Dacii reuşesc de-a lungul a două secole să treacă de la nivelul unor uniuni de triburi barbare, care făceau incursiuni de prădare la sud de Dunăre, la realizarea unui regat puternic care va fi fi cu greu lichidat de Imperiul roman.     
      Aşezările cunosc o evoluţie de la cele parţial adâncite în pământ până la cele aflate la suprafaţă.
- sunt realizate din lemn, piatră, uneori acoperite cu ţigle de tip grecesc
- unele sunt construcţii complexe, cu încăperi poligonale, cu etaj
     Noi mari aşezări sunt construite, Sarmizegetusa avea (sfârşitul sec. I d.Hr.) drumuri pietruite, instalaţii de captare şi aducţiune a apei, canalizare
     Arhitectura militară ce se dezvoltă încă din timpul lui Burebista cuprinde:
- fortificaţii ce înglobează o aglomerare de construcţii civile şi religioase
- aşezările cu caracter distinct militar ce găzduiesc armate permanente
- fortificaţii liniare, de baraj
     Creşterea populaţiei se reflectă prin apariţia unui număr mare de aşezări, a măririi suprafeţelor agricole şi perfecţionarea tehnicii agricole.
- culturile principale constau în cereale (grâu, mei, orz, secară), plante furajere, plante textile şi viţa de vie.
- în schimbul produselor agricole şi animaliere, a lemnului şi sării, dacii achiziţionau vase de bronz şi sticlă, unelte, podoabe etc.
     Cu toate că principala ocupaţie a dacilor era agricultura, dacii exploatau şi zăcămintele de fier, aur, argint, plumb şi aramă, pe care le prelucrau în ateliere meşteşugăreşti (Sarmizegetusa era unul din cele mai mari centre metalurgice din afara spaţiului roman).

     Religia geto-dacilor era politeistă, dominată de un zeu suprem care ilustrează sincretismul uraniano-chtonian.
- Herodot încă din sec. V î.Hr. scrie despre Gebelizis (Nebelelzis) şi despre Zalmoxis.
- „Zeul cel Mare”, Derzelas (sau Derzis) reprezintă ca o divinitate tracică dar cu trăsături greceşti.
- el apare în mărturii epigrafice, numismatice în izvoare arheologice de la Histria şi Odessos (Varna).
- la Varna şi Limanu (jud. Constanţa), Derzelas este reprezentat călare (cavalerul trac) ca şi în teracota de la Răcătău şi ceramica de la Zimcea, plastica de la Cârlomăneşti, tezaurele de la Bucureşti-Herăstrău şi Surcea (jud. Constanţa), matriţa de la Moineşti.
     Vergilius (79–19 î.Hr.) scrie în Eneida că „Zeul cel Mare” este „Gravidus tatăl,/ Cel care veghează geticele ţarini”.
     Ovidius (43 î.Hr.–17 d.Hr.) aminteşte pe getul care se închină lui Marte, corespondent local al divinităţii agrare şl războinice (Ares, Marte) din lumea greco-romană.
     Falerele de argint descoperite la Lupu (jud. Alba) reprezintă o zeitate feminină şi una masculină:
- zeitatea lunii şi renaşterea naturii - Bendis.
- zeul suprem al cerului dar şi al pământului Gebeleizis suprapus de Zalmoxis „zeul carpatic al nemuririi”. (C. Daniel) 
- cutume magico-religioase sunt confirmate de cercetări la: Racoş (jud. Braşov), Piscul Crăsani (jud. Ialomiţa) şi Conţeşti (jud. Bacău)
- sanctuare de piatră şi lemn, altare de lut, ofrande atestă cultul vetrei, al focului, al apelor, al pădurilor, al locurilor în general
- totul este în legătură cu ideea nemuririi zalmoxiene, reflectată în etica tinerilor războinici ( „lupii tineri”)
- doctrina zalmoxiană promitea iniţiaţilor o postexistenţă fericită după moarte
- un sacrificiu uman realizat periodic păstra legătura adepţilor cu Zalmoxis

    În spaţiul carpato-danubiano-pontic perioada dintre anii 200 î.Hr. şi 106 d.Hr. reprezintă faza a treia a civilizaţiei daco-getice de tip La Téne.
- are loc maxima dezvoltare a metalurgiei fierului, cuptoare pentru reducerea minereului de fier au fost descoperite la: Bezid (jud. Mureş), Bragadiru (jud. Ilfov), Caşinul Nou (jud. Harghita), Moacşa (jud. Covasna), Căţelu Nou (Bucureşti), Teiu (Argeş), Tomeşti, Botoşani;
     Are loc o creştere a numărului de unelte de fier folosite în agricultură:
- plugul cu brăzdar şi cuţit de fier;
- cazmale, sape, săpăligi, securi, coase (la Grădiştea MuceluluiHunedoara, DedradMureş, Lozna Botoşani;
     Sunt semnalate seminţe carbonizate la Popeşti-Giurgiu şi în Munţii şureanu.
     Din sec. II-lea î.Hr. provin şi bogate depozite în obiecte specifice epocii La Téne;
unelte: cleşti, nicovale, sfredele, dălţi, dornuri;
arme: sica (sabie scurtă curbată cu un singur tăiş), lănci, scuturi, coifuri, cnemide (apărătoare între gleznă şi genunchi);
- vase de cult;
     Meşteşugul olăritului continuă să se lucreze cu mîna, însă majoritatea formrlor de vas se lucrează la roată. Influenţele greceşti în crearea ceramicii, cedează locul celor romane.
     Roata olarului cunoaşte o răspândire tot mai largă, ateliere specializate găsim la Popeşti, Moineşti, Sighişoara:
- ceramica de culoare cenuşie sau cea pictată cu motive geometrice, zoomorfe, florale;
- diversitatea este reprezentată de ceramica lucrată cu mâna: chiupuri (vase mari pentru provizii), căţui - ceşti tronconice utilizate ca opaiţ sau afumătoare în ritualuri funerare
- la Sarmizegetusa (sec. I) este cel mai mare centru de producere a ceramicii pictate
     Se dezvoltată prelucrarea bronzului şi a argintului:
- podoabe şi vase din argint descoperite la Gândeşti (jud. Vrancea), Sâncrăieni (jud. Harghita), Vălenii de Munte (Prahova);
- ateliere de bijutier la Baniţa (jud. Hunedoara), Pecica (jud. Arad), Tăşad (jud. Bihor).
     Moneda este tot mai mult utilizată, din sec. al II-lea d.Hr. sunt confirmate noi faze ale emisiunilor locale;
- tip Dumbrăveni (jud. Vrancea) ;
- tip Medieşu Aurit (jud. Satu Mare) împreună cu monede străine;
- tip Vârteju Bucureşti peste o sută monede ajung la Cârlomăneşti (jud. Buzău) alături de o emisiune monetară din Thasos;
- la Răcătău şi Brad Negri (jud. Bacău) monedele tip Vârteju sunt asociate cu denari romani republicani din argint. Asemenea monede mai sunt semnalate la: Cetatea Albă şi Insula şerpilor, Vişina (Galaţi) şi Bârşa (Arad). Aceste emisiuni monetare denotă legăturile comerciale cu grecii şi romanii.

     Progresul economic produce o accentuare a diviziunii în cadrul populaţiei geto-dace tot mai numeroase. Alături de agricultori, păstori şi meşteşugari se consolidează aristocraţia sacerdotală şi militară.
- alături proprietatea obştilor săteşti, „pământ nehotărnicit cultivat” nu mai mult de un an (Horatius), coexistă şi proprietatea privată care prezintă temeiul libertăţii juridice a grupurilor sociale;
- grupul social de mare prestigiu tarabostes sau pileati (de la pileus - căciulă, purtau capul acoperit cu o căciulă), după Iordanes (Getica 70), ocupa demnităţi politice, ecleziastice, militare (mormintele princiare de la Răcătău (jud. Bacău), Popeşti (jud. Giurgiu), Cugir (jud. Alba).
- grupul social geto-dac cel mai numeros comati sau capillati (capillati - pletoşi), după afirmaţiile lui Iordanes dar şi Cassius Dio, sunt producători liberi (agricultori şi meşteşugari) şi negustori;
- sclavajul avea o pondere redusă
- cetăţile de piatră pe înălţimi care atestă diferenţierea socială - Bâtca Doamnei (jud. Neamţ), Cetăţeni (jud. Argeş), Căpâlna (jud. Alba), Polovraci (jud. Gorj), Costeşti (jud. Hunedoara) - devin nuclee de viaţă protourbană.
- „oraşele” incipiente geto-dace: Apoulon, Drobeta, Napoca, Porolissum, Arcidava, Burridava, Cumidava, Tamasidava, Ziridava, Sornum, Tiasum;
- uniunile de triburi sunt atestate şi de emisiunile monetare; monede tip Răduleşti - Hunedoara sunt atribuite dacilor ratacensi din Podişul Transilvaniei; monede de tip Vârteju Bucureşti sunt raportate la triburile dacice ale piefigilor; monede de tip Dumbrăveni atestate în N–E Munteniei şi Sudul Moldovei se încadrează în uniunea de triburi alcătuită din sensi (siensi);
     În fruntea statului se afla regele, ajutat de o aristocraţie militară şi de marele preot.

 

Coif getic de aur din sec. IV î.Hr. descoperit la Coţofăneşti