- proces istoric complex şi îndelungat prin care civilizaţia romană pătrunde în toate compartimentele vieţii unei provincii, ducând la înlocuirea limbii populaţiei supuse cu limba latină.
- componenta esenţială de romanizare este cea lingvistică, băştinaşii învaţă lent limba latină şi uită idiomul autohton.
- declanşarea procesului de romanizare impune anumite condiţii:
- ocuparea (integrală sau parţială) a teritoriului unui popor antic
- încadrarea teritoriului respectiv în statul roman (cel puţin pentru câteva generaţii)
Esenţiale sunt condiţii ca:
- existenţa unei populaţii neromane numeroase asupra căreia să se exercite romanizarea;
- asigurarea de către statul roman a evoluţiei paşnice în toate domeniile vieţii materiale şi spirituale;
- contactele anterioare;
- existenţa unui anumit stadiu de civilizaţie al autohtonilor.
Factori potenţiali:
- viaţa romană în sine ca o acţiune „latentă care poate fi constatata dar nu demonstrată” (N. Gudea „Enciclopedia civilizaţiei romane”).
- hotărâtori sunt factorii cu o acţiune „vizibilă”; administraţia şi armata, ele acţionează permanent. 

   - poporul român s-a fondat prin romanizarea spaţiului daco-moesic, la nord şi la suc, de Dunăre în spaţiul romanităţii răsăritene (spaţiul latinităţii orientale) care include şi vechea Dacie aşa cum a fost delimitată geografic pentru epoca lui Burebista.
- poporul român s-a format după anul 106 în timp de câteva secole; în secolul al VIII-lea procesul era încheiat. După izvoare narative (geografia armeană şi cea mai veche cronică turcă) menţionează românii şi ţara acestora din secolul al IX-lea.
- în secolele XVIII-XX răspunsurile au fost date diferit în special de aceia care privesc etnogeneza românească nu ca o problemă ştiinţifică ci ca pe una politică.
- etnogeneza românească reprezintă o problemă care abordată ştiinţific şi nu politic deschide calea înţelegerii corespunzătoare a devenirii noastre.       

- o primă etapă în general existentă dar nu obligatorie are caracter preliminar; ea precede cucerirea şi constă în contactele dintre civilizaţia romană şi civilizaţiile din teritoriile ce vor fi cucerite
- cultura materială romană influenţează puternic celelalte civilizaţii
- etapele procesului propriu zis de romanizare' când toţi factorii amintiţi acţionează împreună
- acest proces începe în epoca Republicii când sunt romanizate peninsula Italică şi insulele limitrofe
- în timpul principatului lui Octavianus are loc cea mai impetuoasă, dezvoltare şi răspândire a romanităţii, este perioada care coincide cu romanizarea organizată, rapidă şi ireversibilă a spaţiului daco-moesian
- rapiditatea romanizării depinde de stadiul dezvoltării popoarelor romanizate. Acestea prelucrează într-o formă proprie elementele romanizării, păstrează chiar unele elemente autohtone de cultură materială, spiritualitate orală şi chiar lingvistice. În Sardinia, izolată şi fără a cunoaşte alte invazii, cu tot stadiul înapoiat de dezvoltare, romanizarea este rapidă şi completă.
Situaţii potrivnice romanizării:
- în Grecia – cucerită de romani în sec. II î.Hr., datorită civilizaţiei sale superioare nu se ajunge la o asimilare etnico-lingvistică şi culturală a autohtonilor
- în Macedonia – unde elenismul este puternic nu se ajunge la asimilarea etnico-lingvistică şi culturală a autohtonilor
- se opun spiritualităţii romane, ş.a. religiile orientale (iraniană, iudaică) bine închegate
- nu se ajunge la romanizare nici în teritoriile unde tradiţiile organizării administrative (egipteană, persană) sunt foarte puternice.

 

 

pagina in lucru