••• Surse istorice primare  •••  



1. Flavius Claudius Iulianus (331–363 d.Hr.), împărat între 361–363, a beneficiat de o educaţie retorică şi filosofică. Dintre scrierile lui, Cezarii (împăraţii) este cea mai importantă: relatând domnia lui Constantin se vorbeşte de recucerirea teritoriului de la nordul Dunării în urma campanei din anul 332 d.Hr.
2.  În jurul anului 372, Rufius Festus la îndemnul împăratului Valens întocmeşte o istorie a Imperiului roman în care se inspiră din Euntropius şi Florus în care vorbeşte şi despre Dacia post-romană.
3.  Inscripţia în limba latină datând din sec. IV d.Hr., descoperită la Gornea (jud. Caraş-Severin), demonstrează continuitatea populaţiei daco-romane pe teritoriul ţării noastre după părăsirea Daciei de către oficialităţile romane.
4.  Priscus Panites (sec. V. d.Hr.) diplomat şi istoric bizantin. În anul 448 este trimis în solie la Atila, cu care prilej trece peste teritoriul ţării noastre, descriind unele obiceiuri ale daco-romanilor.
5.  „Notitia dignitatum” este o listă a funcţiilor din imperiul roman alcătuită în prima parte a sec. V d.Hr. Menţionează unele localităţi de la nord de Dunăre: Drobeta, Dierna, Sucidava.
6.  Iordanes (sec. VI d.Hr.). Got romanizat, originar din Moesia. Este foarte bine informat cu privire la evenimentele din Dacia la părăsirea ei de legiuni.

 

 




Împăratul Flavius Claudius Iulianus, relatând domnia lui Constantin, vorbeşte de recucerirea teritoriului de la nordul Dunării

       „Lui Jupiter şi Zeilor, după ce am luat conducerea imperiului amorţit şi descompus din cauza tiraniei care dăinuise mult la noi în ţară, şi din cauza silniciei geţilor, singur am cutezat să merg împotriva neamurilor care locuiesc dincolo de Istru şi am nimicit neamul geţilor, care au fost mai războinici decât oricare dintre oamenii ce au trăit cândva – şi aceasta nu numai datorită tăriei trupului lor, dar şi pentru că îi convinsese să fie astfel slăvitul lor Zamolxis1. Crezând că nu mor, dar că îşi schimbă locuinţa, ei sunt mai porniţi pe lupte, decât ar fi înclinaţi să întreprindă o călătorie. Am făcut această expediţie în cinci ani. Dintre toţi împăraţii de dinainte de mine, eu am fost socotit de supuşi cel mai blând ...
       ... După acesta, i se dădu cuvântul lui Constantin ...
       „Iată de ce valorez, a spus el, mai mult decât aceştia; decât Alexandru Macedon, pentru că am luptat cu romanii şi cu neamurile germane şi scitice, nu cu barbarii din Asia ...” „prin faptele săvârşite împotriva uzurpatorilor sunt mai presus decât Traian; şi sunt fără îndoială egalul lui prin reluarea ţinuturilor pe care el le dobândise mai înainte, dacă nu cumva valorează mai mult să recâştigi un lucru decât să-l câştigi”.

       1 Zeul principal al geto-dacilor.

 

 

 

 

 



Rufius Festus scrie istorie a Imperiului roman în care vorbeşte şi despre Dacia post-romană

       „Traian i-a învins pe dacii lui Decebal şi a transformat în provincie romană teritoriul Daciei de dincolo de Dunăre1; aceasta era de jur împrejur un milion de paşi2; dar în timpul împăratului Gallienus ea a fost pierdută, iar Aurelian, după ce i-a mutat de acolo pe romani, a creat două Dacii3 în regiunea Moesiei şi Dardaniei …”

       1  Rufius face distincţie între Dacia de la nordul Dunării şi cea creată de Aurelian.
       2  Aproximativ 1.500 km.
       3  Dacia Ripensis şi Dacia Mediteranea. În realitate o singură provincie.

 

 

 

 

 

 




Inscripţia (sec. IV d.Hr.) descoperită la Gornea demonstrează continuitatea populaţiei daco-romane

       
       (te) rog şi (te) implor primicerule /pentru ca pe sclava Baria odorul (meu) o prăpădeşti cu totul, eu Sterius/ în chip oarecare, fiind martor / a ţi reda pe Bessa... / (te) rog şi (te) implor primicerule /redă-mi odorul/ atunci va veni Bessa zburând /Flaccus va cumpăra o alta/ şi-mi va face inima uşoară. Tată(l) /Flac/cus”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 




Priscus Panites (sec. V. d.Hr.) descrie unele obiceiuri ale daco-romanilor

       „... De acolo am călătorit pe un drum neted, aşezat într-o câmpie, şi am trecut peste mai multe râuri navigabile, dintre care cele mai mari, după Istru, erau aşa-numitul Drecon, apoi Tigas şi Tifisas   Pe acestea le-am trecut în bărci monoxile, de care se foloseau locuitorii de pe malurile râurilor, iar pe celelalte le-am trecut pe plute, pe care barbarii le poartă în căruţe, deoarece locurile sunt mlăştinoase. Prin sate ni se aducea de mâncare, şi anume, în loc de grâu, mei, iar în loc de vin mied, după cum îl numesc localnicii. Slujitorii care ne însoţeau aveau şi ei mei şi o băutură preparată din orz, barbarii o numesc camos …”

 

 

 

 

 

 

 




Notitia dignitatum” menţionează unele localităţi de la nord de Dunăre

       „Comandantul militar al Daciei Ripensis ... Sub ordinele onorabilului comandant al Daciei Ripensis se află: detaşamentul de cavalerie al dalmaţilor divitensi la Drobeta ... Trupe auxiliare: detaşamentul de infanterie al miliarensilor la Transalba (în Dacia). Detaşamentul întâi de infanterie al dacilor la Drobeta1 ... Detaşamentul al doilea de infanterie al dacilor la Castelul Zanes2. Prefectul unităţii de cercetaşi la Transdierna3. De asemenea, legiunile: prefectul legiunii a XIII-a Gemina la Dierna4 ... Prefectul legiunii a cincea Macedonica la Sucidava5 ...”

       1  Drobeta-Turnu Severin.
       2  Localitate neidentificată în Banat.
       3  Tekja în Serbia.
       4  Orşova.
       5  Celei.

 

 

 

 

 

 




Iordanes (sec. VI d.Hr.) despre evenimentele din Dacia la părăsirea ei de legiuni

       „.... După aceasta, pe dacii din ţinuturile de dincolo de Dunăre, care au o întindere de un milion de paşi, i-a prefăcut în provincie Traian, în timpul domniei sale, după ce regele lor Decebal a fost omorât. Gallienus1   însă le-a pierdut în timpul domniei sale, iar împăratul Aurelian, rechemând de acolo legiunile, le-a aşezat în Moesia şi acolo, într-o parte a acesteia, a întemeiat Dacia Mediteranea şi Dacia Ripensis, la care a adăugat Dardania2 ...”

       1  Împărat roman între 253–268 d.Hr..
       2 Ţinut pe valea Vardarului din Serbia.