La cumpăna dintre cele două mari ere, Dacia se integrează evident în Orbis Romanus (lumea romană).
- este o integrare culturală, nu teritorială;
- creaţia materială şi spirituală a Daciei clasice este influenţată de civilizaţia popoarelor ce comunică în limba latină.
- treptat, conducătorii Romei consideră geto-dacii un popor civilizat
- având în vedere nivelul superior de dezvoltare generală, geto-dacii sunt socotiţi un obstacol în calea expansiunii teritoriale a Romei.
- se urmăreşte echivalarea focarului de cultură şi civilizaţie Orbis Romanus cu lumea locuită, stăpânită de romani.
- aşa se ajunge la statul roman „mondial” de fapt mediteranean, care era organizat în: Europa meridională – Africa septentrională – Asia Mică
- aici sunt incluşi daco-geţii dintre Haemus, Danubius şi Pont.
     Împăratul Claudius (41- 54) reorganizează aici provincia Moesia, un „bastion” în atacarea Daciei nord-dunărene.
     Regii din sud-vestul Daciei (zona Munţilor şureanu) înţeleg pericolul pe care îl reprezintă înfăţişarea noii hărţi a Europei antice. Ei, în spiritul unităţii neamului întreg, încearcă eliberarea:
- moesiilor, campania din iarna 85 / 86 sub conducerea lui Duras
- a popoarelor din sudul Dunării, la sfârşitul domniei lui Nero (54–68)
     Împăratul Domiţianus (81–96) dinastia Flavia – confruntat cu probleme ridicate de adversarii săi interni şi preocupat de întărirea graniţei pe Rin, cu o armată numeroasă respinge la Dunărea de Jos, ostile regelui dac Duras şi restabileşte liniştea.
     În anul 86 organizează în zonă două provincii consulare:
- Moesia Superior (la est de Drava Serbia până la gura râului Ciabrus, azi Tibriţa în Bulgaria)
- Moesia Inferior (de la Ciabrus la gurile Dunării)
     Retras în provincia Illyricum, pune la cale invadarea Daciei.    

     Campania iniţiată de Domitianus din 87 împotriva dacilor este „cel mai însemnat război de atunci al romanilor” – după Cassius Dio.
- sub conducerea lui Cornelius Fuscus romanii trec Dunărea pe un pod de vase.
- la Tapae (Porţile de Fier ale Transilvaniei) sunt atacaţi prin surprindere de daci;
- legiunea romană (Legio V Alaude) este nimicită ;
- autohtonii capturează steagurile şi maşinile de război romane;
- Cornelius Fuscus este ucis în luptă. Dezastrul armatei romane este consemnat de Tacitus Marţial Juvenal
- numele învingătorului este consemnat numai de Tacitus - din opera lui se inspiră Orasius (secolul V) şi Iordanes (secolul VI)
- în urma victoriei Diurpaneus (un tarabostes din sud-vestul Daciei) este considerat de conetnici un „semizeu”, după cum scrie Iordanes
     Regele dac Duras îi cedează tronul lui Diurapaneus care va purta supranumele Decebal („Cel puternic”, „Cel viteaz”). 

     În prima prima jumătate a secolului I d.Hr., refacerea unităţii statale în Dacia este grăbită de agravarea pericolului roman.
- sub conducerea lui Tettius Iulianus (guvernatorul Moesiei Superior) romanii trec Dunărea, urmând acelaşi traseu ca şi Fuscus.
- în anul 88 romanii obţin victoria de la Tapae. Printre cei care îşi salvează viaţa este Vezina „vice rege” de fapt mare preot, care scăpa „prefăcându-se mort, şi astfel fugi pe ascuns, noaptea”.
- victoria romanilor nu poate fi valorificată, înaintarea spre zona fortificată din Munţii şureanu fiind greu de realizat. Decebal cere pace, dar este refuzat de Domiţianus.
     Înfrânţi în Pannonia de quazi şi marcomani, romanii sunt nevoiţi să încheie pace. Decebal nu îl trimite pe Vezina ci pe Diegis care după poetul Marţial era fratele lui Decebal.
     Pacea daco-romană din anul 89, are caracterul unui compromis:
- Dacia devenea regat clientelar, asigurându-se astfel liniştea la frontiera Imperiului;
- Decebal primea de la romani subsidii şi tehnicieni (Dio Cassius, LXVII, 7, 4) . 
- Decebal îşi întăreşte armata, banii şi meşterii trimişi de romani fiind folosiţi mai ales pentru consolidarea fortificaţiilor.

      Dacia se încadrează între graniţele naturale precizate ulterior de Ptolomeu: „De la Muntele Carpatos”, de la „cotitura” iniţială de pe cursul superior al „fluviului Tyras” (Nistru), până la Dunăre;
- la est de Siret şi vest de Tisa pătrund triburile sarmatice: roxolanii şi iazygii:
- dacii conduşi de Decebal, geţii din răsăritul Moldovei, iazygii si roxalanii, vor alcătui o „confederaţie de neamuri” opusă Romei care stăpânea întreg teritoriul din dreapta Dunării, parte a regatului de odinioară a lui Burebista.
     Organizarea
- statul condus de Decebal era superior celui întemeiat de Burebista
- de la sfârşitul secolului I – începutul secolului al II-lea d.Hr. datează construcţiile grandioase de la Sarmizegetusa:
- incinta sacră de pe Dealul Grădiştei este întregită cu: disc solar de andezit, sanctuare patrulatere
- la Grădiştea Muncelului sunt identificate cele mai mari ateliere metalurgice din afara lumii greco-romane
- sunt dublate incintele fortificate de la Blidaru şi Piatra Roşie. A dispus construirea unei noi cetăţi la Piatra Roşie şi în alte puncte strategice.
     Scrierea în limba latină este atestată în mai multe dave:
- vas de cult cu două ştampile (Grădiştea Muncelului)
- dovezi privind scrierea latină la Polovraci (jud. Gorj), Divici (jud. Caraş-Severin), Cetăţeni (jud. Argeş)
- unele izvoare atestă utilizarea limbii latine şi de aliaţii lui Decebal la începutul războiului dacic iniţiat de Traian.
- potrivit aprecierilor lui N. Iorga, aspectele lingvistice şi culturale oferă lui Decebal o autoritate sacră; el se impune in faţa tuturor celor care alcătuiesc „noua confederaţie dacică”

     Dezvoltarea regatului condus de Decebal este raportată de opoziţia din senatul roman la insuccesele lui Domitianus în campaniile împotriva dacilor.
     Domitianus îi nemulţumeşte pe unii dintre contemporanii săi prin „politica de grandoare”, secătuirea finanţelor, propagarea despotismului „sacralizat şi intolerant” (a reprimat crunt adepţii mozaismului şi creştinismului)
     La 18 septembrie, în anul 96 d.Hr., Domitianus este asasinat de un libert.
- la 19 septembrie, anul 96 d.Hr., armata şi conspiratorii proclamă împărat pe bătrânul senator Marcus Cocceius Nerva
- în urma victoriilor obţinute în Pannonia, Marcus Ulpius Traianus este adoptat ca fiu, de împăratul Nerva.
- ceremonia are loc la 27 octombrie 97; Nerva îl proclamă pe Traian asociatul său imperator et cousors tribuniciae potestatis (împărat şi asociat la puterea tribunciană) (după Pliniu cel Tânăr în Traiani Panegyricus).
- în anul 98 Traian continuă operaţiunile de consolidare a limes-uri-lor de pe frontiere
- îşi impune autoritatea asupra Germaniei romane inferior şi superior
- îşi propune a-l „intimida” pe Decebal pentru a nu trece la acţiuni ofensive
- după urcarea pe tron Traian suprimă plata subsidiilor către daci
- trece în revistă legiunile din Panonia I Adiutrix, XIII Gemina, Moesia Superior, II Adiutrix, IV Flavia Felix, Moesia Interior, I Italica, V Macedonica
- transferă din Egipt Cohorta I Hispanorum al cărei pridianum (registru de situaţie a efectivelor) atestă detaşări la Buridava şi chiar o garnizoană Piroboridava.
- Traian hotărăşte mărirea efectivelor militare din Moesia Inferior:
- edifică castrul de la Barbaşi – Galaţi:
- consolidează fortificaţiile din oraşele pontice până la Tyras;
- dispune terminarea şoselei de la malul sudic al Dunării la Cazane (Inscripţia Tabula Traiana, confirmă aceasta).
     Pretextul reizbucnirii războaielor cu dacii:
- dispreţul faţă de Imperiul roman, romanii considerau că „puterea şi îngâmfarea dacilor sporiseră neîncetat” (Dio Cassius, LXVIII, 6, 1)
- afirmaţia aparţine lui Pliniu cel Tânăr şi medicului Criton, grec din Macedonia ce îl însoţea pe Traian în Dacia
- Călugărul Xiphiliu (sec. XI) reproduce informaţii din opera lui Cassius Dio care precizează că Decebal atrage în armata sa transfugi romani, unii dintre cei mai destoinici ostaşi romani la Dunărea de Jos
- oastea lui Decebal pregătită de instructori romani, cantonată în cetate de piatră, este înzestrată cu maşini de război eficiente.
- Traian adaugă celor nouă legiuni de la Dunărea mijlocie şi inferioară, încă alte patru; două X Gemina şi XI Claudia aduse din provinciile germane şi alte două fiind create special cu prilejul primului război dacic (II Traiana Fortis şi XXX Ulpia Victrix).
     Pregătirile de război ale lui Traian deveneau tot mai evidente, cucerirea Daciei fiind motivată politic, militar şi economic

     La 25 martie 101, împăratul părăseşte Roma pornind spre Dacia, astfel începea confruntarea decisivă între Imperiul roman şi regatul dac.
- evenimentele se pot reconstitui mai ales din Istoriile lui Dio Cassius (LXVII, 6-14), Comentariile împăratului privind această campanie nu s-au păstrat
- nu se păstrează decât o frază pe care Prisciaxius (critic din secolul VI) o aminteşte pentru a exemplifica valoarea inferioară din punct de vedere literar a lucrării lui Traian.
- se păstrează câteva fragmente din lucrarea lui Criton, Getica, scrise în limba  greacă;
- nu se păstrează nici textul original al cărţii LXVIII din istoria romană a lui Cassius Dio;
- la fel şi paragrafele dedicate războaielor dace de Appianus şi Arrianus;
- alţi istorici romani se opresc la perioada lui Domitianus (Suetonius) ori încep cu cea a lui Hadrian în Istoria Augusta,
- inscripţiile consemnează un număr mare de centurioni şi ofiţeri de rang mijlociu,
- lipsesc nume celebre ale însoţitorilor lui Traian începând cu Hadrian, comandanţii legiunilor şi cohortelor, trupelor auxiliare, formaţiunilor specializate, în total 150.000 oameni;
- convingătoare sunt cele peste 150 scene de pe Columna lui Traian şi fragmentele din Ad celsum Exposito, opera genistului Balbus.
- cea mai mare parte a armatei romane trece Dunărea pe la Viminacium (Kostolac)
- în vara anului 101 legiunile romane conduse de împărat debarcă la Lederata (Rama) se îndreaptă spre Arcidava (Vărădia), apoi spre Centum Putea (Surducu Mare).
- de acolo „am pornit spre Berzobius apoi spre Aizis” (inde Berzobim, deinde Aizim processimus) se arată în unica frază păstrată din comentariile lui Traian.
- cele două coloane ale legiunilor romane, au făcut joncţiunea la Tibiscum (Jupa, lângă Caransebeş) de unde s-au îndreptat spre Sarmizegetusa.
- încet dar sigur, armata romană ocupă Banatul.
- Decebal nu atacă armatele romane care pătrund în Banat, îşi concentrează oastea în zona strategică de la Tapae (Bucova) unde accesul era observat dintr-o puternică fortificaţie dacă.
- Decebal trimite o solie la împărat prin care îl cere să încheie pace şi să se retragă (potrivit lui Xiphilin).
- deşi modesta victorie de la Tapae deschide romanilor drumul spre Ţara Haţegului situată în apropierea nucleului dacic Munţii şureanu.
- Traian hotărăşte amânarea atacării capitalei regatului lui Decebal.
     În diversiunea moesiană din iarna anului 101/102, Decebal aliat cu burii, bastarnii, şi roxalonii, trece Dunărea şi atacă aşezările dintre Dunăre şi Pontul Euxin, silind pe Traian să-şi retragă armatele din Dacia pentru a apăra Moesia Inferior. Armata romană trece prin Oescus, Novae, Durostorum cavaleria lui Traian zdrobeşte pe cataphractarii roxolani.
- romanii rezistă în Moesia Inferioară.
- în cinstea acestei victorii, Traian va ridica monumentul de la Adamclisi,Tropaeum Traiani (în anul 109)
- în primăvara anului 102, Traian preia ofensiva:
- străbate Muntenia prin pasul Bran, trec în Transilvania, cuceresc „munte după munte” (Cassius Dio);
- guvernatorul Moesiei Superior, M. Laberius Maximus cucereşte cetatea Căpâlna, incendiază cetatea de la Costeşti, distruge cetatea de la Feţele Albe;
- Sarmizegetusa este atacată din sud în special de cavaleria maură;
- romanii edifică noi castre la Jigoru Mare, Comărnicelul şi pe Vârful lui Pătru (2130 m);
- în aceste condiţii, Decebal cere pace şi o obţine.
     Pacea impune condiţii foarte grele pentru daci:
- Decebal cedează toate teritoriile ocupate de romani în anul 101–102: Banat, Ţara Haţeg, Oltenia, Muntenia, S–E Transilvaniei, Moldova, până la gura Nistrului (Tyras).
- Decebal trebuia să înapoieze lui Traian armele şi maşinile de război şi este obligat să extrădeze specialiştii şi dezertorii romani; se obliga să nu primească fugari sud-dunăreni, să nu mai angajeze militari romani şi să-şi dărâme fortificaţiile.
- renunţă la o politică externă proprie

     În decembrie 102, la Roma, Traian primeşte supranumele numele de Dacicus. Următorii doi ani sunt folosiţi de ambele tabere pentru pregătirea războiului:
- Traian întăreşte linia Dunării şi efectivele militare romane din Dacia
- între 103 şi 105 este ridicat cu ajutorul lui Apollodor din Damasc podul de piatră de la Drobeta.
     Decebal nu respectă condiţiile păcii referitoare la fortificaţii
- consolidează fortificaţiile romane de la Reşca (Romula) şi Drajna de Sus, Bărboşi, Capidava
- reface acropola de la Costeşti;
- consolidează cetăţi din Munţii şureanu şi Trascăului
- primeşte noi transfugi romani specializaţi în fabricarea maşinilor de război;
- pedepseşte pe conducătorii triburilor dacice care se închinaseră lui Traian anterior păcii din 102
- atacă pe iazygi, aliaţi ai Romei care au anexat vestul Banatului;
- reface alianţele cu vecinii germanici potrivnice împăratului roman;
     Decebal respinge ultimatumul roman (care îi cerea să renunţe la solie, să predea armele şi transfugii noi):
- sunt atacate garnizoanele romane din Ţara Haţegului, Banat, Oltenia
- este capturat Cneius Pompeius Longinus – comandantul trupelor imperiale, fost guvernator în Moesia Superior şi Panonia
- în schimbul eliberării sale, Decebal cere retragerea garnizoanelor romane de la sud de Dunăre (Longinus se otrăveşte);
     Senatul declară război dacilor:
- în vara anului 105, Traian soseşte cu armata la Drobeta
- burii şi roxolanii, care nu reînoiesc alianţele cu Decebal, îşi manifestă bunăvoinţa faţă de împăratul roman;
- Decebal iniţiază o tentativă de asasinare a lui Traian, care însă a eşuat;
     Armatele romane se îndreaptă spre Sarmizegetusa Regia:
- prima coloană – înaintează pe Valea Cernei, Ţara Haţegului, ajunge la cetăţile Costeşti, Blidaru şi Piatra Roşie, pe care le distruge
- a doua coloană – urcă pe Valea Jiului, Castrul de la Bumbeşti, pătrunde în masivul şureanu pe la Baniţa
- a treia coloană – condusă de Traian se deplasează de la Drobeta la Sucidava şi Romula, străbate valea Oltului pe la Castra Traiana (Sâmbotin – Vâlcea) ajunge la Tilişca, apoi la Căpâlna
- restul coloanelor romane pornite din Moesia Interior trec pe la Bran, Bratocea, Oituz, distrugând fortificaţiile dacice dintre Cumidava (Râşnov) şi Augustia (Breţcu)
     Bătălia pentru Sarmizegetusa Regia se dă la începutul verii 106:
- participă legiunile II Adiutrix şi IV Flavia Felix şi un detaşament (Vexillaţio) din Legia VI Ferrata;
- dacii resping primul asalt roman;
- sunt distruse conductele de apă care aprovizionau capitala dacă
- cetatea este incendiată, sunt retezaţi toţi stâlpii sanctuarelor autohtone din incinta sacră, distrug apoi întreaga fortificaţie.
- războiul continuă şi după ocuparea şi distrugerea Sarmizegetusei (aici rămâne legiunea IV Flavia Felix).
- restul efectivelor romane acţionează la nord.
- prin trădarea lui Bicilis (confident al regelui dac ) romanii descoperă în albia râului Sargetia tezaurul lui Decebal (evaluat de Jerome Carcopino la 165.500 kg aur şi 331 000 kg argint (618 milioane lei valută 1916)).
- ultima luptă cu oastea regelui dac are loc la Porolissum (Moigrad).
- în retragerea spre munţi, Decebal este urmărit de cavaleria romană condusă de decurionul Tiberius Claudius Maximus.
     Decebal îşi pune capăt vieţii. Sinuciderea este amintită de Cassius Dio ca expresie a voinţei de a nu ajunge captiv la romani.

     Diploma militară din 11 august 106, descoperită la Porolissum, relevă că la acea dată Dacia era proclamată provincie romană, fapt confirmat şi de numeroase emisiuni monetare.
     În temeiul unei „constitutio” imperiale (o lex provinciae) Dacia Traiană cuprindea:
- spaţiul intercarpatic până pe cursul superior al Someşului Mare;
- Banatul şi Oltenia până la Jiu;

     Provincia era condusă de un legatus Augusti pro praetore, respectiv Decimus Terentius Scaurianus. Reşedinţa acestuia era la 8 km de Porţile de Fier ale Transilvaniei, în depresiunea Haţegului. Iniţial numit Colonia Dacia, ulterior Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, apărată de legiunile XIII Gemina, IV Flavia Felix, 1 Adiutrix;
- între 111–113 în fruntea provinciei Dacia, Traian instalează pe Caius Avidius Nigrinus, care desăvârşeşte opera de organizare şi colonizare romană.

Î
Decebal
Decebal
detaliu de pe Columna lui Traian