Acţiunile care dau dreptul unui popor să existe şi să se afirme:
- o economie diversificată şi, pe cât posibil, prosperă
- o structură socială care să instituie ordine şi armonizarea intereselor
- un stat care să garanteze dreptul şi fiinţa celor pe care îi conduce
Habitatul:
Cercetările arheologice au atestat:
- reşedinţele domneşti de la Curtea de Argeş şi Târgovişte
- aşezările săteşti de la Coconi (lângă Iezerul Mostiştei) sau la Vădastra (jud. Olt). Tipul de locuinţă era bordeiul semiîngropat şi locuinţa de suprafaţă cu două încăperi cu pereţi căptuşiţi cu bârne. Acoperişul era din lemn, peste care se puneau paie, trestie, apoi un strat de pământ.
înfăţişarea cetăţilor de scaun lipseşte pentru aproape tot secolul al XV-lea
- informaţii mai numeroase avem după 1550, astfel, Franco Sivori prezintă marile amenajări făcute de Petru Cercel reşedinţei domneşti de la Târgovişte
în Transilvania, datorită existenţei din abundenţă a pietrei, s-au construit cetăţi puternice. La sfârşitul secolului al XVI-lea se remarcau Braşovul, Sibiul, Clujul, Sighişoara şi Mediaşul.    

     Ţările române au avut apreciabile rezerve de hrană.
se constată mare abundenţă şi diversitate a mijloacelor de hrană, dar şi modul inechitabil în care sunt împărţite
hrana oastei de ţară şi a mercenarilor era asigurată de domnie şi cuprindea, după cu menţionează un act al lui Mihai Viteazul din iunie 1570: „pâine şi carne şi cuţit”
- ospeţele boiereşti şi domneşti erau îmbelşugate şl însoţite de muzică
rodnicia pământului şi hărnicia locuitorilor au tăcut ca societatea să cunoască mai rar perioadele de foamete
nu au fost scutiţi de pustiitoarele invazii străine, de jaful opresorilor şi calamităţile naturale (foametea cea mare şi rea din timpul lui Radu Paisie – 1535-1545)
starea de sărăcie a ţării a urmat expediţiei lui Sinan-Paşa în vara-toamna 1595 „rea foamete şi lipsă şi nevoie de bani”          

     La fel ca şi în zilele noastre baza societăţii a reprezentat-o familia.
nu avem indici precişi asupra numărului membrilor ei;
din documentele păstrate se constată numărul mare de copii;
în rândul clasei boiereşti predomină căsătoria unică, rar cea de a doua;
numărul copiilor ajunşi la maturitate este relativ scăzut: în medie doi; de multe ori unul;
viaţa scurtă nu împiedica acumularea de bunuri, intrarea în dependenţă a producătorilor liberi, ruinarea unor familii boiereşti, ridicarea altora;
izvorul principal al puterii rămâne pământul, dar bogăţia se măsoară şi în obiectele preţioase pe care familia le posedă.

     Ţăranii îşi confecţionează singuri hainele din aba sau dimie, ţesături groase de lână aduse de braşoveni din 1413 în Ţara Românească. Inul şi cânepa se prelucrau în fiecare gospodărie.
la începutul secolului al XIV-lea, istoria negustorului Zamvel din Târgovişte, prădat şi ucis de hoţi, este un mic capitol de istorie costumieră urban:
        •  hainele de postav de Jpres;
        •  şapca frâncească din postav cu cozorocul ascuţit;
        •  inelul de aur (preţuit la zece florini) .
veşmintele celor bogaţi, dregătorii domneşti şi soţiile lor, familia dinastică, sunt asemănătoare cu ale celor din Bizanţ, unele accesorii sunt occidentale, în secolul luptei antiotomane au influenţe poloneze, iar după 1541, orientale.
costumul boieresc etalează o largă gamă de forme
- la bărbaţi: pălării-mitre brodate cu fir de aur, şube de postav de diferite culori, pantaloni strânşi pe picior; cizmuliţe groase;
- la femei: pălării cu boruri mari, cercei lungi, şube bogate de postav aurit, rochii împodobite cu pietre preţioase.
materialele erau aduse din Occident şi Orient; camha – stofă de mătase şi fir, postavul flamand, velurul de Ipria, alături de serasin, o mătase orientală ţesută cu aur, taftaua, atlasul şi catifeaua, toate „mărfuri tătăreşti”, „aduse de pe mare”.
portretul votiv al lui Mircea de la Cozia reprezintă un cavaler cruciat, dar cu însemnele fastului constantinopolitan: acvilele bicefale cusute pe ciorapii strâmţi.
- costumul domnesc al lui Alexandru cel Bun era un caftan bizantin cu mâneci largi.  
- costumul domnesc al lui Ștefan cel Mare era un splendid cojoc de camha, pe deasupra unei tunici cu motive florale (miniatura din evangheliarul de la Humor) .
- Vlad Tepeş, în celebrul tablou descoperit la castelul Ambras (lângă Innsbruck) are pe cap o scufie domnească împodobită cu un rubin şi nouă rânduri de mărgăritare.
cel mai somptuos costum de curte este etalat la Argeş de Neagoe Basarab şi de soţia sa Despina
- domnul poartă coroană încrustată cu nestemate, haina este de tradiţie bizantină.
- doamna încoronată după tradiţia bulgară şi sârbă, de urechi îi atârnă cercei cu lănţişoare de aur, rochia este plisată, şuba este roşie cu misadă de soboli.

     După o viaţă scurtă şi grea, ameninţată de primejdii, omul medieval ar trebui să privească sfârşitul ca pe o mântuire.
marii boieri îşi dictează diata în ultimele clipe spre a lăsa ocine marilor mănăstiri, în special dacă îşi găsesc acolo şi locul de veci.
un preot milostiv şi soţia sa îngrijesc doi bolnavi de ciumă şi apoi îi îngroapă (17 mai 1566);
un lepros dă ocină „ca să-l hrănească cât va mai avea suflet” (9 martie 1552);
în afară de moartea survenită în urma epidemiilor sau nutriţiei rele, oamenii se mai ucid între ei:
mai multe omoruri sunt săvârşite între 1528-1534 pentru flecare dintre ele achitându-se duşegubina (răscumpărarea crimei);
pe câmpurile de luptă mor oameni tineri, precum Albu Golescu în bătălia de la Jilişte spre a scăpa viaţa domnului său Alexandru al II-lea Mircea;
o parte importantă a marii boierimi ajunge sub securea călăului (în special în secolul al XVI-lea);
trădătorii dovediţi îşi sfârşesc zilele pe măsura faptelor lor.