- răspândirea creştinismului a confirmat ireversibila romanizare a dacilor, continuitatea daco-romanilor şi convieţuirea acestora după perioade de confruntare cu migratorii.
- premisele receptării noii religii sunt anterioare oficializării ei prin modul de viaţă al dacilor, prin credinţa în nemurire pe temeiul concepţiei zamolxiene referitoare la „traiul veşnic” (sec. II d.Hr. Tertulianus, scriitor creştin de limba latină).
- un rol important l-au avut coloniştii şi ostaşii aduşi din Cappadocia, Egipt şi Iudeea.
- izvoarele epigrafice descoperite la Ulpia Traiana-Sarmizegetusa atestă închinarea către „Dumnezeu etern”, Junona (= Maria) şi îngeri”.
- propagarea monoteismului creştin este întârziată de dispoziţiile oficiale ale împăraţilor romani Traianus, Septimius, şi alţii, adepţi al jertfelor şi celorlalte practici religioase păgâne.
- o perioadă favorabilă creştinismului are loc în timpul domniei lui Severus Alexander spirit sincretist şi tolerant.
- urmaşii săi iau măsuri represive culminând cu edictele din 303 şi 304 în timpul lui Diocleţianus, care condamnă la muncă silnică sau la moarte mai mulţi misionari creştini. Se păstrează inscripţii cu martirii de la: Axiopolis (Cernavodă), Dinogetia (Garvăn), Halmyris (Murighiol), Noviodunum (Isaccca) şi alte locuri, ele cuprinzând nume de alogeni originari din: Alexandria, Caesareea, Ierusalim, dar şi autohtoni: Chindeas, Dasios.
- în anul 313 d.Hr.,împăraţii Constantin cel Mare şi Licinus acordă deplina libertate de cult creştinismului dar acceptă şi practicile păgâne (aceasta explică de ce prin anii 320–324 sunt martirizaţi cei patru misionari nominalizaţi în inscripţia de pe monumentul funerar descoperit la Niculiţel)
- pe valea Buzăului se înregistrează martirizarea lui „Sava Gotul” (372 d.Hr.)
împăratul Teodosius (379-395);
- interzicerea cultelor păgâne.
- organizarea temeinică a bisericii creştine la Dunărea de Jos
- noi episcopi.
- Bretanion (sau Vretanion), cappadocian, încurajează misionarii creştini trecuţi în stânga Dunării;
- Gherontie (sau Terentie) participă la al II-lea sinod ecumenic în 381;
- episcopul Teotim, scit de origine, scriitor de limba greacă, propagă creştinismul printre goţi şi huni; a fost supranumit de huni „zeul Romanilor”;
- alţi gânditori de prestigiu din Scythia Minor:
- Aeticus Hristrus (secolul IV d.Hr.) are o lucrare despre caracteristicile limbii latine vorbite de daco-romani; utilizează alfabetul latin, ebraic, grec şi un alfabet local, preglogolitic;
- Sântul Ioan Cassian – unul din cei mai apreciaţi scriitori patrisci (părinte al bisericii) de la sfârşitul secolului al IV-lea şi începutul secolului următor, născut pe Valea Casimcei activează la o mănăstire din jurul Bethleemului, vizitează Egiptul, ajunge la Roma şi Constantinopol. La Roma, viitorul papă Leon I îl roagă să scrie „tratatul despre întruparea domnului”;
- Dionisie cel Mic – originar din zona danubiano-pontică intră de tânăr în monahism; ajunge la Alexandria, apoi la Roma, unde lucrează „sub zece papi de la Atanasie II până la Vigiliu; este iniţiatorul cronologiei creştine,
- în secolul al IV-lea sunt create episcopate şi în celelalte provincii romane dunărene
- pentru Moesia Secundară – la Novae şi Nicopolis.
- în Dacia Ripensis – la Oescus şi Ratiaria.
- în Dacia Mediteranea – la Naissus şi Remesiana; aici activează episcopul Nicetas (cca. 336-414), care contribuie la creştinarea daco-romanilor din Dardania până la gurile Dunării fapt pentru care V. Pârvan îl consideră „apostolul nostru naţional”; opera sa este redactată în limba latină ca şi aceia a episcopului Laurenţius de Novae.
- pentru comunităţile daco-romane majoritatea izvoarelor confirmă răspândirea creştinismului în limba latină.
- pentru secolul III datează „povestirea” de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Deo aeterno et lunoni et angelis.
- pentru secolul IV-lea semnificativă este inscripţia ego zenovius votum posui, de pe o tăbliţă votivă (donarium) de bronz descoperită la Biertan; o inscripţie asemănătoare, de pe un fragment ceramic se păstrează la Moigrad (jud. Sălaj),
- două secole mai târziu apare într-un izvor epigrafic de la Histria un Decebalus creştinat.
- continuitatea autohtonilor în spaţiul carpato-dunăreano-pontic, are aceeaşi semnificaţie în moştenirea în limba română (dar nu şi în albaneză, franceză, italiană), a termenilor latini basilica, sub cunoscuta formă biserică (prezent şi în retroromană).
- din limba latină provin termeni de bază ai religiei creştine: a boteza (din baptisare), cruce (de la crux, cruciş), Dumnezeu (din Domine deus), înger (angelus), Paşti (din Paschae) ş.a.m.d.
- evoluţia cuvântului latin sanctus (santus), moştenit în limba română cu forma sânt (sfânt, în schimb, este de origine slavă).
- în secolul al IV-lea se răspândeşte la Nord de Dunăre o parte din terminologia creştină din limba latină când este atestată şi basilica de la Slăven (jud. Olt).
- fenomenul continuă în următoarele două secole pe măsură ce se extinde viaţa eclesiastică superior organizată.
- existenţa unui episcopat la Apahida (lângă Cluj)
- construirea unor noi bazilici la Sucidava şi probabil Drobeta – Theodora la Morisena (Cenad) sec. al VI-lea.

 

 

 

pagina in lucru