Perioada paleolitică este atestată în Africa, Asia şi Europa.
primele vestigii materiale din paleolitic aparţin de cultura de prund şi sunt realizate cu precădere din bolovani de prundiş (pietre de râu – galets) ciopliţi pe o latură ori pe două laturi;
reprezentative sunt câteva piese (cioplitoare) de silex descoperite la Ciuperceni, ce provin dintr-un depozit databil;
alte obiecte (circa o mie de piese) litice au fost semnalate în zona de piemont dintre Argeş şi Olt, precum şi în depresiunea Sibiului;
din prima parte a paleoliticului (perioada primele trei perioade glaciare şi cu două interglaciaţii) datează uneltele (răzuitoare, străpungătoare ş.a.) semnalate în prundişurile râurilor Dâmbovnic, Mozac, Cotmeana, Dârjov;
o nouă tehnică de cioplire a pietrei apare către sfârşitul paleoliticului inferior;
- din suprafaţa superioară a nucleului de silex se obţin aşchii de formă triunghiulară (vârfuri) ori prelungă (lame cu laturi paralele;
sunt create de vânători neanderthalieni şi au fost semnalate mai ales la Ripiceni-Izvor (jud. Botoşani), unde s-au descoperit structuri de locuire (campements), respectiv aşezări sezoniere („tabere”) constând din adăposturi simple sau colibe, alături de vetre de foc şi numeroase resturi de mamut.
locuri ale paleoliticului mijlociu, par a fi identificate în Peştera Cioarei de la Boroşteni (jud. Gorj), caracterizat prin unelte confecţionate în special din cuarţ şi cuarţit, bogat documentat în Carpaţii Meridionali, unde durează mult.
nivelurile de locuire din Peştera Curată de la Nandru (jud. Hunedoara), niveluri care datează din stadii şi interstadii glaciare ce poartă numele aşezării respective;
în peştera Bordu Mare de la Ohaba Ponor (jud. Hunedoara) şi în Peştera Muierilor din Baia de Fier (jud. Gorj), utilajul litic este asociat cu schelete fosile de urs (Ursul spelaeus) dar şi cu dovezi antropologice;
- dovezi antropologice de la Ohaba Ponor datează din jurul anului 40.000 î.Hr.

     Dovezi antropologice confirmă prezenţa, pe aceste meleaguri, a lui Homo sapiens sapiens, nedeosebit de omul actual:
- calota craniană din peştera Cioclovina (corn. Boşorod, jud. Hunedoara);
- frontalul de femeie descoperit pe Ostrovu Mocanu de lângă Giurgiu;
- resturi osteologice de pe terasele de la Izvoru Alb (jud. Neamţ);
- bogate vestigii litice sunt descoperite, pe valea Bistriţei moldave, la Ceahlău (în judeţul Neamţ), Buda şi Lespezi (jud. Bacău);
pe terasele râurilor Bâc, Buzău, Casimcea, Nistru, Prut, Someş, Tisa sunt descoperite urmele unor ateliere de cioplire a pietrei, numeroasele unelte (cuţite, dălţi) şi arme (pumnale, vârfuri de săgeată, de lance) din silex şi cuarţit;
- de asemenea, în peşteri locuite spre finalul ultimei glaciaţiuni, situate pe teritoriile judeţelor Braşov, Constanţa, Mehedinţi, Sălaj;
la sfârşitul paleoliticului sunt făurite unelte şi arme tot mai variate, majoritatea lor sunt confecţionate tot din piatră cioplită, cu deosebirea că, unele dintre ele, au dimensiuni mari (macrolite), cum sunt cele identificate la Gornea (jud. Caraş-Severin);
în Moldova sunt caracteristice unelte din corn de ren: ciocane-târnăcoape pentru extragerea silexului din faleza Prutului, harpoane, diferite materiale perforate. Descoperiri la Cotu Miculinţi (jud. Botoşani);
vânătorii, pescarii, culegători de fructe şi rădăcini comestibile, „consumatori” nomazi, trec treptat, de la activităţi economice predominant „ocupative”, la îndeletniciri premergătoare meşteşugurilor şi producerii hranei.

     Creaţia materială este reprezentată de complexele de locuire din paleoliticul mijlociu şi superior cuprind, între altele, mici structuri de cult.
acestea atestă existenţa elementelor primordiale ale spiritualităţii omului preistoric un sistem de credinţe şi practici magico-religioase;
dovezile antropologice relevă aspecte religioase, cultul morţilor şi credinţa în supravieţuire, legate strâns de pilduitoare ritualuri magice;
- la Măgura (jud. Braşov) şi la Ohaba Ponor morţii sunt îngropaţi în peştera considerată „locuinţă şi templu”;
resturile paleofaunistice au o semnificaţie spirituală amplă:
- în complexul de locuire de la Ripiceni-Izvor, de pe malul Prutului, au fost descoperite fragmentele de fildeş (colţi, defense) de mamut, considerate părţi ale unui loc de cult;
- tot aici este atestat un grup de neanderthalieni care a îngropat „cu intenţie” şi un craniu de mamut, pe care l-a protejat cu pietre. Interpretarea acesteia arată mai multe posibilităţi: animism, totemism sau o practică magico-vânătoreasca;
- o astfel de manifestare spirituală, ce se baza pe credinţa că asigura succesul la vânătoare, depăşeşte semnificaţia magiei; ea reprezintă un aspect al religiei, exprimă „solidaritatea mistică” dintre vânător şi vânat;
în a doua fază de evoluţie a „omului inteligent” (Homo sapiens sapiens) practicile magico-vânătoreşti sunt reflectate mai ales în arta paleoliticului superior;
- acum peste 25.000 de ani, unul dintre membrii comunităţii de la Mitoc (jud. Botoşani) realiza o amuletă-pandantiv decorată cu grupe de linii incizate, reprezentare stilizată a capului unui animal vânat;
- mai recente, dar şi mai puţin expresive, sunt alte două amulete care provin din aşezarea de la Cotu Miculinţi;
- o figură din piatră cioplită, descoperită la Lapoş (jud. Prahova), are aceeaşi semnificaţie spirituală;
- imagini ale unor animale sălbatice (un cal, o felină) desenate pe tavanul peşterii Cuciulat (jud. Sălaj);
- împreună cu celelalte manifestări artistice amintite, aceste desene pe confirmă funcţia magică a artei preistorice.

     Intervalul de timp preistoric dintre sfârşitul paleoliticului (mileniile XI – X î.Hr.) şi începuturile neoliticului în spaţiul carpato-dunăreano-pontic (după jumătatea mileniului al VII-lea î.Hr.) coincide cu profunde schimbări climatice;
acestea au determinat transformări ale florei şi faunei tipice tardiglaciarului (sfârşitul ultimei glaciaţiuni).
urmează postglaciarul, când se retrag deci gheţarii, iar odată cu ei, tundra şi animalele arctice;
începe holocenul, a doua serie reprezentativă a cuaternarului, cu temperaturi, vegetaţie, animale şi păsări asemănătoare celor de astăzi.  
     Se manifestă acum „şi o anumită divizare a comunităţilor umane”:
- vânători-pescari-culegători, sau numai culegători-vânători, utilizează în continuare unelte şi arme de piatră cioplită în mari ateliere de prelucrare a silexului, caracteristice unui „paleolitic întârziat” (epipaleolitic);
-apar comunităţi noi alcătuite din producători de hrană, care făuresc unelte şi alte mijloace de muncă specifice epocii mijlocii a pietrei (mezoliticul), epocă de tranziţie la piatra şlefuită şi perforată.
     Trecerea către epoca nouă a pietrei este reprezentată de un ansamblu de culturi epipaleolitice şi mezolitice:
- epipaleoliticul este atestat îndeosebi în nord-estul spaţiului carpatic, unde continuă activitatea comunităţilor din aşezările anterioare.
- în zona Porţilor de Fier, pe măsura retragerii calotei glaciare din alte regiuni ale Europei, pătrund comunităţi mezolitice meridionale;
     Vestigiile acestor comunităţi formate din utilaj predominant microlitic (vârfuri de săgeţi cu forme geometrice, legate de inventarea arcului) dar şi unelte de dimensiuni mai mari (folosite pentru construirea noului mijloc de transport, monoxila) au fost identificate în:
- adăpostul sub stâncă denumit Cuina Turcului, în peşterile Climente II şi Veterani, toate pe malul Dunării, în vatra satului Dubova (jud. Mehedinţi);
- în Peştera Hoţilor de la Băile Herculane, în Peştera Muierilor (de lângă Baia de Fier), dar şi la Cremenea (jud. Buzău), Zaim (Rep. Moldova), cu staţiuni datând din anii 11.000 – 8.500 î.Hr.
     Dinspre culmile Carpaţilor Orientali pătrund vânători veniţi dinspre nord.
aceştia sunt confirmaţi arheologic la Ceahlău-Scaune şi Bicaz-Chei, dar şi mai spre est; sunt atestaţi, de pildă, la Erbiceni (jud. Iaşi), unde se constată domesticirea câinelui.
la Erbiceni, precum şi la Ripiceni şi la răsărit de Prut, în staţiunile Măgurele şi Mirnoe (SE Basarabiei), există dovezi privind prezenţa unor vânători-culegători dintr-un alt facies mezolitic.

     Un ansamblu material şi spiritual local, ce se conturează din sud-vestul spaţiului carpato-dunărean, este denumit cultura Schela Cladovei;
- termenul vine de la o aşezare de pe teritoriul municipiului Drobeta-Turnu Severin (descoperiri la Ostrovu Banului şi Icoana); cercetările au cuprins însă întreaga zonă Porţile da Fier–Cazanele Dunării, pe ambele maluri ale fluviului;
manifestările de artă şi arhitectura deosebită sunt legate de existenţa unui centru spiritual, legat de cultul apei şi pescuitului, ocupaţie primordială;
uneltele şi armele sunt din piatră (îndeosebi cuarţit, parţial şlefuit), os (lustruit şi perforat), corn de cerb (perforat şi decorat cu motive geometrice);
- uneltele de con de cerb (săpăliga şi brăzdarul) sunt inventate pe măsura trecerii la cultivarea gramineelor, ale căror boabe au fost culese iniţial din natură;
are loc domesticirea animalelor (între acestea, porcul) este atestată pentru aceleaşi spaţiu şi timp, deducem că făuritorii culturii respective erau deja producători de hrană.
aşezarea eponimă era întărită cu şanţ de apărare, locuinţele conţineau morminte ale familiei pereche, un obicei care atestă cultul strămoşilor;
- omul se simţea tot mai legat de gospodărie, de vatra casei, temei al statorniciei în spaţiul carpato-dunărean.
     În perioada epipaleoliticului şi mezoliticului oamenii îşi îmbogăţesc reprezentările artistice, dezvoltă credinţele şi practicile magico-religioase din epoca anterioară şi le fundamentează pe cele ale epocii următoare.
- acestea denotă din materialul folosit pentru noile unelte de muncă, decoraţiunile geometrice sub formă de triunghiuri, romburi (care apar chiar pe pumnale, vârfuri de săgeţi şi alte arme).