Agricultura a jucat un rol preponderent în economia medievală românească, fiind practicată pretutindeni: la câmpie, pe văile râurilor, în zona colinară şi la munte
în Ţara Românească şi Moldova, după o utilizare îndelungată, pământul nu mai era lucrat, spre a i se reda fertilitatea;
- creşterea demografică a impus mărirea suprafeţelor agricole în special prin defrişare
în Transilvania cultivarea era bienală, un teren era folosit din doi în doi ani;
tehnica agricolă înregistrează noi progrese:
        •  plugul vechi era dotat cu brăzdar, cormană şi roţi;
        •  securea, toporul, hârleţul sunt folosite la defrişare;
        •  sunt larg răspândite morile, unele eu două sau trei roţi;
se cultivă cereale: grâu, mei, ovăz, secară, hrişcă;
- livezi de pomi fructiferi: pruni, meri, nuci, cireşi, vişini;
- viţa de vie este cultivată pretutindeni: în Bihor, Arad, Timiş, Cotnari, Hârlău, Neamţ, Vâlcea, Mehedinţi, Gorj;
- creşterea vitelor: bovine, cai, porcine, oi;
- se mai dezvoltă apicultura şi pescuitul.

     Mineritul este o ocupaţie străveche:
se extrageau metalelor preţioase în Munţii Apuseni;
în sud-vestul ţării se extrăgeau fier, plumb, aramă
cuprul se extrăgea la Bratilovo (Baia de Aramă) încă de pe vremea lui Mircea cel Bătrân
sarea se extrăgea la Turda, Cojocna, Cluj, Dej (în Transilvania), la Ocnele Mari (în Ţara Românească) şi la Trotuş (în Moldova).
- extragerea se făcea în gropi la suprafaţă (de către ţărani) sau în adâncime (de lucrători specializaţi) sau colonişti privilegiaţi.

     Agricultura, creşterea vitelor şi mineritul au furnizat materii prime pentru numeroase activităţi meşteşugăreşti, atât în mediul rural, cât şi în cel urban.
- se fac progrese în domeniul prelucrării metalelor, lemnului sau pietrei, al ţesăturilor şi bunurilor alimentare şi în confecţionarea obiectelor de artă
- din secolul al XIV-lea începe organizarea în bresle
- cele mai vechi statute care s-au păstrat (9 noiembrie 1376) atestă existenţa a 25 de branşe organizate în 19 bresle la: Sibiu, Sighişoara, Sebeş, Orăştie
- mari centre de producţie erau: Braşov, Bistriţa, Sibiu, Baia, Suceava, Chilia, Curtea de Argeş
- abundenţa produselor cerealiere şi animaliere şi dezvoltarea meşteşugurilor determină dezvoltarea unor puternice aşezări urbane, constituind premisele activităţilor comerciale
Ţara Românească şi Moldova trimiteau peste munţi: animale mari şi mici, pui, peşte, ceară, lână, uneori, în situaţii excepţionale, cereale
Transilvania trimitea în ţinuturile extracarpatice: postavuri, pânzeturi, îmbrăcăminte, încălţăminte, piese de harnaşament, metale şi obiecte din metal, sticlărie, hârtie, în unele situaţii şi cereale
Dobrogea, în condiţii prielnice primea bunuri din toate celelalte ţări româneşti
în dezvoltarea relaţiilor comerciale, un rol important l-au avut marile centre de schimb transilvane
- Braşovul – considerat în evul mediu o veritabilă „piaţă comună” a ţărilor române, numărul negustorilor şi intensitatea transporturilor fiind în continuă creştere în secolele XV-XVI (în 1558 – 1574 participanţi din 174 de localităţi din Moldova, Muntenia, Transilvania).
- Sibiul – în cadrul schimburilor reciproce cu Ţara Românească au luat parte, în 1500, 277 de negustori din oraşele de la sud de Carpaţi şi din 23, de sate cu un număr de 724 transporturi.
- Bistriţa – oraş de meşteşugari; schimburi comerciale în special cu Moldova.
- Caransebeşul – mijlocea comerţul între Ţara Românească şi Banat
Principalele căi de acces între Transilvania şi Ţara Românească erau drumurile Braşovului, Branului, Rucărului, Dâmboviţei.
- ajungeau la Dunăre pornind din Ardeal:
        •  drumul Orşovei (Oradea – Turnu Severin) ;
        •  drumul văii Jiului (prin pasul vâlcean la Calafat).
de la Braşov pe Valea Prahovei şi Ialomiţei porneau:
        •  drumul Prahovei;
        •  drumul Teleajenului spre Gherghiţa;
        •  drumul Buzăului care ajungea la Brăila,
spre Moldova din Ţara Bârsei erau drumurile:
        •  drumul Oituzului sau al Trotuşului;
        •  drumul Ghimeşului (mai puţin folosit) ;
        •  drumul Rodnei.
     Ţările române caută să-şi asigure controlul Dunării şi al ieşirilor maritime. Rolul comercial în creştere al Brăilei şi lungile dispute pentru Chilia în vremea lui Mircea cel Bătrân atestă acest lucru.
raporturile comerciale între cele trei ţări sunt reglementate prin acte speciale:
        •  la 20 ianuarie 1368, Vladislav Vlaicu a acordat un privilegiu comercial braşovenilor. Actul a fost reînnoit de Mircea cel Bătrân în 1413 şi de şapte ori de urmaşii săi până în 1444;
        •  în Moldova de la Alexandru cel Bun la ştefan cel Mare, domnia a emis nouă asemenea acte pentru negustorii din Braşov şi Sibiu.

ţările române exportau produse agricole şi animaliere care ajungeau la Viena, Danzig şi în Asia.
- ţările române importau mărfuri din Flandra, Germania, Cehia, Polonia, Rusia sau Orient.
privilegii comerciale au fost acordate negustorilor lioveni de Alexandru cel Bun (1408) şi Mircea cel Bătrân (1409) .
un intens comerţ de tranzit se desfăşura:
        • pe drumul moldovenesc ce lega Marea Neagră de Marea Baltică;
        •  prin Ţara Românească şi Transilvania se asigură legătura între Dunăre şi apusul Europei;
întreaga circulaţie a mărfurilor între părţile nordice şi sudice, pe de o parte, şi răsăritene şi occidentale ale continentului, pe de altă parte, se desfăşoară pe teritoriul ţărilor române
comerţul a fost considerabil înlesnit de baterea primelor emisii monetare în timpul domniilor lui Vladislav Vlaicu (1364 – 1377) şi Petru Muşat (1375 – 1391)
        •  Vladislav Vlaicu a emis monede din argint: ducaţi, dinari, bani
        •  Petru Muşat a emis monede ce purtau numele de groşi
la acestea se adaugă florinul de aur şi marca de argint, produse în monetăriile din Transilvania