Historia magistra vitae

b1
Epoca modernă

Dubla alegere a lui Cuza

În aceste condiții efortul politic în principate s-a concentrat în jurul alegerilor pentru adunările elective și a lucrărilor acestora. În baza articolului 49 al Convenției de la Paris, caimacamii au fost înlocuiți prin căimăcămii de trei persoane care trebuiau să pregătească alegerile pentru adunările elective.

În Muntenia căimăcămia deținută de reprezentanții forțelor conservatoare a favorizat aceste grupări. În Moldova era dominată de reprezentanții tendințelor liberale care au favorizat cauza națională.

În amândouă principatele cele două tabere au fost divizate în jurul mai multor candidaturi. Conservatorii susțineau în Moldova pe Mihail Sturdza sau pe Grigore Sturdza, în Țara Românească pe Gh. Bibescu și Barbu Știrbei. Partida națională susținea în Țara Românească pe N. Golescu, Al. D. Ghica și L.C. Cantacuzino, iar în Moldova a refuzat să numească un candidat din cauza numeroaselor propuneri.

Adunarea din Moldova cu o majoritate unionistă și-a început lucrările în 28 decembrie 1858 / 9 ianuarie 1859. Datorită numeroaselor candidaturi care s-au vehiculat la 3/15 ianuarie deputații unioniști au propus drept candidat unic pe Alexandru Ioan Cuza, propunere la care aderă și forțele conservatoare încât la 5 /17 ianuarie Cuza a fost ales în unanimitate.

Alegerile din Țara Românească au asigurat majoritatea forțelor conservatoare în Adunarea electivă (dețineau 46 de voturi din 72). În aceste împrejurări liberalii au făcut apel la presiunea forțelor populare pentru a contracara această majoritate (circa 30.000 de oameni se aflau în preajma Adunării). Trecerea prin București a deputăției moldovene care mergea la Constantinopol pentru a obține investitura lui Al. I. Cuza a prilejuit o serie de discuții asupra dublei alegeri.

Adunarea electivă munteană și-a început lucrările în 22 ianuarie / 3 februarie. I.G. Valentineanu arăta: „poporul era gata să năvălească în Cameră, să o silească a proclama ales pe alesul Moldovei”. Deputatul Vasile Boerescu, a propus în ședința secretă din 24 ianuarie 1859 alegerea lui Alexandru Ioan Cuza. După întruniri separate ale conservatorilor și liberalilor, cele două tabere au renunțat la candidații proprii acceptând candidatura lui Cuza care în 24 ianuarie a fost ales în unanimitate și în Țara Românească.

În Moldova partida conservatoare avea de susținut pe Mihail Sturdza (fostul domn regulamentar) și Grigore Sturdza, fiul acestuia. În cele din urmă, a fost propus la 3 / 15 ianuarie 1859 Alexandru Ioan Cuza, care a fost ales domn în unanimitatea voturilor deputaților prezenți la data de 5 – 17 ianuarie 1859. O delegație moldoveană s-a oprit la București, în drum spre Constantinopol și a anunțat alegerea lui Alexandru Ioan Cuza. La 17 ianuarie 1859, ziarul „Românul” consemna „nici o putere omenească, nu va putea în viitor despărți ceea ce Dumnezeu a unit pentru eternitate”.
La București, conservatorii dețineau în Adunarea electivă 46 de voturi din 72. La îndemnul liberalilor radicali 30.000 de oameni se aflau în preajma Adunării. I.G. Valentineanu arăta: „poporul era gata să năvălească în Cameră, să o silească a proclama ales pe alesul Moldovei”. Deputatul Vasile Boerescu, a propus în ședința secretă din 24 ianuarie 1859 alegerea lui Alexandru Ioan Cuza, care a fost acceptată în unanimitate.
Dubla alegere a lui Al. Ioan Cuza a făcut posibilă unirea deplină a Principatelor, a inaugurat o domnie ce stă sub semnul reformelor modernizatoare în toate domeniile vieții publice.

Domnia lui Al.I. Cuza inaugurează regimul politic al Convenției de la Paris care realizează în Țările Române tranziția spre regimul politic modern, parlamentar și constituțional. Ea s-a desfășurat în cadrul regimului de protecție colectivă a marilor puteri, al prevederilor constituționale ale Convenției, contradictorii în multe aspecte care au făcut dificilă funcționarea mecanismului statului și al unui context politic nou caracterizat prin apariția unor grupări politice de diferite nuanțe ideologice care inaugurează procesul de cristalizare a partidelor politice moderne.

O dată cu domnia lui Cuza se încheie faza ideologică din evoluția celor două curente care au dominat viața publică favorizând apariția unor grupări distincte ca doctrină și program care acționau pentru a cuceri sau influența puterea politică. Cristalizarea grupărilor politice cu începere din 1859 reprezintă faza premergătoare constituirii partidelor politice moderne. Domnia lui Cuza semnifică și sfârșitul pașoptismului ca ideologie și mișcare unitară în jurul idealului național, transferând lupta politică pe alte coordonate doctrinare care încorporează sau neagă moștenirea pașoptistă.

În Țara Românească, în lupta pentru puterea politică s-au cristalizat grupări de trei nuanțe: conservatoare, liberal-radicală și liberal-moderată. În Moldova, liberalii nu reușesc să constituie grupări puternice, această tendință manifestându-se mai degrabă prin intermediul unor personalități marcante, în timp ce tabăra conservatoare se înfățișează mai omogenă. Datorită prevederilor electorale ale convenției de la Paris, cele două camere parlamentare ale Principatelor și apoi camera unică au avut tot timpul o majoritate conservatoare. Toate acestea au imprimat acțiunii de reformare în sens modernizator o evoluție sinuoasă, ritmuri diferite, discontinuitate uneori, lăsând imaginea unei continue confruntări cu puterile garante, cu prevederile restrictive ale convenției sau între forțele politice interne.