Termenul defineşte unele civilizaţii care au toate caracteristicile epocii neolitice, iar pe de altă parte precizează existenţa aramei, folosită la unelte şi podoabe.
- apogeu al civilizaţiei pre-indo-europene, calcoliticul / eneoliticul se caracterizează prin dezvoltarea metalurgiei aramei, afirmarea unor noi culturi cu ceramică pictată, dintre care, cea mai însemnată este cultura Cucuteni;
încă de la începutul mileniului V î.Hr. în cadrul culturilor neolitice apare metalurgia cuprului;
- aceasta se dezvoltă îndeosebi în mileniul al IV-lea î.Hr., când creşte numărul obiectelor de aramă (= chalkos, eneas – în limba greacă; aheneus – în latină); ele coexistă cu cele de piatră (= lithikos – în greacă);
calcoliticul şi eneoliticul sunt termeni sinonimi; în Balcani şi Europa centrală este întrebuinţat termenul de calcolitic, în timp ce, pentru acelaşi fenomen cultural, pentru aceleaşi ansambluri de vestigii, arheologii români îl folosesc pe cel de eneolitic;
o graniţă între neolitic şi eneolitic nu poate fi trasată decât imaginar, existând civilizaţii în care diferenţele sunt vizibile, iar în altele nu sunt prea clare;
- eneoliticul este delimitat cronologic între anii 5.300/4.800 şi 3.500/3.050 î.Hr. în spaţiul carpato-dunărean-pontic, această penultimă subdiviziune a timpului preistoric începe în jurul anilor 4.500/4.000 şi se încheie pe la 2.700/2.500 î.Hr.

     Primele podoabe de aramă (brăţări, inele, mărgele, pandantive), făcute din sârmă sau tablă subţire, fac parte din categoria obiectelor de prestigiu sau reprezintă inventar cultic.
în cadrul ritualurilor ori ca ofrande sunt folosite şi figurinele cu relief antropomorf, în genul posibilelor faţade de altar, identificate la Truseşti (jud. Botoşani), create tot din tablă de cupru, prelucrată prin „ciocănirea” (baterea) metalului;
de-a lungul timpului, în stânga şi în dreapta Dunării, prin aceeaşi tehnică, sunt produse diferite tipuri de ace, lame, sule, topoare plate în formă de pană;
într-o primă etapă arama provine de la minele de cupru descoperite în apropiere de Belgrad, de unde, în schimbul obiectelor de bazalt, obsidian sau silex şi al cochiliilor de scoici, minereul ajunge în restul Peninsulei Balcanice şi pe tot cuprinsul Europei centrale şi estice;
- mai târziu, sunt valorificate resursele naturale de cupru din Banat, Transilvania, nord-vestul Olteniei şi Dobrogea;
treptat, în locul prelucrării prin batere a armei native, destul de rară, oamenii reuşesc să reducă minereul de cupru (la 700-800° C), apoi să topească (la 1085°C) şi să toarne arama în tipare – un asemenea tipar pentru turnarea aramei se păstrează de la Căscioarele (jud. Călăraşi);
astfel, apar noi arme (securi de cupru cu gaură pentru înmănuşare) şi unelte (topoare-teslă folosite la prelucrarea lemnului);
- vestigii descoperite:  securile din depozitul semnalat la Cărbuna (R. Moldova); topoare cu braţ, ulterior cu braţele în cruce, atestate pe Valea Siretului (la Brad-Negri) şi pe cea a Mureşului (la Gorneşti); topoare de tip Vidra;
aria culturii Gumelniţa este plină de obiecte (topoare şi dălţi de aramă) de mari dimensiuni şi foarte grele ce reprezintă piese de prestigiu atestând rangul social;
în regiunea delimitată de Carpaţii româneşti şi Munţii Dinarici este  atestată cu precădere reducerea minereului de cupru, topirea şi turnarea aramei sunt; acest areal este denumit «centrul carpato-danubian» al metalurgiei Europei preistorice.
- apar şi se dezvoltă noile culturi cu ceramică pictată – Gumelniţa; Sălcuţa; Petreşti; Cucuteni – pe fond neolitic local (culturile Boian, Hamangia şi Mariţa-Karanovo V, ultima în estul Bulgariei) dar şi sub influenţa unor triburi şi culturi egeo-mediteraneene;

la sfârşitul mileniului al V-lea î.Hr. se constituie cultura Gumelniţa (denumită astfel după aşezarea eponimă de lângă Olteniţa) care se răspândeşte la sud şi la nord de Dunăre, cu precădere în Muntenia, Dobrogea şi Moldova meridională, unde este recunoscută după ceramica deosebit de variată.
- predomină străchinile, castroanele, chiupurile (pentru provizii), capacele, la care se adaugă vasele de tip askos („în formă de raţă”) şi cele în formă de rhyton („cupă în formă de corn”);
- decorul pictat cu grafit, în urma a două arderi succesive (pentru a se evita topirea grafitului, carbon nativ), este frecvent şi pe vasele cu două gâturi (în sistem comunicant), specifice culturii Gumelniţa;
- alte vase ale acestui ansamblu arheologic sunt decorate cu motive geometrice şi spiralice, încrustate cu alb sau, arar, pictate cu roşu; La sud de Dunăre, ele sunt pictate şi cu aur.
cultura Sălcuţa se formează tot pe cursul inferior al Dunării, din vechiul fond de tip Vinca şi prin asimilarea elementelor ansamblului Vădastra;
- alături de vasele askos, decorate cu grafit, îi sunt caracteristice mici vase bitronconice cu două tortiţe, căni cu gura tăiată oblic şi alte produse ceramice; pictura crudă a unora dintre aceste vase este ulterioară arderii;
concomitent, în centrul şi vestul Transilvaniei se dezvoltă cultura Petreşti (după numele unui sat de lângă Sebeş-Alba) ce cuprinde produse ceramice realizate din pastă foarte fină şi bine arsă;
- decorul bicrom (roşu şi portocaliu) sau tricrom (negru, roşu şi alb) dovedeşte un deosebit simţ al armoniei; semnificaţie asemănătoare are ornamentaţia meandrică a castroanelor şi suporturilor de vase, care exprimă, totodată, geometrismul specific civilizaţiilor agrare ale epocii eneolitice;
tehnica picturii înainte de ardere este utilizată de triburile situate pe cursul superior al Oltului, îndeosebi de cele din zona Ariuşd (jud. Covasna), integrate marii uniuni care făureşte complexul Cucuteni-Tripolie (mileniul IV î.Hr.);
- vasele ceramice ale acestui complex arheologic (castroane, ceşti, cupe cu picior, fructiere, suporturi, vase-binoclu ş.a.) impresionează prin dispunerea ordonată a granulelor de mică din pasta folosită, supusă parcă unei mişcări de rotaţie;
- calitatea deosebită a acestor vase se explică prin faptul că ele sunt arse în cuptoare special amenajate, având două camere suprapuse, care asigură o temperatură reglabilă, în cadrul policromiei, la fel de vie şi astăzi, reţine atenţia culoarea negru, obţinută la o temperatură de peste 1 000°C, dintr-un oxid natural;
- motivele decorative (spirale, meandre) combinate după regulile ritmului şi simetriei, dispuse pe toată suprafaţa vasului, de la gură până la bază redau uneori elemente zoomorfe stilizate;
descoperiri relativ recente, aidoma celor de la Cârniceni (jud. Iaşi), evidenţiază siluete umane pictate pe vasele de tip Cucuteni, cultură considerată „un unicat în Europa de acum 5 000 de ani”. Se pare că o asemenea cultură este atestată numai prin părţile Chinei.

     Aşezările epocii eneolitice sunt situate pe terasele înalte ale apelor de şes, în luncile râurilor sau pe ostroavele şi grindurile Dunării.
unele au formă de tell (cu cel mai gros strat arheologic, de 12 m, la Hârşova), întărite cu şanţuri de apărare (ca la Glina, Vidra, Sălcuţa);
- alte aşezări sunt atestate în luminişuri sau poieni adăpostite, chiar pe înălţimi uşor de apărat (este cazul aşezării de la Pianu-Alba, care ocupă mai mult de jumătate din suprafaţa de 22 ha a unui bot de deal)
- în jur de 10 ha (circa 50–100 locuinţe) au aşezările de la Hăbăşeşti (jud. Iaşi) şi Truşeşti (jud. Botoşani); ambele se caracterizează printr-un „nivel de concentricitate difuză"; cele 44 şi, respectiv, 98 de locuinţe dezvelite alcătuiesc două sau mai multe grupări, fiecare în jurul unei pieţe centrale;
aşezări de aceleaşi dimensiuni mici, întâlnite în stepele de la nord de Marea Neagră, au o „concentricitate polarizată”: locuinţele satului sunt dispuse în cerc, în jurul unei mari construcţii centrale – casa bărbaţilor (andreon);
aşezări cu peste două sute de locuinţe (peste 25 ha) şi chiar cu peste o mie de locuinţe (peste 200 ha) sunt confirmate la Petreni şi în alte locuri din republica Moldova;
- au o structură şi mai complexă: locuinţele se grupează pe şiruri circulare concentrice; străzi radiare împart aria construită în sectoare relativ egale, asigurând comunicaţia rapidă cu exteriorul; pe liziera aşezării se află, de asemenea, câteva construcţii foarte mari, dintre care unele au putut fi identificate cu ateliere de olari;
- se consideră că aşezările de la Petreni şi împrejurimi au aspect protourban, „Concentricitatea” lor „complexă şi ierarhizată” fiind ilustrată de planimetria şi funcţionalitatea structurilor arhitectonice: locuinţe, locaşuri de cult, ateliere şi alte construcţii care atestă specializarea activităţilor productive.
lucrările publice dintr-o aşezare rurală sau protourbană cu reţea stradală radiară şi cu edificii diverse sunt coordonate de o elită, de un grup dominant, format din cei mai bogaţi membri ai comunităţilor respective.
- cele mai multe construcţii aparţin familiilor pereche, bogate ori sărace, după cum sunt şi locuinţele;
locuinţe mari cu un bogat inventar casnic (unelte şi arme de cupru, podoabe de aramă şi aur, ceramică fină, obiecte de cult); locuinţe mai modeste, cu inventar casnic sărac (unelte din piatră şlefuită şi cioplită, vase de uz comun).
o evidentă diferenţiere de avere – şi socială, totodată – este confirmată de necropole:
- în cimitirul descoperit lângă Varna (Bulgaria), în aria culturii Gumelniţa, unele morminte de bărbaţi conţin obiecte de aur, inclusiv câte un sceptru confecţionat din acelaşi metal preţios;
- alte morminte au un inventar funerar sărac, în primul caz, sceptrele dovedesc existenţa unor şefi-conducători (nu numai de triburi sau uniuni de triburi, ci şi pentru fiecare grup de locuinţe din teritoriul aceleiaşi aşezări).
împreună, aceşti şefi impun celorlalţi membri ai comunităţilor teritoriale, apţi de muncă, participarea la defrişări (în vederea extinderii suprafeţelor destinate cultivării plantelor, principala activitate productivă a epocii), la lucrările agricole propriu-zise, săparea şanţurilor de apărare a aşezărilor în faţa atacurilor călăreţilor războinici care năvălesc dinspre nord-estul Pontului.

     Arta, magia, religia şi celelalte manifestări spirituale reflectă vechile aspecte ale naşterii, morţii şi regenerării, adăugând însă noi simboluri; unele dintre acestea vor fi preluate în epocile ulterioare. Creaţia spirituală din eneolitic este strâns legată de cea materială.
bogăţia şi armonia motivelor (meandre lineare, registre de „paranteze”, reprezentări unghiulare, spirale conjugate, tablă de şah ş.a.) de pe ceramica pictată, obţinerea substanţelor şi îmbinarea culorilor, aplicarea graficului şi chiar a aurului pe vasele realizate în sistem comunicant de făuritorii culturilor Gumelniţa şi Sălcuţa, cuptorul cu reverberaţie (semnalat în aşezări cucuteniene) reflectă caracterul practic al principalelor „cunoştinţe ştiinţifice" din eneolitic.
principalele manifestări spirituale  trebuie raportate însă la cele două culte cunoscute din neolitic: cultul fecundităţii şi fertilităţii şi cultul morţilor;  arta plastică îndeosebi; magia cu gândurile şi practicile legate de ea; religia şi ritul inhumaţiei în poziţia chircită; serbările tribale ş.a.
dintre tot mai numeroasele figurine de lut ars, os, piatră, marmură, aramă şi aur, unele redau Zeiţa mamă – Pământul;
se remarcă statuetele antropomorfe în formă de „rochie-clopot”, care poartă pe cap un vas susţinut cu ambele mâini „Zeiţa cu vas pe cap” de la Olteniţa;
- aceeaşi semnificaţie au unele vase rituale, dintre care îl amintim pe cel denumit „Zeiţa de la Sultana”; este mai scund cu 10 cm decât vasul cunoscut sub numele de „Zeiţa de la Vidra” (cultura Boian), dar este pictat cu diferite motive pe cap şi pe întreg corpul; în plus, prin braţul îndoit din corp sub bărbie, „Zeiţa de la Sultana” reaminteşte statuetele de „gânditor” din ariile culturilor Hamangia şi Precucuteni.
cultul fecundităţii şi fertilităţii este redat prin figurine şi vase zoomorfe: pumnalul cu cap de taur confecţionat dintr-o bucată de os (descoperit la Bilce Zlote, într-o aşezare cucuteniană de pe valea Siretului superior) şi fragmentul ceramic de la Căscioarele, redând – între coarne – o statuetă feminină, întreaga compoziţie având analogii în Anatolia şi Mediterana Răsăriteană.
din ciclul naşterii naturii, cu ritualurile şi serbările prilejuite de acest ciclu, sunt alte realizări plastice: vasul pictat intitulat „Dansatoarea de la Cârniceni”, suporturile de vase, denumite simbolic „Hora de la Frumuşica” şi „Hora de la Bereşti”.
Zeiţa Mamă  – „alături de acolitul său masculin” – apare pe unul dintre cele două altare cucuteniene, de lut ars, descoperite ia Truşeşti. Pe faţa soclului acestui altar „sunt modelate în basorelief coloane”, aşa cum se întâmplase anterior în sanctuarul neolitic de la Căscioarele; din acest ultim obiectiv arheologic, se păstrează modelul de lut ars al unui sanctuar eneolitic, cu patru „capete”;
modele de sanctuare din aceeaşi epocă au fost semnalate şi la Aldeni, tot în aria culturii Gumelniţa. Funcţia lor este cea de ritual;
o semnificaţie asemănătoare au multe dintre statuetele antropomorfe depuse în morminte de fată (ca în necropola identificată la Vâhvatinţi, în R. Moldova);
- semnificaţie magico-religioasă au, totodată, alte diferite simboluri din plastica de tip Cucuteni (şarpele) şi Gumelniţa (vulpea  – izvorul cosmic al vieţii „Coloana vieţii” – atestată prin figurina zoomorfă de teracotă descoperită la Pietrele-Prundu).
cultul morţilor este atestat de necropolele amintite (Vama, Vâhvatinţi) dar şi de cele semnalate la Dridu-Comana sau Grădiştea Ulmilor, unde cimitirul eneolitic suprapune aşezarea neolitică. Nu lipsesc însă înmormântările cu caracter magic: două cranii, cu faţa unul spre celălalt, îngropate în preajma gurii cuptorului unei locuinţe de la Căscioarele; jertfe umane (de adulţi şi copii) la Traian (jud. Neamţ).