Statul medieval, rezultat al unei lungi evoluţii istorice, reprezintă o sinteză politică originală şi unitară pe întreg cuprinsul ţinuturilor româneşti.
    Statele medievale Transilvania,Ţara Românească şi Moldova se constituie in voievodate.
în Ţara Românească şi Moldova instituţia centrală este domnia, creaţie politică românească
        •  domnul, voievodul este comandantul suprem al oastei
        •  este „domn şi singur stăpânitor”, deci şef al unui stat independent şi suveran
        •  aprobă orice schimbare sau exercitare de proprietate prin emiterea de hrisoave
        •  conduce întreaga administraţie a statului
        •  reprezintă suprema instanţă judecătorească
        •  bate monedă şi instituie sistemul de impozite
        •  iniţiază politica externă şi semnează tratatele
        •  puterea sa este îngrădită de marea boierime cu asentimentul căreia deţine autoritatea supremă în stat
în Transilvania, în exercitarea funcţiei voievodale sporeşte autonomia faţă de coroana maghiară. Roland Borşa (1288 - 1293) şi Ladislau Kan (1294 - 1295 - 1315) acţionează ca adevăraţi suverani;
    Sfatul domnesc şi principalii dregători
politica internă şi externă este elaborată de voievod şi de sfat, alcătuit iniţial din boieri mari, apoi din boieri cu dregătorii
în ordinea menţionării lor în documentele Ţării Româneşti, funcţiile pe care le deţin sunt de: vornic (1387), stolnic (1392), vistier (1389-1400), logofăt (1391), paharnic (1392), spătar şi comis (1415). Banul de Severin, apoi al întregii Oltenii, ocupa, la sfârşitul secolului al XV-lea, prima poziţie (un echivalent al său este portarul din Moldova).
    Adunarea ţării şi adunările obşteşti
alături de domn şi sfat au funcţionat şi adunările stărilor privilegiate (nobilimea, clerul, orăşenii, uneori şi ţăranii liberi)
în Ţara Românească şi Moldova, adunarea ţării, convocată periodic (din secolele XV-XVI) adoptă hotărâri importante:
        •  alegerea domnilor
        •  aprobarea politicii fiscale sau a tratatelor semnate de domni
în Transilvania:
- adunarea generală a nobililor (1288) avea, în special, atribuţii judecătoreşti şi cuprindea şi reprezentanţi al românilor (1291, 1355)
- prin diplomele regale din 1366, regele Ungariei Ludovic – ia măsuri împotriva românilor „răzvrătiţi din Transilvania”, calitatea de nobil e condiţionată de apartenenţa la catolicism
- pe temeiul religiilor recepte acceptate oficial, nobilii şi cnezii români sunt eliminaţi din viaţa politică
- după 1437 apar congregaţiile generale ale nobilimii (din care românii sunt excluşi) şi congregaţiile sau adunările scaunelor săseşti şi secuieşti    

    Unităţile teritoriale care alcătuiesc statul medieval îşi găsesc originea îndepărtată în vechea organizare a uniunilor de obşti ce cuprindeau valea unui râu, o regiune naturală sau zona învecinată unei cetăţi.
    Astfel s-au constituit :
în Ţara Românească judeţele - primele menţiuni documentare se referă la Jales (1385), Vâlcea (1392), Gorj – Jiul de Sus (1406), Motru (1415)
în Moldova ţinuturile - primul ţinut atestat este cel al Neamţului la 1402
- existau aproximativ 24 judeţe şi ţinuturi
- ţinuturile şi judeţele erau conduse de judeţi, pârcălabi, vornici, dregători locali ce aveau funcţii judecătoreşti, administrative, fiscale;
în Transilvania districtele, scaunele şi comitatele;
- după 1437 se desăvârşeşte excluderea din viaţa politică a voievodatului a majorităţii româneşti autohtone
- districtele româneşti (dezvoltate din vechile cnezate) sunt atestate în Ţara Maramureşului (secolul al XIII-lea), în Făgăraş (1222), în Ţara Amlaşului şi a Rodnei; aveau în frunte voievozi, cnezi sau juzi şi se conduceau după vechiul obicei
- scaunele săseşti şi secuieşti se formează în secolele XIII-XIV;
- organizarea saşilor mai cuprindea şi districtele Braşovului şi al Bistriţei şi evoluează treptat spre „Universitatea saşilor” – o adunare teritorială şi politică
- comitatele, mai întâi regale, apoi nobiliare, cuprindeau teritoriul din jurul unei cetăţi, ele datează din secolul al XII-lea; ele vor coexista o lungă perioadă cu districtul românesc
organizarea oraşelor transilvănene atestă regimul privilegiat recunoscut celor trei naţiuni
- sfatul orăşenesc era ales de locuitorii aşezării şi cuprindea un număr de 12 juraţi
-  era condus de un jude ce îl reprezenta pe rege
în Ţara Românească şi Moldova, judeţul respectiv, şoltuzul, ajutat de 12 pârgari, se afla sub controlul domnului        

    În secolul XIV–XV, statele medievale înlocuiesc treptat „obiceiul pământului”, vechiul drept nescris, un ansamblu de norme juridice impuse de tradiţie, cu propria legislaţie.
s-au folosit texte scrise:
- în Ţara Românească şi Moldova traduceri din literatura bizantină de profil;
- în Transilvania, de Tripartitul lui Werböczi;
instanţele judecătoreşti medievale sunt:
        •  sătească, unde se judecă pricini mărunte de către jude şi „oamenii buni şi bătrâni”
        •  seniorală, exercitată de nobili asupra ţăranilor dependenţi de pe domeniile lor
        •  instanţele judeţene, ale ţinutului sau ale comitatului, li se adresează cei nemulţumiţi de deciziile nobililor
        •  instanţa supremă ce era reprezentată de domn şi sfatul domnesc în Ţara Românească şi Moldova şi scaunul de judecată al voievodului în Transilvania

    Temelia socială a armatei române în secolele XIV–XVI este ţărănimea liberă şi aservită, participantă alături de celelalte categorii sociale la oastea cea mare.
oastea cea mare este organizată pe aceleaşi principii în toate ţările româneşti:
        •  îi cuprinde pe toţi locuitorii apţi să poarte arme
- la jumătatea secolului al XV-lea din sudul Transilvaniei se adună 20.000 de oşteni la chemarea lui Iancu de Hunedoara
- Vlad Ţepeş aduce sub steagul său 30.000 oşteni în Ţara Românească
- în 1475 - 1476, ştefan cel Mare a ridicat 40.000 oameni în Moldova
- în 1537 - 1538 Petru Rareş a ridicat 60-70.000 oameni în Ţara Românească
- puterea militară reunită a românilor se ridica la 120.000 - 140.000 de oameni
oastea cea mică sau de curte reprezintă armata permanentă necesară pentru rezolvarea sarcinilor administrative în vreme de pace sau pentru apărare în cazul unei ameninţări neaşteptate din afară
- era alcătuită din:
        •  membrii aparatului administrativ - militar central
        •  curtenii
        •  cetele boiereşti (infanteriştii şi călăreţii)
- în Transilvania, aceste unităţi încorporau steagurile marilor nobili şi ale episcopului Transilvaniei (în 1373, la Sibiu existau arme de foc şi un armurier care le confecţiona)
cetăţile de margine şi din interior desăvârşesc organizarea militară: Hotin, Cetatea Albă. Suceava, Neamţul – în Moldova; Turnu şi Giurgiu – în Ţara Românească)

    Biserica a avut un rol important injustiţie, cultură şi în apărarea fiinţei noastre spirituale, a combătut păgânismul musulman şi catolicismul care ascundeau tendinţele expansioniste ale Imperiului Otoman, Ungariei, Poloniei.
în Dobrogea a continuat viaţa creştină; bisericuţa din piatră de la Dinogeţia Garvan a funcţionat în secolele XI–XII şi cele două lăcaşuri de cultură de la Niculiţel. Aici a activat în secolele XIII-XIV Mitropolia Vicinei, al cărei conducător Iachint a fost recunoscut în 1359 Mitropolit al Ţării Româneşti.
la Dăbâca în Bihor sau la Alba Iulia au funcţionat mai multe episcopii ortodoxe, pe bazele cărora s-au structurat ulterior episcopiile catolice de la Alba-Iulia (sec. XI) şi Oradea (sec. XII).
la începutul secolului al XIII-lea o mare ofensivă împotriva ortodoxiei este declanşată de papa Inocenţiu al III-lea (1198–1216).
- în 3 mai 1205, papa Inocenţiu al III-lea în scrisorile către episcopii catolici din Transilvania semnalează pe moşia fiilor cneazului Bâlea o episcopie care nu este supusă nici unei mitropolii.
construcţii religioase din piatră sunt ridicate de cnezi români la: Streisângeogiu (sec. XI), Densuş, Gura Sadu, Sântămărie-Orlea şi Strei (sec. XIII).
regele Ludovic de Anjou prin decretele sale din 1366 scoate confesiunea ortodoxă în afara legii. Totuşi românii aveau proprii lor ierarhi: Ghelasie „arhiepiscop” în 1377 şi unii arhierei locali.
- la sfârşitul secolului al XV-lea o mitropolie ortodoxă avea sediul la Feleac.
în Moldova sub Alexandru cel Bun se înfiinţează Episcopia Romanului pentru partea de sud şi a Rădăuţilor pentru partea de nord. În 1503 s-au constituit Mitropolia Ungro-Vlahiei, Episcopia Râmnicului (judeţele din dreapta Oltului) şi Episcopia Buzăului.
mitropolitul era al doilea demnitar în stat, încorona domnul, era prim sfetnic, era conducător al unor solii politice sau de bună înţelegere
- în 1359 – a fost înfiinţată Mitropolia Ţării Româneşti
- în 1370 – ia fiinţă Mitropolia Severinului
- Mitropolia de la Suceava este înfiinţată în timpul lui Petru Muşat
- în 1376 este atestată la Nandru o arhiepiscopie ortodoxă
mari mănăstiri sunt zidite cu sprijinul direct al voievozilor ctitori la: Câmpulung, Curtea de Argeş (1351 - 1352), Vodiţa (1370 - 1375), Cozia (1388) – în Ţara Românească; Sfântul Nicolae din Rădăuţi – în Moldova
mari centre cărturăreşti au avut un rol important în menţinerea unităţii spirituale a tuturor românilor