi ... pot fi făcuţi şi creaţi chiar şi în alt chip, şi fără dania unor drepturi de moşie, întrucât principele nostru strânge şi înscrie pe unii oameni de condiţie plebeiană, în rândul şi starea şi numărul adevăraţilor nobili ai regatului, despărţindu-i şi scoţându-i din starea de ţăran iobag şi nenobil.”

 

 

 

 

 

 

 

Răscoala orăşenilor săraci din Sibiu

       „... În acelaşi an, ultima zi a lui mai, cea mai mare parte a Sibiului a fost mistuită de flăcări, arzând vreo 31 de oameni. Durerea pagubelor a aţâţat pe locuitori, care după ce s-au răsculat au omorât cu mare furie pe judele regesc zis Ioan Roth, om în vârstă înaintată, după ce mai întâi l-au purtat peste tot locul unde a ars. Însă după aceea înfăptuitorii răscoalei au fost omorâţi în chinuri ...”

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Despre răscoala ţăranilor secui

       „... La 14 mai s-a răsculat o mulţime de oameni, mişcarea întinzându-se departe în Transilvania. Dar ei au fost ajunşi de Maylath împreună cu oamenii săi lângă Târgu Mureş, i-a împrăştiat însă cu mare greutate. După aceea secuii s-au retras, însă au fost atacaţi pe neaşteptate de un nobil Mihail Tamas şi mulţi dintre ei au fost ucişi. Pentru aceasta a venit regele la Sighişoara, primind aci ajutorul multor nobili. Pentru aceasta a sosit, chemat de rege, banul din Ţara Românească împreună cu mulţi oameni şi se statornici în secuime, pricinuind secuilor mari pagube ...”

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Răscoala ţăranilor moldoveni împotriva dării de un galben

       „Pe când Despot se afla în apropierea cetăţii Hotinului cercetând oastea şi se îndrepta în chip deschis spre ostaşi, pe neaşteptate a fost înconjurat de mulţimea ţăranilor, încât a fost răpit din mijlocul a lor săi şi plin de spaimă s-a văzut deodată rămas singur cu unul sau doi slujitori, în mijlocul a multor mii de ţărani. Aceştia cu strigăte puternice îi cereau să şteargă darea, neobişnuită până atunci, de un galben ; Domnul cu îndrăzneală a socotit că e mai bine să se poarte cu blândeţe şi cu rugăminţi faţă de mulţimea înfuriată, decât cu ameninţări şi le-a ţinut o cuvântare cu vorbe împăciuitoare ; şi lui nu i-a fost mai puţin greu decât lor să puie această dare, dar mai mari ar fi nenorocirile dacă ar şterge-o. Nu poate privi cu inimă uşoară prădarea tuturor bunurilor lor, robirea copiilor şi soţiilor lor, dacă ar slobozi soldaţii cu plată. Să-şi aducă aminte că războiul este gata să izbucnească, dacă nu vor plăti această mică sumă, cu care vor putea să răscumpere pacea pe mulţi ani. În schimb le făgăduieşte că va găsi calea să uşureze greutăţile lor, trimiţând în cercetare slujile sale ca să micşoreze o parte din dările obşteşti, din care mulţi iau prin prădăciuni nedrepte o mare parte în numele domnului.
       Ţăranii au ascultat cu mare luare aminte cuvintele lui, căci într-adevăr porniseră o mare ură împotriva celor pe care-i socoteau pricina tuturor nenorocirilor lor. Ei au răspuns că vor face cu plăcere pe voia domnului, că vor plăti galbenul care li se cere, în măsura în care vor putea s-o facă. I-au cerut domnului să le predea, pentru a-l omorî, pe Barnovschi, căpetenia călăreţilor, precum şi pe un episcop moldovean pe care în limba lor îl numesc vlădică. Pe aceştia i-au învinuit că, încă în vremea lui Alexandru, au fost cei care l-au îndemnat la toate cruzimile, iar acum îşi măresc puterea ; răutăţile lor nu vor avea capăt, decât prin moarte. Cu greu a izbutit domnul cu multe vorbe să liniştească mulţimea înnebunită, spunându-le că dacă va cunoaşte că aceia sunt pe dreptate aîţi de popor, îi va omorî cu chinuri, căci ar fi nedrept să piară cu moarte repede în mâinile mulţimii înfuriate. Să lase pe seama judecăţii sale, căci în curând le va face pe deplin voia. Astfel liniştindu-i, i-a făcut să-l slobozească din prinsoarea mulţimii. Întorcându-se în cetate, domnul şi-a arătat mânia că a fost părăsit de ai săi şi nu înţelegea cum trebuie să socotească acest lucru. Cu vremea s-a învederat că ţăranii avuseseră dreptate cu privire la Barnovschi, care a fost părtaş la răscoala împotriva domnului.”

 

Italianul Antonio Fossevino despre organizarea saşilor din Transilvania

       1. Scaunul Orăştie avea unsprezece sate regeşti. și Orăştia e un pământ numit de germani Bross, care spre miazăzi e departe de Câmpul Pâinii de o leghe, şi aşezată aproape de râul Mureş, cu buni locuitori, nu departe de civilizaţie, cu climă foarte sănătoasă, cu câmpii roditoare, foarte buni peşti, animale sălbatice, mulţime de iepuri, de daimi şi cerbi.
       2. Scaunul Sebeş are acelaşi oraş, cu cinci sate regeşti.
       3. Scaunul Miercurea are zece sate.
       4. Scaunul Sighişoara are un oraş şi şaisprezece sate.
       5. Scaunul Alţina cu douăsprezece sate.
       6. Scaunul Ciuc are douăzeci şi două de sate.
       7. Scaunul Rupea are cincisprezece sate.
       8–9. În afară de aceste şapte scaune ale saşilor, mai sunt alte două separate, dintre care oraşul Mediaş, e capitala, şi acesta are douăzeci şi patru de sate ...
       Toate aceste scaune şi oraşe fiind oarecum unite şi aproape libere, ţin într-un oarecare chip de principele Transilvaniei, dar ele se cârmuiesc prin ele însele, cu o conducere deosebită ...”