Societatea feudală românească este o parte a întregului lumii medievale, care are şi unele trăsături particulare:
- proprietatea funciară este foarte diferenţială; se împarte între domnie, cler, marea boierime (sau nobilimea) şi comunităţile de ţărani liberi (în secolele XIV-XV mult mai numeroase decât cele ale ţăranilor aserviţi) .
în Ţara Românească şi Moldova, domeniul boieresc este mai mic decât cel bisericesc.
în Transilvania dezvoltarea societăţii feudale susţinută de coroana maghiară urmărea:
        •  anihilarea boierimii de origine românească;
        •  consolidarea poziţiilor nobilimii maghiare;
        •  sporirea numărului de ţărani aserviţi,
contradicţiile specifice lumii medievale româneşti sunt întâlnite:
        •  între nobili şi ţărani aserviţi;
        •  în rândul clasei dominante sub forma luptei pentru avere, ranguri, putere politică.
calcule aproximative dau pentru Transilvania anului 1300 o populaţie de circa 550.000 locuitori; aceasta ar fi crescut până în secolul al VI-lea la 1.000.000 locuitori.
- în Ţara Românească din sec. al XVI-lea trăiau între 300.000 - 400.000 locuitori, iar în Moldova 400.000 locuitori.
alături de populaţia românească, majoritară pretutindeni, se regăsesc şi alte grupuri etnice:
        •  în Transilvania: maghiari, saşi, secui;
        •  în Ţara Românească şi Moldova: greci şi armeni.

     Prin ponderea ei numerică, este principala producătoare de bunuri materiale.
ţărănimea liberă în secolele XIV - XVI este numeroasă şi puternică:
        •  în Moldovarăzeşi, în aşezările de la Câmpulung, Vrancea, Orhei, Tigheci;
        •  în Ţara Românească moşnenii sau megieşii, în întreaga zonă subcarpatică Muscel, Vâlcea, Loviştea, Ţara Oltului;
        •  în Transilvania îi întâlnim în Haţeg, Oaş, Chioar, Bihor;
în obştea satului liber proprietatea asupra pământului dăinuieşte din timpuri străvechi:
        •  casa şi grădina aparţineau fiecărei familii;
        •  suprafaţa arabilă se împărţea periodic;
        •  păşunile, fâneţele, izlazul se foloseau în comun;
     Satele libere îşi alegeau singure conducătorii: cnezii şi juzii în Moldova şi Ţara Românească, voievozii în Transilvania.
- atribuţiile acestora erau administrative, fiscale şi judecătoreşti;
ţărănimea dependentă lipsită de pământ, pe care şi l-au însuşit nobilii, păstreză totuşi uneltele şi vitele de muncă;
- în Transilvania sunt două categorii principale:
        •  iobagii – dispuneau de sesii (loturi), aveau gospodării proprii, locuiau la sate;
        •  jelerii – erau lipsiţi de orice fel de proprietate, dar se puteau muta de pe o moşie pe alta.
- în Ţara Românească şi Moldova autoritatea boierimii nu era atât de puternică;
        •  rumânii şi vecinii puteau avea un stăpân laic sau egumenul unei mănăstiri,
- ţăranii aserviţi datorau nobilului feudal (sau boierului) rente în produse (dijma) în muncă şi în bani.
- dijma echivala cu a zecea parte, în Transilvania, din a doua jumătate a secolului al XIV – cu a noua parte (nona) din grâne, vin, peşte, porci, oi, stupi.
renta în muncă - se efectua pe domeniul nobilului a cărei recoltă îi revenea în întregime;
zilele de robotă s-au stabilit în Transilvania la 1437 – o zi pe an la seceră sau coasă, ca apoi, în 1514, să se ajungă la una pe săptămână;
- în Ţara Românească, numărul zilelor de muncă nu era reglementat, fiind stabilit în funcţie de întinderea moşiei,
statului, ţăranii dependenţi, îi acordă zeciuiala domniei în Ţara Românească şi Moldova şi o dare în bani în Transilvania,  

     Nobilimea feudală, deţinătoarea puterii economice şi politice, îşi are sursa principală a poziţiei sale în proprietatea domeniului format de regulă din sate sau părţi din sat.
la diverse niveluri ale clasei dominante domeniul feudal este:
        •  regal sau domnesc;
        •  laic (nobiliar boieresc sau orăşenesc) ;
        •  bisericesc (al mitropoliilor, episcopiilor sau al marilor mănăstiri).
domeniile trec de la un stăpân la altul prin danii, moşteniri, schimb, vânzări-cumpărări sau prin încălcări reciproce;
- diversele forme ale marii proprietăţi feudale au o evoluţie contradictorie;
- stăpânirea asupra pământurilor aparţinând puterii centrale este în continuă restrângere;
- domeniul laic este într-o permanentă schimbare de posesori;
- domeniul aparţinând bisericii sporeşte continuu şi se consolidează;
     După întinderea moşiei, nobilimea (sau boierimea) poate fi mare, mijlocie şi mică.
în Transilvania, în rândurile ei sunt cuprinşi:
        •  baronii şi conţii, posesori de castele sau curţi întărite;
        •  cavalerii;
        •  slujitorii;
- de regulă maghiari, saşi şi secui, acestora li se alătură şi boierii români (ortodocşi în Transilvania sudică şi în Banat şi catolici în est).
- raporturile suzerano-vasalice se stabilesc între domn şi boieri, între regele maghiar şi voievodul Transilvaniei şi nobili.
regele, voievodul Transilvaniei şi domnii acordă donaţii (danii) şi confirmă posesiunile funciare, nobiliare.
marii feudali laici şi eclesiastici:
- beneficiază de regimul imunităţii (ţăranii dependenţi sunt scutiţi de dări faţă de stat, cu excepţia participării la „oastea cea mare”).
- prerogativele administrative, fiscale şi judiciare ale statului trec asupra stăpânilor moşiilor.
nobilii (boierii) au următoarele îndatoriri:
        •  să fie credincioşi şi supuşi autorităţii de stat;
        •  să participe la sfatul domnesc sau la adunările generale pe stări;
        •  să vină la oaste cu vasalii lor;
- în caz de trădare primeau pedeapsa capitală însoţită de confiscarea bunurilor.
domeniul funciar eclesiastic posedat şi dările provenite de la ţăranii dependenţi asigură clerului mijloace materiale importante, datorită cărora conducătorii săi (mitropoliţi, episcopi, egumeni sau abaţi) fac parte din clasa dominatoare.
- prelaţii şi călugării de provenienţă ţărănească au o condiţie socială apropiată de cea de origine.

     În oraşul medieval, structura populaţiei este complexă:
în Transilvania :
- puterea economică şi politico-administrativă era deţinută de patriciat (meşteşugari şi negustori bogaţi);
cea mai mare parte a locuitorilor oraşului era alcătuită din meşteri sau negustori săraci;
- sărăcimea, plebea, formată din lucrători calificaţi (ucenici şi calfe) sau ocazionali, ţărani fugiţi de pe domeniu, era aservită şi exploatată de patriciat; 
mai trăiesc, de asemenea, în oraşul medieval profesori, scribi sau dieci de cancelarie precum şi liber-profesionişti - medici sau jurişti.