Geto-dacii reprezintă denumirea sub care au intrat în istorie triburile tracice din spaţiul carpato-dunărean, popor de origine indo-europeană. Izvoarele greceşti îi numesc „geţi”, iar cele romane „daci”.
- originea etnică comună reprezintă principal factor de unitate a triburilor geto-dacice
- se cunosc foarte puţine despre limba geto-dacilor, o limbă indo-europeană de tip satem, înrudită cu limba tracilor
- organizaţi în triburi şi uniuni de triburi conduse de un şef militar („rege”, „basileu”) îşi aveau reşedinţele în câte o cetate întărită, numită dava, din care controlau un teritoriu bine definit

Herodot – (în Istorii, IV, 93) scrie despre originea tracică a geţilor (în IV, 17) aminteşte pe „calipizi” (Kallipidai) care trăiesc la vărsarea Borysthenesului
Ephoros – arată că primii locuitori de lângă Istru sunt „carpizii” (Karpidai) identificat de W. Tomoschek şi V. Pârvan cu „carpodacii” (Karpodakai)
Zosimos – sec. V d.Hr., relatează despre carpodaci (Karpodakai)
Caesar (101–44 î.Hr.) în „Comentarii de bello Gallico” arată că „Pădurea Hercinică începe de la hotarul helveţilor”, continuă „paralel cu fluviul Danubius” şi se încheie la „hotarele dacilor şi anarţilor” (ad fines Dacorum et Anartium)
Sallustius (87–34 î.Hr.) în Istorii arată că Danubius este numele pe care Istru îl poartă în cursul său superior unde „îmbrăţişează (...) pământul germanilor” pe cursul inferior Istm străbate teritoriul locuit de moesi şi care „sunt tot una cu vechiul neam aprig al geţilor”.
Strabon (cca 64 î.Hr. –21 î.Hr.) arată că latinii „numeau Danubius partea superioară a fluviului şi cea dintre izvoare până la cataracte” (Porţile de Fier) „Ţinuturile de aici se află în cea mai mare parte în stăpânirea dacilor”.
„Partea inferioară a fluviului (...) , până la Pont – de-a lungul căreia trăiesc geţii, ei o numesc Istru.
„Dacii au aceeaşi limbă ca şi geţii”
(Geographia VII, 3, 13).
„Tyrageţii, erau situaţi la vărsarea Tyras-ului” (VII, 3, 17).
Trogus Pompeius „dacii sunt un vlăstar al geţilor”
Cassius Dio Cocceianus în „Istoria romană” arată că unii dintre ei trăiesc „dincolo (= la nord) de Istru” şi „poartă numele de daci, fie că sunt geţi, fie că sunt traci din neamul dacilor”.
Consolatio ad Liviam – poem anonim în care este pomenit tribul dacilor apuli
Ptolemeu din Alexandria (sec. II d.Hr.) astronom, aminteşte 12 triburi daco-getice printre care: albocensii, burii (davensi), costoboci, piefigi, ratacensi, saboci etc.
- Pliniu cel Bătrân (IV, 12, 80) îi menţionează pe „geţii, numiţi daci de către romani”
- Trogus Pompeius (Iustin, Epitome, XXXII, 3, 16) consideră că „dacii erau un vlăstar al geţilor”

     Populaţia geto-dacă a intrat în contact cu alte popoare şi civilizaţii cu care au realizat schimburi reciproce de valori culturale.

GRECII

     Odată cu colonizarea grecească a bazinului pontic geţii încep să fie amintiţi de autorii greci din secolele VIII - VII î.Hr.
- întemeierea de către greci a oraşelor Histria, Tomis (Constanţa) şi Callatis (Mangalia) (sec. VII - VI î.Hr.) a permis realizarea unor legături nemijlocite, de durată, cu geţii asupra cărora au avut o influenţă civilizatoare în zonele limitrofe, precum şi în sudul şi centrul Moldovei sau estul Munteniei
- aflaţi în căutarea unor teritorii care să le permită să aibă o existenţă mai bună, coloniştii greci au fost purtătorii unei culturi şi civilizaţii superioare celei băştinaşe
- influenţele au fost reciproce, dar precumpănitoare dinspre societatea grecească
- principala ocupaţie a grecilor era negoţul; ei aduc din oraşele greceşti produse manufacturate şi exploateză resursele naturale din zonă: cereale, produse animale, robi etc.
- coloniile organizate şi guvernate după metropolă au evoluat de la regimuri oligarhice la regimuri democratice
- oraşele greceşti au fost purtătoare a unei culturi elenistice veritabile, teatrele din Histria şi Callatis existau de la începutul perioadei elenistice
- arhitectura Greciei clasice se regăseşte în construcţiile cetăţilor, mai cu seamă în construcţia templelor
- religia oraşelor greceşti dobrogene era cea a metropolelor, alături de marii zei ai grecilor (Zeus, Poseidon, Hermes, Hera etc.) fiind adoraţi Dionysos, Cabirii din Samothrake contopiţi cu Dioscurii, Apollo, Afrodita şi Demeter
- relaţiile cu autohtonii au fost, în general, paşnice, disputele dintre ei fiind rare şi aplanate de avantajele schimburilor economice

SCIŢII

     Dovezi despre sciţi şi alte comunităţi iraniene ce au pătruns în spaţiul carpato-danubiano-pontic la mijlocul mileniului I sunt semnalate de autorii greci din secolele VI-V î.Hr..
- Herodot scrie că aceştia au venit din regiunile de la răsărit de Marea Caspică şi de lacul Aral, pătrunderea lor la nord de gurile Dunării fiind respinsă de perşi, prin Darius I, la sfârşitul secolului al VI-lea î.Hr.
- sciţii i-au influenţat pe geto-dacii cu cunoştinţele proprii de a prelucra fierul, argintul şi aurul
- dovezile arheologice relevă remarcabile specimene de artă scitică, mai ales vase de aur şi argint cu reprezentări de oameni şi animale (Agighiol - jud. Tulcea, Poiana - jud. Prahova)

CELŢII

     Celţii sunt semnalaţi din a doua jumătate a secolului al IV-lea î.Hr. în zona intracarpatică, pe văile Mureşului, Someşului, Crişurilor şi Begăi.
- purtători ai culturii de tip La Téne, superioară celei geto-dace, ei vor influenţa existenţa populaţiei autohtone
- pătrunderea lor în acest spaţiu s-a făcut în mod violent prin impunerea dominaţiei politico-militare, după care a venit o perioadă de acomadare în care îşi fac apariţia comunităţi daco-celtice
- dacii au preluat de la celţi cunoştinţe tehnice în metalurgia fierului şi utilizarea roţii olarului
- în secolul al III-lea î.Hr. existenţa celţilor cunoaşte o înflorire, descoperirile arheologice confirmând o stratificare socială şi privilegiile unor grupuri de războinici
- începînd cu secolul al II-lea î.Hr. celţii dispar treptat, fie prin asimilarea lor de către daci, fie că se retrag spre vest şi nord-vest
- migraţia celţilor a fost urmată de cea a bastarnilor de neam germanic (sec. II î.Hr.) aşezaţi Carpaţi şi Nistru, aducători a unei culturi alogenă, diferită de cea băştinaşă; ei dispar la mijlocul secolului I î.Hr.

 

- uniunea de triburi din centrul Moldovei formată din carpizi, caucoensi, tyrageţi condusă de un urmaş al lui Zalmodegikos, regele Rhemaxos şi fiul său Phra (damon?) depresurează cetatea Histria atacată de tracii conduşi de Zoltes; aceasta este o posibilă continuitate dinastică;
- potrivit lui Trogus Pompeius pentru anii 180 – 150 î.Hr. regele get Oroles („Vulturul”) luptă în două rânduri cu bastarnii, mărturie atestată şi de mormintele getice din sec. V - IV î.Hr. de la Poieneşti (jud. Vaslui) şi de un cimitir bastarnic din sec. II–I î.Hr.; colaborarea militară dintre bastarni şi geţi în urma expansiunii romane în Peninsula Balcanică (cele două războaie ilire şi cele patru războaie macedonene) şi în Asia Mică (cucerirea Pergamului);
- Mithridates VI Eupator (112–63 î.Hr.) porneşte din sudul Mării Negre, supune Armenia şi cetăţile greceşti de pe litoralul nordic şi vestic al Mării Negre inclusiv Olbia, Histria, Callatis se aliază cu tracii, sciţii şi bastarnii şi devine cel mai puternic adversar al Romei în Orient;
- geţii dintre Nistru şi Carpaţi participă la expediţii sud-dunărene;
- dacii din sud-vestul spaţiului carpato-dunărean, care năvălesc împreună cu scordiscii în zona vest-centrală a Peninsulei Balcanice, sunt respinşi de proconsulul Macedoniei;
- urmează campaniile conduse de generalii Caius Marius (105 î.Hr.) şi Cornelius Sylla (87 î.Hr.);
- Mithridates este învins. Sciţii se retrag spre răsărit;
- aceste condiţii geopolitice prielnice reinstaurării protecţiei (suveranităţii) căpeteniei autohtonilor carpato-nistrani asupra Histriei, care după înnisiparea portului este tot mai izolată de oraşele vest-pontice şi spre care îşi îndreaptă atenţia noii conducători ai Romei.

 

Decebal