Secolele XI-XIII reprezintă prima afirmare istorică românească.
strămoşii noştri vlahi sunt amintiţi la răsărit şi apus de Carpaţi, în dreapta şi în stânga Dunării.
sunt bogaţi sau săraci, nobili, ţărani liberi şi dependenţi, producători şi beneficiari.
sunt cei care vor opune rezistenţă ultimilor migratori turanici, expansionismului statelor catolice sau Imperiului Bizantin.
se face trecerea ele la micile formaţiuni politice (cnezate şi voievodate) la marile voievodate de la răsărit şi sud de Carpaţi

     Încheierea marilor migraţii permite statelor medievale din Apusul Europei o perioadă de stabilitate şi consolidare.
în răsăritul şi sudul Europei migraţiile continuă
la nord de Dunăre, între Carpaţi şi Marea Neagră se interferează interesele Imperiului Bizantin, Ungariei şi a statelor slave din Europa Răsăriteană: Kiev, Halici, Wolhynia
     Autoritatea împăratului se exercită cu intermitenţă în:
        •  stânga Dunării (pe plan religios, creştinii erau subordonaţi patriarhiei de la Constantinopol)
        •  între Dunăre şi Marea Neagră unde, între 971 şi 1204, a funcţionat thema Paristrion
        •  nu poate fi vorba de o dominaţie politică asupra viitoarelor state medievale Ţara Românească şi Moldova.

     Pecenegii:
        •  semnalaţi în Câmpia Română şi Transilvania, în prima jumătate a secolului al XI-lea
        •  1091 sunt învinşi de Alexie Comnenul la Lebuninon

     Uzii:
        •  originari din Asia Centrală
        •  trec Dunărea înainte de 1065, îşi reduc simţitor numărul

     Cumanii:
        •  se instalează între Carpaţi şi Dunăre la sfârşitul sec. XI
        •  expediţii de jaf asupra Imperiului Bizantin
        •  în 1185 iau parte la marea răscoală alături de vlahi şi bulgari şi i-au însoţit la începutul sec. al XIII-lea în luptele pentru cucerirea Constantinopolului
        •  în urma declinului militar, cumanii accepta creştinarea şi constituirea în 1227 a unei episcopii proprii, cu sediul la Civitas Milcoviae (Odobeşti)
populaţiile nomade de origine turanică s-au succedat în regiunile dintre Carpaţi şi Dunăre aproape trei secole
ele s-au constituit în comunităţi separate de cele româneşti
     Deşi în ansamblu au frânat dezvoltarea economică şi construcţia de stat, prezenţa nomazilor a avut unele consecinţe favorabile creând un echilibru de forţe în spaţiul extracarpatic şi la nord de Dunăre, care a împiedicat Ungaria, statele ruse sau Imperiul Bizantin să-şi întindă dominaţia în această regiune.    

     Împiedicată să se afirme în Transilvania, construcţia de stat cunoaşte semnificative manifestări la nord şi la sud de Dunăre.
Dobrogea:
primele cristalizări ne sunt cunoscute din „Alexiada” Anei Comnena ce se referă la trei şefi locali care stăpâneau ţinutul dintre Dunăre şi Marea Neagră la sfârşitul secolului al XI-lea:
        •  Tatos – în sud – reşedinţa la Dristor
        •  Sestslav – în nord-vest – reşedinţa la Vicina (Isaccea)
        •  Satza (Saccea) – în nord-est – reşedinţă la Preslav
în 1094 este semnalat un alt urmaş al vlahilor, Pudila
în 1230, teritoriul dintre Mangalia şi Varna reprezintă o alcătuire politică Ţara Cărvunei.

Statul româno-bulgar al Asăneştilor
exponenţi ai romanităţii orientale, vlahii erau locuitori ai Thesaliei, Epirului, Greciei centrale şi ai munţilor Haemus
grup etnic bine delimitat de străvechea obârşie daco-latină „locuitori ai oraşelor dar şi păstori transhumanţi”
1066 răscoală împotriva fiscalităţii bizantine obţinând îndeplinirea cererilor formulate
după ce Petru şi Asan cer în zadar în 1185 anularea dării excesive pe vite şi oi impuse de împăratul Isac al II-lea Anghelos, vlahii împreună cu bulgarii români nord-dunăreni şi cumanii au declanşat răscoala
la sfârşitul răscoalei, în 1187, Bizanţul este obligat să recunoască indirect noul organism politic constituit pe această cale în Balcani.
ambii conducători îşi pierd pe rând viaţa în cadrul altor frământări
în anul 1107 tronul este preluat de Ioniţă Caloian
legitimitatea sa de conducător nu este recunoscută de împăratul de la Constantinopol, este totuşi acceptată de papa Inocenţiu al III-lea în schimbul supunerii faţă de Roma, al acceptării catolicismului
la 8 nov. 1204, trimisul suveranului pontif, l-a încoronat drept „rege al bulgarilor şl al valahilor”
acceptarea catolicismului a fost de scurtă durată, sub Ioan Asan al II-lea (1218 - 1241) se revine la ortodoxie

Prima jumătate a sec. al XIII-lea ofensiva extracarpatică a regilor maghiari este susţinută prin privilegiile acordate ordinelor militare călugăreşti ale teutonilor şi ioaniţilor, precum şi prin marea invazie mongolă.
în 1211, regele maghiar Andrei al II-lea i-a instalat pe teutoni în Ţara Bârsei
teutonii, acţionând pe cont propriu ajung la un prim conflict cu coroana arpadiană în 1221
intervenţia Papei a restabilit bunele raporturi între cele două părţi (vechile drepturi au fost reconfirmate şi sporite, fiind acceptată şi extinderea teritoriului lor „cu partea din Cumania, ce se află dincolo de Munţii Înzăpeziţi şi până la Dunăre”
sprijinul acordat de Papă teutonilor l-a determinat pe Andrei al II-lea să-i alunge în 1225; în 1226 ei se găseau deja în Prusia

     Marea invazie mongolă din anii 1240-1241 a adus modificări în structura etnică şi în echilibrul politic al tuturor teritoriilor afectate.
marea invazie mongolă care a afectat şi teritoriul ţării noastre începe în 1236, sub conducerea lui Batu-Han
     Interesul deosebit pentru ţinuturile carpato-pontice avea in vedere:
        •  bogăţia lor
        •  posibilitatea de a le transforma în baze de atac împotriva statelor vecine
după cucerirea cnezatului Halici Wolhynia (1240-1241), tătarii organizează expediţii în teritoriile locuite de români
        •  în martie 1241 oastea mongolă traversează nordul Moldovei spre cetatea Rodnei (Rogerius „Carmen miserabile”)
        •  alte trupe au distrus Episcopia cumanilor
        •  în aprilie 1241 este cucerit Sibiul, de unde se trece în Ţara Bârsei
armatele mongole au devastat Transilvania, atât în drumul spre Pannonia Ungară, cât şi la întoarcere
la sfârşitul campaniei soarta regiunilor invadate a fost diferită:
        •  s-au retras definitiv din unele regiuni
        •  în zona meridională a Mării Negre s-a constituit Hanatul Hoardei de Aur
        •  populaţiile din regiunile extracarpatice au fost supuse obligaţiilor tributare
în 1285 era instalată la Vicina o mitropolie ortodoxă

     După 1241 arpadienii continuă expansiunea în „spirit cruciat”, dincolo de Carpaţi, locul teutonilor fiind luat de ioaniţi. Actul lui Bela al IV-lea, îi numeşte români pe străvechii posesori ai pământului, care sunt solicitaţi să-i ajute pe ioaniţi cu „mijloacele ostăşeşti”.
        •  sunt amintiţi nobili „mai marii pământului”
        •  sunt amintite cele cinci formaţiuni politice cu rădăcini istorice foarte vechi,
        •  este un act acordat de regele Ungariei Bela al IV-lea lui Rembald – marele preceptor al cavalerilor ioaniţi, prin care se permite aşezarea lor în Banat, Oltenia şi teritoriile de la răsărit de Olt la 2 iunie 1247.
se menţionează existenţa la sud de Carpaţi a 5 formaţiuni politice:
        •  Ţara Severinului (o parte a Banatului, Vestul Olteniei)
        •  cnezatul lui Ioan (sudul Olteniei)
        •  cnezatul lui Farcaş (nordul Olteniei, spre Vâlcea)
        •  voievodatul lui Litovoi (încorpora Valea Jiului şi Ţara Haţegului)
        •  voievodatul lui Seneslau, „voievodul românilor” (în stânga Oltului, cu centrul în zona Argeş)
     Documentul respectiv ne oferă şi alte date privind veniturile, slujbele, morile, fâneţele, păşunile, vitele, oile, pescăriile, iazurile, ocnele de sare din zona Jiului şi din cea argeşeană vor porni în a doua jumătate a secolului al XII-lea marile iniţiative din care se va naşte statul medieval al Ţării Româneşti.