În anul 626, slavii şi avarii sunt înfrânţi sub zidurile oraşului Constantinopol.
slăbeşte dominaţia avarilor asupra daco-romanilor şi gepizilor, aşa cum atestă necropolele de la Bratei (jud. Sibiu), Moreşti (jud. Mureş), Murgeni (jud. Harghita).
679-681, prin sudul Moldovei şi Dobrogea trec triburile vechilor bulgari, conduse de Asparuch sau Isperich, fiul marelui Kaghan bulgar Kuvrat sau Kurt, care învinge armatele bizantine, se aşează în nord-estul Peninsulei Balcanice printre slavi, greci, daco-romani.
daco-romanii se retrag spre Munţii Haemus în timp ce slavii şi grecii îi asimilează pe noii veniţi formându-se poporul bulgar al cărui „prim Ţarat” se concentrează la Pliska şi Preslav.
un nou grup de avari din Asia se alătură celor stabiliţi anterior în Pannonia, izvoarele atestă „al doilea Kaghanat avar”.
statul chazar de la nord de Marea Caspică, Munţii Caucaz şi Marea Neagră devine un „factor de echilibru” în răsăritul Europei Meridionale, în alianţă cu Bizanţul stăvilesc expansiunea perşilor şi arabilor.
în anul 730 o parte a chazarilor îmbrăţişează mozaismul, ajungându-se la un „climat politic mai calm”, pax Chazarica când sunt preîntâmpinate incursiunile asiatice către gurile Dunării.
confruntări militare au loc în vestul Daciei.
în anul 803 avarii sunt lichidaţi de hanul Krum.
vechi comunităţi bulgare rămân însă şi la nord de Dunăre, printre autohtoni cum dovedesc cele două necropole semnalate la Blandiana (jud. Alba) şi alte vestigii semnalate în Banat şi nordul bazinului prahovean. 

     Unii arheologi situează cultura Dridu în spaţiul carpato-balcanic, alţi arheologi dau acestui ansamblu numele de „cultura balcano-dunăreană” şi o raportează la aria de formare a poporului şi statului bulgar.
procesul de uniformizare a civilizaţiei locale este evident în aria culturii Ipoteşti-Cândeşti (sec. VI-VII) a cărui componentă daco-romană dezvoltată din cultura Bratei (sec. IV-VI) stă la baza noului ansamblu arheologic, cultura Dridu
se constituie în spaţiul romanităţii răsăritene începând cu sec. al VIII-lea (aşezările de la Bratei – jud. Sibiu, Poian – jud. Covasna, Bâtca Doamnei – jud. Neamţ şi cimitirul de la Nalbant – jud. Tulcea, Izvoru – jud. Giurgiu, Sebeş Alba).
iniţial, atestată în mediu rural, cultura Dridu se extinde în aşezări urbane după ce Imperiul Bizantin reocupă şi reface vechile cetăţi de la Dunărea de Jos; regiunile respective sunt organizate prin crearea a două mari theme Paradunavon (Paristrion) şi Bulgaria. În perioada de maximă dezvoltare până în secolul al XI-lea, inclusiv, când este atestată de la Munţii Balcani până la poalele nordice ale Carpaţilor Orientali.
     Obiective arheologice de tip Dridu: la Calfa şi Chişinău (Rep. Moldova), Fundu Herţei şi Horodiştea (jud. Botoşani), Murighiol (jud. Tulcea), Basarabi şi Capidava (jud. Constanţa), Balcic (Bulgaria), Iazuri (jud. Satu Mare), Girişu de Criş (jud. Bihor) şi între Dunăre şi Drava, în zona lacului Balaton.
     Cultura Dridu se interferează cu ansambluri arheologice aparţinând alogenilor, cultura Saltovo-Maiaţk, creată de slavii răsăriteni. Este evidentă prezenţa unor comunităţi de bulgari şi pecenegi în afara necropolelor de la Blandiana (jud. Alba), descoperirile arheologice de la Slon (jud. Prahova), de un „ring” semnalat în Ţara Haţegului şi tezaurul recuperat la Sânnicolau Mare.
     Acestea nu afectează caracterul unitar al culturii Dridu, cel mai vechi ansamblu arheologic creat de poporul român.       

     În jurul anului 1000, în urma creşterii demografice, apare un număr mare de aşezări aparţinând culturii Dridu (circa 2.000 de obiective arheologice) descoperite până în prezent în spaţiul carpato-dunăreano-pontic şi nord-balcanic. Pe valea râului Mostiştea au fost identificate aproape cincizeci de aşezări aparţinând culturii Dridu.
     Accentuarea stratificării sociale este determinată de varietatea îndeletnicirilor oamenilor, de organizarea temeinică a activităţilor economice, culturale, religioase, de raporturile militare şi politice cu alogenii
gradul de organizare socială a poporului român rezultă din existenţa obştilor săteşti
        •  fiecare membru al obştii este un om liber care posedă o proprietate funciară privată (ereditară)
        •  pământul nu se împarte periodic ca la germani sau slavi
        •  numai o parte a pământului este lucrată în comun; este „rezerva obştii” necesară pentru anii cu recolte compromise sau pentru tributul în natură plătit căpeteniilor migratorilor dominatori
organizarea ierarhică a comunităţii rurale:
        •  este atestată de locuinţele şi gospodăriile anexe şi terenuri individuale
        •  conducerea obştii juzi „cnezi” (oameni buni şi bătrâni) – homines boni et veterani:
        •  îndeplinesc anumite dregătorii din tată-n fiu;
        •  ei posedă loturi mari de pământ, turme de vite, locuinţe cu inventare bogate: obiecte de aur la Dinogeta – Garvăn, obiecte de podoabă la Ciumbrud (jud. Alba) şi şiclău (jud. Arad) alături de ceramică fină şi arme importate din Bizanţ, Imperiul Carolingian, Moravia, Kiev.
aşezări fortificate:
        •  cetăţi de pământ: Caffa, Moreşti, Alba Iulia, Dăbâca (viitoare oraşe);
        •  cetăţi de piatră: Capidava, Dinogetia, Slon, Păcuiul lui Soare, Pescari;
necropole:
        •  prin inventarul funerar al mormintelor se reflectă diferenţierea socială şi de avere şi folosirea ambelor rituri de înmormântare atestate de descoperirile de la Alba Iulia, Bratei, Sultana (jud. Călăraşi), Satu Mare (jud. Constanţa), Sendreni (jud. Galaţi), Chipereşti (jud. Iaşi).

     Pentru secolul al IX-lea sunt menţionate „Ţara Balak”, amintită de un autor armean şi „Ulak-ili” o altă formaţiune, numită astfel de o cronică turcă (greu de localizat raportate la evenimentele sec. al IX-lea) sunt iniţiale formaţiuni politice româneşti.
cea de-a doua „ţară” este menţionată în legătură cu o luptă la care participă şi ruşii, probabil în nord-estul spaţiului carpatic, unde sunt confirmate formaţiuni medievale alcătuite din uniuni de obşti – „romanii populare” după N. Iorga – formaţiuni care atestă noua organizare administrativ-politică în cnezate:
cea denumită din vechime „Codrii Herţei” – centrul ei fiind aşezarea fortificată de la „Fundu Herţei”;
„Ţara Sipeniţului” şi „Codrii Cosminului” aşezări întărite din secolul IX-XI identificate în jurul localităţii Cernăuţi, etno-cultural aparţinând „populaţiei vechi româneşti”;
„Codrii Orbeţului” şi „Codrii Lăpuşului”, formaţiuni politice din jurul anului 1000.
bine cunoscute sunt:
        •  „Câmpuri”, „Câmpul lui Dragoş”, „Câmpul lui Vlad”
        •  „Cabale”, în ţinuturile Dorohoi, Neamţ, Bacău, Vaslui
        •  „Ocoale” de la Câmpulung, Vrancea
        •  „Vlasca” ori Vlăsia – codrul renumit al românilor
în secolul X sunt atestate formaţiuni politice între Dunăre şi Marea Neagră:
formaţiunea condusă de Gheorghe – atestat de inscripţia de la Basarabi - Murfatlar
formaţiunea condusă de Jupan Dimitrie – atestată de inscripţia slavă din 943 de la Mircea Vodă (nu este exclus să fie bulgar)
Glad – conduce un voievodat din Banat, are ca principale cetăţi cele de la Cuvin şi Orşova.
Menumorut „ducele”, voievodul care stăpâneşte cetatea de la Biharea, Zalău şi Sătmar.
     Pentru formaţiunea politică Transilvania propriu-zisă (terra Ultrasilvana), izvorul narativ Gesta Hungarorum aminteşte pe lângă numele conducătorilor Glad şi Menumorut şi amănunte etnice semnificative:
        •  în secolul al IX-lea, locuitorii spaţiului intracarpatic sunt români şi slavi.
        •  conducătorul politic este un „oarecare” român, Gelu (Gelou quindam Blacus), considerat „duce” (dux)
prin descoperirea obiectelor de metal, în special arme (la Dăbâca şi Biharea), atestă legături cu Imperiul francilor.
o altă mare putere a vremii pentru scurt timp a fost primul Ţarat Bulgar, care îşi exercită autoritatea la nord de Dunăre:
în 864-865 bulgarii sunt creştinaţi de ţarul Boris, după botez şi-a zis Mihai după numele naşului său împăratul bizantin
în 970 este cucerită jumătatea de răsărit a Bulgariei de către autoritatea de la Constantinopol, ajutată de cneazul rus Sviatoslav
în 971, Sviatoslav, care ocupase Silistra, este înfrânt de foştii săi aliaţi bizantini sub conducerea lui Ioan Tzimiskes, reocupă şi teritoriul dintre Dunăre şi Marea Neagră
în anul 1018, împăratul bizantin Vasile al II-lea, zis Bulgaroctonul, supune întreaga Bulgarie

     La sfârşitul mileniului I dinspre stepele Eurasie se deplasează spre bazinul Dunării un nou val de călăreţi maghiari (Al Maggariya, în izvoare arabe şi persane).
de origine ugro-finică se instalează iniţial la vest de Don (Etul/Atil), într-o zonă Lebedia-Levedia neidentificată.
s-au strămutat în Atekuzu sub presiunea chazarilor şi pecenegilor:
în sec. IX cele mai multe sălaşe ale maghiarilor sunt atestate pe pământul drenat de Nipru (Baruh), Bug (Kubu), Nistru (Trullos).
în 837 călăreţi maghiari sunt folosiţi de bulgari pentru a împiedica repatrierea adrianopolitanilor deportaţi la nordul Dunării; aceştia din urmă înving trecând la miazăzi de fluviu.
aristocraţia tribală maghiară iniţiază scurte incursiuni de pradă la apus de Nistru:
        •  862/863 atacă imperiul est-franc
        •  881 atacă împrejurimile Vienei – aliaţi ai maghiarilor, cabarii (în izvoare Cowarii) se pare înaintaşi ai secuilor organizează o expediţie simultană în Europa Centrală, dar itinerariul era diferit de cel al războinicilor maghiari.
        •  cetele înarmate ale celor două comunităţi tribale revin în Atekuzu
în 895 o solie bizantină reprezentând flota ponto-danubiană cere călăreţilor maghiari din nordul Mării Negre să-i atace pe bulgari.
896 pecenegii profită de împrejurări şi ocupă sălaşele maghiarilor
triburile maghiare se îndreaptă spre Pannonia, din cronica aşa-zisă a lui Nestor aflăm că la anul 898 maghiarii urcă pe Valea Nistrului, trec pe lângă Kiev, străbat Carpaţii Păduroşi prin pasul Verecke luptându-se cu „volohii şi slavii” care locuiau pe meleagurile respective.
maghiarii ajung într-o regiune din Câmpia Pannonică, Ţara Ugvarului (de aici numele de unguri)      
alte păreri în legătură cu drumul urmat de ei până la sfârşitul sec. al IX-lea şi aria locuită de unguri anterior emigrării lor în Pannonia:
s-a scris că ungurii au locuit pe teritoriul dintre Nistru şi Siret, aici s-au descoperit obiecte provenite în urma schimbului dintre unguri şi cabari, asemenea obiecte nu au fost menţionate în sălaşe sau complexe funerare atribuite alogenilor menţionaţi ci în aşezări autohtone, la Caffa, Epureni, Fundul Herţei, marcând o perioadă de prosperitate a Culturii Dridu în Bugeac şi restul Moldovei înainte de 900.
nu s-a confirmat nici ipoteza conform căreia ungurii ar fi folosit trecătorile Carpaţilor Orientali, Câmpia Dunării inferioare sau zona Porţilor de Fier pentru a ajunge în Pannonia deoarece aici nu au fost semnalate materiale arheologice de factură maghiară pentru sfârşitul secolului al IX-lea.
sub conducerea lui Arpad din familia Almos ungurii vin în Pannonia. În faţa sa cele şapte triburi depun jurământul care marchează trecere de la autoritatea tribală a şefului militar la cea de stat.
statul se întindea la început numai între Bodrog şi Sajo.
ungurii îşi impun stăpânirea asupra populaţiei romanice – „vlahii sau păstorii romanilor” – şi asupra celei slave.
din 899 după războaiele cu statul Moravia Mare, ungurii se extind în toată regiunea cuprinsă între Dunăre şi Tisa.
la începutul sec. al X-lea ungurii încep cucerirea spaţiului cuprins intre Tisa, Crişuri şi Someş.
Gelu, Glad şi Menumorut sunt învinşi pe rând locul lor fiind luat de conducători unguri.
- voievodatul lui Gelu trece sub autoritatea lui Tuhutum.
atacurile maghiare se îndreaptă dinspre vest înspre est, direcţia fiind confirmată de necropolele descoperite la Voiteg (jud. Timiş) şi la Deva; ambele cimitire datează din secolele X-XI şi precedă o altă etapă decisivă a expansiunii regatului arpadian în Banat, Crişana şi Transilvania.