Historia magistra vitae

b1
Evul mediu

Primele formațiuni politice românești

Pentru secolul al IX-lea sunt menționate „Țara Balak”, amintită de un autor armean și „Ulak-ili” o altă formațiune, numită astfel de o cronică turcă (greu de localizat raportate la evenimentele sec. al IX-lea) sunt inițiale formațiuni politice românești.

■ cea de-a doua „țară” este menționată în legătură cu o luptă la care participă și rușii, probabil în nord-estul spațiului carpatic, unde sunt confirmate formațiuni medievale alcătuite din uniuni de obști – „romanii populare” după N. Iorga – formațiuni care atestă noua organizare administrativ-politică în cnezate:

■ cea denumită din vechime „Codrii Herței” – centrul ei fiind așezarea fortificată de la „Fundu Herței”;

■ „Țara Sipenițului” și „Codrii Cosminului” așezări întărite din secolul IX-XI identificate în jurul localității Cernăuți, etno-cultural aparținând „populației vechi românești”;

■ „Codrii Orbețului” și „Codrii Lăpușului”, formațiuni politice din jurul anului 1000.

■ bine cunoscute sunt:

•  „Câmpuri”, „Câmpul lui Dragoș”, „Câmpul lui Vlad”

•  „Cabale”, în ținuturile Dorohoi, Neamț, Bacău, Vaslui

•  „Ocoale” de la Câmpulung, Vrancea

•  „Vlasca” ori Vlăsia – codrul renumit al românilor

■ în secolul X sunt atestate formațiuni politice între Dunăre și Marea Neagră:

■ formațiunea condusă de Gheorghe – atestat de inscripția de la Basarabi - Murfatlar

■ formațiunea condusă de Jupan Dimitrie – atestată de inscripția slavă din 943 de la Mircea Vodă (nu este exclus să fie bulgar)

■ Glad – conduce un voievodat din Banat, are ca principale cetăți cele de la Cuvin și Orșova.

■ Menumorut – „ducele”, voievodul care stăpânește cetatea de la Biharea, Zalău și Sătmar.

Pentru formațiunea politică Transilvania propriu-zisă (terra Ultrasilvana), izvorul narativ Gesta Hungarorum amintește pe lângă numele conducătorilor Glad și Menumorut și amănunte etnice semnificative:

•  în secolul al IX-lea, locuitorii spațiului intracarpatic sunt români și slavi.

•  conducătorul politic este un „oarecare” român, Gelu (Gelou quindam Blacus), considerat „duce” (dux)

■ prin descoperirea obiectelor de metal, în special arme (la Dăbâca și Biharea), atestă legături cu Imperiul francilor.

■ o altă mare putere a vremii pentru scurt timp a fost primul Țarat Bulgar, care își exercită autoritatea la nord de Dunăre:

■ în 864-865 bulgarii sunt creștinați de țarul Boris, după botez și-a zis Mihai după numele nașului său împăratul bizantin

■ în 970 este cucerită jumătatea de răsărit a Bulgariei de către autoritatea de la Constantinopol, ajutată de cneazul rus Sviatoslav

■ în 971, Sviatoslav, care ocupase Silistra, este înfrânt de foștii săi aliați bizantini sub conducerea lui Ioan Tzimiskes, reocupă și teritoriul dintre Dunăre și Marea Neagră

■ în anul 1018, împăratul bizantin Vasile al II-lea, zis Bulgaroctonul, supune întreaga Bulgarie


Pătrunderea ungurilor în Banat, Crișana și Transilvania

La sfârșitul mileniului I dinspre stepele Eurasie se deplasează spre bazinul Dunării un nou val de călăreți maghiari (Al Maggariya, în izvoare arabe și persane).

■ de origine ugro-finică se instalează inițial la vest de Don (Etul/Atil), într-o zonă Lebedia-Levedia neidentificată.

■ s-au strămutat în Atekuzu sub presiunea chazarilor și pecenegilor:

■ în sec. IX cele mai multe sălașe ale maghiarilor sunt atestate pe pământul drenat de Nipru (Baruh), Bug (Kubu), Nistru (Trullos).

■ în 837 călăreți maghiari sunt folosiți de bulgari pentru a împiedica repatrierea adrianopolitanilor deportați la nordul Dunării; aceștia din urmă înving trecând la miazăzi de fluviu.

■ aristocrația tribală maghiară inițiază scurte incursiuni de pradă la apus de Nistru:

•  862/863 atacă imperiul est-franc

•  881 atacă împrejurimile Vienei – aliați ai maghiarilor, cabarii (în izvoare Cowarii) se pare înaintași ai secuilor organizează o expediție simultană în Europa Centrală, dar itinerariul era diferit de cel al războinicilor maghiari.

•  cetele înarmate ale celor două comunități tribale revin în Atekuzu

■ în 895 o solie bizantină reprezentând flota ponto-danubiană cere călăreților maghiari din nordul Mării Negre să-i atace pe bulgari.

■ 896 pecenegii profită de împrejurări și ocupă sălașele maghiarilor

■ triburile maghiare se îndreaptă spre Pannonia, din cronica așa-zisă a lui Nestor aflăm că la anul 898 maghiarii urcă pe Valea Nistrului, trec pe lângă Kiev, străbat Carpații Păduroși prin pasul Verecke luptându-se cu „volohii și slavii” care locuiau pe meleagurile respective.

■ maghiarii ajung într-o regiune din Câmpia Pannonică, Țara Ugvarului (de aici numele de unguri)     

■ alte păreri în legătură cu drumul urmat de ei până la sfârșitul sec. al IX-lea și aria locuită de unguri anterior emigrării lor în Pannonia:

■ s-a scris că ungurii au locuit pe teritoriul dintre Nistru și Siret, aici s-au descoperit obiecte provenite în urma schimbului dintre unguri și cabari, asemenea obiecte nu au fost menționate în sălașe sau complexe funerare atribuite alogenilor menționați ci în așezări autohtone, la Caffa, Epureni, Fundul Herței, marcând o perioadă de prosperitate a Culturii Dridu în Bugeac și restul Moldovei înainte de 900.

■ nu s-a confirmat nici ipoteza conform căreia ungurii ar fi folosit trecătorile Carpaților Orientali, Câmpia Dunării inferioare sau zona Porților de Fier pentru a ajunge în Pannonia deoarece aici nu au fost semnalate materiale arheologice de factură maghiară pentru sfârșitul secolului al IX-lea.

■ sub conducerea lui Arpad din familia Almos ungurii vin în Pannonia. În fața sa cele șapte triburi depun jurământul care marchează trecere de la autoritatea tribală a șefului militar la cea de stat.

■ statul se întindea la început numai între Bodrog și Sajo.

■ ungurii își impun stăpânirea asupra populației romanice – „vlahii sau păstorii romanilor” – și asupra celei slave.

■ din 899 după războaiele cu statul Moravia Mare, ungurii se extind în toată regiunea cuprinsă între Dunăre și Tisa.

■ la începutul sec. al X-lea ungurii încep cucerirea spațiului cuprins intre Tisa, Crișuri și Someș.

■ Gelu, Glad și Menumorut sunt învinși pe rând locul lor fiind luat de conducători unguri.

- voievodatul lui Gelu trece sub autoritatea lui Tuhutum.

■ atacurile maghiare se îndreaptă dinspre vest înspre est, direcția fiind confirmată de necropolele descoperite la Voiteg (jud. Timiș) și la Deva; ambele cimitire datează din secolele X-XI și precedă o altă etapă decisivă a expansiunii regatului arpadian în Banat, Crișana și Transilvania.


Situația politică internațională la Carpați, Dunăre și Marea Neagră în sec. XI-XIII

Secolele XI-XIII reprezintă prima afirmare istorică românească.

■ strămoșii noștri vlahi sunt amintiți la răsărit și apus de Carpați, în dreapta și în stânga Dunării.

■ sunt bogați sau săraci, nobili, țărani liberi și dependenți, producători și beneficiari.

■ sunt cei care vor opune rezistență ultimilor migratori turanici, expansionismului statelor catolice sau Imperiului Bizantin.

■ se face trecerea ele la micile formațiuni politice (cnezate și voievodate) la marile voievodate de la răsărit și sud de Carpați


Ultimii migratori turanici

Încheierea marilor migrații permite statelor medievale din Apusul Europei o perioadă de stabilitate și consolidare.

■ în răsăritul și sudul Europei migrațiile continuă

■ la nord de Dunăre, între Carpați și Marea Neagră se interferează interesele Imperiului Bizantin, Ungariei și a statelor slave din Europa Răsăriteană: Kiev, Halici, Wolhynia

Autoritatea împăratului se exercită cu intermitență în:

•  stânga Dunării (pe plan religios, creștinii erau subordonați patriarhiei de la Constantinopol)

•  între Dunăre și Marea Neagră unde, între 971 și 1204, a funcționat thema Paristrion

•  nu poate fi vorba de o dominație politică asupra viitoarelor state medievale Țara Românească și Moldova.

Pecenegii:

•  semnalați în Câmpia Română și Transilvania, în prima jumătate a secolului al XI-lea

•  1091 sunt învinși de Alexie Comnenul la Lebuninon

Uzii:

•  originari din Asia Centrală

•  trec Dunărea înainte de 1065, își reduc simțitor numărul

Cumanii:

•  se instalează între Carpați și Dunăre la sfârșitul sec. XI

•  expediții de jaf asupra Imperiului Bizantin

•  în 1185 iau parte la marea răscoală alături de vlahi și bulgari și i-au însoțit la începutul sec. al XIII-lea în luptele pentru cucerirea Constantinopolului

•  în urma declinului militar, cumanii accepta creștinarea și constituirea în 1227 a unei episcopii proprii, cu sediul la Civitas Milcoviae (Odobești)

■ populațiile nomade de origine turanică s-au succedat în regiunile dintre Carpați și Dunăre aproape trei secole

■ ele s-au constituit în comunități separate de cele românești

Deși în ansamblu au frânat dezvoltarea economică și construcția de stat, prezența nomazilor a avut unele consecințe favorabile creând un echilibru de forțe în spațiul extracarpatic și la nord de Dunăre, care a împiedicat Ungaria, statele ruse sau Imperiul Bizantin să-și întindă dominația în această regiune.   


Noi formațiuni politice la nord și la sud de Dunăre

Împiedicată să se afirme în Transilvania, construcția de stat cunoaște semnificative manifestări la nord și la sud de Dunăre.

Dobrogea:

■ primele cristalizări ne sunt cunoscute din „Alexiada” Anei Comnena ce se referă la trei șefi locali care stăpâneau ținutul dintre Dunăre și Marea Neagră la sfârșitul secolului al XI-lea:

•  Tatos – în sud – reședința la Dristor

•  Sestslav – în nord-vest – reședința la Vicina (Isaccea)

•  Satza (Saccea) – în nord-est – reședință la Preslav

■ în 1094 este semnalat un alt urmaș al vlahilor, Pudila

■ în 1230, teritoriul dintre Mangalia și Varna reprezintă o alcătuire politică „Țara Cărvunei”.


Statul româno-bulgar al Asăneștilor

■ exponenți ai romanității orientale, vlahii erau locuitori ai Thesaliei, Epirului, Greciei centrale și ai munților Haemus

■ grup etnic bine delimitat de străvechea obârșie daco-latină „locuitori ai orașelor dar și păstori transhumanți”

■ 1066 răscoală împotriva fiscalității bizantine obținând îndeplinirea cererilor formulate

■ după ce Petru și Asan cer în zadar în 1185 anularea dării excesive pe vite și oi impuse de împăratul Isac al II-lea Anghelos, vlahii împreună cu bulgarii români nord-dunăreni și cumanii au declanșat răscoala

■ la sfârșitul răscoalei, în 1187, Bizanțul este obligat să recunoască indirect noul organism politic constituit pe această cale în Balcani.

■ ambii conducători își pierd pe rând viața în cadrul altor frământări

■ în anul 1107 tronul este preluat de Ioniță Caloian

■ legitimitatea sa de conducător nu este recunoscută de împăratul de la Constantinopol, este totuși acceptată de papa Inocențiu al III-lea în schimbul supunerii față de Roma, al acceptării catolicismului

■ la 8 nov. 1204, trimisul suveranului pontif, l-a încoronat drept „rege al bulgarilor șl al valahilor”

■ acceptarea catolicismului a fost de scurtă durată, sub Ioan Asan al II-lea (1218 - 1241) se revine la ortodoxie


Teutonii în Țara Bârsei

Prima jumătate a sec. al XIII-lea ofensiva extracarpatică a regilor maghiari este susținută prin privilegiile acordate ordinelor militare călugărești ale teutonilor și ioaniților, precum și prin marea invazie mongolă.

■ în 1211, regele maghiar Andrei al II-lea i-a instalat pe teutoni în Țara Bârsei

■ teutonii, acționând pe cont propriu ajung la un prim conflict cu coroana arpadiană în 1221

■ intervenția Papei a restabilit bunele raporturi între cele două părți (vechile drepturi au fost reconfirmate și sporite, fiind acceptată și extinderea teritoriului lor „cu partea din Cumania, ce se află dincolo de Munții Înzăpeziți și până la Dunăre”

■ sprijinul acordat de Papă teutonilor l-a determinat pe Andrei al II-lea să-i alunge în 1225; în 1226 ei se găseau deja în Prusia


Invazia mongolă și consecințele ei

Marea invazie mongolă din anii 1240-1241 a adus modificări în structura etnică și în echilibrul politic al tuturor teritoriilor afectate.

■ marea invazie mongolă care a afectat și teritoriul țării noastre începe în 1236, sub conducerea lui Batu-Han

Interesul deosebit pentru ținuturile carpato-pontice avea in vedere:

•  bogăția lor

•  posibilitatea de a le transforma în baze de atac împotriva statelor vecine

■ după cucerirea cnezatului Halici Wolhynia (1240-1241), tătarii organizează expediții în teritoriile locuite de români

•  în martie 1241 oastea mongolă traversează nordul Moldovei spre cetatea Rodnei (Rogerius „Carmen miserabile”)

•  alte trupe au distrus Episcopia cumanilor

•  în aprilie 1241 este cucerit Sibiul, de unde se trece în Țara Bârsei

■ armatele mongole au devastat Transilvania, atât în drumul spre Pannonia Ungară, cât și la întoarcere

■ la sfârșitul campaniei soarta regiunilor invadate a fost diferită:

•  s-au retras definitiv din unele regiuni

•  în zona meridională a Mării Negre s-a constituit Hanatul Hoardei de Aur

•  populațiile din regiunile extracarpatice au fost supuse obligațiilor tributare

■ în 1285 era instalată la Vicina o mitropolie ortodoxă


Diploma cavalerilor ioaniți

După 1241 arpadienii continuă expansiunea în „spirit cruciat”, dincolo de Carpați, locul teutonilor fiind luat de ioaniți. Actul lui Bela al IV-lea, îi numește români pe străvechii posesori ai pământului, care sunt solicitați să-i ajute pe ioaniți cu „mijloacele ostășești”.

•  sunt amintiți nobili „mai marii pământului”

•  sunt amintite cele cinci formațiuni politice cu rădăcini istorice foarte vechi,

•  este un act acordat de regele Ungariei Bela al IV-lea lui Rembald – marele preceptor al cavalerilor ioaniți, prin care se permite așezarea lor în Banat, Oltenia și teritoriile de la răsărit de Olt la 2 iunie 1247.

■ se menționează existența la sud de Carpați a 5 formațiuni politice:

•  Țara Severinului (o parte a Banatului, Vestul Olteniei)

•  cnezatul lui Ioan (sudul Olteniei)

•  cnezatul lui Farcaș (nordul Olteniei, spre Vâlcea)

•  voievodatul lui Litovoi (încorpora Valea Jiului și Țara Hațegului)

•  voievodatul lui Seneslau, „voievodul românilor” (în stânga Oltului, cu centrul în zona Argeș)

Documentul respectiv ne oferă și alte date privind veniturile, slujbele, morile, fânețele, pășunile, vitele, oile, pescăriile, iazurile, ocnele de sare din zona Jiului și din cea argeșeană vor porni în a doua jumătate a secolului al XII-lea marile inițiative din care se va naște statul medieval al Țării Românești.