Proces istoric complex şi îndelungat prin care civilizaţia romană pătrunde în toate compartimentele vieţii unei provincii, ducând la înlocuirea limbii populaţiei supuse cu limba latină.
- componenta esenţială de romanizare este cea lingvistică, băştinaşii învaţă lent limba latină şi uită idiomul autohton;
     Declanşarea procesului de romanizare impune anumite condiţii:
- ocuparea (integrală sau parţială) a teritoriului unui popor antic
- încadrarea teritoriului respectiv în statul roman (cel puţin pentru câteva generaţii)
     Esenţiale sunt condiţii ca:
- existenţa unei populaţii neromane numeroase asupra căreia să se exercite romanizarea;
- asigurarea de către statul roman a evoluţiei paşnice în toate domeniile vieţii materiale şi spirituale;
- contactele anterioare;
- existenţa unui anumit stadiu de civilizaţie al autohtonilor.
     Factori potenţiali ai romanizării:
- viaţa romană în sine ca o acţiune „latentă care poate fi constatata dar nu demonstrată”;
- hotărâtori sunt factorii cu o acţiune „vizibilă”; administraţia şi armata, ele acţionează permanent.  

     În spaţiul daco-moesian, în secolul I d.Hr. are loc un proces de asimilare etnico-lingvistic asemănător cu cel prin care au trecut lusitanii, celtiberii galii, ilirii şi tracii meridionali.
     Romanizarea spaţiului daco-moesian cunoaşte:
- o perioadă preliminară, a contactelor dinaintea cuceririi;
- după anii 46 şi 106, începe procesul propriu-zis de romanizare în provinciile Moesia şi Dacia Traiana.
     a) Împletirea civilizaţiei geto-dacice cu civilizaţia romană:
- predomină împrumuturi din creaţia materială şl spirituală romană: ele sunt lesne de urmărit în arhitectură, ornament, ceramică, instrumente medicale şi monetare, obiecte de podoabă, de cult, ritualuri, scrierea cu alfabet latin, colaborarea dintre căpetenii geto-dace şi fruntaşi ai Romei, ecoul sistemului Zalmoxian în provinciile vestice ale Imperiului.
- ceramică romană – recuperată la Bărboşi, Constanţa.
- instrumente medicale şi monetare – romane descoperite la Grădiştea Muncelului şi Tilişca.
- monede romane, atestate la Arad, Măgura, Cetatea Albă.
- obiecte de podoabă şi produse de lux, la Poiana, Costeşti.
- ritualuri romane, anterioare anului 46 d.Hr. sunt atestate la Balcic şi în alte centre pontice.
- scrierea cu alfabet latin – la Divici, Grădiştea Muncelului, Ocniţa, Polovraci.
     b) Argumente privind adoptarea modului de viaţă roman
- îmbrăcăminte şi încălţăminte care coexistă cu articolele tradiţionale locale.
- realizarea unor vechi activităţi economice cu elemente tehnice noi: plugul roman, unelte de minerit, mori hidraulice, cuptoare de olar cu grătar orizontal.
- noi îndeletniciri: exploatarea păcurii, instalaţii balneare şi termice subterane.
- inscripţii votive pentru tămăduiri.
- necropole spirituale, altare, medalioane funerare, sarcofage din piatră, pisanii latineşti.
- Se remarcă progresul societăţii din spaţiul daco-moesian şi încadrarea geto-dacilor în „lumea romană” (Orbis Romanus).

- învăţarea de către autohtoni a limbii latine, are loc în condiţiile declanşării romanizării oficiale, organizate, rol important având administraţia şi armata, cu o acţiune obligatorie şi permanentă
- un rol important deţin şi ceilalţi factori ai romanizării: coloniştii, urbanizarea, veteranii, religia, dreptul.

ARMATA

- Provincia imperială Dacia (106–271/274) cuprinde Banatul, Transilvania, Oltenia şi o fâşie din vestul Munteniei.
- în Dacia sunt aduse numeroase trupe.
- armata, alcătuită din cetăţeni romani (organizaţi în legiuni) şi provinciali care nu dobândiseră încă cetăţenia romană, vor spera să o dobândească servind în trupele auxiliare.
- trupele staţionare în zeci de castre: la Apullum, legio XIII Gemina. la Micia staţionau două alae, cinci cohortes şi trei numeri.
- la Troesmis (Turcoaia) - legiunea a V-a Macedonica.
- legăturile cu autohtonii sunt esenţiale pentru procesul de romanizare. Există o amplă documentare arheologică ( în castrele de la Bologa, Breţcu. Drajna de Sus. Silistra) şi epigrafică (soldaţi cu nume dacice în garnizoanele romane la Durostorum sau Novae unde îşi aveau reşedinţele legiunile XI Claudia şi I Italica
- unele legiuni (unităţi de infanterie formate din cetăţeni romani) Gallica, Italica, Macedonia Parthica
- trupe auxiliare:
- alae (unităţi independente de cavalerie);
- cohortes (unităţi de infanterie);
- numeri (unităţi neregulate de gentes „barbari” create de Traian, devin formaţiuni stabile sub Hadrian);
- mulţi tineri daci sunt înrolaţi în armata romană, în timpul lui Traian s-a înfiinţat ala I Ulpia Dacorum, Cohors I Ulpia Dacorum.
- Hadrian a constituit Cohors I Aelia Dacorum.
- alte cohorte alcătuite din daci, staţionează în Numidia, Mesopotamia, Italia, Noricum Pannonia. În acest caz, izvoarele atestă existenţa unor translatori pentru limba dacă.
- în Moesia Inferior este atestată cohors Gemina Dacorum Gordina.
- trupe auxiliare din infanterişti daci sunt atestate epigrafic la: Cumidava (Râşnov), Drobeta (Tr. Severin), Praetorium (lângă Turnu Roşu).

ADMINISTRAŢIA

- unul din factorii organizării (lingvistice în această zonă, începe cu înfiinţarea provinciei Moesia, probabil în anul 15 d.Hr.) în anul 46, Moesiei îi este anexată regiunea dintre Dunăre şi Pont. Din Dacia Augusta Provincia sunt create Dacia Superior şi Dacia Inferior. Cuprindea şi teritorii dacice anexate ulterior Moesiei Inferior, Estul Olteniei, reşedinţa la Drobeta. Provincia imperială avea capitala la Ulpia Traina. Se constituie noi structuri politico-administrative în jurul oraşelor Porolissum, Apullum Malva, sunt cârmuite de un legatus Augusti pro-praetore Daciarum Trium sprijinit de funcţionari provinciali (procuratori). Pe plan local activează conducători (magistri sau praefecti) de districte teritoriale urbane şi primari pentru comunităţile rurale.

VETERANII

- al treilea factor important în procesul romanizării spaţiului daco-moesian:
– ieşiţi din cadrul armatei se bucură de preţuire în societate;
- „evocaţii” - slujitori de elită pe lângă comandamentul unităţii şi alţi ofiţeri de grad mai mic ajungând numeric la a zecea parte dintr-o legiune;
- cei ce părăsesc tabăra ocupă funcţii municipale şi administrative şi primesc 3.000 de dinari.
- veteranii din trupele auxiliare - au dreptul de a se căsători în regiunea pe care au apărat-o; primesc o răsplată bănească şi împroprietărirea cu pământ.

COLONIşTII

- colonizarea masivă era organizată de stat.
- au fost aduşi din toată lumea romană pentru popularea oraşelor şi cultivarea ogoarelor.
- originari din: Hispania, Galia. Noricum, Pannonia Illyricum Asia Mică, NV Africii, mai puţin din Italia, vorbesc o limbă populară (latina populară).
- alături de vechile comunităţi agricole şi protourbane locale (la Bugeac, Caşolţ, Enisala, Tulcea, Alimanu, Obreja, şura Mică, Lechinţa de Mureş etc.) apar aşezări de tip roman – canabae – aşezate pe lângă forificaţii în preajma castrelor la Bumbeşti şi Răcart pe Valea Jiului, Jidava pe limesul Transalutanus, Durostorum Troesmis.
- aşezări rurale – pagus (sat „risipit”, cătun);
- vicus – sat compact cu reţea stradală şi centru civic, vicus Narcisianum (satul lui „Narcis”), vicus Novus (Babadag), vicus Petra (Camena);
- aşezări rurale create de autohtoni geto-daci Buteridava;
- villae rusticae – adevărate ferme romane sunt atestate la: Hobiţa, Ighiu. Niculiţel, Strei, Teliţa; cele din interiorul arcului Carpatic îşi vor continua activitatea şi după retragerea aureliană.

URBANIZAREA

- contribuie determinant la declanşarea şi desfăşurarea procesului în zonă.
- Ptolemeu la jumătatea sec II d.Hr. în îndreptar geografic menţionează unele oraşe din Dacia Traiană.
- Tabula Peutingeriana atestă oraşe în Dacia şi Moesia.
- inscripţiile de la începutul mileniului I d.Hr., menţionează numeroase aşezări urbane în spaţiul daco-moesic.
Oraşele din Dacia Traiană şi Moesia Inferior au o organizare tipic romană:
- municipia – aşezări cu autonomie administrativă şi juridică, cuprinzând cetăţeni romani Aegyssus, Dierna, Porolissum, Tibiscum,Troesmis.
- coloniae – organizate după modelul Romei, Ulpia Traiană Augusta Dacica Sarmizegetusa, Apullum, Drobeta, Napoca, Potaissa, Romula, Tropaeum Traiani.
- inscripţiile şi vestigiile ceramice atestă existenţa autohtonilor.
- menţinerea denumirii unui oraş din Moesia Inferior, Daousdava reamintind vechea „aşezare întărită a lupilor” (dacilor).

VIAŢA ECONOMICĂ

- terminologia agrară:
- în aşezările de mineri din Dacia Apulensis trăiesc băştinaşi şi alogeni latinofoni.
- atestate prin tăbliţele cerate de la Alburnus Maior.
- mărturiile arheologice de la Ruda-Barza (Jud.Hunedoara) atestă exploatarea aurului, în centrele miniere din Munţii Apuseni, din Ţara Haţegului şi Banat se confirmă exploatarea comună a bogăţiilor subsolului.
- progresul din domeniul metalurgiei flerului, prelucrarea marmurei.
- sunt confirmate izvoare numeroase, colegiile fierarilor, lecticarilor, luntraşilor, plutaşilor, neguţători de lână, lucrători din domeniul căilor de comunicaţie.
- participarea Daciei şi Moesiei la viaţa economică a imperiului, edificatoare sunt izvoarele referitoare la: Apullum, Porolissum. Romula, Sarmizegetusa, Tomis, Tyras.

RELIGIA

- cea mai convingătoare întrepătrundere spirituală daco-romană.
- aflaţi a doua oară „sub semnul lupului” autohtonii preiau de la coloniştii latinofoni simbolurile: lupoaica şi gemenii atestate prin reliefuri descoperite la Apullum (Alba-Iulia), Ibida (Slava Rusă probabil), Brâncoveneşti (jud. Mureş).
- cultele din Dacia sunt variate închinate zeilor şi eroilor din Pantheonul elen (în zona pontică) şi din cel oriental (egiptene, persane, siriene).
- predomină adorarea divinităţilor romane: Jupiter, Junona, Minerva, Venus şi în special „Sfântul Silvanus Semănătorul”, Liber şi Libera, Diana.
- practicarea cultelor respective în limba latină şi fenomenul interpretaţio Romana, aderarea sub nume romane a unor divinităţi dacice (Bendis, Zalmoxis) sunt premise semnificative ale romanizării.
- menţinerea cultului „cavalerului trac” sunt elemente locale ale acestui sincretism religios.
- aceeaşi interpretare se reflectă şi în inventând funerar Enisala, Iacobeni, Lechinţa de Mureş, Locusteni, Obreja, unde sunt atestate ambele rituri incineraţia şi înhumaţia.

DREPTUL

- factor determinant al procesului de romanizare.
- dreptul roman clasic, consacră principiile „bunei credinţe” (bona Ades) şi echităţii (aequitas).
- arta a ceea ce este echitabil şi util.
- interpretarea legii in spiritul şi finalitatea ei.
- adoptarea normelor juridice încă din 106.
- aplicarea prevederilor edictului emis în anul 212 Constitutio Antoniniana prin care Caracalla acorda cetăţenie romană peregrinilor din imperiu.
- normele juridice adoptate se vor regăsi în dreptul românesc de mai târziu,

VIAŢA CULTURALĂ

- contribuie în mod decisiv la învăţarea limbii latine.
- „cultura şcolară” ştiinţa de carte are în special acest scop.
- izvoarele atestă şcoli elementare (ludi litterati) a unor instrumente de scris (stili) pe tăbliţe cerate la Geoagiu, Gherla, Sarmizegetusa, Vetel, Zam.
- monumente figurale atestând învăţarea scrierii şi cititului în limba latină au fost semnalate pe teritoriul dintre Dunăre şi litoralul vest-pontic.

- în sec. I-II d.Hr. are loc „implantarea limbii latine, a latinei vulgare”. În Dacia se vorbea latina romanilor (administraţie, armată, activităţi comerciale) şi latina autohtonilor cu greşeli în pronunţare locală. Autohtonii vorbesc între ei şi idiomul matern. În a doua etapă se tinde spre unificarea celor două tipuri de limbă şi trecerea la învăţarea corectă a latinei imperiului.
- primii care acţionează în direcţia unificării sunt dacii înrolaţi în trupele auxiliare. Este cazul lui Aeliu Ariort „dac aflat în fruntea oraşului” Drobeta.
- fiii veteranilor sunt încadraţi în unităţi de elită, la Troesmis piatra de mormânt a lui Iulius Dizzace autohton romanizat după prenumele latin.
- tot la Troesmis se afla monumentul funerar a lui Daizus Comozoi ucis de costoboci (170 d.Hr.) monumentul este ridicat de fiii săi Iustus şi Valens, deveniţi cetăţeni romani, în timp ce tatăl (Daizus) şi bunicul (Comozous) au fost daci.
- dac romanizat Valerius Marcus ostaş în legiunea XI Claudia, soţia sa se numea Faustina, iar fiii Decibalis, Seiciperis, Mumutuzis făceau parte dintr-o a treia generaţia de daco-romani, iar surorile aveau nume greco-romane Macaria şi Matidia.
- monumentul de la şendreni (jud. Galaţi) atestă că Lucius Iulius Iulianus a fost cinci ani primar adăugându-şi numele de Rundacio dinainte de a primi cetăţenia romană.
- romanizarea este evidentă în cazul lui „Iulius Secundinus, veteran rechemat la slujbă (evocatus)”. Monumentul a fost ridicat de soţia sa Atticia Sabina iar moştenitorul său se numea Iulius Costas.
- pe măsură ce învaţă noua limbă autohtonii o „uită” pe cea proprie.
- inscripţii latine sunt descoperite în Tara Haţegului, pe litoralul vest-pontic sau pe văile râurilor Mureş, Olt, Someş, Timoc.

- împăratul Aurelianus (270-275) păstrează titlurile: Augustus, Dominus et Deus, Pacator Urbi, Restituitor orbis Romanus.
- readuce sub ascultare Gallia care îşi proclamase un împărat între 268-273.
- înfrânge unele populaţii germanice.
- respinge pe iahtungi care au pătruns în N Italiei şi Raetia , învinge pe vandali şi sarmaţi care au pătruns în Pannonia.
- după intervenţii energice restaurează stăpânirea romană în Asia Mică şi Egipt.
- la Dunărea de jos stăvileşte vremelnic expansiunea goţilor care sub Gallienus îşi impune dominaţia asupra dacilor liberi de la răsărit şi sud de munţi.
- retrage administraţia şi armata din Dacia Traiana.
- transferă legiunea a V-a Macedonica de la Potaissa la Oescus.
- aduce de la Apulum legiunea a XIII – Gemina.
- după ce a consolidat graniţa septentrională a Imperiului într-un cadru natural, Valea Dunării, organizează la sud de fluviu între Moesia Superior şi Moesia Inferior o nouă provincie denumită Dacia
- cea mai mare parte a populaţiei romanizate, producători liberi (băştinaşi şi alogeni veterani), depăşind un milion de locuitori, după D. Protase, rămâne la nord de Dunăre.
- multe aşezări nord-dunărene cunosc o locuire neîntreruptă la Sucidava.
- tezaurul cu monede de bronz anterioare şi posterioare retragerii aureliene.
- blocarea cu ziduri noi a amfiteatrului de la Sarmizegetusa şi transformarea lui în fortăreaţă.
- mormintele de incineraţie de lângă Napoca şi cele de inhumaţie semnalate printre ruinele templelor de la Porolissum (Moigrad).
- în vederea preîntâmpinării pierderilor materiale şi umane prilejuite de migraţiune, o parte a locuitorilor din vechile oraşe romane se îndreptă spre ţinuturile rurale, dovezi se păstrează de la Biertan, Brateiu, Gornea, Iernut, Moreşti, Orlea, Parţa Sighişoara, Soporu de Câmpie, Ţaga, Verbiţa.
- desfiinţarea frontierei de pe linia Carpaţilor permite circulaţia în ambele sensuri intra şi extra montane a carpilor şi dacilor liberi dovedite de aşezări: şopteriu (Bistriţa-Năsăud), Cipău (Mureş), Mugeni (Harghita), castre: Micia (Mintia lângă Deva), Răcari (jud. Dolj), Stolniceni (jud. Vâlcea).
- daco-romanii din fosta provincie traiană trec la est şi la sud de Munţii Carpaţi.
- semnificative sunt descoperirile de la: Piatra Neamţ, Bacău–Curtea Domnească, şirna–Ploieşti, Străuleşti–Bucureşti.
- refacerea unităţii la nord de Dunăre amplifică procesul de romanizare dovedită de inscripţiile de la Biertan (jud. Sibiu), Curcani (jud. Călăraşi, Reşca (jud. Olt).

Principalele îndeletniciri:
- îndeletnicirea principală: agricultura şi creşterea vitelor.
- din epoca post aureliană se păstrează: fiare de plug, seceri, coase, râşniţe rotative, fragmente ale unor vase de provizii, seminţe carbonizate de grâu, oase de animale domestice (oi, bovine, cai), păsări de curte, atestate de descoperirile de la Brateiu (jud. Sibiu), Medieşu Aurit (jud. Satu Mare), Podeni (jud. Suceava), Solonceni şi Costeşti (Republica Moldova), Dridu (jud. Ialomiţa), Măgurele (Bucureşti), Celei şi Spineni (jud. Olt), Hărman şi şercaia (jud. Braşov)
- practică în continuare: viticultura, pomicultura, apicultura.
- exploatarea minereurilor de fier, aramă, argint, aur, a sării şi a păcurii.
Minereurile de fier se extrăgeau din Transilvania şi Banat, dar şi din alte zone bogate în depozite secundare (Podişul Moldovei, Câmpia Munteniei).
La Budureasca sunt atestate cuptoare pentru extras minereul de fier, toate de tradiţie dacică. Autohtonilor le aparţin cuptoare romane pentru ars ceramica, descoperite la Cluj într-un nivel de locuire din sec. IV d.Hr.
- centre meşteşugăreşti şi comerciale: Lederata (Banat), Drobeta, Sucidava (Oltenia), Sudul Moldovei între Prut şi Nistru (la Cartal şi Podari).
- recuperarea unui număr apreciabil de monede romano-bizantine la: Sarmizegetusa, Gura Ialomiţei şi Drobeta (jud. Hunedoara), Craiova, Piteşti, Buzău, Chişinău
- migratorii preiau elemente specifice modului lor de a trăi din aria romanităţii răsăritene. Este cazul comunităţii de vandali aşezaţi alături de autohtonii mai numeroşi în vechea vatră dacică de la Medieşu Aurit sau în vestul Banatului
- procesul este evident în privinţa principalelor componente (geto-sarmatice, carpo-dacică şi daco-romanice) al culturii Sântana de Mureş-Cereahov
- sunt reunite obiecte de provenienţă germanică, vase dacice (tradiţionale-căţui), podoabe şi monede romane la Tighina, (Republica Moldova), Erbiceni (jud. Iaşi), Izvoare (jud. Neamţ), Spanţov şi Sultana (jud. Călăraşi), Olteni (jud. Teleorman)

După retragerea aureliană din Dacia Traiana, teritoriile de pe malul drept al Dunării mijlocii şi inferioare rămân sub stăpânire romană câteva secole
Diocletianus (284-305)
- separă spaţiul Pontic de Moesia Inferioară
- între Dunăre şi Marea Neagră organizează provincia Scythia Minor (Sciţia Mică, cu capitala la Tomis)
- împreună cu ce rămâne din vechea provincie Moesia Inferior teritoriul apusean denumit de această dată Moesia II (Secunda), Schythia Minor alcătuieşte una din cele 12 mari unităţi teritoriale (dioceze), respectiv Dioceza Thracia.
- la vest de aceasta se organizează dioceza Moesia care cuprinde provinciile Dacia (sud-dunăreană), Dardania şi Moesia Prima.
- noile provincii romane de la Dunărea de Jos, ca toate cele 101 provincii din Imperiul Roman au dimensiuni teritoriale reduse. Sunt conduse de un „praeses” (preşedinte) cu atribuţii civile, atribuţiile militare sunt exercitate de un „dux prefectissimus”.
- armata are unităţi de graniţă „milites ripensis” şi unităţi mobile „milites comitatenese”
- sediile principale ale legiunilor sunt la: Noviodunum (pentru Legia I Iovia Scythica) şi la Troesmis (pentru Legia II Hercules) create de Diocleţianus.
- în anul 294 se reconstruiesc cetăţile de pe vechiul limes dunărean până la Aegyssus (Tulcea). În 295 goţii distrug toate aceste fortificaţii inclusiv cea de la Tropaeum Traiani (refăcută în timpul lui Constantin cel Mare 306–337).
- Constantin cel Mare – consolida Moesis Prima, Dacia Ripensis, Dacia Mediteranea, Moesia Secunda).
- reinstaurează stăpânirea romană la nordul Dunării;
- reînfloresc oraşele: Tibiscum, Dierna, Drobeta, Sucidava;
- au fost construite fortificaţiile romane de la: Podari (Ucraina), Bărboşi (jud. Galaţi), Piua Pietrei (jud. Ialomiţa);
- sec. IV d.Hr. este atestat castrul de la Pietroasele;
- produse şi monede din Imperiu ajung în spaţiul de peste Carpaţi cum, atestă ceramica lux, obiectele de podoabă şi piesele numismatice descoperite la Girişu de Criş, Botoşana, Orhei (Rep. Moldova).
- Distruse de huni în 376 după victoria acestora asupra goţilor o parte dintre centrele urbane romane de la nord de Dunăre sunt refăcute în timpul împăraţilor Anastasios şi Justinianus; este cazul Drobetei, denumită vremelnic Theodora, după soţia împăratului Justinian.

- adoptarea limbii latine nu înseamnă încheierea procesului de romanizare,
- punctul final al procesului de romanizare este raportat numai la perioada când viaţa romană continuă in condiţiile încetării autorităţii imperiale, în condiţiile marilor migrări din sec. III–VIII
- apar popoare care moştenesc civilizaţia romană Iară a vorbi limba latină.  .
- pe alte teritorii cu toate suprapunerile de populaţii „Sigiliul Romei”, latinitatea rezistă dovadă limbile neolatine europene
- în mileniul I d.Hr., lumea romană e asaltată de numeroase populaţii migratoare
Alanii
- migratori de neam iranian, din stepele nordice ale Caucazului, pătrund în Armenia şi Cappadocia;
- sunt înfrânţi de armatele împăraţilor Hadrianus şi Antonius Plus;
- aşezaţi în Pannonia, aliaţi ai marcomanilor devin adversari ai Imperiului roman în vremea lui Marcus Aurelius;
- se aşează în Pannonia alături de vandali şi goţi:
- urmează gepizii şi longobarzii apoi elemente de neam turanic hunii şi avarii, ultimii aşezându-se în Pannonia concomitent cu slavii,
Vandalii
- migrează în spaţiul carpato-dunărean;
- asdingii şi lacringii se aşază pe cursul superior al Tisei:
- vandalii din apropierea Daciei se alătură goţilor în „marea expediţie moesiană” (248 d.Hr.)          
- câteva familii alcătuite din romanii care administrează Dacia Molvensis se retrag în sudul Dunării. Dintr-o asemenea familie care părăseşte Romula (Reşca) se naşte în satul Romulianum (Bulgaria) împăratul Galerius fiu al unei transdanubiene:
- vandalii, alanii, quazii şi alte triburi încep marea migraţie către vestul Europei: - în Galia sunt înfrânţi de romani;
- sunt acceptaţi ca federaţi în Galicia şi Lusitania apoi ocupă Baetica şi unele zone din Africa de Nord;
- reuniţi în regatul vandal vor adopta modul de viaţă roman.
Suebii şi vizigoţii
- ocupă Peninsula Iberică;
- dau limbii spaniole câteva elemente de Vocabular, arabii
- în secolul al VIII-lea pătrund în Peninsula Iberică;
- vremelnic modifică aspectul etnie şi lingvistic;
- în final sunt eliminaţi sau romanizaţi, hispanizaţi în cadrul Reconquistei (după Vl. Hanga).